ŞTEFAN DINCESCU, METAFORĂ TĂIATĂ LA GÂT

ŞTEFAN DINCESCU

 

METAFORĂ TĂIATĂ LA GÂT

ANTOLOGIE POETICĂ

EDITURA AMPHION

BACĂU, 2011

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Dincescu, Ştefan

Metaforă tăiată la gât / Ştefan Dincescu. – Bacău: Amphion, 2011

ISBN 978-973-1919-27-0

821.135.1-1

Fiului meu FLORIN DANIEL DINCĂ

„Să nu uiţi, Alexandre !”

 „Gloria de-o câştigi în cetate, te-asasinează!

În colţul tău de te-ascunzi, eşti un instigator!

N-ar fi mai bine-atunci, Ílie de-ai fi sau Sfântul Gheorghe,

Să nu te legi de nimeni, cunoscut de nimeni să nu fii?” (OMAR KHAYYĀM)

ŞTEFAN DINCESCU

LA UMBRA ŞTREANGULUI ÎN FLOARE

Din antologia PRIER,

Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ, BUCUREŞTI, 1988

SCARĂ

Mi-e trupul iarnă, stăvilar.

Mi-e visul aşchie de-un sfânt.

A secat de când gălbenuşul de jar

în grosul, arţăgosul cuvânt?

Bate-n icoană viermii ruşinii

greu vânătorul cu ochi sângeros.

Merg pe-o frânghie de la o nenorocire la alta,

tânăr râzând, sticlind de frumos.

Ce ghem de aripi, fulgere, vioară,

fântână borţoasă, viezure, pom

sufletului meu îi şlefuiră o scară

topindu-se-n al cerului dom?

PĂSĂRI

Vântul ezita să te atingă,

florile se ruşinau pipăindu-ţi crăcanele.

Poemele îşi înmuiau pana în tângă,

soarele opărea teii, castanele.

Pantofii mei aveau găuri în talpă,

sufletul meu avea cămăşi de urzici.

Dintre toate lighioanele pământului

semănam cu prostovanul arici.

Azi zboară deasupra hotarului meu

excitate păsări de pradă.

Şerpii cu ochii prăvăliţi în seu

au ieşit, luluind, la paradă.

NEVERMORE 

Se frânge în colţii de lup

flogistică ţară mioapă.

Poetul sare din trup,

oceanul – din zaruri de apă.

Cu ochii opăriţi în noapte

răcneşte jilav: „Nevermore!”

Olarii îi bătură, necoapte,

mănuşi acestui rece urcior.   

Cine răscoace vaier subţire?

Auzul pipăie vulpile iernii.

Luceferii rod nefire din fire,

sună drăceşte oasele Cernii.

CU SÂNGE CU TOT

Cântând şi dansând,

mi-au zdrobit sternul,

mi-au ţăndărit picioarele.

Cântând şi dansând,

mi-au zdrenţuit carnea,

mi-au râcâit-o de pe oase.

Cântând şi dansând,

limba mi-au smuls-o,

mi-a rămas doar un ciot.

Din gura mea

poezia ţâşneşte

cu sânge cu tot.

PRIVINDU-TE

Au odrăslit poveştile în casă.

Solzii de zei mai fumegă-n grădină.

Gălăgioase ţopăie pe umeri

privighetori cu oase de lumină.

Privindu-te, se masturbează cerul.

Albastră vulpea nopţii lăcrămează.

Rod cerbii bălării de stele,

dudău de cântece visează.

Nesomnul Iovilor mă otrăveşte

cu ştiuci de umbră, zer din vamă.

S-au istovit în turnurile mele

cocoşii piscurilor de alarmă.

VOUĂ

Dig otrăvit. Pescarii sculptară

fanat amurgul brodat.

Irup dintr-o vară bizară

mânz şagrinat, lascivul băiat.

Mânzul în spaime de rouă,

puiandrul cu aripi de foc

nechează. Minunile plouă,

bujorii grădinii-i răscoc.

Dănacul sapă în fluier,

mânzul vomită veacul greţos.

Vouă, păduri albastre, vă şuier

sângele, râsul ceţos!

CIOCÂRLIE

Oraşul râşneşte

veşti sepulcrale.

Mă vreau ciocârlie

cu rizomi şi petale.

Tainele, fainele,

mi-au fost amputate.

Tréier palavre

cu morţii-n cetate.

Spaima turteşte

nopţi joviale.

Mă vreau ciocârlie

cu rizomi şi petale.

NOI

Dă spicul despărţirii între noi.

Asmuţi povestea gurii tale.

Huceagurile s-au mecit

de-o toamnă cu nămeţii-n foale.

Dă spaima despărţirii între noi.

Podarii pipăie părere.

Flămândă gura mestecă, sticlind,

struguri de vid, măceşe de tăcere.

Dă greaţa despărţirii între noi.

A căpiat cabazul gurii tale.

Vai, mierlele s-au storcoşit

de-o iarnă putrezind ocoale!

BUNĂ DIMINEAŢA!

Decembrie îmi dă târcoale.

În orice vers o Gólgotă m-aşteaptă.

Cu ouăle păunilor în poală

în rană veşnicia se deşteaptă.

Mănuşa leului mi-apasă

în gând, în sânge, în cuvânt.

Firavul şoim cu sunet de mătase

mi se prelinge în pământ.

Zbârlindu-şi ţâţele de-almee,

sicarii chiuretează viaţa

ţipând în limbă rozacee:

„Bădiţă Nimeni, bună dimineaţa!”

DIN SÂNGE DE ZEU

Vara prezidează colocvii de greieri.

Parcă în ziduri scapără oase pe oase.

Recolta-voi angoasă. Vino să treieri!

Vidul scutură pe case poame zemoase.

Mistreţii cu ochii de ceară

scociorăsc, după jir, în vaierul meu.

Haidăii jură că sunt

ţăpligă din sânge de zeu.

Versuri mi se masacrează pe limbă.

Sicarii dau iama dintr-un vis amărât.

Gheara Menadei, păroasă,

mă râcâie, Doamne, în gât!

VEGHE

Mărturiseşte domnilor juzi

de când sângerezi cu rădăcinile-n vânt,

de când te zdrenţuieşti cu bufonii

acestui stârv de pământ.

Cine însămânţează bezna din tine?

În zaţul Sodomei ţi-adulmeci destinul.

Mărturiseşte domnilor juzi

veghea, trufia şi chinul!

ŢARĂ

Grea ţară hilară,

maţ de bazar!

Droştile cară

pelagră-n hambar.

Soarele orbilor

mulge-n cămară

oasele vacilor

în donicioară.

Macină beznă

Lot Savaot.

Gâfâie pâclă

veac idiot.

LA UMBRA ŞTREANGULUI ÎN FLOARE

„Singur sunt, bolnav…

              şi-oglinda zace spartă în bucăţi.”

SERGHEI ESENIN

Omule negru, de câţi ani

turbat prin carnea mea rânjeşti?

Ce bazaconii, ce poveşti

s-au răsucit în Riazani?

Omule negru, larii spun:

„Ai stat la gros cu zoaie şi cu turtă.”

Vai, popii mi-au vărsat în burtă

o topliţă în gherla din Mehun!

Am scris la umbra ştreangului în floare

„Baladă pentru condamnaţi”.

I-am oţărât pe împăraţi

scuipându-le în obrăzare.

Am leorpăit haşişul, beladona

la Pimodan, ciobindu-mi naiul.

La masă cu Satan îmi băui ceaiul

şi fumegai în Văile Crotona.

Menadele din Hellespont

mi-au scris în stele bărbăţia.

La Missolonghi tirania

fu sabie cu vârful bont.

Într-un medean din Daghestan,

când zbiară ţapinarii în oraş,

în sabia unui borfaş

m-am zvârcolit pe un suman.

La Auschwitz numărul de pe cămaşă

drumeţilor mă spovedea

când se livra cenuşă grea

în degetarul de nănaşă.

Omule negru, de câţi ani

mă ţăndăreşti, mă prohodeşti?

Ce bazaconii, ce poveşti

s-au macerat în Riazani?

PĂMÂNTULE DRAG!

Pământule rânced, zbârcit şi murdar,

pământule spumă, pământule drag,

jale orfană scobită în vânt  

sărută fereastră, fântână, meleag!

Orbeşte-mi zăganii, striveşte-mă lin,

pământule umbră, pământule drag!

Calin naufragiu dospit în venin

dai în vileag.

Pământule putred, mohorât şi murdar,

Vodă îşi joacă demenţii în prag! 

Ugerul beznei se sparge-n şiştar,

pământule ceaţă, pământule drag!

ŞTEFAN DINCESCU

LA ŢÂŢA CLITEMNESTRELOR PETRECI

Din volumul TURNIR CU DEMOSTENE,

Editura EMINESCU, BUCUREŞTI, 1991

OSPĂŢ

Otravă, coifuri s-au iţit

în balele ospăţului din casă.

Eşti geamănul ecoului din vis,

dârz flaut ciocârtit de-o coasă.

Ai vrea femeia, fătul să-ţi alinte

zdrobită carnea, însă reci

odăile ţi-s goale. Ora minte.

La ţâţa Clitemnestrelor petreci.

Tăios te zăbreleşti într-o fântână,

din stern îţi sare un izvor.

Adormi. Visezi storcând în mână

zemos luceafăr cârtitor.

TURN 

Când leorbăreţi, sub poala ta,

învârt judeţe şi dosare,

ai vrea să ştii dacă pe mine

linşajul dârjilor mă doare

şi dacă foamea s-a înfipt

cu rât de plug în măruntaie

şi dacă remuşcarea ludă

mă feşteleşte, mă jupoaie.

Sunt fericit că m-au izbit

coşavele cu joarda fermecată.

Rămân alb turn nemernicit,

arzând osânda mea nevinovată!

VEGHE

Să nu adorm! Să nu sting lampa!

Calhas jupoaie ţapul cherchelit.

Ulise fierbe zgură. Epeios surâde.

În covălii cu foiul aurit

se roagă Agamemnon în costum de gâde.

Să nu adorm! Să nu sting lampa!

Să nu adorm! Să nu sting lampa!

Treziţi-vă, cotarle, chiţorani,

că păduchează între voi

Ulise cu tarafuri de golani

să colecteze piei pentru cimpoi.       

Treziţi-vă! Ignatul este-n toi.

Să nu adorm! Să nu sting lampa!

ZORII S-AU SPART

Ai visat, ai jurat!

Ai semnat cu sânge, cu vaier, cu foc.

Zorii s-au spart. Septembrie te-a concediat.

Îngerul s-a făcut dobitoc.

Decembrie, zăblău languros,

îţi soarbe agheasmă din blid.

Cine-ţi pictează – pe uşă, pe os –

jujeu, botniţă, zid?

Coace ianuarie. Viscolul taie

jurământul clănţău, mâna ce scrie.

Somnul rânjeşte. Steaua bălaie

obez cimitir îţi prescrie.

MAESTRE, POFTIŢI!

Ştiu că există pictori năimiţi

să-mi decoreze viaţa pentru Cina de taină.

Într-o cazarmă cu pereţi coşcoviţi

arde tămâia zaverelor, faină.

Dau foc bocitoare, nătâng, să mă plângă.

Vai, mălăieţii mă cred bidiviu!

Alb, zurbagiu, cu mâna mea stângă,

Căţelul Pământului se joacă-n sicriu.

Ştiu că există crainici sporiţi

să mă invite la Cina de taină.

– Hai, jupuind viitorul, maestre, poftiţi!

– Agaţă-mi, te rog, o garoafă la haină!

ADORMI! ADORMI!

Decembrie medalii sparte

împarte ăstui veac de cerşetori.

Adormi! Adormi! Poveştile îngheaţă

cu ţurţuri pe la subţiori.

Adormi! Adormi! Poveştile îngheaţă.

Astupă văzul tău căprui!

Adormi! Adormi! Din ieslea nopţii

căţeaua Iudei varsă pui.

Zideşte somnul! Eu rămân

să rod lufarii unui gând.

Adormi! Adormi! Poveştile îngheaţă

în jegul zeilor plângând.

                

SABIE

 

Odinioară merii gângureau în grădină.

Amiaza cosea bujori pe zăblău.

Odinioară visam cocori de aur în zbor,

azi – schiori plonjând în clisă, în hău.

 

Între noi văile forfotesc bătute în cuie.

Bojogii de înger – ancoră pentru corabie.

Noapte de noapte mă împerechez

c-o lacomă, văduvă sabie.

COCOAŞĂ

Când preoţii mă trag pe sfoară

şi mă adorm dezastrele, supliciul,

eu schimb, într-un coltuc de ţară,

veşmintele, cu măscăriciul.

Mi-astup obrajii cu boială,

mi-agăţ cocoaşă de săpun,

înjur râtanii bălmăjind în sală

şi, doamnelor, gogoşi vă spun!

Mă screm pe tron ca un sugar pe oală,

trag de mustaţă imbrohorii,

zapciilor cu sabie domoală,

vânzându-vă albumul închisorii!

Zăvozilor cu ochi de sare

ce leorpăiesc lângă butuc

le vărs otravă în şiştare

cu gest lingău şi zăbăuc.

HĂITAŞII

Stai lângă mine, maică, lângă mine,

pe scăunel, de strajă, lângă pat! 

Aprinde-mi lumânarea! Cine

icoanele mi le-a grimat?

Pădurea vaită jivine.

Stai lângă mine, maică, lângă mine!

Stai lângă mine, maică, lângă mine!

Hăitaşii se corcesc prin munte.

Aprinde-mi lumânarea! Cine

îmi schilodeşte steaua de pe frunte?

Pădurea vaieră jivine.

Stai lângă mine, maică, lângă mine!

PE FURIŞ

Nopţile zuruie pe-acoperiş.

Larii, penaţii mor

pe furiş.

Mi-e sete. Mi-e foame.

Nu mai găseşti poame

în raiul proscris.

Limba mi-o rod căpuşi din abis. 

Veac ghiftuit cu bocet, cu sânge.

Mi-e teamă de tine, nu mă atinge, 

Negrule Vodă,

javră lătrând în meninge!

ZĂBRELE

De paisprezece ani aştept

la poarta cetăţii cu pâine, cu sare.

Vino, Mecena, să tragem pe roţi

fiara care dogoare!

De paisprezece ani aştept

de seul scârbei zeii să mă spele.

Niciodată nu m-am temut

de groapa cu lei, de grele zăbrele.

De paisprezece ani aştept

judeţul băţos să se-ntoarne.

Vino, Mecena, să bată în porţi

cerbul cu soarele-n coarne!

ŞAPCĂ ALBASTRĂ

Când îngerul meu

spală, eheu,

closetul împăratului,

când Mecena plăteşte

o ceapă degerată

pe recviemul exilatului,

încotro navigaţi Dumneavoastră,

durdulii clănţăi cu şapcă albastră?

Nu vă deranjaţi, vă implor,

că m-am scrântit niţel,

visându-vă peroraţia, graţia. 

Blagosloveşte-ne, Doamne, prostraţia!

AICI, FIULE, SUNT EU!

Aici suntem noi,

ştirbi, sfoiegiţi, hămesiţi până la unghii!

Aici, fiule, sunt eu, poet ocărât, poet mohorât,

poet cu sănătatea priponită cu sfoară!

Zidul se umflă, zidul gogeşte.

Scriu cu speranţa înfiptă în zid,

zidul ăsta pe care, vai, nu pot

să-l străpung, să-l dărâm,

zidul ăsta urându-mi pirogile, digul,

zidul sagace, zidul vorace,

zidul geamăn cu spaima, cu foamea, cu frigul!

DIN TOATE PĂRŢILE

Mă simt pătat, trădat şi asediat

din toate părţile.

N-am să capitulez niciodată!

N-am să trăiesc, picotind, cu limba retezată!

Despre acest război

cine va scrijeli, Doamne, o strofă, un rând?

Uneori mă trezesc plângând, alteori – tremurând,

cu bestii lingându-mi joarda spinării,

gâtul plăpând.

N-am să capitulez niciodată,

deşi mi-au prădat cărţile, pirogile şi hărţile!

Chiar dacă lacom sunt trădat,

pângărit şi asediat din toate părţile,

n-am să capitulez niciodată!

VÂNĂTOARE

Aprinde focul în vatră! De ce tremuri?

Dă-l dracului veacul! Ai sângerat, ai ratat.

Raskolnikov, frăţioare, s-a pensionat!

Nu se mai interesează nici de gâturile noastre,

nici de şira spinării.

Câte cărţi ai stors prin năvod? 

Rafturile ţi-s goale. Şoarecii mor de foame în pod.

Eşecul s-a gârbovit. De ce să boceşti?

Aprinde lampa-n fereşti! Mergi la nălbar!

Cornul de vânătoare boncăluieşte

într-un sertar din bazar.

ÎNJURÂND, BLESTEMÂND

Păi să rezişti, deznădejdea mea, să rezişti

într-un orăşel cu fluierari

dintr-o cociorvă cântând!

Până când, tăcerea mea,

deznădejdea mea, până când

să mai suflăm în cornul turbării ajustate?

Până când, Dumnezeule Mare, până când

să nechezăm între jucării mutilate?

Ai să deraiezi, deznădejdea mea, ai să turbezi

între zglăvogi, văduviţe şi fâţe!

Să adormi înjurând, să visezi blestemând

lângă un ispol cu tărâţe,

hei, până când, tăcerea mea? Până când?

MAICA LOT

Singură veghind pe-acest vârf de colină,

aud geamătul Văii Sidim

oftând din maţe de porc.

Aud fâlfâitul listelor de proscrişi, 

lamentaţia bătrânilor în ziua de sportulă, 

ghiorăitul sicofanţilor, zarva profeţilor.

Singură plângând pe-acest vârf de colină,

aud behăitul ţoapelor mele

rumenind, în grotă, incestul.

Hoitul mârleşte. Moartea seamănă după el. 

Facă-se voia Domnului! Fie numele Său în veci lăudat!

Steaua pompează nopţi de coptură.

Valea Sidim filmează cu balele morţii în gură.

Ard mirii îngenuncheaţi lângă altare, 

bătrânii-n azil, cerşetorii în cărucioare.

Ard bacantele cu paharul în mână,

ard poeţii cu limba trasă prin gaura cheii.

Ard aripile cailor năzdrăvani

sorbind cerul din condurii femeii.

Ard viţeii în vaci, berbecii în oi,

ard urşii cu juvăţul la gât 

lingând, din blid, mierea lumii de-apoi.

Mori într-un veac să străluceşti în veacurile toate.

Mori între strachina cu lapte de cucută

şi discipolii îngroziţi.

Mori strigându-i papei:

„Dovleacul, tataie, se roteşte, se roteşte!”

Mori cu sabia vâjâind deasupra capului,

mori cu ţăruşul în gură,

mori cu mâinile bătute în cuie,

mori ghemuit între fălcile unui zeu dement,

mori cu şerpii muşcându-ţi aşchia limbii.

Mori urlând până îţi crapă ochii:

„Mă tem de poeţi, chiar dacă fac daruri!”

Mori într-un veac să străluceşti în veacurile toate.

ŞTEFAN DINCESCU

SĂ VINĂ IOAN BOTEZĂTORUL!

Din volumul TURNIR CU DEMOSTENE,

Editura EMINESCU, BUCUREŞTI, 1991

POEM (1)

Poruncesc tuturor metaforelor din văiugile mele

să decoreze ologii, naufragiaţii, extropiaţii,

la straja a treia, a patra

să joace la drumul mare cu ursul, cu şatra,

să-i înveţe ciuleandra, căluşul, rustemul

pe Uraeus, pe Apophis, pe Naga,

tocindu-le măselele, sorbindu-le snaga.

Poruncesc tuturor ştimelor din lăcoviştile mele,

eu, Ştefan Dincescu, domn peste anonimat,

peste cutia milei, peste mânie şi jale,

de la Ararat şi până la Marea cea Mare!

POEM (2)

Marie cu palmele crăpate, Marie cu tălpile sparte,

Marie încercănată, Marie înjurată,

Marie cu damf de usturoi şi de cartofi,

Marie fără zăvelcă, Marie fără pantofi,

Marie, nu Te-ai răsădit în Egipt

că Ţi s-ar fi zborşit cânepa în baltă!

De unde ţoale pentru Aici,

pentru Coşmelia Cealaltă?

Marie, printre străini

fluierul se sparge între măsele de câini!

POEM (3)

Maică Marie, mi-e trupul curat,

mi-e gândul în rană scăldat!

Maică Marie, mi-e verbul curat,

mi-e versul de zei înfiat!

Maică Marie, mi-e chinul curat,

mi-e visul de îngeri visat!

Maică Marie, de ce se închid

fraţii-n tăcere, în spaimă, în zid?

POEM (4)

Maică Marie, blestemul asudă

cu jalba-ntr-un băţ!

Maică Marie, blestemul

mi-atârnă juvăţ!

Maică Marie, discipoli n-am,

Dumnezeu n-am!

Cine să mă plângă? Cui să mă rog,

pintenog, năprui inorog?

Durerii doică m-ai dat.

Maică Marie, fie pântecul Tău

în veci lăudat!

POEM (5)

Roagă-te Cuvântului, roagă-te vântului,

roagă-te păsărilor călătoare,

roagă-te ploilor, boilor, oilor,

roagă-te peştilor din mare:

„Să vină Ioan Botezătorul!”

Roagă-te Domnului, somnului, pomului,

roagă-te stelelor, roagă-te ielelor:

„Să vină Ioan Botezătorul!”

În caierul morţii, în vaierul sorţii,

roagă-te cu viii, cu morţii:

„Să vină Ioan Botezătorul!”

POEM (6)

Maică Marie, însetat, însângerat,

zac în acest veac, zac în acest poem,

zac în acest pat!

Maică Marie, înfometat, zdrumicat,

arde în verb soarele

pe care sângele Tău mi l-a dat!

Maică Marie, să-mi spui:

mă pângăresc oglinzile cui?

Deschide-mi blajin, Maică Marie,

pântecul Tău, sălaş, pe vecie!

POEM (7)

Maică Marie, în cârjă de os

vine gloria

cu fustigaţii botezate haios!

Vine gloria cu privilegiul netot

să-mi înec deştele-n ochi până la cot,

să fac respiraţie gură la gură

acestei mumii, acestui mamut,

că n-am ştiut, brodit şi vrut

să-mi umflu versul

cu pompa de la bicicletă!

POEM (8)

M-ai alăptat, m-ai legănat

şi Ţi-am brăzdat nenorocirea în casă.

M-ai scăldat, m-ai legănat

şi Ţi-am vărsat otravă pe masă.

M-ai oblojit, m-ai vindecat

şi Ţi-am storşit bocet în pat.

Iertare, rogu-Te, iertare,

mamă plăpândă, mamă răbdătoare!

Dă-mi o gămălie de cuvânt!

Mă zbat. N-am loc în mormânt.

Iertare, rogu-Te, iertare,

mamă răscoaptă, mamă răbdătoare!

POEM (9)

Las posterităţii vagoane cu versuri elogiate

de mâţa mea, Zubaida, o celebritate

în materie de semiotică.

Las posterităţii lătrăii străduindu-se să mă înveţe

„Manualul de glosolalie” al struţului obez.

Iată, mă înalţ pe vârful picioarelor

şi haitei din noapte îi strig:

„Să vină gloria, să vină de-a buşilea,

să vină pe Via Apia, călare!

Să vină gloria cu râme în gât,

să vină gloria cu ortul în deget!”

POEM (10)

Laudă Ţie, Maică Marie!

Laudă mâinilor care m-au legănat.

Laudă ochilor care de somn m-au spălat.

Laudă glasului care mi-a cântat.

Laudă Ţie, Maică Marie!

Laudă Ţie, Maică Marie!

Laudă rănilor care mă plâng.

Laudă tălpilor care de la cruce nu fug.

Laudă sânului bogat şi curat.

Laudă coamei în care m-am jucat.

Laudă gurii care m-a lăudat.

Laudă Ţie, Maică Marie!

POEM (11)

Mă uit la mâini. Vai, mâinile nu sunt!

Mă uit la calfe. Calfele nu sunt.

Mă uit în veac. Dar veac n-a fost.

Mă văd în vis. Vai, ţinem post!

Mă uit la preoţi. Preoţii nu sunt.

Mă rog în zid. Vai, zidu-i şui!

Mă sui în turn. Vai, turnul nu-i!

POEM (12)

Sub veghea ta cloceau lăstunii

şi vulturii din Nişāpur,

iar apele fătau azur.

Sub veghea ta mureau profeţii,

menadele, driadele, sticleţii,

juveţii, râmele, scapeţii.

Sub veghea ta s-au tălmăcit în jar

călugării, fachirii, arlechinii

din Trapezunt la Alfacar.

Sub veghea ta s-au ţăndărit imperii,

eternităţi cu zâmbet de vioară,

ah, poezie, vorbărie chioară!

ŞTEFAN DINCESCU

LANCEA LUI AHILE

Din volumul VIAŢĂ ÎN PIELEA GOALĂ,

Editura PLUMB, BACĂU, 1993

INVOCAŢIE

 

Fecioară Sfântă, ce mă fac?

Se plimbă râmele pe os,

sicarii joacă zaruri în balanţă,

raiul îmbrăcatu-l-am pe dos,

credinţa nu mai are clanţă.

Stâlcite gândurile zac.

Fecioară Sfântă, ce mă fac?

BOALĂ

Mă ştiu bolnav de când eram dănac

şi călăream o mânză înstelată

expusă-n bâlci de-un prostănac.

Mă ştiu bolnav de când eram solomonar

şi osândeam limbajul să clocească

boboci de pasăre măiastră.

Învăţătorule, mi-adoarme veacul

şi clopotul îşi vinde leacul!

DROGHERIE

Cică nişte găinari,

paţachine, sangvinari

strecurau, rânjind, prin sită

fantezia fleşcăită,

preparând din armăsar

alifii de buzunar,

să se ungă-ntre picioare

proletare domnişoare.

TREMURÂND

Din rădăcină tremurând,

galben râzând de toanele şişului,

m-am scorojit într-o cetate fătând

legile povârnişului.

 

– Veacule, racule, ce să-ţi pretind, săracule?

– O masă de scris, efendi, stog de hârtie,

pufoasă casă mănoasă,

năprui ciripit de vecie!

REPORTER

În oraşul tâmp ai să găseşti

doar prezervative chinezeşti.

În pufoaice hâde vegetăm în birt

când şnapanii umflă ţuicile cu spirt.

Cu taraf de vampe în perdaf

veacul merge-n lectică la fotograf.

RECOLTĂ

În rafturile halei dansează calicul

ronţăindu-şi buricul.

De-a valma ori pe alese

cumperi ziare împachetate în fese.

Porcul de bine, sangvinarul,

învaţă-ne Abecedarul.

Cântă duios, la contrabas,

orfevrii cu sârmă în nas.

Doamne, ai plouat, am semănat

o sută de boi la metru pătrat!

ORIENT

Piatră mi-aş fi, dar nu ştiu cine

zgâmşeşte daimonul: „Cârteşte!”

Zgârcit îngăim. Clăbuci de vise.

Caiafa, pederastul, chicoteşte.

Mă gheboşez sperând azururi

într-un padoc din Orient.

Buboiul spaimei râgâie în sânge,

mă linge inorogul violent.

PROGRAM

                                        

Să mergi la parastas cu soacra şi nevasta,

cu fâţele şi cârciumile – basta!

Să gâdili şuncile primarului analfabet,

profesoraş la vogă repetent!

Să publici bazaconii în ţarcuri din perete,

crăpa-ţi-ar ochii, jarcalete!

GÓLGOTĂ

Iată-mă bătrân şi speriat

de-această boală care mă soarbe.

Iată-mă în genunchi furajând

talanii bisericii oarbe.

Doamne, scapă-mă de leorbăreţii ăştia

cu bot de căţea!

Maică Marie, coacă-se Gólgota mea!

VEDENII

Domnule doctor, ce mă fac?

Vedenii scârţâie fereastra mea

şi mă invită languros:

„Trăpaşii-s graşi. Trăsura – nouă!”

Un sobol face zâmbre în creieri şi în os.

Domnule doctor, ce mă fac?

Varsă-mă golan pe bulevard!

Ah, bucile muierilor cum ard!

Domnule doctor, ce mă fac?

NEVERMORE

Cărţile, vai, le-am spovedit pe toate

şi răzvrătirea, pare-mi-se.

Cu jegul regilor s-au închelmat

gogoşile coţcarului Ulise.

Când râmă sceptru-n poezie

şi joacă şah cocorii în decor,

o firoscoasă ciocârlie

psalmodiază: „Nevermore!”

FĂRĂDECREIERULE

      

Poetul învârteşte la manivelă

să demareze miracolul îngrăşat cu surogate.

Ai să mori, fărădecreierule, ai să plesneşti

sub roţile crimei teleghidate!

Până la gât anonimatul mă încape 

şi epoca asta, negreşit, va sări din ţâţâni.

Niciodată nu voi ajunge, niciodată,

prâsnel zapciilor stăpâni!

ŞAPTE REGATE

Sunt zece veşnicii până la tine,

şapte regate de păcate.

Păun sârmos cocoloşit în spaime

în fălcile sicarilor se zbate.

Privighetorile s-au încleiat

în beznă cu duhori de curviştină.

De boala sicofanţilor te-ai îngrăşat,

grei măscăricii ne dezbină.

Uşile Sodomei m-au scuipat

din gherlă într-un balamuc.

Împărăţie mi-aţi livrat

păduchii zeului năuc.                       

ISTORIE

Iuda, îndărătul uşii,

exersează suptul căpuşii.

Săracii, umflându-şi cimpoiul,

adună, cu roaba, gunoiul.

Solomon îşi peticeşte sacul

cu Biblia şi comănacul.

Pospaiul, sobolii şi putregaiul

astupă orgile şi raiul.

Caligula, rujatul pe rât,

mă strânge de gât.

SICARII

                                                         

Şi-a fost o şezătoare literară,

o cocină cu steaguri, sticloanţe şi plăvani.

Pe scenă se maimuţăreau

o haită blondă, cinci golani.

În Cana zdrăngănea un zeu

o tărăboanţă cu mistere.

A râgâit şi-un derbedeu 

şi cărţile forjau tăcere.

Sub plapuma Dalilei se plodeau

nagodele, strigoii de la Râm.

Vai, tăgârţarii lui Humbaba

m-au ciopârţit pe caldarâm!

CANAAN

Muzeografii îmi arată

oceanul covăsit într-un şiştar.

Nenorocirilor cum să le storci

tuberculii de chihlimbar?

Se frige foamea în tigăi,

se vând şomerii la cântar.

În megafoane ruginesc

duhorile de păpuşar.

TREPANAŢIE

Să dăm la doctor poezia

să-i stoarcă draci din tărtăcuţă,

din rime nu plăteşti chiria,

nici zoaiele de la văcuţă.

S-au sfoiegit profeţii leorbăreţi,

grea satrapia face seu,

prăşim în Văile Sidim,

mârlindu-ne cu Dumnezeu.

SODOMĂ

Fuge pe stradă, năroadă,

gloria cu marmeladă pe coadă.

Veşti rânceziră. Vidul transpiră.

Îngerii trufanda se corciră.

Rumenă sărăcia, castă nevastă,

ne sparge făraşul în ţeastă.

Sodoma îşi varsă maţele, puii

prin botul hidos al statuii!

CHIRIE

Pe când Caligulei i-ai fost

o târfă dată în chirie,

o bivoliţă gudurându-se la muls,

m-ai pârlogit, flecară poezie!

În graiul haitei veacul mă prăşeşte

şi-mi trage căpăţâna la mezat.

Rămân al tău, zgârcită flăcăruie,

şchiop heruvim descreierat!

MOARTE LINĂ, MOŞULE!

– Cui îi cânţi, cocoşule?

– Ţie cântu-ţi, moşule!

– De botez, cocoşule?

– Băjenie, moşule!

– Încotro, cocoşule?

– Pân’ la Domnul, moşule!

– Locuind, cocoşule?

– O pirogă, moşule!

– Vânturi bat, cocoşule?

– Vijelie, moşule!

– Căpătâi, cocoşule?

– Fulgerele, moşule!

– Dodoléţ, cocoşule!

– Moarte lină, moşule!

3 IUNIE 2001

DESNĂŢUI

Zăceam, pe-o targă de spital,

cuţitărit cu dibăcie.

Zăceai în somnul lilial,

firavule, pe-o năsălie!

Băltea boleşniţa-n odăi,

se prigoreau zăvozii-n drum.

Strângeau ovezele în clăi

oltencele crăpate-n scrum.

 

Bălţatele cu ţâţe creţe,

lângă zăton, rodeau trifoi.

Râs Desnăţuiul, sub podeţe,

se văicărea într-un cimpoi. 

5 IUNIE 2001

INSTANŢĂ

Lingându-şi juvăţul, hăitaşii mă cer.

Pravila învaţă roata, surghiunul.

Cine mi-a extirpat rizomii din cer?

Doctorii mi-au retezat rachiul, tutunul.

Stârpindu-mi anii, sponsori de coşmar

vor strânge idolii c-o tărăboanţă.

Nămol c-am fost, incendiar,

va declara onorata instanţă.

CETATE

Drujba retează gâtul subţire,

mâna zidind cu fum şi angoase.

Apophis zâmbeşte. Otravă-n potire.

Din fir de mătase orbul mă coase.

Caut o lampă. Un geamăn. O carte.

Mă iscălesc pe ficaţii leoaicei flămânde.

Am învins o cetate cu minţile sparte

şi zeităţi amare şi hâde.

VAE VICTIS!

Ţara exportă incubatoare pentru dadaişti.

Laşitatea îşi dă bojogii pe faţă.

Cine trepanează Cristoşi păguboşi

pe tejgheaua din piaţă?

Fantezia vomită într-o conservă de peşte.

În iarmaroc o ţară doarme cu bâta la uşă.

Mulţumescu-ţi, Doamne! Mi-ai livrat, frăţeşte,

infarctul pomădat ca o păpuşă.

ADIO

Scumpii mei, a înţărcat bălaia!

Emanaţii şi-au golit rucsacul.

Haideţi la Cântarea României

dirijând-o cu haracul.

Macaraua saltă-n piaţă preţul,

gloriei adio, frăţioare!

Devla şi-o găseşte flecăreţul

în formol şi în dosare.

 

Linge-ţi, haită, bubele şi botul,

strânge-ţi pielea de sub roţi,

muşcă-ţi gheara vărsând votul

bravilor fanarioţi!

VITRALIU

Stă în dreapta lérfa. Puşcăria-n stânga.

Foamea clăbuceşte. Mă astupă tânga.

Sângele scrâşneşte. Sobolii asudă.

Fraierii digeră sărăcie ludă.

Pâinea unge-mi-se numai cu suplicii.

Au expus în piaţă piei de haruspicii.

Zoala fermentează. Boala scade preţul.

Din privighetoare şi-au gătit nutreţul

şuţii, găgăuţii. Abel, nimfomanul,

vinde-n iarmaroace Biblia, Coranul.

Soarele grimează ghearele de urs.

Balele Sodomei în Cristos s-au scurs.

VEAC

 

Veacule, dragule, eşti şic!

Ai învăţat să tragi din buric.

Nălbarii-ţi cârpiră şezutul.

Ai exersat marxismul, barbutul.

 

Te căptuşiră anagnoştii,

şperţarii, vampele şi proştii.

Vai, fantezia ţi-a chelit un pic!

Veacule, dragule, eşti şic!

MEZAT

Oraşul botniţei şi-al răngilor de fier!

Profeţii sug duhoare din mister.

În piaţă stârvuri: muşuroaie!

Flanorii scârţâie în ploaie.

Vomează mistagogii pe altar

şi raiul fermentează în dosar.

Oraşul botniţei şi-al răngilor de fier!

Gunoaiele clocesc şi-n cer.

Vai, Dumnezeu m-a avortat

zavéră scoasă la mezat!

LANCEA LUI AHILE

Lătrăii strâmbelor altare,

ţambalagii, cu târna, cumpăraţi

în săptămâni vaticinare

pe-o glajă cu trăscău şi doi cârnaţi,

incendiaţi-vă manejul,

tăgârţele cu tinichele,

deratizaţi-vă gâtlejul,

zărgăii epocii căţele!

Zvârliţi jujeul de la gât

şi microfoanele din bască!

Şarjează inorogul mohorât,

nălbarilor, să vă borască!

       

PE TOŢI

Vă osândesc cu limbă de moarte pe toţi

să nu uitaţi niciodată

că-ntr-un veac jumătate porc, jumătate câine

am scris, gemând, cu inima agăţată

de-o coajă de pâine.

Vă bléstem cu limbă de moarte pe toţi

să nu uitaţi niciodată

că-ntr-o Vlăsie dată pe răzătoare

în tălpile nălbarilor s-au măcinat

privighetori, mărgăritare.

ŞTEFAN DINCESCU

COIFUL ÎN CAP, LANCEA ÎN MÂNĂ!

Din volumul CEL DE PE URMĂ LAOCOON,

Editura AMPHION, BACĂU, 2003

POEM (1)

Coiful în cap! Lancea în mână!

Hai să ne mai zdrobim niţel cu anonimatul dement!

Ne capturează laşitatea, obeză, a veacului,

bădiţă Sancho, fii grozav de atent!

POEM (2)

O pasăre zboară ţinând în cioc

biserică plodind nenoroc.

În cristelniţă, Doamne, scălda-vei urât

îngeri vibrând cu şişul în gât?

                       

POEM (3)

Niciodată-n această pădure, vă jur,

n-a cântat bătrânul, sfredelitul Orfeu.

Dumnezeule Mare, de ce m-ai trimis

să cherchelesc javrele cu sângele meu?

POEM (4)

Ne întâlnim o dată pe an.

Eşti ros de jeg, de boli şi de ruşine.

Ursule drag, n-ai vrea, frăţioare,

să te răsădesc în pădurea din mine?

POEM (5)

Să fie ploaie, vânt şi frig,

să zviduieşti al îngerilor mers,

să fie şişuri, lin să mori

cârpind cojocul altui vers.

POEM (6)

M-am pângărit, m-am fărâmiţat 

într-un bâlci dintr-o ţară hilară.

Sărăcia mi-a ros ficaţii, fraţii m-au scuipat,

îngerii Domnului m-au tras pe sfoară.

POEM (7)

Guşatul veac s-a obrintit. Scânceşte.

Mamă, de ce plângi? Hai, zâmbeşte!

Am săpat o fântână cu izvoare de miere

din care soarele soarbe lapţi de mistere.

POEM (8)

Câinii stropiră schitul din sfânt.

Vreme turcită gâtul mi-a frânt.

O sabie oticneşte într-un cap de statuie.

Şomerii digeră zloată şi cuie.

POEM (9)

Ai fost cremene. Ai fost gălăgios.

Ai devorat exilul, căinţa şi îndoiala.

Ţi-au înflorit dudăul, în os,

şi zoala, fleţule, şi boala!

POEM (10)

Veacul, zei jupuind, m-a pictat în cărbune.

Oh, peste limbă mă plesnea c-o nuia!

Fiara moţăia la rugăciune,

dar nimeni, fraţii mei, n-o hăcuia!

POEM (11)

Mi-e silă, poezie! Azi pravila ne râde.

Ne-au fost căluş, juvăţ şi gâde.

De-oi căpia-n otac, zdrobit discret,

jur să te scriu pe uşa comunului closet!

POEM (12)

Vai, întunericul te răşluieşte!

Mai ştii ce dodoléţe păcatele ţi-au fost?

Vai, ce ruşine cântecul prăşeşte

în uliţă clocindu-şi adăpost!

POEM (13)

Foamea sticleşte. Lupi dau târcoale.

Steaua dă viermi, sufletul – bale.

Trage şuriul! Scuipă străjerii!

Nenorocirile umflă ovarele verii.

POEM (14)

Te-ai cocârjat, bădie! Trăscăul ne ascute.

Ungi bubele Gomorei cu psalmii cârtitori.

Vai, somnul te zdrobeşte! Zavéra se împute.

La coşniţele haitei livrezi privighetori.

POEM (15)

Aţi dărâmat turnurile de fildeş

şi-aţi coborât în piaţă, golaşi piţigoi!

Zâmbiţi! Cititorii ne-aşteaptă

cu flegmă, cu ştreang, cu noroi.

POEM (16)

Tehnica s-a uzat. O punem la sare.

Aveţi răbdare şi fiţi realişti!

Mâine vom importa ustensile fermecătoare

şi măcelari optimişti.

POEM (17)

Fiara mă imploră şi mă linge:

„Să rămâi, stăpâne! Suntem fraţi.”

Milă mi se face. Şi-o alint.

Şi-adormim îmbrăţişaţi.

POEM (18)

Istoria scoate din pălărie

delatori pe cartelă, onanişti de paradă.

Regizorii cu proteză, cocoaşă, chelie

plantează infern în livadă.

POEM (19)

Mă-ntreabă Socrate: – Frate, ce vrei să fii?

– Soare de-o ţară spovedind sihăstrii,

dârz bobotind, între Est şi Apus,

bocet obraznic într-o sabie dus!

POEM (20)

Iernile sponsorizează ouă de cucuvaie.

Parlamentarii vegetează cu tetinele-n bot.

Miliţienii se împiedică în doctorate şi-n trese.

Doamne, ai învăţat să te usture-n scrot!

POEM (21)

Pe-o linie moartă au fost trase toate:

sistemele filosofice, statuile, delatorii.

Sinucidere, ţi-ai pensionat şi matale

edecarii, măjarii, masorii?

POEM (22)

Pe dealul jupit

ard visele crailor.

Doamne, de ce mi-ai hărăzit

o ţară fătând pe şeile cailor?

POEM (23)

Alergi printr-un bocet.

– Bătrâne, ce vezi?

– Veacuri şi fleacuri.

Spută. Corvezi.

POEM (24)

Pe deştiul Tău, când te durea în coate,

am fost, o, Doamne, geană de ecou!

Dezastrelor, surori de caritate,

le-am scris poeme pe furou.

POEM (25)

Aşteptăm, zgribuliţi, să fim răsplătiţi,

fleşcăiţi poeţei, pe măsură.

Cititorii ne ridică de urechi

şi ne scuipă în gură.

POEM (26)

Tăcerea-n plâns a-nţepenit.

Mi-e carnea beată de sângele tău.

Capul de ghepard, vai, s-a topit

într-un limbut zurgălău!

POEM (27)

Târfă juneţe, în hohot mi-ai râs

de zeii chelboşi, de-a morţii arvună!

Securiştii m-au strâns de boaşe, de gât

într-o noapte fiartă într-un ciubăr cu lună!

POEM (28)

În codrii Vlăsiei, Ană, m-aud

urlând dintr-un lup care toamna şi-o plânge!

Vai, cât aş vrea, cocoţat în cireşi, în agud,

stele să înghit în aceste veacuri de sânge!

POEM (29)

Mi-e rană pământul acesta visat cu sfială,

văzduhul mi-e tâmplă, muntele – os.

Haitele Dornei mă cer cu iuţeală:

firimitură latină cântând bătăios!

POEM (30)

Ce-am ivit, ce-am altoit

a ţâşnit, a-nsutit chiar şi-n piatră!

Ce-am visat, ce-am ţipat

a puiat, a zburat chiar şi-n piatră!

ŞTEFAN DINCESCU

RUBAIATELE LUI KHAYYÃM DINCESCU

Din volumul ULTIMELE RUBAIATE ALE LUI OMAR KHAYYÃM ÎN TRADUCERE IMAGINARĂ DE ŞTEFAN DINCESCU, Editura AMPHION, BACĂU, 2004

RUBAIAT (1)

Daţi-i poetului, convivi, ce este al poetului!

Foame cu sacul, nedreptăţi diavoleşti,

largi clevetiri, anonimat în călduri

şi peste bot zdravene palme frăţeşti!

                       

RUBAIAT (2)

Şi mumă, şi soră, şi frate să vă fie şipul cu vin!

De ce uşa moscheii o scârbiţi cu sufletul vostru?

Piliţi-vă zdravăn! Pe sugaci Dumnezeu îi iubeşte,

prea strâmţi rămânând în orice neam de credinţă.

RUBAIAT (3)

Noi, poeţii fierbinţi, orbecăim între urcioare cu vin.

Voi, morţii docili, sporovăiţi între urcioare cu vin.

Bujorii ne strigă: „Hei, fraţii noştri! Noi suntem voi!

Voi sunteţi noi! Ei – nicăieri! – nu există.”

RUBAIAT (4)

Bătui în sternul butelcii: „Stricato, îneacă-mă-n vin!

Zăvozii fălcoşi mă stropiră, pe sub uluci, în obraz.

Cizmelor greier, Doamne, boceşte soarele breaz!

Leorbăului moartea îi plăteşte peşin.”

RUBAIAT (5)

Pe lume  – bagă la cap! –  doar atât se aude:

o vulpe, în fălcile capcanei, rozându-şi piciorul.

De-a valma, într-o străveche temniţă hâdă, 

când miei, când lupoaice, sporirăm zăporul.

RUBAIAT (6)

Storşit, până ieri, în otacuri de sârmă ghimpată,

versuri scriam, prin bodegi, bobotind libertate.

Azi libertatea, fiartă în sânge, dădu iama în pieţe.

Redaţi-mi blestematele Arcadii cu sârmă ghimpată!

RUBAIAT (7)

Întreb ninsoarea: – Unde-i visarea? Zâmbeşte ironic.

Întreb căpriorul: – Unde-i izvorul? Zâmbeşte ironic.

Întreb copaia: – Unde-i văpaia? Zâmbeşte ironic.

Întreb sonetul: – Unde-i poetul? Zâmbeşte ironic.

RUBAIAT (8)

Cu limbile înţepenite în sângele fraţilor voştri,

în toiul nuntirii, daţi iama-n odăile mele.

Cerul mi-l frângeţi, pâinea mi-o lingeţi,

cinstiţilor oaspeţi, răsaduri de rele căţele!

RUBAIAT (9)

Cine dejghină carnea puiandrei pietroase?

Pâinea şi-o dospeşte nedreptul cu sângele meu.

Rărunchii, o clisă, boala veciei mi-i roase.

Prin balamucul cetăţii vă traversez din hinteu.

RUBAIAT (10)

Anul, cruşit în demenţă, se fanează-n album.

Forfota mării când s-a retras din năvod?

Decât lângă frate, în puf, mai bine-n gunoi

să adorm lângă bătrânul, hapsânul zăvod.

RUBAIAT (11)

Cântec rămâi, Desnăţui, pârâiaşul meu indolent!

Din uşă Dumnezeu face semne cu mâna, golăneşte,

şi rândunele ne trimite, cu pită în cioc,

să ospătăm cu ţiparii, frăţeşte.

           

RUBAIAT (12)

O să rămân gângavă tăcere strivită destoinic 

între fleşcăite palavrele acestor flecari?

Anii pisează-mi-i, Doamne! Puştanii,

maimuţă fiţoasă, să mă pozeze, ignari.

RUBAIAT (13)

De când anii mă scuipă nici Dumnezeu nu mai ştie.

Chifa,-n năvod, zdrăngăneşte umbre de peşti.

Din boală am ieşit cu sicriul în braţe.

Dezgheaţă-mi norocul! Viscoleşte-mi soare-n fereşti!

RUBAIAT (14)

Reavăn turbează păcatul prăsila muierii domoale.

Greierii bruiază clocotul său indecent.

De când, reverie chelboasă, mozolim fleicile tale?

Ciungii dirijează-n talcioc viitorul dement.

RUBAIAT (15)

Noimă scorniră paharnic, scafă, urcior.

Bezna deschide-o băloasă! Dezmăţul mă spală.

Nu duce dorul beţivilor Dumnezeu? Mă doare-n cot!

Doică siteavă, aţipeşte-mă-n brazdă sobol netot!

RUBAIAT (16)

Fratele îşi urlă demenţa în plămânii de frate.

Trenuri tocate. Doicile – ţăndări. Marmeladă – sugarii.

Sânge pe ziduri. Maţe şi creieri. Vomă şi flegmă.

În closet Dumnezeu se spânzură cu iţarii.

RUBAIAT (17)

Şi-această zi să mă rabde lehamite mi se face.

La gură aşchii ajunge indolentă umbra din pâine.

Toiagul ezită în azilul atâtor poteci uitate de mâine.

Eliberează-mi, calină visare, ogarii-n băltoace!

RUBAIAT (18)

Ţipă vârtos, ţipăt cu ţipătul meu înfrăţind!

O puşcărie gestează într-o puşcărie fătând.

Creieri pe zid să mă-ngrozească nu pot.

Tăcerii tăcerea stârpeşte-i din bot!

RUBAIAT (19)

Cerul se ghemui, ca mâţul pufos, între pulpele tale.

Zvârle chiloţii pe geam! Cămaşa, rochiţa – în foc!

M-agăţ de ţâţele tale. Navigăm în sărut idiot.

Noapte bună, cabaz! Trage-ţi potcoava din bot!

RUBAIAT (20)

Cine, vai, nemurind, de nemurire nu se scârbeşte?

Patul, somnoroasă pirogă, în limba morţii gândeşte.

Mână, vai, frăţeşte să-ţi întinzi mână nu ai!

Somnul din somn cu morţii din somn mă-ncuscreşte.

RUBAIAT (21)

Dacă umblă credinţa cu chiloţii în vine,

paznic de far la o mare fără ieşire la Marea Mulatră,

suflă în lampă! Du-te pe dig! Şi-acolo, bâiguind,

sărutând pescăruşii, striveşte-ţi sternul în piatră!

RUBAIAT (22)

Pentru cine bat clopotele, suflete strâns în dârlogi

ca o şteoalfă-n corset? Deschide, oaspete mut,

pleoape-n răspântii bătute de vânturi limbute!

Dezlegaţi-mi vederea! În amintiri mă strămut.

RUBAIAT (23)

Ţipă cocorii străvechilor noime lehuze.

Ai milă, Doamne, de chişcarii fiului meu!

Aprinde-i soarele-n vatră, ploi în hinteu!

Leagă-i la uşă, zăvod, vânturi hursuze!

       

RUBAIAT (24)

Posteritatea, scălâmba, trece pe drum,

din ţâţe storcându-şi fierturi buhăite.

Gol măscăriciul cu limbă vărgată de-acum

îngheaţă-şi ogarii-n crivatul poveştii sleite.

RUBAIAT (25)

Cum le-ai grăit, frăţioare, aidoma lăsa-vei:

Desnăţui încâlcit în corniţe de miei nesătui, 

scăzutele drumuri în ştioalnele slavei,

dealuri cu grauri, grădină cu pruni şi gutui.

RUBAIAT (26)

De când ard gazul pe-aici, Dumnezeu mă stucheşte.

Lostriţa-n ochi zănaticii sâni mi-i trânteşte.

Bulbucii înjură oceanul. Oceanul – prăsila, greţos.

O vidră,-n năvod, se izbeşte-n misterul zemos.

           

RUBAIAT (27)

Darnici să fiţi, harnici şi blânzi, apostolii mei!

Roi de hulubi, între lupi ciopor de oi!

Astăzi, în aplauzele atâtor zei derbedei,

drăgălaşă istoria se cufureşte pe voi.

RUBAIAT (28)

Neamuri de peşti, mecindu-se-n vadră,

lapţii-şi vărează în hămesite odăi.

Dirijorul sloboade toiagul în văi,

vadra din vadră plesnind într-o vadră mai mare.

RUBAIAT (29)

Uşile soarelui sar din ţâţâni

zăpuc forcotind în butoaie păgâne.

Niluri, Gólgote, munţi furajează satanice vânturi.

Veacuri se toacă-n albumele iernii bătrâne.

RUBAIAT (30)

Umbrele lupilor ingurgitează umbrele oilor.

Umbrele văilor macerează umbrele ploilor.

Umbrele cailor zdrenţuiesc umbrele nucilor.

Umbrele umbrelor clocesc umbrele cucilor.

ŞTEFAN DINCESCU

AHILE AŢIPISE

Din volumul DECESUL TROMPETEI,

Editura AMPHION, BACĂU, 2005

HAIKU (1)

Agăţ în undiţa unui haiku

gâlceava peştilor

din baltă.

HAIKU (2)

Saliva soarelui

înmoaie

dealul.

HAIKU (3)

Mă soarbe îngerul cu frac de umbră.

Vai, cucii gângăvesc

într-un ecou!

HAIKU (4)

Ce ani mănoşi!

Albumul

şi cocoaşa.

HAIKU (5)

Au venit bocitoarele.

Bătrâna îmbăiază

păpuşile.

HAIKU (6)

Sub pod un cerşetor

şi-un câine jigărit

ling jegul din acelaşi blid.

HAIKU (7)

Pe colină cai de aur

se scăldau în zeama ouălor

de mierlă.

HAIKU (8)

Mielul tăcerii

face viermi

în flautul unei păduri.

HAIKU (9)

Naufragiaţii pictează ochii rechinilor.

În ceaşca mării

ţârâie greierii.

HAIKU (10)

Soare nasol

se rupe din beznă, din ghiol,

ca un porc din nămol.

HAIKU (11)

Pe ghearele privighetorii

arde uleiul

unui fulger.

HAIKU (12)

Caiafa

spală maţele de porc

în creierii privighetorii.

HAIKU (13)

Aici Dumnezeu exportă făţiş

chiar şi piele de îngeri

pentru opincile braconierilor.

HAIKU (14)

Ai grijă!

Călcâiele cosaşilor

pisează greieri.

HAIKU (15)

Retrage-te într-un colţ de arenă!

Scoate bricheta, fiule, ţigara!

Fardat ca o gheişă, taurul dă iama din culise.

HAIKU (16)

Pierdut comunism pechinez.

Cine-l găseşte

să-l lingă sub coadă!

HAIKU (17)

Groapă comună,

vânturi

de coptură.

HAIKU (18)

Vai, haita mă urăşte

şi mă vrea

floare de tei în corn de taur!

HAIKU (19)

Violet bălteşte

cancerul

nădejdii.

HAIKU (20)

Recoltatul este în toi.

Specialiştii pregătesc pentru siloz

pieile senilului Iov.

HAIKU (21)

Veac poleit cu SIDA

şi regi oligofreni.

Poetul mulge capre într-un vers.

HAIKU (22)

Vai de lumina

căreia copilul îi strigă:

„Spală-te, fleoarţo! Ne murdăreşti!”

HAIKU (23)

Poetul distilează în urcior

hemoragia haitelor de îngeri

izbiţi cu şişul între ochi.

HAIKU (24)

Cu fluierul în rană Ahile aţipise.

Îi izvorau din pleoape

zambile şi narcise.

HAIKU (25)

Zi de zi am râvnit o pâiniţă.

Ceas de ceas îngerul delincvent

m-a fulgerat cu nuiaua peste bot.

HAIKU (26)

Îngere, vere îngere,

fă, hai, să mai sângere

porcul din tine!

HAIKU (27)

În vomă de râuri ni se dospeşte destinul.

Se cufureşte Dumnezeu

în strachina noastră.

HAIKU (28)

Să construieşti greieruşul,

omul aprinde-l

ca pe-o feştilă.

HAIKU (29)

Cine dezmiardă puii tăi,

pasăre zburând

printr-un cuţit?

      

HAIKU (30)

Poemul îndrăcit

îmbrăţişează viitorul

ca un ţăran fleşcăit ţapul râios.

ŞTEFAN DINCESCU

FIE-VĂ MILĂ, PRIVIGHETORI!

Din volumul FIU AL MAICII LOT,

Editura AMPHION, BACĂU, 2005

POEM (1)

Pe picioruşele voastre, poeţi, şi Dumnezeu îşi ridică piciorul!

Ştefan Dincescu

                       

POEM (2)

În rai hoitar mă visai rozându-i morţii limbuţa.

Daniel Florin Dincă

POEM (3)

Fie-vă milă, privighetori, şi de borşul tăcerilor voastre!

Ştefan Dincescu

POEM (4)

Din izvor rămâi în urcior, de mâine, cu păduchii de câine.

Daniel Florin Dincă

POEM (5)

N-ai vis, poeţel, nici o mârţoagă să ghiftuieşti din desagă!

Ştefan Dincescu

POEM (6)

Te cumpără, cucernic, acest Dumnezeu tot mai nemernic.

Daniel Florin Dincă

POEM (7)

Privighetorii sparte în ou legaţi-i de gât un ecou!

Ştefan Dincescu

POEM (8)

Iarnă şi vară nebunii din rai mă beliră cu nebunii de-afară.

Daniel Florin Dincă

POEM (9)

Beznă calină! Hai sub ogheal, pofticioasă moarte virgină!

Ştefan Dincescu

POEM (10)

Spălându-ţi poveştile-n zer, ne scuipaşi Iovi din mister!

Daniel Florin Dincă

POEM (11)

La zdup, cu fereală, gheară de lup răsuceşti în cerneală.

Ştefan Dincescu

POEM (12)

Moarte, cine te plimbă? Smochină-i rămâi vederii pe limbă!

Daniel Florin Dincă

POEM (13)

Greieruş aţipit, ia-mă sub limbă, mămucă, scuipă-mă-n mit!

Ştefan Dincescu

POEM (14)

Din geamul scuipat merveleşte-n amurg ochi de câine turbat.

Daniel Florin Dincă

POEM (15)

Norul o taie cu briciul. Laleaua îşi prostituează supliciul.

Ştefan Dincescu

POEM (16)

Ceaţă şi greaţă. Sufletul mierlei mătură closetul din piaţă.

Daniel Florin Dincă

POEM (17)

De hoţi deflorată, de sfinţi, moartea ne scobeşte în dinţi!

Ştefan Dincescu

                       

POEM (18)

Lighenaş cu rechini, nu marea mi-aţi dat-o, stimabili cretini!

Daniel Florin Dincă

POEM (19)

Orice Dumnezeu, Doamne, îţi jur, docil îşi pupă căţeii în cur!

Ştefan Dincescu

POEM (20)

Niţel, cătinel, orice Evanghelie ajunge pişoar în bordel.

Daniel Florin Dincă

        

POEM (21)

Constipată cu iadul, cu raiul, gloriei livrează-i buhaiul!

Ştefan Dincescu

POEM (22)

Hei, românaş! Limbrici ştampilaşi, limbric rămăseşi!

Daniel Florin Dincă

POEM (23)

Sunt un pian pe care an de an se antrenează toate coşmarurile.

Ştefan Dincescu

POEM (24)

Scotocim într-o limbă pe care orbeşte Dumnezeu o stâlceşte.

Daniel Florin Dincă

ŞTEFAN DINCESCU

LA RIŞCĂ, DOAMNE, M-AM JUCAT!

Din volumul SE SPÂNZURĂ CONDEIUL!,

Editura AMPHION, BACĂU, 2007

POEM (1)

Viaţa mi-a zis: „Hai, cântă-mi dintr-o indecentă petală de crin,

măi firfirigule, şi dintr-o calmă frunză de brusture!

Hai, gângureşte-i, Ahile, din húlpavul spin 

suavei morţi care greu şi dumneaei o să ne usture!”

POEM (2)

Morţii i-am zis: „Nu trage, fleaţo, cu urechea la uşă!

Cu Omar Khayyām Vel Ştefan Dincescu mai stă la taclale.

Hai, uită-l, zorito, pe vatră! Morocănos, în cenuşă,

traduce rubaiate spre cinstirea matale.”

POEM (3)

Mâine, când eu, Maica Lot, voi ţâşni din cetate,

mâine veţi citi în sângele meu cu grele văluri de sloi.

Mâine voi scutura din cimpoi pâcleşe ploi,

mâine voi şiţui genunile cu nestemate.      

           

POEM (4)

În peştera mea sferic întuneric mucegăieşte.

Tătucul din ceruri sărută brazdele, melesteul, aratul.

Borţoasele râgâie. Şipotul ţâţei duhneşte. 

În roşii fagurii zăpezii supurează galben păcatul.

POEM (5)

„Crăpa-va Ştefan Dincescu sub retevei, sub cuţit!”

Zisu-v-au vouă, proptindu-se-n lance, sicarii, şi-n scut.

I-ai mocirlit, tataie ! Setoşi s-au matofit,

grea crucea ţi-au trişat-o cu zeii la barbut.

POEM (6)

Şi Vouă, Sfinte Petre, Vă declar pe şleau:

curvoi mi-am fost, grozav mai beau!

Să zăbovesc la porţi? Să mă proptesc în clanţă?

O noatină se pişă în balanţă.

POEM (7)

Faima mi-am retezat-o, mi-am dumicat-o în lapte,

astăzi îmi cotcodăceşte în gât, mi-e greaţă de ea.

Umbla-voi greoi printre vărgatele fapte

azvârlindu-mi chiloţii în orice pronaos de stea.     

POEM (8)

Mi-a intrat în tezaur o lebădă cu rochii de aur.

Se clăbuceşte în veghe. Iute mă dojeneşte:

„Vai, tot lupan singuratic mi-ai rămas într-un plaur,

dormitând, fiule,  printre hârtii, iepureşte!”

POEM (9)

Nu bălteşte, frate, soare! Veac nu bate.

Din cloţele Şeherezadei vinete cântece storc.

Se spânzură condeiul! În rubaiate boldeiul se zbate.

În plămânii verii expectorează o sfârlă de porc.

POEM (10)

Adormi-voi pitpalac într-un câmp de costrei.

Să nu mă boceşti! Să nu mă strigaţi din cinel!

Să treieraţi albinele din stupina ochilor mei!

Cântă-mi de leagăn, livido, să mor cătinel, cătinel!

POEM (11)

Ai să devii, orfevrule, hoitul de-o vară, de-un an!

Să nu boceşti! Să nu fii patetic, fovist!

Îţi ouă-n ghiozdan un ciocârlan de porţelan.

Dă-i zare! Dă-i suflet! Dă-i palme de Crist!

POEM (12)

Cine m-a rupt? Cine m-a supt? Cine m-apasă? 

Pripăşi-ţi-aş, nenorocire, clovnii în casă!

Pe fiece gând, pe fiece vis mi se lipeşte afiş:

„Între fraţii tăi, boschetarii, o mierleşti în tufiş!”

POEM (13)

Şi cotul ţi-l pup. Şi genunchii ţi-i pup.

Mi-adoarme auzul scâncind în rânza nopţilor tale.

Coşciugul se caţără la deal. Verile se târâră la vale.

Prin toţi histrionii serafimii ţi-i rup.              

POEM (14)

Morţii goarnă i-ai fost, suveică, decembrie, frate!

În uşa bodegii, Ană, de urcioare te ciup!

Ţângăii s-au meliţat pentru o cană de libertate.

Vădanei Lot cu greieri guşa i-astup.

POEM (15)

Te-amuşină lupanii cu boturi de nard.

N-ai văluri de landră, n-ai spaime de bard.

Ne pescuim în pruteţ. Ne oploşim în Apus.

Cerul Sodomei pe-o năsălie m-a dus.

POEM (16)

Pleoapele tale mi se înţeliniră şi-n vis

şi-mi zdrenţuiră dorul de la metereze până la gleznă.

În palmele ştimelor testamentul mi-am scris

când ţâţele tale se giugiuleau cu iepuroii în beznă.

POEM (17)

Cetatea obeză menstruează scrum în lumină.

Crăpatule bard, în peşteră mânzoc te usuci!

Ai castrat zei derbedei. Ţi-au afişat în vitrină

simbria dreptăţii: „Limbrici, ploşniţe, muci.”

           

POEM (18)

Pe malul Jiului, zapciule, haidem fuguţa la peşte!

În cârlige înfige-vom când viaţa ta, când viaţa mea.

Din zmeurişuri ne toarnă colastră o stea.

Marele chit în capan regal ne pofteşte.

POEM (19)

Ai să treci, ai jurat, cu privighetori clocind în ureche

din veacuri lăptoase într-o stradă îngustă.

Eu, cultivând lăptuci într-o istorie literară străveche,

iepuri albaştri îţi voi hăitui pe sub galbena fustă.

POEM (20)

Mi-ai dat mieriul crin visat de-albine.

L-am deghizat în cloţă, în clovn, în orişicine.

Vai, ce mi-ai dat: izvoare, cer spălat,

le-am porcăit! La rişcă, Doamne, m-am jucat!

POEM (21)

– Într-o lădiţă, astăzi, ţi-au expus la soare,

mâhnitele, tată, rare oscioare

să ţi le spele măicuţa noastră cu rouă, cu vin.

– Chelbosule fiu, haide, zâmbeşte-mi puţin!

                       

POEM (22)

Ţi-am cusut, picotind, o poveste-nflorată şi scurtă

din lebede, nuferi şi ghioluri cu luceferi sub pleoapă.

Tu, japiţă roşcovană, domestici-vei în iurtă

amurguri păscute viclean de-o melancolie mioapă.

POEM (23)

Verb zdrăngăneşti. Pisează-ţi condeiul!

Bagă-ţi resteul pe gât! Expatriază-ţi bocetul, colţii!

Halucinează pe câmpuri şoldanii, hameiul.

Căptuşeşte-ţi cu fluturi tavanele sorţii!

POEM (24)

– Fugi în rai, măicuţă? Ce-ai în bocceluţă?

– Urcioraş cu apă, struguri, franzeluţă.

Fiule, zoreşte! – Zăbovesc de-un chin.

Spăl frigide veacuri într-un strop de vin.

POEM (25)

Mă opăresc în păcatele ochilor tăi.

Cu faima cazonelor veacuri murui-voi luleaua.

Vai, năboieşte-n odaie, în noi, peste noi,

scârnăvia calică mâzgălindu-ne zorii cu bidineaua!

POEM (26)

Băiaş mă tocmisem într-un padoc din Fanar.

Ruginisem în veac. Mă incendiasem în Ţara-de-Jos.

Noapte şi zi, vară şi iarnă, în urcior de cleştar,

Doamne, scăldam ologul greţos, orbul vârtos.

POEM (27)

– Mi-e teamă, scribăreţule, de buhai, de malaci!

– Vai, tandră puiandră, rază de cântec subţire,

pe visuri te pup cu şoapte de maci,

îmbrăca-te-aş în polen de psaltire!

POEM (28)

Pe câţi m-au năimit, pe toţi i-am plătit

din zolniţa mea, din cristelniţă – cu bocet, cu sânge.

Astăzi şuiţele, ieri viezurii m-au rătutit.

Poemelor mele căprioara cenuşă în guşă le plânge.

POEM (29)

Haidem, fecioraşule, să ne luăm oghealul în spate!

Lasă azimă, pecie! Lasă, vlăstare, posleţ în pahar!

Ia-ţi tălpăşiţa-n amiază, nu pe-nserate,

din acest paradis linciurit într-un horn de măgar.

POEM (30)

Zdup! ţărişoara mea, cocoţează-te-n pat!

Holbează-te la TV! Hai, clefăieşte, hămesito, păsat!

Mâine, căţea în călduri, furişează-te-n clăi

până la pofticioşii, libidinoşii, lăţoşii haidăi!

ŞTEFAN DINCESCU

NU DUMNEZEU,

CI DRACUL SE UITĂ PRIN FEREŞTI!

Din volumul SE SPÂNZURĂ CONDEIUL!,

Editura AMPHION, BACĂU, 2007

POEM (1)

„Înhaţă elocvenţa! Hai, răsuceşte-i gâtul,

pal papagal sculptând schilozii peşti.”

Hai, remaiază-ţi anii cântând pe la fereşti!

„Stârpeşte elocvenţa! Cinătuieşte-i râtul!”

Ştefan Dincescu & Paul Verlaine

POEM (2)

Postava ciurdelor din pieţe

o ghiftuiam c-o pită, cinci peşti şi un ecou

şi mă pâram urechilor fâşneţe: „Gând vinovat

mă frige: să dau de-un stârv mai nou.”

Ştefan Dincescu & Charles Baudelaire

POEM (3)

Ai eşuat, bădiţă! Hai, schilodeşte-ţi gâtul!

Orb hoinărişi hăţişul acelor burţi de peşti. 

Nu Dumnezeu, ci Dracul se uită prin fereşti!

Nu faima te mâleşte, ci greaţa, ci urâtul!                  

Ştefan Dincescu & Marin Sorescu

                       

POEM (4)

Poetul să dărâme, să taie, să înece

vechimile, să ţină deschise în infern

bodegile, calvarul să-şi disece,

iar lapţii să şi-i toarne într-un obscen etern.

Ştefan Dincescu & Arthur Rimbaud

POEM (5)

Ca ţâţele de târfă, revolta şi haşişul

le molfăiam dospite cu luna de pe cer.

Vindeam prin cafenele dezgust, păduchi, mister

când ne tăia metafora cu şişul.                    

Ştefan Dincescu & Arthur Rimbaud

POEM (6)

S-au rupt catarge, rame, edecuri şi mănuşi,

ţăruş înţepenindu-mă-n cenuşi.

Pe blana morţii sufletul mi-l frec.

„O, sparge-mi-s-ar fiinţa în cântec să mă-nec!”

Ştefan Dincescu & Arthur Rimbaud

POEM (7)

Da: am trăit cu sturzii, cu stelele pe câmp.

Da: n-am slujit la javre, la şuţi, la zeul tâmp.

Da: am căinat decesul pădurilor de tei.

Da: am proscris osânza Moţocilor mişei.

Ştefan Dincescu & Zaharia Stancu

       

POEM (8)

Mi se părea că este vară. Mi se părea că verde sunt.

Mi se părea c-aud biserici târându-se pe sub pământ.

Mi se părea c-aprind opaiţ în colţ de peisaj sturât.

Ştiam: „Azi seceră poeţii cu polonicele în gât.”

Ştefan Dincescu & Mircea Dinescu

POEM (9)

„Moartea croncăni parşiv peste bujdula noastră.”

Scuipă miei şi iepuri, greieri – spre tăiere.

Cotonogeşte-ţi versul strident şi lăbărţat

ca urdinişul de muiere.

Ştefan Dincescu & Mircea Dinescu

POEM (10)

Mai ştii cum ne aram pe-atunci,

tu, ceteră, crăcane lungi?

Aveai, pupa­-ţi-aş, şi-mi dădeai

gutuile cu smalţ de rai,

o leică – fişcă, zmeuriş –

mustrând şoşoii în păiş.

Ieri, of, of, of, zgondoasa neichii,

mi-ai ros şi nasturii scurteichii

şi m-ai scuipat, umflat şi crăcănat,

pe soclul tâmpilor din sat.

Azi strâmbă, chioară şi confuză

prin sanatorii dai din buză.

Ştefan Dincescu & Mircea Dinescu

POEM (11)

                       

Anii zidiră violuri, efracţie, sabie.

Socrate şi-a cumpărat blenoragie, scabie.

Traduci psihoză pe altare: „De nu eşti fulger,

vrei să fii roz veac de scârbă zâmbitoare?”

Ştefan Dincescu & M.R.Paraschivescu

POEM (12)

Pe-acilea s-au stors în jale,

cronicarii-mi povestesc,

oasele Măriei sale

Ştefăniţă Vel Dincesc.

Fost-am, domnii mei, în lume

mejde spintecând, cutume –

şiş, furtună într-un bici,

tufănici în solzi de-arici,

samatocul din potir,

pletele ştergând cu mir

păr, cuptor şi căţeluşă,

Gólgotă şi picioruşe.

Fost-am urcioraş de-argint.

M-au borât tâmpii râzând.

Ştefan Dincescu & M.R.Paraschivescu

POEM (13)

               

Mioriţă ruşcă fată în colind

fluiere cu moarte pre moarte călcând.

Aţipi amurgul codrilor plângând:

„Pietrele trec. Izvorul nu trece nicicând!”

Ştefan Dincescu & Lucian Blaga

POEM (14)

Mi-am fost mânzoc. Mi-am râs de temenele

şi de buiestru vitreg. Roua de pe stele

mi-am lins-o, zău, stropindu-mi pomii, glia.

„V-am scris – pe cer, cu şişuri – poezia.”

Ştefan Dincescu & Grigore Vieru

POEM (15)

Mi-am înmuiat peniţele în dediţei

şi-am scris, scâncind, sub pleoapele de miei,

căzând cu moartea la-nvoială:

,,Minunile se plămădesc cu cheltuială.’’

Ştefan Dincescu & Ştefan Aug.Doinaş

POEM (16)

Se uită pâcleş toamna din templu de mălin

în vintrele poveştii din traista cu poveşti.

Pe scrin rahitic piţigoi de caolin:

„Oceanul vinde faimă de puţin.”

Ştefan Dincescu & Ştefan Aug.Doinaş

           

POEM (17)

Un cal vorbea c-un mort pe drum:

„Mai bem, ortacule, un kil de scrum?”

Striga într-o bagea o cucuvaie:

„Fereşte-ţi, frate, versul de pârnaie!”

Ştefan Dincescu & François Villon

POEM (18)

Ciulinii căţelesc pe bărăgane

ca mugurii drăceşti pe ţâţele bălane.

Scânceşte vântul mozolindu-şi marfa:

„Hingherului să nu îi vindeţi harfa!”

Ştefan Dincescu & François Villon

           

POEM (19)

S-au fiert blestemele în ţeastă,

puii mei, bobocii mei,

ca dracii-n ţâţe de nevastă!

Seina carte, cât un bot de peşte,

puii mei, bobocii mei,

robul v-a scris-o, dracul v-o citeşte!

Fumând în ştreang c-un Dumnezeu cretin,

puii mei, bobocii mei,

v-aprind opaiţ într-un scrin! 

Ştefan Dincescu & Tudor Arghezi

POEM (20)

        

Codrule, codruţule,

ne-au storşit, tăicuţule!

Sărbătorile ţi-au rupt,

rămăseşi milog şi supt.

Căpşunarii duc în spate

doinele,-n desagi, crăpate.

Domni cu robă, cu scufie,

ne-au vândut pe veresie

pe la porţi de-mpărăţie.

Cui a oblojit străinii

sparge-i-ar ficaţii câinii,

linciuri-şi-ar în buboi

roiul zilelor de-apoi,

îndrăgi-ne-ar zorile

şi privighetorile,

codrule, codruţule!

Ştefan Dincescu & Mihai Eminescu

ŞTEFAN DINCESCU

V-AŢI DAMBLAGIT VIITORUL

Din volumul FIII ALAMBICULUI,

Editura AMPHION, BACĂU, 2009

POEM (1)

Zărindu-l pe Dumnezeu cu felinarul în mână,

privighetoarea îl iscodi:  – Pe om,  Doamne,  îl cauţi?

Cântecul său? – Chiştoace,  fetiţo!  Chiştoace!…

POEM (2)

Poetul trage baboii din baltă.

Hierofanţii trişează. Anonimatul răcneşte.

Criticii împlântă bobocii în ou.

POEM (3)

Poezia avortează pe strada Republicii.

În stânga: Lady Blue. În dreapta: Servicii funerare.

Scurmeica, între hulube, înalţă avioane de hârtie.

POEM (4)

Condeiul deschide fereastra:

„Doamne, ce duhoare exhală

picturile tale!”

POEM (5)

Pe gât vi se toarnă acelaşi borş ecologic,

sex ortodox, egalitate de şanse, democraţie porcină.

Voi, şcolarii, strigaţi: „Jos Tot! Trăiască Nimic!”

POEM (6)

Şi-am învăţat: nu-i leápşă, rişcă şi noroc

istoria. Dă-i flit! Satârul s-a ştirbit

lipii rupând din „Rădăcinile de foc”.

POEM (7)

Şi-au scris în băi, văleát, pe toţi pereţii:

„Când vor câinii, mor poeţii!”

Şi Dumnezeu, cu sânge, a semnat.

POEM (8)

Copilul iese din lanul de grâu

cu pitpalaci în ghiozdan, cu melci în urechi.

În bulgăríi: cartoafe, şi ciuşte, şi curechi!

POEM (9)

Scormoneşti prin oraş: afişe, pubele.

O femeie îţi fierbe ţâţele-n vis.

Un câine îţi donează o ţandără de os.

POEM (10)

Corbul lui Poe vine cu sinetul în plisc:

„Ia-ţi tălpăşiţa, băiete!

V-aţi damblagit viitorul!”

POEM (11)

Înnebuneşte zaibărul pe dealuri.

Pâş, pâş, bătrânul, de sub cruce,

dă iama la ciordit.

POEM (12)

Bacovienii codri dau iama în oraş

îngălbenind bătrânii din bodegi.

La colţ amurgul răriţează versuri.

POEM (13)

Am ajuns un bătrânel vrednic de plâns.

Mă pregătesc de somn, de hagialâc.

Ziua mă varsă din cântece-n hău.

POEM (14)

Închiriară ţara, ieri, sărăntocii lumii.

Vaci rumegă zambile, se baligă-n muzee.

Poeţii împăiază şişul.

POEM (15)

Scurmeicile se ceartă cu scriptorii-n pubelă.

Un pictor exilează din tablou

iedul râzând sub umbrelă.

POEM (16)

Actorii ne dau lecţii de suicid pe străzi.

Flămând pugléul scotoceşte

în gâtul ciocârliei din cala unui peşte.

POEM (17)

Nu credeam să învăţ să tac vreodată.

Azi, sicofanţi, vă fac hatârul!

Limba, iată, mi-o retez cu satârul.

POEM (18)

Învăţătoarele vând prezervative, ţâţe, chiloţi.

Profesorii, în lighean, salvează broaşte de la înec.

Inspectoraşii îşi bat fotolii în cur.

POEM (19)

De-o săptămână viaţa îşi bate joc de mine.

Briciul de ras mă întreabă gelos:

„Te-ai hotărât, tataie? Nu-i mare scofală!”

POEM (20)

Cine m-a scris şi-a sporit dihonia limbii.

Turmele şi-a pierdut, roabele, fiii.

Piară zilele naşterii Sale! Trăiască neantul!

POEM (21)

Poetul, o clipă, îşi reciteşte „Viaţa pe rod”,

semnează pe greieri, pe miei, pe ugerul vacii.

Scutură soare din pom. Se furişează, sub clisă, cu el.

POEM (22)

Privighetoarea întemeiază tulnice, dealuri şi oi.

Ne strigă moartea dintr-un păr bătut în lumină:

„La Viforeni, lăsaţi stihurgiii la mine să vină!”

POEM (23)

Şúgu, şúgu, greierele,

munţi tocind, ţicău, vâlcele

storci diata iernii grele!

       

POEM (24)

Se ceartă poezia şi criticii de-un leat:

– Pe ce maidan, coniţă, ai greblat?

– În Prut, sticlete, m-au scăldat!

POEM (25)

Un zarzăr scrie-n vifor cu peniţa:

„Ce-ai dat lumină, Doamne, s-a crăpat!

Din Babel negurile bat.”

POEM (26)

Se zăvorăşte cântecul în pâine,

grei zaibării pălăvrăgesc în lin.

Dezghioacă-mi, iarnă, rănile! Amin!

POEM (27)

De-o viaţă, Doamne, fost-am ţiparul norocos!

Iată: râme înghit! Iată: mă înfig în cârlig!

De ce, strâmbând din nas, mă vomiţi iarăşi în baltă?

POEM (28)

Rup greierii peceţile regeşti.

Am botezat coldúşii, pârcii îndoielii,

supus, al Dumneavoastră Scardanelli.

POEM (29)

Tovărăşeşte, Doamne, protestez!

Scandalagiu, şi beţivan, şi prost,

eu, poezia, stârv ţi-am fost?

POEM (30)

Aseară, la duhovnic, istoria intrând,

poveştile, din stráiţă, şi-a răsturnat:

„Fui vrednică. V-am urinat!”

ŞTEFAN DINCESCU

RUPT DE CĂŢEAUA POEZIE

Din volumul JELIND MĂLINII VISCOLIŢI.

SERGHEI ESENIN. TRADUCERE IMAGINARĂ,

Editura AMPHION, BACĂU, 2010

POEM (1)

Când baţi sătucul, prin nămeţi,

aduni, din crâşme, veşti murdare

c-aş fi mierlit-o-n şanţ, printre scaieţi,

între cosoare şi topoare.

Boceşti blajină, sufli-n deşte,

mirată liră zdrumicată,

flămândă ieri, lihnită azi,

de hoţi forjată, înjurată

de fraţii răi, de-un bătrânel

cu minţile horind departe,

prăşind – prosteşte, cătinel –

poeme frânte, rime sparte.

Mă jur mălinilor din Riazani

că n-am crăpat în birt, în puşcărie.

M-am pristăvit, măicuţă,-ntre ghiorlani,

rupt de căţeaua poezie!

POEM (2)

S-au mohorât mestecenii, măicuţă,

în plânsul tău! Cu nasul în cenuşă

zac zilele. Jelindu-mă-n cotruţă,

visează-mă o dolcă bătăuşă.

Un răvăşel poştaşul îmi aduse:

„Mă-njură megieşii peste gard!”

Horind, viforniţele stepei ruse

îmi plăguiră soiul salonard.

De ieri şoldanii tremură-n burhai,

frigul îşi varsă lapţii pe olan,

iar tu visezi venind, în sănii fără cai,

celebrul Moscovei gârlan

purtând pumnal persan, gambetă, frac,

brăţări, botine şi dantele,

burjuilor sleiţi în măşti de drac

vânzându-le împărăţii de stele.

POEM (3)

Se scurge soare pe olan,

îmbătrânesc amurgurile-n tei.

Zaibăr, câineşte, şi molan

voi suge-n crâşme cu holtei.

Visându-ţi, maică, palmele plăpânde, 

m-oi unge domn pe-un tron de scai!

M-oi zbengui în linuri fumegânde,

muieri voi călări, bufoni şi cai.

Pe-o mie de catâri îţi voi trimite

aur în corfe, struguri în lădiţe,

poeme în trăsuri de porţelan, cernite,

ereţi, prepelicari şi păuniţe.

Dar implora-te-aş, Doamnă, să mă ierţi

c-am distilat anonimatul, în chirie,

în Moscova cârciumăreasă

pilindu-mă poesc, pe veresie.

POEM (4)

Amurgul bâzâie-n boscheţi,

grimat căpău amorezat.

Vântul şi-a tras chiloţi de mesalină

şi-n roşii mahalale s-a-necat.

Pe şevalet v-aţi stors magiun de fluturi

şi v-aţi scăldat scripcarii în zăpor.

Revin, la iesle, prăbuşiţi pe scuturi,

scapeţii, delatorii din Obor.

Dă-mi, Doamne, cântecul de muselină,

dospit din tei, zarnacadele!

Vin ploi de bronz, cântând la violină,

cu piţigoii-n turn, cu rândunele.

POEM (5)

Soarele oacheş, bucălai,

îmi frânge Desnăţuiul în ţiţeică.

Pe dealuri viile mi-au primenit

amurgurile în scurteică.

Gutuile, cât devla unui mâţ,

şi-au pitulat soldatul în valiză.

Stupinele şi-au exilat din cer,

în huci, luceferii: baliză.

Condeiul stoarce, din mister, tăcere

şi boroneşte, beilerbegul, luna.

Se crâmpoţeşte sufletu-n durere,

băjenărindu-se pe-ntotdeauna.

POEM (6)

Mi-au dat pământul de sub unghii

să-mi fie, mumă, cântului obol!

Mi-au spart copilăria în dosare,

în strâmte pârtii de sobol.

Mi-au scotocit toţi îngerii în gât,

mi-au stors în şişul limbii clopoţel.

Mi-au făţuit, prin borta uşii,

ţâţa vandeei, cătinel.

M-am coşcovit pe ghizdul unui veac,

stelar stegar, pisar învăţăcel.

Azi, Serghei, sparte aripile-ţi zac

în molda visului tembel!

POEM (7)

Uitaţi-vă, bătrânii mei,

cât fierbe iarnă-n samovar!

Pifanii întărâtă clopoţei,

foşnesc borfiţele în bar.

Îşi pupă ţara dăbilarii

ba din Guvern, ba-n Parlament.

Oh, versul meu, să-ţi pui gumarii

să-i dăm nădejdii sculament!

În Dăbuleni s-au covăsit bostanii,

se scarpină-n epave prostănacul.

Pe Apa Sâmbetei vuiră anii.

Semnează-mi, Doamne, steaua cu haracul!

POEM (8)

Pârâul chirăie, ca fătul şugubăţ

frecându-şi boaşele într-o copaie.

Zăblăii Carpenului dau prin băţ,

m-au rumegat celebrităţi de paie.

Un taur ţăndăreşte ţundra verii

în sihăstrie, soră, pe izlaz!

Tapiţerii de mazăre-nflorită

îmi desenează Desnăţuiul pe obraz.

Pisarul paşte pârcii pirpirii,

sorbind năpastă-n ţeastă de izvor.

Jitarul scrie urice trandafirii

din scurtă muşcătură de topor.

Ce reavăn licean şi-a tolănit,

peste ţicău, imaginaţia-n drumeag?

Hei, Doamne, când mi-ai ştrecuit

poemele c-o lamă de briceag?

POEM (9)

Ai fost la Roma, la Pamplona.

Te-ai matolit porceşte, frăţioare!

Gustaşi haşiş, viagră, beladona,

uitând de pită, slană, soare.

Visează ţara mea cu uşile deschise

să-i deversaţi latrinele din Occident,

să-i editaţi în ţarcuri de narcise

manelele duhnind a Orient.

Nu-i vreme, fraţii mei, să ne căim

c-am fost coleaşă-n menghină de sceleraţi?

Azi taxidarilor uium plătim

în pârţuri, sodomiţi şi cocoşaţi.

Tu, neamule cu ştreang cântând la gât,

rotund jucaşi Isuşii sub cuţit!

Nu bâjbâi-n târgovişte, pe rât,

că veacurile, taică, s-au iuţit!

POEM (10)

Vai, cântecul nu mi-ai ştiut,

deşi în piaţă, soră, l-am sporit!

Feciorii când l-au scrijelit pe scut?

Puiendrele, fătând, când i-au horit? 

Cuvintelor mi-ai pus obezi,

mi-ai tras revolta, mânză, prin dârlogi.

Poemele, răbdând, mi le străvezi

în bulumacii izbei, în răzlogi?

M-am câştigat cu blidul, cu merticul,

iavaş-iavaş bătându-mă în cuie.

Voi, pilafgiii, voi, coteii,

ziditu-mi-aţi, din găinaţ, statuie!

M-aţi botezat în zoaiele din şanţ,

în sărăcia lumii gâlgâind şi-n oase.

Mi-am dat privighetorilor pe-un sfanţ

luceferii Vlăsiei de angoase.

POEM (11)

În zori, când reavăn soarele sporit

topeşte văile, huceagul,

la căpătâi chircită moartea mi-o citi

poeme scrise-n piaţă cu briceagul.

În negrele dubasuri uleioase

m-oi risipi, urlând, din cer în cer,

burghiul stelelor, rotindu-mi-se-n oase,

mă va zidi în spaime de năier.

Dar pân’ la cine să m-avânt

din scoc în scoc, din horn în horn?

Cu uşile zbătându-se în vânt

veacuri se strâng în clonţ de corn.

Uitaţilor spurcându-se peste pământ

expedia-voi ploi gălăgioase.

Alunecând pe schiuri lungi de vânt,

cosi-voi îngerimi insidioase.

POEM (12)

Abandona-vom raniţa, condeiul,

acolo, în băltoacele din şanţ.

Ne-or debarca Vulpanii şi Boldeiul

în racla paradisului cu glanţ.

Să fredonăm irmoase de golan

rostindu-i verii soarele, pricazul.

Sugând butoiul de molan,

vom frânge heruvimilor grumazul.

Vom trage peste mutre lăvicerul,

ne-om bate în gâtlej ţăruşi.

Lingând cocotele şi pivnicerul,

vom fi zidarii Anelor, coldúşi.

Din testament ne-or şterge cronicarii,

ne-or jupui statuile cu briciul

burjuii. Capugiii, işlicarii

ne-or măsura fantasmele cu biciul. 

POEM (13)

Târliile mi-au jupuit gheţuşul,

vremea îşi joacă ursul şi buhaiul.

În clopot pârâie, boşar, urcuşul,

m-am strungălit cu boala şi cu vaiul.

Mi-am hârbuit secundele-n taverne,

mi-am travestit povestea în poveşti.

Când samodiva patul mi-l aşterne,

Omule negru, ce-mi răcneşti?

Ajută-mă, bădiţă, să aţipesc frumos,

în vid alunecând pe-un gât de leică!

La strungă, toamna, buciumul de os

ne-o da poemele-n ţiţeică.

POEM (14)

S-o răsucim cu ţâţele spre lume,

Euridice, fiule, dă-n chin!

Vin mesalinele, huidume,

în bacanale slavei să mă-nchin.

Deschid oglinzile din toţi pereţii

şi piatra prostănacului mi-o bat în cuie.

Pe la răspântii mi-altoiesc puieţii,

le-aprind jivinelor câte-o căţuie.

Se-nfige cântecul pân’ la prăsele

în palmele măjarului chezaş.

Strivindu-i harfei poftele-n măsele,

şterg treptele iavaş-iavaş.

POEM (15)

        

Mi-am azvârlit poemele-n colţar de lume,

pitaci în guşile de porumbei,

şi-am aşteptat ogari, jitari, postume

dantelării la vrană de ştiubei.

Tăcerile, muşcându-ne, s-au damblagit

şi-au sfoiegit, măicuţă, grea jarchilă

uitată-n scrinul nopţii, rablagit,

de-o tuşă dată morţii, de prăsilă.

Îmi prăbuşiră faima din altar

iurţi beţivani scremându-se în şanţ.

Prin Riazani, în sănii de cleştar,

vom zornăi chelbosul sfanţ.

POEM (16)

Jurase veacul, idiotul,

că-mi stoarce miere în poeme.

Şi eu l-am sărutat, netotul,

sugaciul reveriilor boeme.

M-am cocârjat în schitul de guzgan

cu zoaie aburind în blid,

scriindu-mi sângele iorlan

în versuri Moscovei pe-un zid.

M-am transmutat, mirat, în stâlp de sare

avid bocind-o pe cocota Lot,

sorbindu-mi bezne foşnitoare

prin grave galerii de caşalot.

POEM (17)

Scrâşnind pe-aici, la Pontul Euxin,

când bate blaga-n geanabeţi,

rod în măselele de arlechin

căputa cizmei de scapeţi.

Mi-ai dat ghelir, scârbită poezie,

Lăptoase Căi, moşii în Orion!

Dă-mi herghelii, pe veresie,

huind pădurile-n septentrion!

Mă bat în bleauri, mă înjur,

mă dau cu veacurile de pereţi

şi-mi tai, rânjind, destinul împrejur

în cinul blestemaţilor poeţi.

POEM (18)

Se toarce boala somnului subţire,

setos de sânge, de ciolane.

De mâine fi-vom peste monastire

urloaie, ţigle şi olane.

Ne-or tăbăci timarii şi judeţii,

ne-or undiţa din râmnice, zătoane,

cu beldiţele, fiule, juveţii,

anahoreţii gârbovei icoane!

De rouă scară fi-vom în cetate

cu rădăcinile coclindu-se-n infern.

Sui-vor scara umbre mursecate

vărsând demenţa Salomeii în etern.

POEM (19)

Mă cocoşez de-o smochinită ploaie

scriind miţoase imnuri în pământ.

Chircindu-mă-n sacsie, cucuvaie,

stochez pojarul morţii într-un cânt.

Încing osânza vulpii din odaie

şi-mi şchiopătează sufletu-n condei.

La uşă torn lumină în ulcior, bălaie,

visând, măicuţă, reavănă s-o bei!

Şi-adorm, plângând, urzindu-ţi lume-n lume,

când nou ecou rămâi, zdrelit, în zidărie.

Pictând prăpăstii şuşotind în brume,

luceferii mi-i decantez din sihăstrie.

POEM (20)

Noiembrie îţi sparge tăcere pe mormânt.

Plouă zbicit. Lihniţi bătrâni

linchesc, prin şanţ, poşircile-n descânt,

visând pitaci zvârliţi pe la fântâni.

Să-mi scrijeleze, Doamne, pe obraz

gorguna morţii şleampătă poveste,

m-am cocoţat în roze de Şiraz

pe scara elegiilor agreste.

Al veşniciei veşted gălbenuş

s-a covăsit, în zori, între coperţi.

Că morţii nici răzuş, nici astupuş

n-am fost, stelară Doamnă, să mă ierţi!

POEM (21)

Dă-i ceas luminii! Vezi toiagul

în care bolile îţi foşgăiai.

Vezi sărăcia priponită-n zdrenţe,

mecind solzosul bocet dintr-un nai.

Clovnii fac tumbe la fereastră,

fierbinte flegmă peste ţipăt plouă.

Zambile storc din ochii de mistreţ,

volocul scotoceşte-n mare nouă.

Mormintele, pe deal, se pârpălesc în soare,

jos – pe grătare – fâţele, juveţii.

Sătucul şi-a expus în pălimare

vătuii, ruştele, procleţii.

POEM (22)

Ai vrut să aţipeşti, să uiţi de lume,

să-nchizi, tătuţă, porţi, ferestre,

să ţi se şteargă tălpile din brume,

din greaţa peisajelor rupestre!

Şi Domnul – dodoléţ, docil, ochios –

ţi-a botezat lăptoasă rugăciune

şi ţi-a cântat din fluierul de os,

în lut doljean, irmos de-ngropăciune.

Şi scară constelaţiilor te-a năimit,

frez coviltir furtunilor cereşti.

În straiţă măjarii ţi-au pitit

azilul hoardelor de peşti.

POEM (23)

Să nu m-aştepţi când linge vântul

iovul rahitic, gardul rupt.

Nu mă zoriţi! Zâmbeşte cântul

că-i soare plăgii fiul, dedesubt.

Veghează-ne, firavo, dintr-o carte,

că-i cerul, astăzi, vaier noduros!

Borţoasă mişelia lumii, băligată-n coate,

se umflă-n fluierul de os.

Voi arenda făţarnice moşii de brumă

dospind în zdrenţe de-ntuneric ascuţit.

Vom aţipi. Doineşte-mi, mumă,

când guguştiucii scapără într-un cuţit!

POEM (24)

Sunteţi albastre clopote-ntr-o carte,

dar cartea-i rugăciunea morţii.

Sunteţi mânerul altui cântec,

iar spaima păstăreşte schitul sorţii.

Plonjăm în râpă, veveriţă, şoim,

în care, mumă, ospătează câinii,

când îngerii ne scutură gutuii,

tâlhari, în zolniţele săptămânii.

Sunteţi, bocind, catârul măjarului Isus

jucându-şi faima nunţii de la Cana.

Sunteţi mustoşii siclii de cireş

grei astupându-mi gârbovită rana.

POEM (25)

Eşti cocârjat de-atâta moarte

în carne câtă anii ţi-au vârât.

Viérii, urcioraşe fără toarte,

ne-au zăvorât în crama unui rât.

Eşti fleşcăit de-atâta moarte,

dar azi, tătuţă,-n rime te implor,

livezi prădând într-un ceaslov din cer,

adu-i măicuţei mere, în urcior

apă sticloasă adu-i, din Buicani,

acest zăvoi foşnind în roi de piţigoi.

Auzi? Pe Desnăţui nişte puştani

aprind copilăria guralivei ploi.

POEM (26)

Se cocoţează raiul în zorii de plecare.

N-ai, mumă, traistă, slană ori toiag!

Te-ai gârbovit, mălinul meu, în disperare,

în ce izvoare mustuind sfoiag?

În ochi ţi-au prigorit bănuţii reci,

somn dropiile-n gând mi-aştern.

O carte explodează într-un beci,

ţâşnindu-mi lebede din stern.

Se ţăndăreşte dangătul de clopot,

clipele, vai, s-au dărâmat în bot!

Hoţeşte moartea viermuieşte,

din ţâţe codrii viperele-şi scot.

POEM (27)

Mi-au spus gutuii din fereastră,

mămucă tulbure, subţire,

că vremea, ca mălaiul, s-a sturât!

Vai, greierii săritu-şi-au din fire!

Răscoace-mi azimă pe-o vatră!

Dă-mi struguri, o paporniţă cu mere,

sită cu nuci, velinţa unui drum

s-o rupă lipere, tăcere!

Şi duce-m-oi. Vai, dusu-m-am,

mâhnită ghindă-n mejdină din sat!

Mi-au scris viforniţele-n ram:

„Fost-au mălini pe-aici!” În ce văleat?

POEM (28)

Zoriţi-vă! Dau ghes colindătorii

şi-i ţara ceteră la uşi,

doar voi, măicuţă,-n foalele ninsorii,

răscoaceţi pita noatenilor duşi

acolo, într-o scafă de ţărână,

în cimitir, sub gard, la Bobonete,

când prin nămeţi, de-o săptămână,

roiesc dănaci loviţi de carcalete.

Sfidând nesomn şi boală,-n rece laibăr,

flămând v-aştept, posomorât, la masă,

cu azimă, cu pecie, cu zaibăr.

Veniţi la foc, golaşii mei, în casă!

POEM (29)

Dă-ţi scoarţă, sâmburi şi hotar

şi nume dă-ţi de mreană, de stupină.

Vino, măicuţă, prin zambile, jar,

albină robotind lumină.

Plutind pe Volga, Sena, Rin

cu sclavii lui Rimbaud Arthur,

ne-om chercheli cu basamac sein

din alambicul veacului impur.

Ne-or face tişlării cămăşi din tei

şi-n fiecare deşti ne-or bate grădinarii

idei de şerpi cu clopoţei

să cârcotim cu ţapinarii.

Vom mucezi ceasloave pe corlată,

jucându-ne cu ţârii-n odăiţă.

Spori-vom candelă holbată

în rana eremiţilor din iconiţă.

POEM (30)

Acolo Dumnezeu îşi uită înţelesul,

acolo doar coşmarul stă deştept.

Istorii meliţează, pe Desnăţui, eresul,

privighetorile, acolo, sorb rănile din piept.

Octombrie-şi destupă, acolo, tânguirea,

silabele din Carpen într-un opaiţ ard.

Acolo primăvara, fierbându-şi înflorirea,

vopseşte îngerii cu nard.

Abisul din fereastră, acolo, trăncăneşte,

pe seceri rânduneaua, acolo, scoate pui.

Frez vis cocoloşit se limpezeşte

în candela fovistelor gutui.

Pe deal mânzatul clopot, acolo, răguşeşte,

acolo reveria, plodind, m-a fituit.

Sclipeşte ţintirimul, acolo, cocoşeşte,

iar fluierele-şi varsă ţigăile în mit.

POEM (31)

Când o s-ajungă sufletu-mi la tine,

întreabă-l, aţipito, ce-l mai doare,

dacă sorbi din zările seine

albine, iezere, izvoare.

Croieşte-i caţaveicile din rouă

şi fă-i, agale, mitră din petale!

Când viscoleşte-n Riazani, când plouă,

dă-i naos ochii Dumitale!

Aprinde-i masalale în fereşti

să nu hoţească strugurii din vid,

bate-l cu maiul de argint

să fie temelie altui zid

pe Argeş, miei şi turturele

clocind la Domnul pe corlată.

Azi suflă orele-n vétrele,

azi soare spumegă-n covată.

POEM (32)

Slujbaş fusei în baia comunală.

Venea, cântând, la scaldă un schilod

rugându-mă: „Băiaşule, mă spală

de bubării, de lipitori, de glod!”

Mă sufocam, vă jur, frecându-l pe spinare,

pe buci, pe foale, pe ţurloaie.

Vai, apele, sporindu-se murdare,

se-nţepeneau în vaduri, în urloaie!

Se libovea cotoarba dracului, măi frate,

şi-i azvârlea băiaşului ruşfet

sticloanţele cu afion, crăpate

boboacele Dalile, de-a valma, pe afet,

când Domnul, zbenguindu-se-n ghizdei,

holbându-se prin secol, m-a ginit

şi-n cinul fercheşilor derbedei

m-a străvezit într-un smochin din mit.

POEM (33)

Vor înflori salcâmii de pe Desnăţui

în colcăit de rândunele şi de-albine.

Tu, steaua mea, vei scoate vineţi pui

în case cu marchiză şi verbine!

Umbrele noastre – putrede, jilave –

plimba-se-vor bizar printre dulăi.

Vor adormi în orele schilave

în pragurile altor nătărăi

stâlcindu-ne fiinţările niţel,

jurând că neam nicicând n-am fost,

doar vânturi mursecate pe muscel

ne-or da merinde, adăpost.

Izvoarele-n fântâna din Buicani

vor povesti despre făeşii cu ulcior.

Vom arde stoguri mari de ani,

vom fi o reverie zvâcnindă sub topor.

POEM (34)

Fratele frânt în fluier fiert în rouă

îţi adusese, mumă, brumă în pahar!

Băuşi doi stropi. Zăcând o boală nouă,

sărişi în diligenţă de cleştar.

Vă prăbuşi noiembrie în pleoape

dalii pleşuve, gras burhai.

Corbii gârlani, pe dealuri, peste ape,

strigară sufletului: „Cócă, hai!”

Cuvintelor cuvântul să le tai,

posleţ tăcerii îi dădeai, borhot.

Moartea râdea, pitindu-se sub evantai,

cer după cer trecându-te înot.

Toţi îngerii îţi sărutau genunchii,

toţi pictorii ţipaseră-n peniţă.

Un clopot îşi tocea zorit pe Jiu

străvechea, necrozata mocăniţă.

POEM (35)

Ai să ajungi la poartă şi la uşă.

Dă-i pinteni nopţii! Dă-i mistere!

Catarg roteşte-ţi steaua jucăuşă,

turchezul bocet – moară, căpistere!

Striga-te-vor, măicuţă, lupul, vulpea!

Să-ţi porţi auzul astupat,

să nu răspunzi, să scuturi semne,

să-i dai bacşişul vinovat

năierului grimat. Pe-o vale, cât pupila,

să viscoleşti livadă-n infinit

şi uită-ţi suflet, uită-ţi trup,

botez, amurg şi răsărit.

Când osteneşti, să zăboveşti niţel,

albină, greieruş, cristei.

Din râncedă tocila veşniciei

aprinde-mi spaimelor scântei!

POEM (36)

           

Mă întronasem, Doamne, cadiul din harem

cu baiaderele-n călduri, zăplan.

Strigat-am veacurilor să rimeze

în uşa sangvinarului divan.

Am stors oceanele în talger de balanţă

şi-am măsurat eternităţile cu polonicul,

dar, Doamne, câtă cutezanţă

mi-am prăpădit corcindu-mă cu mizilicul!

Zăvod grăpându-şi neamul de căţele

în tagma stihurgiilor mi-am fost.

Am sfâşiat iaşmace şi perdele,

mi-am jefuit almeele. Şi-n post,

plângând din văl în văl, din uşă-n uşă,

muşcat-am sâmburii-n prezenţe,

zidindu-mă împărăţie de cenuşă

cu mădularele trosnind în zdrenţe.

POEM (37)

S-or străvezi colibele subţiri

spălându-şi amforele în idee.

M-or saluta jivinele la cotituri

în unsuroase dansuri de almee.

Pe capră vizitii vor chicoti,

vor tropăi bahmeţii în furtună,

pe jgheaburi sângele va-nţepeni,

la căpătâi o gureşă gorgună

mi-o iscăli terţinele în pleoape,

mi-o bate dornul beznei în urechi,

lansându-mă holtei pe tulburi ape

între străvechi puieţii neperechi.

Ne-om întâlni grăbiţi, bătrânii mei,

golaşi, scâncind la Judecata de Apoi.

Ne-am lăfăit într-un bordel de nenoroc

şi mi-am plodit luceferii-n noroi.

POEM (38)

N-am fost burjui, nu fui primar,

lăută fost-am nopţii de cadână.

Băui tehui, măicuţă, al heruvimilor nectar,

dintr-un şiştar, a opta zi din săptămână!

Puicuţe sulegete, cóite poloboace,

pe toate le-am muşcat hârbar.

M-am închinat la crini, la dobitoace,

la popii cu năplai de armăsar.

Nici vorbele poesc nu m-au ales

pe la Sorbona, frate, prin saloane!

Poemele mi le-am trudit ades

în iurte cu vădane roşcovane.

Mă-nghite ochiul nopţii de pripas.

Rugăm: „Nu trageţi, măi băieţi!”

Ceaslovul satelor plocon vi-l las,

vai, vouă, doctoranzii-n jilăvéţi!

POEM (39)

Cuţitul îmi crăpase pricăjită vena,

lină Galina, soră Isadora!

Frecându-i Moscovei cu sânge trena,

poemului îi fasonasem prora.

Hotelul, hâţânându-mă pe-o ţeavă,

m-a înghiţit cu sârmele muşcând din gât.

Pe bolşevici ignari, pe gloria siteavă,

miraţi-vă, golanul s-a borât!

Mi-am gugulit – în birt, cu târfele, obezii –

pădurile cu vulpi de marţipan.

M-au zdrenţuit sicarii, maidanezii

Gulagului clocind în Bărăgan.

Ţurloaiele, oho, mi le-au stropşit,

fierbând, viforniţele stepei ruse.

Nălbarul Faust, câine, mi-a jupit

iezii Americii intruse.

POEM (40)

Ce noapte viile îşi tescuiau

în câini, în argăţime şi-n stăpâni!

Pe lăvicerul bortei pâlpâiau

părerile cu torţele în mâini.

De imnuri arborii s-au descusut,

jivinele – de scâncet, iar retorii – de vorbă.

Ieri Valea Plângerilor m-a scăzut

cu iepuroaicele fătând în torbă.

Din cele şapte bivoliţe, ale mele,

m-am rupt, făeşilor, de-un strop de zile!

De-amú, în strungă, ruşte şi căţele

îşi clipoci-vor sângele-n sedile.

Grec poloboc, Dalilele sculptate

mai unge-vor tâţânile de la lumină?

Senil, în basmele depănuşate,

bălteşte universul în ruină.

POEM (41)

S-au destupat împărăţiile-n oglinzi

şi-n haosul ferestrelor înguste,

strângându-mă în boturile altor peşti

din jeregaiul vârstelor robuste.

Tot subţiindu-te printr-un inel,

îţi pipăi veacul: „Doamne, este?”

Răstorni mioarele printr-un tunel,

alunecând cu Iona prin poveste.

Vântoaiele, fătând, te strungălesc,

Pleiadele ţi-au plagiat pricazul.

Într-un castel cu alambic poesc

fantasmele-ţi boţesc obrazul.

Ţi-ai slobozit ogarii-n infinit,

stupind clisos poemul din copaie.

Azi, Doamne, uşile s-au fituit

ecou topindu-se într-o văpaie!

POEM (42)

M-aţi pitulat, făeşii mei, la Bobonete,

în cimitir oltean, din Craioviţa Veche.

Se geluiau muierile, în Dragobete,

orice speranţă îşi clădea pereche.

Zbârlindu-şi anii, roşcovani pisoii

îmi ronţăiau, sub leauri, vrăbiuţe.

Ne-au ştampilat parlamentarii calindroii,

icoanele se neguţau pe la chivuţe.

Mai bobotiţi, bocindu-mă, la chiloman?

Bye-bye, ortacii mei, vi-i stambă osul!

S-a spânzurat plăvanul ortoman

că-n schituri, zău, se masturbase ciosul.

Cocoşi mai fi-vor, gârniţele, ploi?

Băţoşi dulăii, bivoliţe, bic?

Vor distila, duhnind, veciile-ntre noi

trăscău din străveziul alambic.

ŞTEFAN DINCESCU

MUCLES, FRATE!

Din volumul ADIO, MISTER BASHÔ!,

Editura AMPHION, BACĂU, 2010

POEM (1)

Să evadez din tulburele suflet,

iată, mă dezmoştenesc, iată, mă exilez!

Eul, coteiul, ţuşti! pe scenă.

POEM (2)

Despre Dincescu? Nici bune, nici rele!

S-a retras c-o scobitoare între dinţi

ca pictorul acela înalt cât spicul de orz.

POEM (3)

Lăsaţi lighioanele să vină la mine!

Lăsaţi pietrele să vină la mine!

Voi, tăgârţari gălăgioşi, căraţi-vă!  

POEM (4)

– Ce vrei, oltene, să te plămădesc de-acum?

– Nu păuniţă, Doamne, vultur, leu,

ci spice de grâu zâmbind între dinţii de ied!

POEM (5)

De mâine n-am să mai frec menta pe-aici.

Mă vor striga izvoarele, privighetorile.

Cititorul – niciodată, călăul!

POEM (6)

Din zori până-n seară vociferează cuvintele:

„Ne doare-n popou de inima voastră,

oameni smintiţi! Daţi-ne pace!”

POEM (7)

– Să fii poet înseamnă robăcie!

– Hei, Mister Valéry, poţi să decizi?

Boul bunicii este geniu?

       

POEM (8)

Soarele aţipeşte în ochii bunicilor.

Nepoţii se cocoţează în poveşti.

N-o giugiuliţi, poeţi! Muşcaţi furtuna!

POEM (9)

Nulitate gonflabilă, fanatul escroc

să-mi scrieţi pe cruce?

Greier turbat de curaj, vă implor!

POEM (10)

Se trăieşte pe Net. Se moare pe Net.

Poetul? Naivă goarnă ciuruită

în care vociferează gândacii.

POEM (11)

De-atâta celebritate

mâţa vecinilor visează

să se uşureze, estetic, pe tenişii mei.

POEM (12)

În eternitate nu intri

prin ţâţele curvei, prin cardul bancar.

Prin zarva poeziei? Pa, prostane!

POEM (13)

– Cât dai pe vară, poete? – O ceapă degerată!

– Pe toamnă, poete? – O ceapă degerată!

– Pe iarnă, poete? – O ceapă degerată!

POEM (14)

Mi-am cheltuit o viaţă în coşmar

să declanşez taraful unui greier.

De-acum, urzici, mă toacă proştii.

POEM (15)

Ţi-ai bătut joc de-o viaţă de om

să ajungi rubicond, gurmand şoricel

în bibliotecile din Cacaleţii din Vale.

POEM (16)

S-au scumpit biscuiţii, laptele, peştele,

dar s-a ieftinit moartea.

Bucuraţi-vă!

POEM (17)

Soarele îngenunchează lângă spicul de grâu:

„Bună dimineaţa, Luminăţia Ta!

Ai dormit bine?”

POEM (18)

Cu ţâţele muierea udă mărul.

Adam o linge în buric.

Pe prispă Dumnezeu se screme pe oliţă.

POEM (19)

Se exilează fericirea în talcioc.

Mi-aţi şterpelit bobiţele de pâine

din ochii vlăguitului căţel.

POEM (20)

Voi, băcăuani,

trăiţi râzând

cu mucii sfârâind în gură!

POEM (21)

În boscheţi şi-n OTV

se defilează pe burtă, pe buci.

Succes, duduie Safo! Vă ador.

POEM (22)

S-au ieftinit discipolii, statuile şi cucuruzul.

De foame se inflamează sufletul copiilor.

Maţele politrucilor, zarva lor toxică!

POEM (23)

Ce deplorabile gângănii, Doamne,

poeţii colcăind în imnuri

ca viermii într-un măr domnesc!

POEM (24)

– Nevermore! Nevermore! Nevermore!

– Devii enervant, coroiatule! Na!

Exersează alte cuvinte!

POEM (25)

Cărţile, jur, nu le-am citit pe toate!

Adio, convivi! Cântecul, ţiuind,

mă stârpeşte din soartă.

POEM (26)

Mâine toţi mă vor aclama.

Mâine toţi se vor proclama fraţii mei.

Până mâine, Doamne, sub ce tavan voi aţipi?

POEM (27)

De-atâtea sălcii plângăreţe,

de-atâţia greieri, de-atâta lună

ţi se apleacă, poete! Ratare, duhneşti!

POEM (28)

Aceleaşi ape umflând prăpădul,

aceiaşi parlamentari făcând spume la gură,

acelaşi Dumnezeu, titirez, în vacanţă.

POEM (29)

Pe uşile noastre se iscăleşte demenţa.

– Cine-i Jean Valjean, domnule învăţător?

– Fratele vostru! La joacă, băieţi!

POEM (30)

           

Nici tauri, nici toreadori.

Făt-Frumos trage făină pe nas.

Justiţia adoră sexul oral.

POEM (31)

Se-ndoaie veşnicia de muşte şi scaieţi.

Azi gloria, Musaios, în târguri se deşiră

ca ştrampii curvei în boscheţi.

POEM (32)

Şontâc-şontâc – prin Ţara Făgăduinţei.

Nimeni nu intră. Nimeni nu iese.

Oameni pe cartelă. Jivine-n albume.

POEM (33)

Vântul cocoloşeşte căţeii pe străzi.

Poezia cerşeşte chiştoace-n bodegi.

Viitorul a ieşit din garanţie.

POEM (34)

Ne-au călărit muiştii, spăgarii, ţucălarii

zobindu-mă în şteampul beteagului noroc.

Dau ortul revoluţii, puştime, în talcioc!

POEM (35)

Când m-am retras în pivniţă, v-aţi mâniat.

Când m-am expus în for, v-aţi mâniat.

Mă-ntind pe năsălie. Mucles, frate!

POEM (36)

Se-nchină sufletul în cântec

şi cântecul se-nchină-n Dumnezeu

în veac zgârcit, şomer şi derbedeu.

POEM (37)

Alte nenorociri sexy. Alte eşecuri digerabile.

Alt Partid al Poporului. Alte religii inflamabile.

Tot mai bătrân, mai sărac, mai posac!

POEM (38)

Fusei o blondă fabricată.

Băui tutun, rachiu şi preacurvii niţel.

De astmă dădui colţul. Pa, drumeţi!

POEM (39)

Ieri – debutant anonim.  Azi – geniu anonim.

În foile cărţilor mele ţăranul înveleşte jumări.

„Doamne, pe scriitor grozav l-ai ratat!”

POEM (40)

Universul gângureşte într-o albină.

Peştii lui Ernest Hemingway ne salută pe toţi.

Puşca de vânătoare îmi ţăndăreşte gura.

POEM (41)

Prin viziera celulei îmi examinez vizitatorii:

François Villon, Khayyām, Baudelaire şi Poe.

„Salut, Serghei! Ucide-ţi caii!”

POEM (42)

Mi-am descoperit capul în tolba vânătorului.

Libertatea şi-a scos chiloţii la licitaţie.

La CNSAS şi la Ierusalim te duci să vii.

POEM (43)

Dacă eşti soldat, să mori în tranşee!

Dacă eşti câine, să mori între câinii tăi!

Dacă eşti om, să mori din milă!

POEM (44)

Vând provincie în stare excelentă,

sărăcie cu nouă etaje, garaj şi pivniţă,

statui lesbiene, delatori cu trombon.

POEM (45)

Leşină Kant şi Hegel, de foame, în azil.

Pe străzi istoria turbează-n pui.

Sar vipere din ceafa guşatelor statui.

POEM (46)

Fiii de lapte să ridice piatra!

Şi-au năvălit tâlharii peste noi

cu maiul, cu păleaţa, cu resteul.

       

POEM (47)

Fericirea şi-a dat demisia din România.

Toate profeţiile politice şi-au tăiat venele.

Eşecul extrage doar lozuri câştigătoare.

POEM (48)

Nu se mai aud tunurile. Napoleon a tulit-o.

Steagurile au ajuns preşuri prin muzee.

Poezia strigă: „Soldaţi, baioneta la armă!”

POEM (49)

Doi covrigei, o ceaşcă de nechezol.

Anunţă OTV-ul explozii sindicale.

Vine Ignatul? Pulimea driblează!

POEM (50)

Tânăr şi prost. „Poezia sunt eu!”

Bătrân şi prost. „Veşnicia sunt eu!”

În spate tăcerea pufneşte în râs.

POEM (51)

Şi-a-nchis gogoşeria căpuşa de Bacău.

Se-nvârte în osânză şi visează, proasta,

sfioase lănci muşcându-mi coasta.

POEM (52)

Deschid ferestrele. O ţigaretă.

Mă-ntreabă anii: „N-ai crăpat, tataie?”

În horn s-a constipat o cucuvaie.

POEM (53)

În mâzga Dunării, pe la Cetate,

rimaciul, venerându-şi gogoşarii,

stă la taifas cu ţucălarii.

POEM (54)

V-aş hori, dar cobza-i spartă!

Ne-a izbit Vel Boc în soartă.

În coteţ scrofiţa-i moartă.

POEM (55)

Nu mă găsiţi moimiţă în saloane.

Nu mă găsiţi căţea într-un bordel.

V-am fost Şeherezadă, asfodel.

POEM (56)

Şi-am fost Orfeu, şi-am fost birlic

pe vremea comisarului Şoric.

Pe dragavei popoarele trăgeau la dric.

POEM (57)

În toiul nopţii Universul

îşi fierbe sâmburii, reversul.

O stea îmi taie pe la gleznă versul.

POEM (58)

Ţi-ai ucis, femeie, sufletul şi fiul

şi-ai ajuns o mâţă de la blid la blid!

Ne-ai tuflit destinul – mucegai – în zid.

POEM (59)

Ţi-am lăsat pârâul, fiule, şi grâul!

Ţi-am lăsat lumină, luncile şi vântul.

Să trăieşti din rouă sărutând pământul!

POEM (60)

Nici prea târziu, nici prea devreme!

Veniră viaţă, moarte, iubeţe, la soroc.

De-acum posterităţii îi plămădim gheroc.