VLADIMIR MAIAKOVSKI
(19 iulie 1893 – 14 aprilie 1930)
„Spirit independent, refuzându-şi predecesorii
şi contemporanii cu egală brutalitate,
el a evoluat pe o spirală proprie, malaxând
limba rusă cu o dezinvoltură ce scandalizează,
nimicind cuvintele, călcându-le în picioare,
inventând altele noi, neaşteptate,
nu o dată arbitrare, supunând expresia
unui tratament violent şi traumatic,
străin de orice principii, călăuzit
doar de neobişnuitul său geniu verbal.”
A. E. BACONSKY
POFTIM!
Peste-o oră, de-aici, pe stradela curată
te vei scurge – buhăită grăsime-n delir,
pe când eu, mână spartă a versului, iată
nepreţuite cuvinte deşir.
Dumnealui, dintr-o ciorbă neterminată,
are varză-n mustăţi picurând de ulei;
dumneaei îl priveşte, cu toptanul fardată,
ca o stridie-n rochiile scoicilor ei.
Pe un fluture,-al inimii poetului, toţi
cocoţaţi cu galoşii, sau fără galoşi,
feroci răsuciţi-vă, perechi sau nesoţi,
cu păduchii în cârduri şi nesăţioşi.
Dar poftim! dacă eu, sălbatecul hun,
fandoseala am chef ca pe-o masă s-o scot,
am să vă scuip, hohotind într-un râset nebun,
eu – risipitorul, mână spartă-a cuvintelor,
am să vă scuip, plin de poftă, în bot.
IMN JUDELUI
Din greu la galere vâslesc condamnaţii,
umplând Marea Roşie de urlet, de jind;
se pierde-al cătuşelor zvon; ascultaţi-i
de ţara lor, Peru, răcnind.
De raiul din Peru îi doare,
de dans, de muieri şi de păsări li-i dor;
mai sus de naramzii în floare,
dă-n bolţi baobabul nemuritor.
Banane,-ananaşi vin în vase-nfundate,
noian bucuriile-i chem...
Dar iată că juzii, pe neaşteptate,
căzură pe ţară, blestem.
Şi păsări, şi dansuri, şi fete, şi stele
le-ncercuie juzii în legi şi măsuri.
Sclipesc ochii lor, tinichele –
din gropi cu lături.
Păunii albaştri-portocalii,
cu cozile roată,
sub ochii aceştia severi şi pustii,
năpârliră pe dată.
Aproape de Peru, prin preerii,
zburau colibri, păsăruici indigene.
Judele-a prins-o pe colibri,
şi-a ras-o de puf şi de pene.
Azi, nu-şi mai trimit nici fumul de sus
vulcanii din munţii-arzători.
Inscripţii în vâlcele judele-a pus:
,,Vâlceaua e pentru nefumători”.
În Peru şi versurile sunt interzise
sub ameninţări cu tortura.
Ca pentru-alcool au dat juzii zapise:
„Afară cu versurile şi băutura”.
Cătuşe cutremură Ecuatorul.
Şi peruvienii – din Peru sunt scoşi...
Iar juzii posaci apasă poporul
sub bolţile legilor lor, furioşi.
Mi-e milă de peruvianul în lanţuri,
trăgând la galeră în van.
Pe voi, şi pe mine, pe oameni, şi păsări, şi dansuri
stau juzii cu ochiul duşman.
PROLOG
(Din „Norul cu pantaloni”)
Visând tolănit pe creierul moale,
vi-i gândul
precum un lacheu dolofan pe-o slinoasă sofa;
cu petecu-n sângele inimii mele plesnindu-l,
sarcastic, obraznic, în râs îl voi lua,
până m-oi sătura.
În sufletul meu bătrâneţea loc n-are,
giugiuleala senilă nu-şi află altoi.
Învăluie lumea vocea mea tunătoare,
frumuseţea-mi în floare –
de ani două’ş’doi.
Ce-mi tot umblaţi cu leşinături!
Ce-i daţi voi dragostei, din lăute, lături!
Ce-i gâdilă dragostei – mocofanul – timpanul!
De v-aţi da peste cap, eu ştiu tumbe mai grele,
buzele voastre nu-s la fel cu-ale mele.
Vino să-nveţi, din saloanele tale,
vino, gingaşă poezie slujbaşă,
din liga îngerilor, cu vestmântul tău moale,
tu, ce te molfăi cu buze uscate,
ca bucătăreasa prin cărţi de bucate.
Pot, de vreţi, să m-arăt de cărnuri turbat,
nuanţat pot să fiu, ca şi cerul, pe gust la cuconi,
pot să fiu dulcineu,
nu bărbat,
şi nu eu,
ci un ireproşabil
nor cu pantaloni!
Nu cred într-o Nisă de carnaval!
palate v-arăt, jucându-le sforile –
bărbaţi mai stătuţi ca un colţ de spital,
şi femei mai uzate ca zicătorile.
