M. R. PARASCHIVESCU
(2 octombrie 1911 - 17 februarie 1971)
ULISE
Încolăciţi stau norii ca un trup
Din stinse veacuri şi pierite forme,
Doar părul galben despletit: un stup
Pe care-albine scriu cuneiforme.
Tâşneşte din havuzul de scântei
Prin maxilarul stâncii o cascadă
Ce-şi sfâşie în albii colţi de stei
Fluida avalanşă de zăpadă.
Dar, leneşă, prin vifore când treci
O tânguire se destramă-n vid:
Tu strânge-ţi pumnii pe orbite reci
La cântecul sirenelor, perfid.
OMER
Un zid de lavă stinsă mă-nconjoară,
Ca ochii mei cei scurşi şi împietriţi;
Mă port cu el, jelind din ţară-n ţară
Şi hărtănit, precum odinioară
De cozi de cai legaţi, zălogii sciţi,
Potrivnice epoci mă despicară
Şi rătăcesc, şi sunt legendă iară.
VIOARA
Cum stă-n sicriul ei cel mic culcată,
Vioara pare moartă înc-o dată.
Încremenit, arcuşul subţirel
I-a amuţit alăturea şi el,
Cel care sprinten alerga pe strune,
Şi nicio melodie nu mai spune.
Voi ştiţi prea bine că sunt o vioară,
Prieteni, care cântă să nu moară.
Prieteni, care cântă să nu moară.
SPÂNZURĂTOAREA
Ca un pândar de spaimă împunge depărtarea
Cu pliscul ei cel negru, de corb, spânzurătoarea
Anume potrivită ca stârvul ea să-l ţină
Departe de ţărână, aproape de lumină.
IANUS
Un cer adoarme. Altul, pe sub noi,
Mai limpede se urcă-n dimineaţă;
A stelelor cenuşă în convoi
Şi-o scutură, schimbându-se la faţă.
Vezi semnul? Din durerile de ieri
O bucurie nouă se-mplineşte
Precum ades, prin valuri de tăceri,
Din umbra mea, obrazul tău zâmbeşte.
FÂNTÂNI
Mergeam demult. Doar câmpu-mi sta în faţă
Şi-un iute vânt foşnind prin ierburi arse.
În depărtări, ţărâna ca o ceaţă
Îşi legăna fuioarele întoarse.
Râvneam ca orice gest din câte-aş face
Să fie plin, nepăsător şi cald
Şi, risipit prin plante, copii şi dobitoace,
În pacea zilei clare să mă scald.
Ca şi făptura-mi, fapta zgrunţuroasă
Îşi scrie-aceeaşi urmă-tatuaj,
Cum numai morţii îndărătnici lasă
Prin bălării, al pietrei sterp limbaj.
DOJANĂ
Poetule, de ce-ţi bagi versu-n timp?
De nu răcneşti ori nu blestemi, n-atinge
Cu aripa vreo culme din Olimp,
Ci-n laude festive se va stinge.
Cresc după ploaie albele ciuperci
Mărunte, mute-n moile cotoare.
De nu poţi fi un trăsnet, vrei să-ncerci
Să fii numai o silă zâmbitoare?
