ŞTEFAN DINCESCU, LICURICII DIN INFERN

ŞTEFAN DINCESCU

LICURICII DIN INFERN

MOTO:

„Poei ai viitorului,

înmânai-mi laurii de mâine!

Scheletul meu împarte mormântul cu Safo.“

ALEXANDRE AMPRIMOZ

(Din „APĂRAREA ERETICULUI“, V)

FĂT-FRUMOS CEL NĂRUIT

Mi-am ghiftuit bidiviul cu jar. Mi-am lustruit coiful şi paloşul.

Mi-am procurat hărţile olmecilor şi-ale toltecilor. Am studiat

podurile indezirabile şi blănile urşilor ahtiaţi de şotii expirate.

M-am documentat imaginându-mi Scorpia, Ghionoaia şi vicleniile

Spânului. N-am uitat nici iepurii incolori, pe care va trebui, fiule,

să-i fugărim, cu ogarii, prin Valea Plângerii! Iată: mi-am înzecit

rezervele de chibrituri, de ţigări şi de conserve. Iată: pentru orele

de religie mi-am luat Biblia, pe care în studenţie, la Craiova, mi-a

dăruit-o bătrânelul cu ochii picuraţi în suflet. Iată: pentru strâmte

ceasurile de relaxare mi-am înghesuit, în raniţa de pifan, papagalul

dezlânat, pisicile nevricoase, Robinson Crusoe, başca nişte reviste

decoltate niţel. Să rămâneţi răbdători la vetrele voastre fierbând

în insomnii, samariteni, în genunchi vă implor! Răzgâiaţi-vă fiii

şi nepoţii! Plimbaţi-vă prepelicarii prin Cişmigiul deşucheat!

Atenţie la coxartroză şi la prostată, la diabet şi la astmă!

Să brevetaţi duminicile lăbărţate până la saturnalii, convivi!

Speranţa va fi tot o acadea, politica va fi, zău, tot o japiţă de lux.

Închipuiţi-vă că mă decoraţi cu fericire la fugitiva Cină de taină!

HERR „«JE» EST UN AUTRE“

De când mi-am luat tălpăşiţa dintre voi, s-a necrozat veşnicia.

Redactorii de reviste literare înalţă din umerii lor inocenţi,

antologatorii depun mărturie, pe Biblie, că Ştefan Dincescu,

stihurgiul, nici n-ar fi văzut lumina zilei. Parcă mă stârcesc

între voi, parcă îngenunchez în faţa bibliotecii mele lehuze.

Parcă declam din Rilke, din Pasternak, din Trakl şi din Esenin.

Regizorii nu mă sărută pe frunte, actorii nu mă bagă în seamă,

spectatorii fluieră din scorţoase interstiţiile comediei fetide.

Parcă îmi pipăi cârjele, computerul, veioza şi Testamentul cel mic.

În jilţul în care m-am căţărat se foieşte Herr „«Je» est un autre“.

Parcă mă cuibăresc pe genunchii săi noduroşi, parcă înhaţ felia

de pâine cu degetele sale anchilozate, parcă muşc din copanele

de pui cu dinţii săi perforaţi. Dumnealui, mulţumindu-i gazdei, îşi

ia pardesiul şi iese tiptil pe uşile din cer. Eu, dezgheţat în fotoliul

senil, mă holbez în ochii figuranţilor: „Fraţilor, treziţi-vă! Iată-mă

foşnind aici, între voi! Haideţi, memoraţi-mă în galop! Haideţi,

îmbrăţişaţi-mă călduţi!“ Oglinda, ronţăindu-şi buricul, îşi scoate

limbuţa la suflet. Plozii revoltei (vâjjj!) mă ejectează pe fereastră.

HANUL ANCUŢEI

Iată-ne acasă! Iată-ne în menajeria gloriei noastre discrete!

Să uităm, stăpâne, de sete, de arşiţă, de vânturi, de ploi!

Să uităm, stăpâne, de zăpezi, de prăpăstii, de lupii sardonici!

Cui să-i narăm păţaniile noastre cu boiul de târşete sastisit?

Cui să-i cântăm cântecul biruinţei cu somnolente fese lascive?

Cui să-i dictăm legile, sentinţele, noimele noastre infidele?

Să ne cazăm la Hanul Ancuţei, comise Ioniţă! Să ospătăm regeşte

cu Haralambie şi Cozma Răcoare, cu Salomia să îndrugăm vrute

şi nevrute, să vindem epigonilor chercheliţi antologia zorilor

de pe Copou, să fabricăm hărţi, să inventăm drumuri, dealuri, 

vâlcele, să presărăm mălai pe cărări, să incizăm epitalamuri

în scoarţă de tei, să picotim pe căpătâiul strămoşilor maceraţi

în istorie, să ne cuibărim în chinoviile coşmarului cu oglinzi

vaticinare, să ne dezmoştenim, Şeherezadă, cronicarii hibrizi!

Doamne, laudă morţii noastre incendiind poveşti în răspântii!

FII DIN SINOPE, MUŞCAŢI-VĂ LIMBA!

Cu mâinile în buzunare am evadat, cu pleavă în buzunare

la vedenii revin. Cuvintele mozolite în faţa televizorului,

cuvintele acestea morfolite în colţul străzii, cuvintele acestea

– glorie şi bogăţie, sănătate, sex şi turniruri – şi-au pierdut rostul

de-a fi în solda mea de trestie a Egiptului. Iată, le decorez. Iată,

le concediez fără salarii compensatorii. De la o vreme a început

să mă doară în cot de goliciunea piţipoancelor şi de Ursul Veta,

de molima veşniciei şi de hachiţele posterităţii insalubre. De la

o vreme negociez, în Sinope, opiniile criticilor literari şi psalmii

lui David, Ceaslovul satelor şi Corbul, Greaţa şi Meseria de-a trăi.

Rouă să-i dau geamănului din căuşul palmelor mohorâte n-am.

Grăunţe să-i dau palavragiului spelb dintr-o baniţă înflorată n-am.

Noimele expediţiei noastre au avortat febrile pe Apa Sâmbetei.

De-acum încotro, Pegas clocit? Textul navighează-n nontext

cu lipitori în gândul subţire. Fii din Sinope, muşcaţi-vă limba!

EFECTELE S-AU FÂSÂIT

Cât de prost am putut să fiu, să-mi ciulesc urechile fleşcăite

la gogoriţele tale, să-ţi dau crezare, năpruiule drag? Decât

să umblăm prin codri, prin sihăstrii şi prin scenarii, decât

să cinăm răbdări prăjite şi lapte de piatră voioasă, mai bine

cloceam la iesle, în Carpen. Bufleii ne aduceau ovăz, trifoi

şi lucernă, babele scorojite – pecie, azimă şi rachiu oţărât.

Preoţii ne stropeau cu agheasmă, druştele ne împleteau

coamele cu zambile şi ne pitulau răvaşe de amor în urechi

pentru găliganii uscându-se pe şantierele Spaniei demidulci.

Să vânăm iepuroi nici piele, nici sânge, nici oase, Casandră?

Să ne scăldăm în iezere cu psalmii excitând „trestii de sticlă“?

Acum, în ogradă, în miei oxidează pacea cu nimburi de ţoapă.

Ce noimă are gogoaşa „luna pedestră“, fezabili, recuzabili poeţi?

Efectele s-au fâsâit, coniţă Safo! Lăsaţi-mă răpciugos, clevetit!

Epigonii, prin Cuzco, defilează moţăind pe sub Arcul de Triumf.

PANORAMĂ ÎN GRI

Aici mame cu schelete în braţe aşteptându-şi alocaţiile

până fac apoplexie, până ajung celebre soprane la Socola.

Aici ingineri scotocind, zi de zi, prin tomberoane,

încăierându-se cu maidanezii, cu mâţele, cu şobolanii.

Aici pensionarii venerând campaniile electorale,

sărutându-şi pixul, bricheta, găleata, uleiul şi zahărul.

Aici morţii înghesuindu-se la secţiile de votare

şi scriitori ascuţindu-şi limba pe hemoroizii vanghelici.

Aici uzine de studenţi, combinate de doctorate, elevi

şpăgari, părinţi şpăgari, profesori şpăgari. Aici taxe

pe găoaze-n asfalt, taxe pe respirat, taxe pe urinat, taxe

pe lătrat la lună, taxe pe sex în closetele şcolii de cadeţi.

Aici preoţii cu burţile şi Evangheliile umplute cu talaş.

Aici preşcolarii Orfeu şi Euridice desenând pe asfalt

tigva lui Hamlet răcnind: „Nuuu! Nuuu! Nuuu! Nuuu!“

TANDRĂ CASANDRĂ

Deschide ferestrele tale în veroase ferestrele morţii! Deschide

porţile tale în excitate capcanele demolatului Iov cel năvleg!  

Trage băierile inimii tale în care copilul bâza mai joacă pe nasturi!

Tufleşte linguri şi străchini, oala şi urciorul pe masă, mere

şi struguri în coşuleţe de răchită, pe când pâinea din ţest

anunţă dictatura cuţitului râzând cu gura până la urechi.

De-acum să vină Pinocchio şi Gepetto, Patrocle şi Lizuca!

De-acum să vină Albă-ca-Zăpada cu şugubeţii pitici de lavandă!

De-acum să vină Scufiţa Roşie cu baborniţa şi cu lupul insomniac!

Trage cortina, tandră Casandră! De-acum să dea buzna în scena

albastră îmblânzitorii de lei, ofiolatrii, iluzioniştii şi clovnii hilari!

Timpul să facă tumbe hidoase, sufletul să ţopăie într-un picior!

Hai, bătrâneţe plângăcioasă cu ieftine boli mormăind la ciochină,

dansează cu vulpea sub masca naiadei picante! De-acum în viduri

scrijelează, fetiţo, că zeul îşi taie plămânii în naiul din trestii agile!

MICĂ ICOANĂ CU BROBOADĂ

Cum se numea femeia cu broboadă, femeia cu zăvelcă, femeia

cu şoşoni şi cu ciorapii de lână, femeia care înghiţea un dărab

de mămăligă, un ou şi două cepe, femeia purtând pe creştet

vadra cu apă, urciorul în mână, mai ştii? Cum se numea femeia

pitulând bucăţi de pecie, trandafiri de porc şi costiţă în garniţă,

gutui în grâu, pentru iarnă, mai ştii? Cum se numea femeia

aşteptându-şi bărbatul, sâmbăta, de la Craiova, cu pâine, cu halva

şi cu hamsii pentru nărăvaşii ăia, mai ştii? Cum se numea femeia

văruindu-şi căsuţa cu marchiză, femeia care miţuia oile, femeia

care îşi păştea văcuţele pe Calea Lactee, femeia furând ştiuleţi

de porumb de la C.A.P., dosindu-i sub ţâţe, umplând urciorul

cu boabe pentru gâşte, să n-o prindă brigadierii şi pândarii,

mai ştii? Cum se numeau satele ălea, cu Ozana şi Desnăţuiul,

cu Frăţila şi Călmăţuiul? Carpen, Boca, Omida, Soroca?

Unde-s Scatiul şi Glanetaşul, Sămădăul şi Ionică Torcălăul?

Unde-s Spoon River şi Bulzeştiul cu ritoase hududoaiele sale?

Cum se numeau ţambalagiii strălucind în bâlciul nopţii, în bale,

mai ştii? Matale, Cato vâscos, dă colţul o vreme, devreme, agale!

CÂINELE ŞI FOFONEL

Pe priporul cărunt am fugărit, iarna, iepurii împreună,

vulpea, din bârlog, am tras-o de coadă vara împreună,

via, pe dealuri, toamna am vegheat-o de grauri împreună.

Pe uliţe – prin praf, prin năplai chiuind – împreună

am alergat cercul de fier, cu cheia de sârmă, şi vaca,

Bujoara, la abator – smiorcăind – am condus-o împreună.

Am sărit pârleazuri gutui şi struguri să şterpelim împreună,

în baltă ne-am azvârlit (ştiobâlc!) după ţipari împreună,

la nunţi, la botezuri (hi-hi-hi!) am râs împreună.

Cu Lizuca am numărat privighetorile şi piticii împreună,

cu Paul Verlaine, mahmuri, am lătrat la lună împreună,

la Crucea Talienilor, cu Enkidu, ne-am lamentat împreună.

Aici, pe scările viselor bufante, rămân habotnic de pază.

Hoinăreşte cătinel, frăţioare! Fă-ţi şi damblaua aceasta!

Ajunând înţelept, răbdător te aştept, cu botul pe labe.

OMULEŢ DETERIORAT

Cum se numea omul evlavios, melean tacticos, omul cu manta  

de soldat, cu raniţa în spate, omul acela înotând încet-încet, după

nunta lui, prin tăioşii nămeţi roind de la Carpen până la Craiova?

Cum se numea sergentul din Cotul Donului, sergentul dârdâind

în ger, visând la olteanca de-acasă, sergentul auzind nu tunuri,

nu grenade, ci rumegatul văcuţelor picotind cu botul în iesle?

Cum se numea plătitorul de cote borţoase, prăşitorul înjurându-şi

norocul stârcit, secerătorul acela apucându-şi copilul de picioare,

pe Săndel, şi zdrang! cu el (văleu!) drept în capul perceptorului?

Cum se numea făcătorul de tâlvuri, de târlii, de ţesturi, de lănteţi,

oacheşul halind, în demenţa amiezii, o pâiniţă neagră, un ghiveci,

evanescent trăgând insidios socialismul guraliv de codiţa stufoasă?

Cum se numeau pensionarii din coteţele Brestei, palicarii muşcaţi

„de nenăscuţii câini“, veteranii cu tăgârţe şi cu scăunele stând, zi

şi noapte, la rând pentru slănină, gâturi de pui şi râturi de porc?

Cum se numea omuleţul deteriorat de către doctorii petulanţi,

omuleţul scrâşnind din dinţi, sporovăind la uşa Efratei abrupte,  

mai ştim? Suflet vâlvoi, când v-am pierdut? Domnul adie cu voi.

ŞI PLÂNG CA PROASTELE ÎN TÂRG

Ieri, dându-se huţa (bâldâbâc!) în pântecul mamei sale,

copilul, cu îngerii negociindu-şi taina sexului său, la ureche

mi-a şoptit propoziţii în marş de falangă: „Coţofenele

din salcâmii noştri, cicălitoare şi cleptomane, coţofenele

dizgraţioase, în care tragem cu praştia, valorează, bagă la cap,

stimabile, mai mult decât Grădinile atârnate! Rândunelele

gălăgioase, insaţiabile, iredentiste, rândunelele din balconul

Julietei preţuiesc, bagă la cap, onorabile, mai mult decât

pietroaiele oţioase din Valea Nilului! Lătratul câinelui acesta,

pe care îl înjuri mocăneşte, pe care îl izbeşti cu piciorul în gât,

bagă la cap, venerabile, ne captivează mai mult decât simfoniile

lui Beethoven!“ De-acum, în toiul nopţii, când istovesc hârtia,

de-acum, în larma tainei, când îmi sărut luntraşii, din Patmos

îi telefonez lui Eco: „Profesore, expediază-mi cifrul!“ Şi plâng

ca proastele în târg. De-acum mi-e rău, zicaşilor, de-atâta bine!

E-MAIL

Doamne, toate bătăliile mele au fost pierdute

înainte să trag sabia din teacă ori săgeţile din cucură!

Doamne, toate vedeniile mele au fost gâtuite în cristelniţă!

Doamne, toate Julietele mele au fost spânzurate

înainte să le susure laptele în ţâţele indecent înflorite!

Doamne, toate privighetorile mele s-au asfixiat în pivniţele

asediate de gândacii noştri melomani! Doamne, toate

speranţele mele au ars mai iute decât băţul de chibrit

aprins de greieri în visele recruţilor încarceraţi în amintiri!

Doamne, în dosare explodează scamatoriile politofagilor!

Doamne, pe ecranul televizorului scârţâie subburicul manelistelor.

Doamne, s-au sinucis gloriile de plumb şi regaliştii de lavandă!

Doamne, dibla lui Einstein s-a înecat în ghicitorile neantului!

Doamne, cumpără-ne vată pe băţ! Du-ne la Zoo, la cinema!

Doamne, suflă-n lămpile noastre! Parafează năucit recviemul!

ABISA

Când Desnăţuiul palpează guvizii tăcerii de bitum, deschide rapid,

ciupindu-ţi văzul până la sânge, spălăcitule suflet, casa lehuzei

cu pridvor de baladă! Bătrânele trei, sunându-şi dintele unic

în gurile stoarse, cine să fie? Ochii cârpiţi, cocliţii, când ajumiră?

Picioarele gângurind în clisa odăii dresează delirul statuii din piaţă.

Somnul tigorii Abisa îneacă iatacul fovist. Buzele frânte (Clotho,  

zgârcita Lachesis?) îi sorbiră torenţii. Numele aspru îi dă târcoale,

o sărută pe gură: „Acum întoarce-te-n ceruri, plăpândă candoare!

Aici, veroasă nobleţe, Julieta şi-a tras silicoane şi Chat-ul l-adoră.

Aici, feştilă sterilă, Jeanne Duval se internă la Oncologie râzând.

Aici, tobă fugoasă, Penelopa se spânzură într-un bordel de clasa I.

Aici nopţile Maicii sculptează pătratele noastre coşmaruri toride.

«O, anotimpuri, o, castele! / Ce suflet n-are şi părţi rele?» Istoria 

machiază gheparzii-n arenă. Pe vârful săgeţii din Patmos dansând,

aezii obliterează Cuvântul. Harul Halimei să fie cu tine, Abisa!“

ENOLOGI

La festivalul Bacăului „Gravida Crăpelniţă“ s-au înghesuit poeţii

specializaţi în clonarea vinului. Şi-au expus balercile, butelcile,

şipurile. S-au stropit cu Chanel, s-au frecţionat cu agheasmă

în gât. Şi-au sfinţit biografiile şi hemoroizii, rablele şi moimiţele.

S-au dezlănţuit grătarele. Şi-au înnebunit silicoanele dansând

cu bujorii în dinţi pe talgerele hodorogitului Solomon Năucul.

Pe sub podul Mirabeau au cucurigat suprarealiştii şi dadaiştii,

pe sub podurile şifonate ale Bacăului s-au căţelit postmoderniştii.

Înghiţitorii de săbii intonează: „Zilele trec, eu mai rămân.“

Filmează, răbdare naivă! Medalii ţup, ţup! din mână în mână.

Pupături pe gingii. Vagoane cu magiun deraiază în reviste.

Istoria trage cu viermi în potăile sale. Parlamentarii leşină.

Primarii de tuci se dau pe tobogan cu Şeherezadele în portofel.

În războaiele de ţesut ale Penelopei se năvădeşte delirul virgin.

Respiră pe sponci, veşnicie de-o şchioapă! Vivat zicălaşii Bacăului!

BORGES

Făt-Frumos îşi decolorează sexul în laboratoarele Akheronului.

În Patmos, Salomee borşită, dansezi cu poeţii? Sicofanţii răcnesc

de pe socluri: „Nu mai lupta, îţi place prea mult tridentul tău!“

Doamne, găzdui-voi dispreţul, năduful noimelor Tale pocite?

Incendiază-mi bârlogul! Puiezi, pribegie? În stânga prăpăstii,

în dreapta prăpăstii. Ieri n-a fost ieri, azi nu este azi, mâine

nu va fi mâine. Raţiunea dă cu oiştea în gard, inspiraţia sare

şotronul. Semnificaţiile s-au răsucit, s-au încâlcit, s-au turtit.

Almanache girează dicţionare şi-atlase futile. Alăptezi pe şest,

pribegie? Bulucind pe sub uşi, zdroncănit de gamelă. Vizor

îmbălat, bombăneală de clovn, duhoare penală, frig asudat.

Sulfuroasă tăcere! Ahile intră în poezie cu bocancii roz văcsuiţi.

Mejias şi Lorca evadează din glorie pe-o incoloră targă sonoră.

Safo înfige o lumânare într-o chiflă minoră, câlţoasă, impură.

Muşcând din angoasă, Borges aţipeşte cu genunchii la gură.

TECUMSEH

Ajunge! Maidanezii ne hărtănesc băieţii pe străzi şi în parcuri.

Ajunge! Pensionarii îşi imploră doctorii să-i eutanasieze.

Ajunge! Filozofii sterilizează closetele prin gările Europei.

Ajunge! Prostituatele şi-au deschis gogoşerii în Turnul Eiffel.

Ajunge! Bunicuţele dansează pe Chat cu nepoţelele în poală.

Ajunge! Călugăriţele flambează turiştii în coteţele mănăstirii.

Ajunge! Liceenele îşi îneacă avortonii în fosele internatelor,

matroanele se distilează în poetica traficanţilor de cotlete.

Ajunge! Cimitirele se transformă în benzinării şi-n moteluri.

Ajunge! Doctoratele se redactează-n debaralele universităţii,

găinile vizitează muzeul să admire ultimul ou de pe Terra,

trăpaşii lui Ahile se lamentează din conserve de porc, alterate.

Ajunge! Judecătorii se încaieră pe tainurile de lauri ale hoţilor.

Ajunge! Scriitorii îşi îndoaie inspiraţia în mucii politicienilor.

Ajunge! Maneliştii astupă fotoliile din Academia Română.

Ajunge! Legile îşi decapitează iniţiaţii, mesagerii şi inocenţii,

democraţiile îşi etalează hingherii în hublourile acestor provincii.

Ajunge! Cancerul se baricadează-n cetatea limbii în lanţuri.

VALEA MEGHIDO

Fericiţi vor fi cei ce îşi vor incendia hambarele şi casele,

fericiţi vor fi cei ce îşi vor ucide ogarii, mioarele şi toţi asinii,

fericiţi vor fi cei ce îşi vor stârpi iepurii, pădurile şi livezile,

fericiţi vor fi cei ce îşi vor vinde doicile, nevestele şi pruncii,

fericiţi vor fi cei ce îşi vor exporta bisericile, cimitirele şi popii,

fericiţi vor fi cei ce îşi vor astupa strămoşii, părinţii şi fraţii,

fericiţi vor fi cei ce îşi vor dărâma vestalele, penaţii, larii, augurii,

fericiţi vor fi cei ce vor juca baba-oarba cu moartea pe la Veneţia,

fericiţi vor fi cei ce se vor bălăci în muştarul lui haplea din Cetate,

fericiţi vor fi cei ce îi vor şterpeli corăbiile lui Robinson Crusoe,

fericiţi vor fi cei ce îi vor sparge chivotul bigotului Moise, sucitul,

fericiţi vor fi cei ce îşi vor expedia epistolele de la Tomis la Roma,

fericiţi vor fi cei ce vor mina ziguratele, bibliotecile şi academiile,

fericiţi vor fi cei ce îşi vor sorbi ceaiul în sordida Vale Meghido,

fericiţi vor fi cei ce îmi vor decapita inepţiile acestea. Pe toate!

TÂRZIUL CEL MAI TÂRZIU

Prea târziu ne-am jucat de-a iezii şi lupii, de-a vardiştii şi hoţii,

prea târziu ne-am dăruit laurii, nunţile, iubiri cacofonice, ilicite,

prea târziu ne-am agăţat revolta în stâlpii din piaţa de peşte,

prea târziu am exersat decepţia stelei plonjând în latrina orbului,

prea târziu am cotrobăit în vorbăria din raniţa tolomacului Svejk,

prea târziu ne-am holbat sub chiloţeii Pitiei sponsorizate de Nero,

prea târziu am asanat mlaştinile din gâtlejul delatorilor corigenţi,

prea târziu am admonestat reveria deflorată de bişniţarii din Efes,

prea târziu am congelat boaşele dictatorilor scrobiţi în egloge,

prea târziu am aplaudat strigătele cocoşilor speriind moromeţii,

prea târziu am ciordit rizomi din raiul priponit în sârmă ghimpată,

prea târziu am sădit zambile în coifurile troienilor căzuţi pe ziduri,

prea târziu ne-am confecţionat ciuboţele din blana lui Anubis,

prea târziu am zidit ferestrele din silicoanele oţetitelor Danaide,

prea târziu am bătut în piroane ridichea cocoşatului Sisif de Boca,

prea târziu ne-am dat seama că ne-am burduşit cu ovipare iluzii,

prea târziu le-am săcelat limbile grivilor academizaţi în suplicii,

prea târziu i-am înălţat statui celui din urmă greier de pe Terra.

INVOCAŢIE

Poetul, giugiulindu-şi talanţii durdulii, vagabondează cucurigând

pe câmpii, dulăul sprinţar trăgându-l cu dinţii de pulpana inspiraţiei

sale ferfeniţite ca virginitatea vestalelor din boscheţii Bacăului.

„Astăzi de trei ori m-au plesnit cocoşii cu rupte veşti peste gând.

Astăzi de trei ori sufletul meu s-a prăpădit într-o beznă încinsă.

Astăzi de trei ori mi-am palpat moartea în cerul gurii jegoase.

Astăzi de trei ori am explorat abecedarul nepoţilor mei de argilă.

Astăzi de trei ori n-am descoperit decât puncte de suspensie,

poeme, făpturi – nicăieri. Atât: vid ortografiat, vid caligrafiat,

vid crăcănat, biată chichiţă pentru starletele semioticii râzgâiate.

Astăzi de trei ori am strigat: «Doamne, deschide-mi cărţile Tale!

Acolo prepelicarii pozează-n amiază cu păuniţe în bot. Zgărdiţe

de aur le-atârnă la gât heruvimii. Răstoarnă-mi somn în obârşii!

În colţul veciei du-mă-n robie! Aprinde-mi Găinuşa la creştet!»

În ieslea Mariei cancerul îmi aprinde ultima lampă antumă. Adio!“

BREAKING NEWS

Marin Sorescu, Domnule Eco, nici n-a existat! Dumneavoastră

aţi fotografiat, complezent, acel amărât sătuc oltenesc, Bulzeşti

botezat, agăţat de apa Frăţilei, ca un bujor la urechea fetişcanei

prăşind zăpucul pe Bisa. Aci a trăit Nea Florea, hâtrul cu potricală

şi cu foarfece de miţuit oile seine şi pe ageamiii Nicoliţei Sorescu.

Aci Măria Bălii, mustoasă uzină de porecle, se bălăcărea cu Miai,

zis Tropănel, fiastrul, bătându-şi („la leau“) dulăii să-i latre ăleia

până în uşă. Aci ţaţa Măria, maştera, blestema cu revolta crăcită

până la buric: „Alege-s-ar praful de el! / Praful şi pulberea, / Din

creştet până-n călcâie / Şi din călcâie până-n creştet!“ De când îşi

angajase feroce ibovnic muierea, pe Mitru lui Ciugulea, Maestre,  

Bâţu avea coarnele cât ale ţapului! Năvlegul dormea pe mintean,

lângă patul dichisit, să nu-l deranjeze dumneaei, pramatia, când

– pâş-pâş! – o ştergea la mârlitor să-i sufle în năplaiul din lampă.

Aci, pe Sălişte, Nea Coza, decapitând strigoii şi moroii îmbufnaţi,

băgase chiar moartea în sperieţi. Ţârcovnicul ivindu-se La Lilieci,

„lumea se ridica-n picioare, cinstind intelectualul“ şi Chirimenţu

striga: „Stingeţi lumânările că se consumă curentul!“ Moş Pătru,

ţandără de filozof, discuta aci, pe Mătăsoaia, cu boii C.A.P.-ului

„chestiuni şi mai aşa şi mai aşa“. Apoi se văicărea în dodii. Ieri

muierea „pupa mâna bărbatului“ şi din „dumneata nu-l scotea

niciodată“. Acum şi zăbicul „are alt gust“. Acum şi vitele „sunt

mai proaste“. Priviţi! Dealurile – „nişte spinări de lupi, zburlite“,

văile – „nişte pâlnii de turnat gaz“, roţi de foc „rostogolindu-se

din cer, dintre stele“. Pe Costică, ex-asasinul, îl doare grozav:

„Impresia satului aci-n ceafă.“ Uite-i pe ăştia, Ciudin, găinarul,

cu beregata tăiată, Mitrele, nevricosul, care „a ciuntit sălciile“

cu suicidurile sale ratate. Uite-i pe Ribla şi Zarbă, milogii noştri

trăind „ca tusea şi junghiul“, avându-şi „fiecare traista lui“. Aci,

„dreaptă, înaltă şi serioasă“, ţivleşte Băbătia spălând, până leşină,

„clanţa uşii după fiecare musafir“. De când Dumnezeu s-a arătat,

vara, în pătuiag: „Toţi se-nchină, nu mai prididesc cu-nchinatul, /

Au făcut scurtă la mână.“ Uite-i pe Zgarbură Dimie, mortul-mire,

şi pe Torica lui Noatinu, mireasa lui, încinsă „ca sticla de lampă“.

Unde-s căluşarii, vătaful şi mutul prujind? „Nu se auzea decât

vuietul jocului, / Ca o apă vijelioasă care iese dintr-o peşteră...“

Unde-s Paparudele şi Fierăritul, Păun Umblatul şi Măciuchiţa lui

Goage al lui Spartu, Momâile şi Grapa? Unde-s Belitorii şi Pârliţii,

Mitru Tălmaciu şi Nicoliţa Sorescu, Ulmul („na!“) care „o vede

că îl vede“? Unde-s chiaburii, maşinile negre, amprentele de nas?

Unde-s cetele „vesele, mişunând ca albinele“, ciobanul „care şi-a

pierdut oile“ pe-o geană de plai, pe-o rană de rai, măicuţă Mărie?

MESSIEURS, ON FERME!

Piele v-am dat, fiii mei, sânge şi limbă, gheare şi oase,

pământuri pentru livezi, turme şi case! V-aţi zugrăvit,

jugăniţi, pe ziduri, pe foi. MESSIEURS, ON FERME!

Pâine v-am dat, râuri cu mreană, harabale cu mere.

Voi, fiii mei, aţi bombănit, aţi strâmbat din năsucul zbârlit

şi-aţi bătut cu gamelele-n gratii. MESSIEURS, ON FERME!

Din ţiteră v-am cântat, fiii mei, la botezuri, la nunţi,

poeme de ţâţă, poeme de stradă, poeme de spadă!

Câlţi v-aţi băgat în urechi. MESSIEURS, ON FERME!

Faini mesageri, hierofanţi înţelepţi v-am expediat deseori.

I-aţi flagelat în teatre, în gură plumb topit le-aţi turnat.

Ce sărbătoriţi aici, în Meghido? MESSIEURS, ON FERME!

Abel polizează satârul lui Cain. Merinde găsi-vom la uşi hăituite,

fierte zavistii? La vaduri aduceţi făclii! Să vină tălmacii, Mărie!

Sleit, butăşit, îmi scot pălăria. MESSIEURS, ON FERME!