POETĂ PERSANĂ: RABE’E

POETĂ PERSANĂ: RABE’E 

„Rabe’e fiica lui Ka’ abu-ul-Ghazdari, 
cea mai cunoscută poetă din întreaga literatură
clasică persană. Despre numele ei există
în Orient o legendă despre dragostea
pe care a nutrit-o pentru sclavul Bektash
şi care a fost prelucrată de diferiţi poeţi
în decursul a aproape un mileniu.“ 

ARGINT ŞI AUR VÂNTUL DIN ROZE... 

Argint şi aur vântul din roze, crini, ce lin

împarte! Slavă ţie, vânt cristalin şi lin.

Cu dalta lui Azar gravuri în ape-ncearcă,

ori vrăjile lui Mani prin vânt se-aţin – ce lin.

Asemeni unui ochi de om se-arată norul,

iar vântul e-ndurare de gând divin – ce lin.

Cum norul prin poiană plângea mărgăritare, 

dă veselie vântu-ntre pomi, din plin – ce lin. 

Să-şi piardă mintea norul? Atunci de ce-i dă vântul

pocal de aur, vrând a-l trezi din vin? – ce lin.

Înmiresmata floare în zori se ruşinează

de clevetiri ce-adie şi taine-nspină, lin.

Oricine înţelege că vântu-mpodobeşte

mireasa: o grădină cu flori de crin, ce lin!

Te miră: dimineaţa e somnul cel mai dulce,

dar vântu-n zori răpune un trandafir, în chin. 

DIN NOU MĂ VĂD LEGATĂ... 

Din nou mă văd legată-n al dragostei arcan

şi cât m-am străduit să scap – a fost în van.

Iubirea e o mare cu ţărmuri nevăzute –

cum crezi că poţi s-o treci, înotător sărman?

Chiar vrei să-ţi duci iubirea până la capăt, totuşi?

Câte necazuri gata să-ţi placă, de alean!

Urâtul să-l priveşti gândind că-i  frumuseţe,

şi miere să socoţi veninul cel mirean.

Te-avânţi, cal nărăvaş – cu cât te zbaţi mai tare

cu-atât mai mult în juru-ţi strângi laţul cel viclean. 

UN UGUIT DE PĂSĂRI... 

Un uguit de păsări m-a toropit, subţire,

mi-a ascuţit durerea, amara amintire.

Aseară cum gemea o pasăre-ntre ramuri

şi cum plângea, suspine-ntre cântece să-nşire!

„De ce tot plângi, sărmană, în noaptea-ntunecată,

când stelele sclipesc pe nevăzute fire?“

„Eu plâng că-s despărţită de dragul meu, dar spune-mi,

de ce suspini şi tu, deşi eşti lângă mire?

Eu lacrimă de sânge cântând în sunet picur,

tu nu laşi al tău sânge în cânt să se răsfire!“ 

MĂ BĂNUI ÎN IUBIRE... 

Mă bănui în iubire de vicleşug, dar adă

slăvitului din ceruri stăpân, de poţi, dovadă!

În dorul pentru tine nu pot fi răzvrătită,

dar nici credinţa sfântă n-o pot lăsa să scadă!

Rai nu vreau fără tine, dar iad cu tine fie!

Fără de tine-i mierea venin, cu tine,-i nadă.

Nu-ţi lăuda obrazul, frumos – până la urmă

chiar şi Saturn în maldăr de flori va fi să cadă.

Fireşte, nu-i minciună ce zice înţeleptul:

„cine o zi e mândru, a doua zi-i sub spadă.“ 

URAREA-MI: DEIE DOMNUL... 

Urarea-mi: deie Domnul să afli ce-i iubirea

de-o inimă de piatră, cum însuţi ai în piept.

Să afli ce-i durerea, în patimi să te mistui,

în chinuri să mă preţui, că mult ai fost nedrept. 

O, DACĂ TRUPU-AR ŞTI... 

O, dacă trupu-ar şti ce inima-mi vesteşte,

o, dacă vestea trupului inima-ar afla,

o, dac-aş fi întreagă, de m-aş salva prin tine!

Dar vai, unde-i minunea ce m-ar scăpa cândva? 

SE SPUNE CĂ PE ŢEASTA LUI IOV... 

Se spune că pe ţeasta lui Iov cădeau lăcuste

şi toţi în jur păreau de-această ploaie blonzi.

Când pentru el răbdarea s-a scurs, lăcustă de-aur,

pe mine-o muscă fie să cadă – chiar de bronz.