PRIMII POEŢI PERSANI (sec. IX-X): TAHER CIAGHANI

PRIMII POEŢI PERSANI (sec. IX-X): TAHER CIAGHANI 

„Amir Abu-Yahia (Abu-l-Hasan?) Taher ibn Abu-l-Abbas 
Fazl ibn Abu-Bakr Mohammad ibn
Abu-Said Mozaffar ibn Mohtagi Ciaghani. 
Se cunoaşte doar anul morţii – 337 H. (987).“ 

PAHARNICUL CA LUNA... 

Paharnicul ca luna se drege de beţie

în zori: şi ochii lui ne par, de somn, narcise;

iar cupa-n mâna lui, o stea: cum bem dintr-una

îndată-nvăpăiată e cea ce se golise.

Un nor din sud ca haina de-ntunecată blană

aruncă spre ţărână un tiv de neguri scrise,

iar aerul încins cu brâu de curcubee

pe rând un galben, verde şi roşu paradis e.

De parc-ar îmbrăca vreo trei cămăşi, cu tivuri

din ce în ce mai scurte, ce flutură deschise. 

ÎMI STRÂNGE PIEPTUL... 

Îmi strânge pieptu-n ochii ce se-ngustează-abia:

stăpâna catifelei albastre-peruzea.

Gazelă-ar fi-n privire, în umblet, potârniche,

în graţie, onagră, panteră-n pândă rea.

I-s vorbele amare, iar buzele: dulceaţă;

otrava dintre două zaharuri cum sclipea!

Nu-s oare chiar săgeţi lovind cu vârf de stea?

Desigur acest idol vrea sângele să-mi verse

ca să-şi vopsească murgul în roşu de hená. 

DESTINUL NU NE-AJUTĂ... 

Destinul nu ne-ajută c-un ceas de-alean, e-un van;

l-ajută, să te vadă, doar pe duşman – şi-n van

Pe-a noastră voie, însă, nu face niciodată;

cu toţi năpăstuiţii e mai avan, şi-n van. 

O FLOARE CU PICIORUL... 

O floare cu piciorul din verde smalţ lucind:

pe cap, amestecate sunt aur şi argint.

Un snop – de parcă-s unghii de hurie, întinse;

iar între ele ochii de şoim cuţite-ntind.