PRIMII POEŢI PERSANI
(sec. IX-X): RUDAKI
„Abuۥ Abdallah Giafar ibn
Mohammad Rudaki
din Samarkand. S-a născut între anii 50 -
60 ai secolului
IX şi a murit, după cum
menţionează majoritatea izvoarelor, în 1040/41. Poet de curte
la Buhara.
Cu figura acestui «Adam al poeţilor» încep
cele şase veacuri de glorie
a poeziei persane. Creator
de şcoală, a influenţat
covârşitor dezvoltarea
ulterioară a poeziei
în Maverannahr (teritoriul
de la nordul Amu-Dariei),
Khorassan şi Iran. Rudaki
rămâne în istoria
literaturii persane ca
maestru de necontestat
al gazelului.“
PRIETEN SUNT ADESEA...
Prieten sunt adesea cu
cel blamat de lume,
dar nu voi fi
prieten cu soarta ne-nsemnată.
La fel stă
peste regi emirul Abolfazl,
mai sus decât arama un mărgărint se-arată.
TÂNĂR, BOGAT, CĂLARE...
Tânăr,
bogat, călare, veni în slujba ta
din depărtări,
dorindu-ţi doar bine, după plac.
Va
recunoaşte hogea că peste zece ani
se va târî-napoi pe jos,
bătrân, sărac?
MULT TIMP AM FOST FERICE...
Mult timp am
fost ferice, chiar beat, în astă casă
Gândeam:
mai mare fala-mi decât cea de emir
e!
Aceleaşi mi-s
acum oraşul, zidul, trupul –
dar bucuria, oare, de ce-i nefericire?
ŢI-AR SPUNE-N DĂRNICIE...
Ţi-ar spune-n
dărnicie că eşti chiar Hatem Tay
în luptă eşti
Rostam, feciorul lui Dastan.
Nu! Hatem niciodată n-a fost ca tine
darnic
şi-n luptă lângă tine nu e bărbat Rostam!
CINE-ŢI SUCEŞTE BUCLA...
Cine-ţi suceşte
bucla ca litera gim, cine
îţi face-o
aluniţă precum un punct sub gim,
iar gura ta
măruntă cine o face sâmbur
de rodiu, şi-l despică în două, să-l dorim?
PĂCAT DE PANEGIRICE...
Păcat de
panegirice-n aur, de gazeluri,
că preţul lor
în vorbe e greu de povestit.
La temelia lor
stă harul; dar mai mare
e darul elocinţei, spre poleieli sortit.
NU ŞTIU CEREASCA BOLTĂ...
Nu ştiu
cereasca boltă să fi născut vreodată
un ticălos zgârcit
ca tine de flămând.
În ziua
înălţării, nici hogea Abu-l-Ghasetn
de-a ta ruşine fruntea n-o scoate din mormânt!
LA CE FOLOS TE-NTORCI CU FAŢA...
La ce folos
te-ntorci cu faţa spre mehrab, dacă mintea
ţi-e în Buhara,
gândul
– la fete din
Taraz?
Învinge-al nostru Yzad a dragostei
ispită:
primeşte de la tine, dar nu de la namaz!
SĂ BEI DIN VINUL ĂSTA...
Să bei din
vinul ăsta –
de cade-un strop în Nil
vreme de ani o
sută îmbată-un crocodil!
De l-ar gusta
gazela s-ar face-n glas ca leul
şi ar uita de tigru, panteră, sau de fii!
SĂ-MI TORNI DIN VINUL ROŞU...
Să-mi torni din
vinul roşu şi vino lângă mine;
o mână
ţine cupa, o alta
ciangul ţine.
Dă-mi din licoarea-n care o
licărire face
din piatră de farsahi, o piatră de rubine!
NU BEM SĂ NE-MBĂTĂM...
Nu bem să
ne-mbătăm un vin ca de zambile:
doar să-l
luăm din mâna
frumoaselor copile.
Socot smintiţii toţi că n-avem pic de
minte!
Dar nu suntem smintiţi, să ne-mbătăm cu zile!
E ŞCHIOP, ÎNSĂ TOT MERGE...
E şchiop, însă
tot merge; fără urechi, aude;
e mut, dar
elocvent; chiar fără ochi, tot vede!
Ca sabia
se-ascute, ca şerpii-n răsucire,
la trup – ca-ndrăgostitul; la chip – un trist
aed e.
LAUDĂ PRIMEŞTE GRAIUL...
Laudă primeşte
graiul înţelept;
însă înţeleptul
nu laudă nedrept.
Vorbele zgârcitului: dulci, dar
fără rod.
Capra din sudălmi grasă n-o aştept.
TOT AŞTERNUTUL CASEI...
Tot aşternutul
casei durerii-am aruncat
şi inima ne-o
umplem de jar înlăcrămat;
astfel, purtând
al lumii apăsător lăcat,
ca jertfa soartei ardem pe rug neîndurat.
STĂPÂN DACĂ ÎŢI EŞTI...
Stăpân
dacă îţi eşti în sine – eşti ales,
pe orb şi surd
de-l
preţui mai bine –
eşti ales,
dacă piciorul
nu va lovi pe cel căzut,
ci mâna-i vei
întinde, s-aline – eşti ales.
PATRU LUCRURI ALUNGĂ DUREREA...
Patru lucruri
alungă durerea la cel virtuos:
nume bun, minte,
fire, trup nu mai prejos;
dacă Yzad
ţi-a dat din acestea folos,
pururi vesel trăind, ai din toate prisos.
TRĂIEŞTE ÎN DREPTATE...
Trăieşte în
dreptate, cu datul mulţumit,
nu te-ncărca
de-al poftelor lanţ şi nici cuţit;
nu pizmui
pe-acela ce-averi îngrămădeşte –
mulţi trag mai greu; tu singur fă-ţi traiul
fericit.
O, INIMĂ! IUBITEI PE MERIT...
O, inimă!
Iubitei pe merit dă-i răsplată:
în ghearele de vultur te afli încă-o
dată!
Să-i spui: fără de tine, suflarea rost
nu are;
eu, numai cât o spiţă-s; tu, soarele, eşti
roată.
CE-ŢI TREBUIE MAI MULT...
Ce-ţi trebuie
mai mult decât
să fii ca mine
prieten bun cu vinul şi vesel în
frăţii;
nu-i lipsă ce
nu ai; păcat, pentru oricine,
nu poate fi numit un lucru ce nu-l ştii.
RĂTĂCITOR, UITÂND DE NUMERE...
Rătăcitor, uitând
de numere, ce crezi,
c-ai fost făcut
pe lume să-i fii greşelii miez?
În avuţia ta,
care-i această viaţă,
şi rătăciri şi fapte cinstite,-alături vezi.
PRIN BUCLELE CA VALURI...
Prin buclele ca
valuri mânate
de zefir
ai zice: o
spărtură! Şi-n mijloc se arată
altă şuviţă – trupul de fată, ca un
fir
care de restul undei s-a despărţit deodată.
IDOL TĂTĂRĂSC
Idol tătărăsc, primăvară-
n floare,
vinul ce-mi
turnai unde este oare?
Vinul cu lumini
ca norul de furtună
adu-l în grădini de roze-aromitoare!
MIE, RUDAKI, IUBIND...
Mie, Rudaki, iubind, mi-a
venit urât de viaţă,
lacrimile ca de
sânge gene de
coral dezgheaţă
şi de teama
despărţirii
care mă priveşte-n faţă
ard în focul geloziei – însă iadul mă răsfaţă.
DE EŞTI PENTRU GRĂDINILE MINŢII...
De eşti pentru
grădinile minţii toamnă lină,
în schimb eşti primăvară-ntr-a dragostei grădină.
Cu-atât mai mult, iubirea
proroc dacă mă face,
de-asemenea minune tu însăţi eşti de vină!
NU-I BUCURIE-N LUME...
Nu-i bucurie-n
lume mai mare,-adevărată,
decât
să vezi un
chip de prieten că se-arată.
Durere mai
amară nu ştiu în piept a fire
decât dintre prieteni amara despărţire.
CHIAR ÎN JALEA DESPĂRŢIRII...
Chiar în jalea
despărţirii inima de-mi sângerează,
tot sunt
fericit –
că dorul pentru tine-o ţine trează;
nopţile îmi
spun: Allah, dacă asta-i despărţirea,
cum va fi când întâlnirea ne-o aduce într-o
oază?
DE CĂTRE EL UCISĂ...
De către el
ucisă fără ruşine-ai fost:
nici strop
inimă bună n-aveai drept adăpost.
Văd cu mirare:
sufletul tău a fost cruţat
dar frumuseţea toată ţi-o curmă, fără rost!
DE VÂNT SE BATE-O LAMPĂ...
De vânt
se bate-o lampă-n fereşti – ce însuţi eşti
mă tem că se va
stinge de veşti – cum
însuţi eşti.
Dacă nu simţi
din inima
arsă-n lume fumul
fără miros în lume trăieşti – cum însuţi eşti.
DE JALEA TA CU OCHII...
De jalea ta cu
ochii străpung agate: ace;
secretul meu pe-o mie de roze se
desface.
De taina carc-n inima mea
ascunsă zace
să spună numai lacrimi, simţirile-mi sărace.
DOAR CINE-I LA NECAZURI...
Doar cine-i la
necazuri îmi cere sfaturi bune;
fierbintea
întrebare doar febra mea o pune.
Dacă mi-e sete,
nimeni –
doar ochiul meu un strop
de apă spre uscatele buze-o să-mi adune.
HEI, PROSTULE, VISÂND HUZUR...
Hei, prostule,
visând
huzur şi bogăţie:
nu căuta Palatul, nădejdile-s
deşarte!
Picioarele-mi îngheaţă de-a grindinii cădere:
ea-i stăvilarul care de ceruri ne desparte.
SPRE DOMNUL TĂU ÎNCHINĂ...
Spre Domnul tău
închină al sufletului har –
şi nu fi trist
de-un dirham, nici
din dinar – amar.
Ne vindem cinstea, sufletu-l
dăm după credinţă,
în lupta cu ghiaurii ni-e viaţa nefiinţă.
CAD GRINDINI DIN VĂZDUHUL...
Cad grindini
din văzduhul cuprins de-nnegurare,
cum cerul vrea
pământul
cu stele să-l
presare.
De gheţuri câteodată
aluneci, poţi să cazi –
cu toate astea
omul rămâne
în picioare.
