PRIMII
POEŢI PERSANI (sec.IX-X): ABU SHOKUR BALKHI
„S-a născut probabil în anul 915/16.
A făcut parte din cercul poeţilor de la curtea
samanizilor din Buhara. În afară de poemul
Afarin-name, păstrat în totalitate,
din creaţia sa nu se cunosc decât fragmente.“
SPUN UNII: ÎNŢELEPTULE...
Spun unii: înţeleptule, cine-o să-ndrăznească
a-ţi folosi ştiinţa, cu patimă hoţească?
De vrei să fii cinstit şi-n toate cu priinţă,
prietene, adună întâi de toate ştiinţă.
ine de Judecata de-Apoi nimic nu ştie
va înşela întruna, minţind cu viclenie.
Deşi nu-i rău s-amâni când luciul se-nfiripă,
la facerea de bine să nu amâni o clipă.
Un filosof se cade să fie şi maestru
al vorbelor, discursul să-şi ţină în buiestru.
Şi împărat s-ajungi averi tot adunând,
până la urmă tot eşti din pulberi şi pământ.
E vai, de laşi o vită-ndărătnică-n păşune
fără poveri în spate şi-o grijă s-o înstrune!
Se-ntrec pe rând duşmanii mânia să-ţi aprindă
până te vezi panteră de furii clocotindă.
Dar furia panterei ascunse în pădure
înaltul Leu al Cerului nu are s-o îndure.
UN DRAC DE TINE JOC ÎŞI BATE...
Un drac dc tine joc îşi bate
de-ţi plângi averile prădate.
Dar şi nepăsătoru-şi schimbă
nectarul în venin, pe limbă.
De-ţi înmulţeşti pretenţii, vorbe,
tot ce-ai făcut, mărunt şi orb e.
Oriunde-aş şti că-i o comoară
îndată mâna-acolo-mi zboară.
Zeama de strugure şi nufăr
în loc de ambră, mosc, o sufăr.
DEŞI CUVÂNTU-ADESEA...
Deşi cuvântu-adesea e preţiosul sfetnic,
adesea, negândit, e josnic şi netrebnic.
Din gura celor plini de virtute când se-arată
e bun ca o poveste, chiar neadevărată.
Din Badakhshan o piatră de preţ de ţi-e pe plac,
mai ieftină o cumperi de la un om sărac;
dar în inel de şah o piatră oarecare
la omul cel de rând tot nestemată-i pare.
AŞA CUM ÎN PUSTIE...
Aşa cum în pustie cel însetat sub soare
săratele păminte le crede reci izvoare,
aşa cum se grăbeşte sub flacără fierbinte
şi apa căutată e doar în a sa minte,
la fel nu-i negru numai al moscului parfum;
mai negru te îneacă întunecatul fum.
Nu tot ce-ţi năluceşte şi minţile îţi fură
pereche-i cu destinul şi soartei pe măsură!
ROSTI-NŢELEPTUL...
Rosti-nţeleptul: firii prea-buna temelie
ruşinea e; şi paznic învăţătura-i fie.
Sau bine-a zis Khosrou: povară-apăsătoare
e răutatea firii, născuta viclenie.
În rai ajung cei blânzi, prin ochii lor se vede
ce-i bun în om, ca prundul prin apa străvezie.
Clara-vedere-a minţii le iartă toate – fără
de mari nesăbuinţe şi-a firii nebunie.
CEL CARE-ŞI LASĂ TAINA...
Cel care-şi lasă taina vederii, din ispită,
nu-şi va zări vreodată dorinţa împlinită.
Ci-n inimă secretul să-l strângi, oricât te arde
ascunzătoarea strâmtă, încinsă ca o plită.
„Prieten să nu-l ştie, duşmanul să nu-l afle“
îşi dăscăli mobadul feciorul, în clipită.
Nu vezi ce-l sfătuieşte şamanul pe şaman?
„Să nu laşi taina sfântă de nimeni desluşită.“
DE CAZI PE-O CALE...
De cazi pe-o cale necurată
să nu te mai întorci vreodată.
Să nu revii la o greşeală
dacă ţi-a fost cândva iertată.
La fel nu-ţi merge! Nici gazela
doar de verdeţuri nu se-mbată.
Căinţa-i una; nici otrava
n-o vezi de două ori luată.
TU, CE-ŢI PĂZEŞTI DE DUŞMANI...
Tu, ce-ţi păzeşti de duşmani averi, comori şi praznic,
să ştii că numai ştiinţa-i adevăratul paznic!
Măsură-nvăţătura îţi dă; şi cumpătare,
astfel grăi-nţeleptul. Nimic nu pierzi-năpraznic.
La fel, învăţătura din iţe te descurcă;
la drumul bun îl scoate pe rătăcitul caznic.
PRUNCIA, PRIMII ANI...
Pruncia, primii ani ai juniei, anii-s care
ţi-aduc cu-nvăţătura şi-un dram de-ndemânare.
Doar când e mic pometul e-n stare grădinarul
să-l crească, să-l îndrepte cum vrea către cărare!
Dar cine-i mai dezvaţă îndoituri şi noduri
când se-nălţă copacul şi se usca prea tare!
VENIND PE LUME GOL...
Venind pe lume gol nu stăpâneai nici brumă
de lucruri nevăzute, dar nici văzută humă;
la fel te vei întoarce, cum ai venit, din haos:
îmbucături şi ţoale-s doar trecător adaos.
Precum se spune: lumea e numai puntea-naltă
pe care drumeţim o vreme laolaltă.
„S-a născut probabil în anul 915/16.
A făcut parte din cercul poeţilor de la curtea
samanizilor din Buhara. În afară de poemul
Afarin-name, păstrat în totalitate,
din creaţia sa nu se cunosc decât fragmente.“
SPUN UNII: ÎNŢELEPTULE...
Spun unii: înţeleptule, cine-o să-ndrăznească
a-ţi folosi ştiinţa, cu patimă hoţească?
De vrei să fii cinstit şi-n toate cu priinţă,
prietene, adună întâi de toate ştiinţă.
ine de Judecata de-Apoi nimic nu ştie
va înşela întruna, minţind cu viclenie.
Deşi nu-i rău s-amâni când luciul se-nfiripă,
la facerea de bine să nu amâni o clipă.
Un filosof se cade să fie şi maestru
al vorbelor, discursul să-şi ţină în buiestru.
Şi împărat s-ajungi averi tot adunând,
până la urmă tot eşti din pulberi şi pământ.
E vai, de laşi o vită-ndărătnică-n păşune
fără poveri în spate şi-o grijă s-o înstrune!
Se-ntrec pe rând duşmanii mânia să-ţi aprindă
până te vezi panteră de furii clocotindă.
Dar furia panterei ascunse în pădure
înaltul Leu al Cerului nu are s-o îndure.
UN DRAC DE TINE JOC ÎŞI BATE...
Un drac dc tine joc îşi bate
de-ţi plângi averile prădate.
Dar şi nepăsătoru-şi schimbă
nectarul în venin, pe limbă.
De-ţi înmulţeşti pretenţii, vorbe,
tot ce-ai făcut, mărunt şi orb e.
Oriunde-aş şti că-i o comoară
îndată mâna-acolo-mi zboară.
Zeama de strugure şi nufăr
în loc de ambră, mosc, o sufăr.
DEŞI CUVÂNTU-ADESEA...
Deşi cuvântu-adesea e preţiosul sfetnic,
adesea, negândit, e josnic şi netrebnic.
Din gura celor plini de virtute când se-arată
e bun ca o poveste, chiar neadevărată.
Din Badakhshan o piatră de preţ de ţi-e pe plac,
mai ieftină o cumperi de la un om sărac;
dar în inel de şah o piatră oarecare
la omul cel de rând tot nestemată-i pare.
AŞA CUM ÎN PUSTIE...
Aşa cum în pustie cel însetat sub soare
săratele păminte le crede reci izvoare,
aşa cum se grăbeşte sub flacără fierbinte
şi apa căutată e doar în a sa minte,
la fel nu-i negru numai al moscului parfum;
mai negru te îneacă întunecatul fum.
Nu tot ce-ţi năluceşte şi minţile îţi fură
pereche-i cu destinul şi soartei pe măsură!
ROSTI-NŢELEPTUL...
Rosti-nţeleptul: firii prea-buna temelie
ruşinea e; şi paznic învăţătura-i fie.
Sau bine-a zis Khosrou: povară-apăsătoare
e răutatea firii, născuta viclenie.
În rai ajung cei blânzi, prin ochii lor se vede
ce-i bun în om, ca prundul prin apa străvezie.
Clara-vedere-a minţii le iartă toate – fără
de mari nesăbuinţe şi-a firii nebunie.
CEL CARE-ŞI LASĂ TAINA...
Cel care-şi lasă taina vederii, din ispită,
nu-şi va zări vreodată dorinţa împlinită.
Ci-n inimă secretul să-l strângi, oricât te arde
ascunzătoarea strâmtă, încinsă ca o plită.
„Prieten să nu-l ştie, duşmanul să nu-l afle“
îşi dăscăli mobadul feciorul, în clipită.
Nu vezi ce-l sfătuieşte şamanul pe şaman?
„Să nu laşi taina sfântă de nimeni desluşită.“
DE CAZI PE-O CALE...
De cazi pe-o cale necurată
să nu te mai întorci vreodată.
Să nu revii la o greşeală
dacă ţi-a fost cândva iertată.
La fel nu-ţi merge! Nici gazela
doar de verdeţuri nu se-mbată.
Căinţa-i una; nici otrava
n-o vezi de două ori luată.
TU, CE-ŢI PĂZEŞTI DE DUŞMANI...
Tu, ce-ţi păzeşti de duşmani averi, comori şi praznic,
să ştii că numai ştiinţa-i adevăratul paznic!
Măsură-nvăţătura îţi dă; şi cumpătare,
astfel grăi-nţeleptul. Nimic nu pierzi-năpraznic.
La fel, învăţătura din iţe te descurcă;
la drumul bun îl scoate pe rătăcitul caznic.
PRUNCIA, PRIMII ANI...
Pruncia, primii ani ai juniei, anii-s care
ţi-aduc cu-nvăţătura şi-un dram de-ndemânare.
Doar când e mic pometul e-n stare grădinarul
să-l crească, să-l îndrepte cum vrea către cărare!
Dar cine-i mai dezvaţă îndoituri şi noduri
când se-nălţă copacul şi se usca prea tare!
VENIND PE LUME GOL...
Venind pe lume gol nu stăpâneai nici brumă
de lucruri nevăzute, dar nici văzută humă;
la fel te vei întoarce, cum ai venit, din haos:
îmbucături şi ţoale-s doar trecător adaos.
Precum se spune: lumea e numai puntea-naltă
pe care drumeţim o vreme laolaltă.
CÂND URA ÎNCOLŢEŞTE...
Când ura încolţeşte în inimă, nu scade
ci creşte-ntruna: tare precum semeţul brad e.
Cine-şi înalţă fapta şi-i creşte metereze
cu ochiul deopotrivă la duşmani să vegheze.
CU DUHUL BLÂND...
Cu duhul blând destule poţi împlini, se ştie,
pe care nu le duci la capăt prin mânie.
O vorbă dulce-aduce pierdutele-napoi,
cum nu le dobândeşti prin luptă ori război.
DUŞMANUL E ASEMENI CRISTALULUI...
Duşmanul e asemeni cristalului, se zice:
nu te clinti de n-ai cum să-l spargi, să-i afli frice,
iar dacă afli calea cum să-l zdrobeşti, şi încă
nu l-ai ciobit, fă astfel încât să-l spargi de strâcă.
CHIAR DACĂ ŞTIINŢĂ MULTĂ...
Chiar dacă ştiinţă multă până la cer ţi-e dată,
să mai asculţi se cade de-o gură învăţată;
din lungi istorisiri se ştie: nu-i în lume
duh neavând nevoie de-un altul, să-l îndrume.
SPUNEA ODATĂ TATA...
Spunea odată tata de-un cerşetor pe-o stradă
intrând (şi-l căinase că nimeni n-o sad vadă).
Cerşea din poartă-n poartă la toţi câte-o felie:
făcuse-ntotdeauna această meserie.
ROSTI-NŢELEPTUL: CINE URMEAZĂ...
Rosti-nţeleptul: cine urmează raţiunea
din toate va culege la vremea scrisă, rod.
Crescând el însuşi, faptele-alese înmulţeşte,
cu minte se fereşte de al greşelii nod.
Când ura încolţeşte în inimă, nu scade
ci creşte-ntruna: tare precum semeţul brad e.
Cine-şi înalţă fapta şi-i creşte metereze
cu ochiul deopotrivă la duşmani să vegheze.
CU DUHUL BLÂND...
Cu duhul blând destule poţi împlini, se ştie,
pe care nu le duci la capăt prin mânie.
O vorbă dulce-aduce pierdutele-napoi,
cum nu le dobândeşti prin luptă ori război.
DUŞMANUL E ASEMENI CRISTALULUI...
Duşmanul e asemeni cristalului, se zice:
nu te clinti de n-ai cum să-l spargi, să-i afli frice,
iar dacă afli calea cum să-l zdrobeşti, şi încă
nu l-ai ciobit, fă astfel încât să-l spargi de strâcă.
CHIAR DACĂ ŞTIINŢĂ MULTĂ...
Chiar dacă ştiinţă multă până la cer ţi-e dată,
să mai asculţi se cade de-o gură învăţată;
din lungi istorisiri se ştie: nu-i în lume
duh neavând nevoie de-un altul, să-l îndrume.
SPUNEA ODATĂ TATA...
Spunea odată tata de-un cerşetor pe-o stradă
intrând (şi-l căinase că nimeni n-o sad vadă).
Cerşea din poartă-n poartă la toţi câte-o felie:
făcuse-ntotdeauna această meserie.
ROSTI-NŢELEPTUL: CINE URMEAZĂ...
Rosti-nţeleptul: cine urmează raţiunea
din toate va culege la vremea scrisă, rod.
Crescând el însuşi, faptele-alese înmulţeşte,
cu minte se fereşte de al greşelii nod.
