CODRUŢ DUDUMAN, „TRUDITORUL STELELOR”
VEDERE ASUPRA CELOR
CE SE VĂD
Degeaba strigi,
degeaba latri,
primitivismul pietrei
ce se aruncă
peste toate
deşertăciunea cuvântării
şi-a roţilor tăiate.
Mai bine taci,
mai bine stai şi-ascultă
în fiecare zi
teluricul în chingi,
cu gratii astupate,
la târgul de nebuni
cu porţile-ncuiate.
Minciuni! Numai minciuni!
Promisu-ne-au minciuni
şi veşnica spoială,
izbire-n ochiul trist
al celor ce mai speră...
Nu! Nu se va aşterne
peste viaţă lut
şi sânge întinat,
cadavre împuţite şi surcele,
dacă acesteia
îi este sete de vedere,
de însăşi ea, sărmana,
redusă-n forţă la tăcere,
desculţă-n conştiinţa unui
împărat
ce infinit dreptate-ţi cere.
Destul!
Destul în groapa iadului
ne-aţi aruncat!
SPECTACOLUL
ABSURDULUI
Privesc un spectacol grotesc
cu maimuţe
ce-şi sapă onoarea
în gropi cu noroi,
mută e viaţa,
mai slabă speranţa
când unii se-mbată
cu apă-n nevoi.
DESEN
În stângăcia copilului
care vrea să deseneze
o linie dreaptă,
chiar dacă aceasta
va ieşi strâmbă,
în ea se ascunde
o linie cu adevărat dreaptă.
MÂNGÂIETORUL
Nu te întreb
cum şi de ce
pe tine, făptură
a celui ce-ţi pune
cuvântul în gură,
tăcerea şi pasul,
privirea divină,
viaţa şi omul,
cerul şi casa
ale căror măriri
sunt tainice rosturi
în zile cu aripi
şi zboruri măiastre.
MAMEI
Eu n-o să-ţi spun
lucruri pompoase
pentru că tu iubeşti simplitatea.
Nici măcar n-o să-ţi spun
că te iubesc
pentru că nu sunt vrednic să am
gură
în faţa iubirii tale.
Eu n-o să vin cu flori
pentru că inima ta
este o grădină a iertării.
Nici măcar
n-o să-ţi cânt
pentru că zâmbetul tău
este cel mai dumnezeiesc imn.
Pot în schimb
să tac
pentru tot ce ţi-am greşit
şi să fiu
fiul tău
aşa cum m-ai învăţat.
DIALOG
Peste vorbirea multă
şi deşertică a lumii
e tăcerea ta,
îngere!
POEM
Pe patul tău,
altar al sacrificiului nostru,
ţi-am scris un poem nesfârşit
al dragostei.
LU
Cu picioarele tale lungi
şi frumoase
îţi scriai poezia tinereţii tale,
născută fiind
tu, înger suav,
din pântecele Florei.
RESTART
Pune, Doamne,
un suflet
înlăuntrul statuilor!
Poate aşa
vom simţi
greutatea lutului din noi.
PLOAIE DE VARĂ
Iubesc
mireasma
ploilor de vară
cu stropi
ce-mi amintesc
de-o pace selenară.
MISTER
Faţă de cele
ce nu am nimic a spune,
tu, împărăţie a tăcerii,
eşti parte
din lumea mea!
EXPRESIONISM
ABSTRACT
Să ne-mbătăm deci astăzi
de adevăr
când mitocanii-ascund
al noţiunii somn,
pe vreascuri să dansăm
şi să cântăm:
„Trezi-v-ar din latrină Domnul!”
Se-mpute adevărul în minciună,
tăcerea vinovată a bărbilor
cărunte,
tabloul vieţii
(ce sinistru abator!)
cu asasini cursanţi
la tema „idealuri prea mărunte”.
Între ciolane
dinţii fiarelor se-ascut,
în sânge se îneacă nebunia,
paradă de strigoi între ciudaţi,
ce slută-i, viaţă,
fericirea!
UN TEMPLU AL CONŞTIINŢEI
Te-aş vrea
pierdută printre inimi,
regăsită prin fire,
a Domnului fiică
şi-a mea în iubire,
să nu mă mai satur,
citind printre
rânduri
cuvinte cu aripi
din fraze subtile
ce-ţi sorb
rătăcirea
cercatului suflet
şi mărul adamic
pe crucea din
frunte.
NAŞTERE PREMATURĂ
Din nerăbdarea
de a hrăni gurile
flămânde
după adevăr
unii îşi taie din
aripi
înainte ca acestea
să crească.
TRUDITORUL STELELOR
Fericit eşti,
poetule,
care naşti aripa
din lacrima de
ieri!
Fericită clipa
întrupării
cuvântului
întru nunta noastră
cu cerul!
EXISTENŢĂ
Unii trăiesc bine,
chiar foarte
bine!...
Alţii trăiesc rău,
chiar foarte
rău!...
Însă peste toată
această filosofie
a traiului
cel mai important
este faptul că
existăm.
PEISAJ CU ÎNGERI
Cuvintele Lui
răsunau ca un ecou
pe cerul sufletului
meu,
iar pământul năştea
fântâna
din care se adăpau
păsările
cu piept de oţel.
Fâlfâitul aripilor
lor
şi ciripitul fără
de grijă
contrasta cu
imaginea
unui război
nuclear.
Numai dorul,
numai dorul de
soare
îmbrăcat în taina
speranţei
era prezent,
soarele însă nu,
soarele însă nu!...
Pe scena aceea
mohorâtă
numai cu pământ şi
apă
din când în când
se mai adunau
păsările
cu piept de oţel
pentru o liturghie
a locului.
CHILIE ÎN SUFLET
Când aripile de lut
încep să ţi se
crape,
iată,
sufletul curat
ca în oglinda unei
ape
de dor
de Tine, Doamne,
să mă cerţi
că te iubesc,
nu te iubesc
şi plec
şi iarăşi mă întorc
să-ţi spun:
– Pe tine, Doamne
te iubesc!
DIALOG NOCTURN
Eli, te rog să mă
ierţi
pentru toate
poemele
ce mi le-ai dictat
şi nu le-am scris!
Să nu crezi
că ţi le-am
întors!... Nu.
Am avut însă nevoie
de ele
să-mi mai luminez
tristul şi singurul
meu înger
ce locuia de prea
mult timp
în întunecimea
casei mele.
Tu să nu pleci
şi să nu te
întristezi
căci ştii că acolo
unde e urma pasului
Tău
revii mereu
să vezi dacă a
răsărit
un pom cu roade noi
din grădina cunoaşterii,
ce vor striga către
Tine:
„Slavă, slavă Celui
Preaînalt!”
CODRUŢ DUDUMAN
