VASILE GEORGE PUIU, „FIII ALAMBICULUI”
Cea mai simplă figură geometrică plană, ca perimetru, triunghiul, poartă în sufletul său adevăruri fundamentale ale ştiinţei: cel al lui Pitagora, al înălţimii sau al catetei. Oricât de mari sau de mici ar fi laturile sale, suma unghiurilor într-un triunghi este constantă. Asta în cazul geometriei clasice sau euclidiene.
Dacă
laturile triunghiului se curbează (convex ori concav), această sumă nu mai este o sută optzeci de grade şi se pătrunde în
zona neeuclidiană de unde cerul ne oferă toate bucuriile şi durerile vieţii.
Gândurile de mai sus m-au adus, iată, în perimetrul poetic (ce poate fi, de
data aceasta, un triunghi) prin superbul volum de poeme Fiii alambicului, ultimul semnat de poetul Ştefan Dincescu.
Volumul, în exuberanţa lui,
trădează ştiinţa cuvântului stăpânit total de adevăratul profesor de limba
română, „stăpână a sufletului meu,
deplină“. Sunt prezentate 92 de poeme cu
mesaje precise, dar foarte diferite, închise ori eliberate spre neant în
conturul a trei versuri, fiecare redus la înţelepciune şi meserie. Cu „zvârcoliri de stele proptindu-se-n penel“,
„răcnetul anonimatului“, „tărâţa soarelui“, „scriptorii şi-adorm visul pe ţeavă“, „Grasa Dinapoia“, „Maria
croşetează azur pe-o limbă de câine“, „o
femeie îţi fierbe ţâţele-n vis“, „peniţa
vântului“, „poetul reciteşte Evanghelia melancoliei“, „damblagii
se dau în ţiţeică“, „menade tărcate“,
„fiii alambicului râd în hohote“ şi…, mă opresc aici,
pentru că fiecare poem are, în construcţia lui, mesaj propriu şi imagini
poetice remarcabile.
Este greu
de conturat coordonatele poetice ale unui om de cultură erudit şi poet talentat cum este Ştefan
Dincescu.
Oricum,
fiecare exprimare a sa, scrisă ori vorbită, face din personalitatea poetului o
enigmă estetică de invidiat şi, mai ales, de preţuit.
Prof. univ. dr. ing.
VASILE GEORGE PUIU
