marți, 6 februarie 2018

DORIN TUDORAN, „INSOMNIILE UNUI BLOGGER”



DORIN TUDORAN, „INSOMNIILE UNUI BLOGGER”

ADEVĂRURI DE FUTILITATE PUBLICĂ SAU ARTA FUTILITĂŢII LA ROMÂNI”
De la Mitică Dragomir aflăm adevărul despre Gigi Becali, iar de la acesta din urmă aflăm adevărul despre cel dintâi. Şi?
De la Traian Băsescu aflăm adevărul despre Adrian Năstase, iar de la acesta din urmă aflăm adevărul despre cel dintâi. Şi?
De la „intelectualii lui Băsescu” aflăm adevărul despre puşcăriaşul Adrian Năstase, iar de la puşcăriaş aflăm adevărul despre cei dintâi. Şi?
De la cei rămaşi în PDL aflăm adevărul despre cei plecaţi din PDL, iar de la aceştia din urmă aflăm adevă­rul despre cei dintâi. Şi?
De la Adriana Bahmuţeanu aflăm adevărul despre Silviu Prigoană, iar de la acesta din urmă aflăm adevărul despre cea dintâi. Şi?
De la Crin Antonescu aflăm adevărul despre Victor Ponta, iar de la acesta din urmă aflăm adevărul despre Crin Antonescu. Şi?
De la Victor Ponta şi Crin Antonescu aflăm adevărul despre Traian Băsescu, iar de la ultimul aflăm adevărul despre primii doi. Şi?
De la Florin Salam aflăm adevărul despre salamul de Sibiu, iar de la acesta din urmă aflăm adevărul despre cel dintâi. Şi?
De la mătuşa ANI aflăm adevărul despre mulţi, iar de la nu puţini aflăm adevărul despre Horia Georgescu şi subalterna sa, ANI. Şi?
De la Mircea Geoană aflăm că are stofă de candidat, iar de la Călin Popescu-Tăriceanu aflăm că are chiar cos­tum de candidat. Şi?
De la Elena Udrea aflăm adevărul despre cârnaţii de Pleşcoi, iar de la aceştia din urmă aflăm adevărul despre Elena Băsescu. Şi?
De la Bogdan Chirieac aflăm adevărul despre Sorin Ovidiu Vântu, iar de la cel din urmă aflăm adevărul des­pre cel dintâi şi despre mulţi alţii. Şi?
De la Corneliu Vadim Tudor nu aflăm niciun adevăr, dar nici de la Ministerul Sănătăţii nu aflăm adevărul despre starea (ne)sănătăţii Pacientului Naţional şi Euro-psiho-la-pat. Şi?
De la Sergiu Andon nu aflăm adevărul despre Dan Voiculescu, dar nici de la acesta din urmă nu aflăm ade­vărul despre cel de-al doilea. Şi?
De la Victor Atanasie Stănculescu nu aflăm tot ade­vărul despre decembrie 1989, dar nici de la acesta din urmă nu aflăm tot adevărul despre Ion Iliescu. Şi?
De la Gelu Voican-Voiculescu nu aflăm adevărul des­pre „Ţarapkin”, dar nici de la acesta din urmă nu aflăm adevărul despre cine a fost cel dintâi. Şi?
De la Ion Cristoiu nu aflăm cine a fost „Timaru”, rezi­dent al Securităţii la Casa Scânteii, dar nici de la aceasta din urmă nu aflăm cine a fost Securitatea. Şi?
De la Mihai Gâdea nu aflăm adevărul despre Mircea Badea, dar nici de la cel din urmă nu aflăm adevărul despre Dana Grecu. Şi?
De la Mihaela Rădulescu-Monaco, fostă şi Schwartzenberg, nu aflăm adevărul despre Andreea Marin-Ozturk, fostă şi Bănică, dar nici de la cea de-a doua nu aflăm adevărul despre cea dintâi. Şi?
De la Elan Schwartzenberg nu aflăm adevărul despre Ştefan Bănică Jr., dar nici cel de-al doilea nu cântă ade­vărul despre cel dintâi. Şi?
De la prinţul Karl Phillip von Schwartzenberg nu aflăm adevărul despre prinţişorul şi prinţişoara Paul & Lia von Băsescu, dar nici ultimii doi nu spun ce ştiu despre pala­tul regal de sub cimitirul din Nana. Şi?
De la „o sursă juridică” aflăm că Elan Schwartzenberg ar fi albit bani negri ai lui Radu Mazăre, dar de la Radu Mazăre aflăm că monegasca Mihaela Rădulescu, fostă şi Schwartzenberg, e o „haimana”. Şi?
De la Radu Mazăre mai aflăm că el e, de fapt, Arnold Alois Schwarzenegger, dar de la acesta din urmă aflăm că cel dintâi e, de drept (comun), comisionul din flori al mătuşii Tamara. Şi?
De la procurorul Victor Ponta aflăm că unde-i lege, nu-i tocmeală, dar din tocmeala celui dintâi cu premierul aflăm că e loc, căcălău, pentru tocmeală. Şi?
De la SRI aflăm că microfilmul colaborării lui Traian Băsescu cu ceva organe nici nu a existat, ba a mai şi dispărut, iar de la Traian Băsescu aflăm că SRI e gigea şi a fost înaintat la gradul de generalisim. Şi?
De la analişti ai Cotidianului aflăm că, înainte de a se retrage la Nana, Traian Băsescu va avansa şi Parchetul General la gradul de mareşal, dar de la Evenimentul zilei aflăm doar „No comment”. Şi?
Dar ei ce pot afla de la noi?
Că ştim de mult toate chestiile astea, şi multe altele, dar că le mestecăm, ca nişte imbecili, drept trufandale, fiindcă avem şi noi faliţii noştri şi mândria noastră de sadomasochişti.
Spre deosebire de ei – comentaţii –, noi – comenta­torii – nu ne tragem din Traian şi Decebal, ci din Sade şi Sacher-Masoch.

DORIN TUDORAN
(CERTOCRAŢIA, 11 aprilie 2014)
CREŞTEREA ŞI DESCREŞTEREA DOAMNEI CALISTRU”
Când a băgat mâna în buzunarul statului, doamna Calistru a dat de ceva lung şi fierbinte, mare şi tare, înălţător şi viager, cum singură avea să mărturisească în faţa instanţei despre acea întâlnire de grad zero care-i schimbase viaţa; y compris moartea.
A strâns bine ce a apucat, până ce degetele sale au devenit totuna cu ce-i pregătise destinul. Unii spun că sfârşitul a prins-o cu mâna aproape topită pe biela-manivelă de stat. Când judecătorul a întrebat-o „Doamnă, ce-a fost în capul dumitale?”, doamna Calistru şi-a dat ochii peste cap şi a murmurat ca doar pentru ea: „Înălţătorul”. „Ce?”, a întrebat magistratul, care nu înţelesese nimic. „El, Înălţătorul”, a şoptit doamna Calistru.
Verdictul a fost pe măsura dorinţei de purificare a societăţii năclăite doctrinar. După pronunţarea lui, o anu­mită parte a presei a perpelit-o pe doamna Calistru, la foc moale, pe toate părţile. Unii – pe partea ce şi-o trăsese din acţiunea Helvetica, alţii – pe partea reţinută din aranjamente transcontinentale. Mai toţi – pentru piscina cu taxă de intrare exorbitantă, Riga Crypto & Lapona Enigel, instalată în sufragerie şi achitată din fonduri nipone ofe­rite pentru eradicarea sărăciei în regiunile istorice ale cnezatelor şi voievodatelor româneşti.
Aproape că îţi vine să te-ntrebi: „Săraca, doamna Calistru, chiar aşa de-a dracu’ o fi fost?”. Legenda spune că celula ei era tapetată cu pagini din cele douzeci şi opt de ediţii ale îndrumarului anonim Cum să giugiulim calistrele şi cu coperţile mai puţin numeroaselor ediţii ale studiului lui Erich Fromm Brabantul sau Berbantul? Dar ce a produs uluirea presei, de toate felurile şi toate culorile, a fost un exemplar adnotat, ba chiar şi comen­tat pe zeci de foi goale din Monitorul Oficial al celebrului Incrementa atque decrementa Aulae Hotzomanicae. Agenţia de presă „Pe surse relativ curate” a prezentat stenogramele secţiei de Economie-Finanţe a Academiei Române, în care preşedintele sesiunii extraordinare afir­mase, fără ezitare: „Chiar dacă eu şi doamna Calistru am fost inamici politici, trebuie să spun că, de n-ar fi fost vorba despre o persoană de-acum decedată, doamna Calistru ar fi devenit colega noastră şi, într-o zi, s-ar fi cuvenit să fie numită preşedinte, dacă nu cumva chiar calistra onorabilei noastre instituţii.”
Unanimitatea cu care a fost întâmpinată declaraţia academicianului intact a devenit studiu de caz pentru studenţii interesaţi de felul în care ştiinţa trebuie să fie, întotdeauna, deasupra pasiunilor; chiar şi a celor poli­tice. Ce pare cu adevărat bizar este că, de la o vreme, toc­mai existenţa doamnei Calistru este pusă la îndoială, dar pentru asta nu este nevoie să fie inventată, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor produse celebre. Nici măcar nu ar fi chemat-o Calistru. Şi odată ce această versiune dis­torsionată a realităţii a prins în sânul maselor largi şi disperate, hărmălaia a pus din nou stăpânire pe toate straturile societăţii. Nostalgia după „Epoca Calistru” s-a transformat într-o epidemie zonală care îngrijorează pro­fund Parlamentul European.
Fundătura în care a intrat, încă o dată, ţara l-a obligat pe profesorul Lazariade să amintească poemul lui Kavafis, Aşteptându-i pe barbari. Nemaisosind, aceştia din urmă lăsaseră cetatea fără cea mai realistă dintre soluţii.
Faptul că noi am avut-o pe doamna Calistru şi n-am ştiut cum să profităm de ea a făcut-o pe dânsa să profite de tot ce i-a plăcut şi pe noi să dovedim că suntem încremeniţi în proiectele altora. După care, doamna Calistru a dispărut în legendă şi ne-a lăsat în tranziţia noastră perpetuă: de la o fi fost la n-o fi fost şi retur.
Locul de baştină al doamnei Calistru a ridicat în cen­trul urbei o statuie în care doamna apare cum singură s-a descris: strângând cu mâna ei pasionată acel ceva lung şi fierbinte, mare şi tare, înălţător şi viager, cum numai în buzunarul unui pantalon de stat se poate găsi. Într-un album apărut în condiţii grafice excepţio­nale la Institutul şi Muzeul Român pentru Cercetări despre Cercetări asupra Cercetării care Conduce la Cercetarea Cer­cetării Fundamentale (IMRCCCCCCF), monumentul îi este atribuit celebrului sculptor anonim Alfons Brebu-Brebenel şi se numeşte, simplu – aşa cum simplă este şi situaţia descrisă mai sus –, „Calistru”.

DORIN TUDORAN
(CERTOCRAŢIA, 12 iulie 2011)