marți, 13 februarie 2018

ŞTEFAN AUG. DOINAŞ, POETUL CU PUMNUL ÎN GURĂ



POETUL CU PUMNUL ÎN GURĂ

Ca să aflaţi ce pun la cale culorile
libere în întunericul unui ou înroşit
ca să gratulaţi lupii ce-au adus zorile
acestei utopii care de mult s-a borşit
ca să-nvăţaţi gura voastră să lepede
hoiturile de idei la care se lăcomea
ca să vă pot scuipa cât mai repede –
cenzori! scoateţi-vă pumnul din gura mea.
1989

DECLARAŢIA LUI LORENZO

cetatea mea? eu pot s-o las la câini
sau pot s-o trec prin foc şi sabie
cu unghiile pot să scurm în ea
alt chip
muşcat pe dedesubt de lepră
şi pot s-o fac să mă aştepte zile
şi ani
însă cu porţile închise
şi pot s-o tai în două s-o iubesc
în fiecare jumătate-a ei cu ură
eu însumi pot s-o biciuiesc
să sufăr
să-i fiu în lacrmi gustul ars al sării
şi scraşnet al cenuşii în revoltă

Savonarola? Poate să-mi refuze
chiar undelemnul ultimei iertări

cetatea mea e ca femeia mea:
pot să-i dau totul
libertatea – nu!
1988

CIUMA PROFETICĂ

văd –

şi teribil aş vrea
să vedeţi şi voi
ce văd eu

strig –

şi teribil aş vrea
să strigaţi şi voi
cum strig eu

de ce
v-apucă groaza
şi fugiţi
din calea mea?

nu vă mai temeţi,
oameni buni:
ciuma profetică
vai!
nu se ia
1989

NOAPTEA NEBUNUL ZIUA FIARA

cel ce-mi oferă noaptea luna
cel ce-mi surâde cu grimase
cel care-mi împleteşte una
din funiile reci rămase
la gâtul celor spânzuraţi –

l-am întâlnit aseară-n tindă:
privea la mine din oglindă
cu ochi albaştri şi curaţi

cel care ziua mă îngână
cel care în amurg îmi cere
să-mi tai un deget de la mână
împrumutându-mi în tăcere
cinci unghii negre foarte lungi –

l-am întâlnit aseară-n tindă:
venea spre mine din oglindă
cu pas uşor şi blana-n dungi

noaptea nebunul ziua fiara –
pe fruntea cui s-aşez tiara?
1989

N-AI SĂ MĂ CREZI (1)

n-ai să mă crezi:
cel ce se plimbă singur zi de zi pe lună
poartă-ncălţări ce tropăie în pieptul meu
1988

N-AI SĂ MĂ CREZI (2)

n-ai să mă crezi:
această cobră ce se leagănă hipnotic
e visul meu care te-ascultă cum respiri
1988

N-AI SĂ MĂ CREZI (3)

n-ai să mă crezi:
dar degetul acesta care-acuma scrie
va mai rămâne la sfârşit doar un cotor
1988

CRONICA ŞOBOLANILOR

ce rară vedenie:
spiritul lumii călare
pe un cal alb
o simplă căpetenie
în continuă căutare
de scalp
oare fruntea-i vitează
e semn de pace
sau de război?
dar ce are a face!
şobolanii lucrează
oricum în noi
1988

VIS DE PIETON

să-şi bage un deget pe gât
să-şi horcăie stelele din cerul gurii
să iasă în piaţă
şi să-şi vândă poemul
ca
un sughiţ al limbii
să fie tratat la şcoală
la capitolul
„greaţa de terţine“
acesta era visul său
pe care noaptea
i-l dădeau de-a dura
fantomele maeştrilor
1987

LECŢIA DE MACHIAJ

lasă-mă să te machiez
chip prea iubit
scumpă mătuşă Speranţa!

mai întâi
un fond de teint
gros
în tonul secolului care apune

ochii aceştia plini de antren
când au orbit?

două cearcăne brune
le vor reda petulanţa
pe un obraz
aceeaşi aluniţă moştenită
rasă mereu de câţiva egumeni

să ştii că azi
se poartă faţa ostenită
pomeţii rumeni

o agrafă în colţul gurii –
şi problema: cum vei zâmbi?
e rezolvată

tăişul prea sever al figurii
se va ştirbi
cu ghemotoace de vată

ca un nor de umbră
şi fum
atenuăm voluntara bărbie

aşa –

urcă-te la tribună acum
c-o alură zglobie
aclamându-te nebuneşte
uite – mulţimea face cute
ca iarba

haide mătuşă! mai iute
până nu-ţi creşte
barba

1989
Din vol. INTERIORUL UNUI POEM