TADEUSZ RÓŻEWICZ, Nu vă ruşinaţi de lacrimi

TADEUSZ RÓŻEWICZ

(n. 9 0CTOMBRIE 1921, RADOMSKO, POLONIA)

OPERA POETICĂ

◊ NELINIŞTE

◊ MANTAUA ROŞIE

◊ CINCI POEME

◊ TIMPUL CARE VINE

◊ CÂMPIA

◊ POEM DESCHIS

◊ VERSURI ŞI POEME

◊ POEZII ALESE

„Lumea lui Różewicz ne aminteşte

de urmele ferigii în cărbune, de insecta

din bulgărele de chihlimbar, de figurile

din Pompei încremenite în gesturi obişnuite ori dramatice,

 surprinse însă într-o materie

vulcanică. Este o lume care ar exista parcă,

dar care poartă în organismul ei

o moarte programată,

care îi defineşte adevărată natură.”

ANDRZEJ LAM

 
MAMA SPÂNZURAŢILOR

Se freacă de pielea zgrunţuroasă a gloatei,
Aici
pe străzile acestea umblă
mama celor spânzuraţi
neagră
capul argintiu în braţe
şi-l poartă
vai cât de grea e stânca
împovărată de noapte
şi de lumină spartă

năucă se-nvârte
şi cântă şi cântă
în ghetele-i cu tocuri tocite
cu pântec sterp
cu sân ofilit
urlă sirena năucă
la luna puhavă de deasupra oraşului.

cu tălpi de plumb păşeşte
pe betonul străzilor
mama celor spânzuraţi
cu luna atârnată de gât
se duce la fund
frecându-se de solzii zgrunţuroşi ai gloatei. 

NU VĂ RUŞINAŢI 

Nu vă ruşinaţi de lacrimi
nu vă ruşinaţi de lacrimi tineri poeţi.

Luna şi noaptea înstelată
dragostea curată şi ciripitul păsărelelor
să vă încânte.

Să nu vă fie teamă că zburaţi
stelele că le atingeţi
comparaţi ochii cu stelele.

Să vă mişte ghioceii
fluturaşii galbeni
răsăritul şi apusul soarelui.

Daţi boabe porumbeilor blânzi
cu zâmbetul pe buze observaţi
câinii florile rinocerii şi locomotivele.

Vorbiţi despre idealuri
declamaţi ode ale tinereţii
să aveţi încredere în pietonii străini.

Cu naivitate să credeţi în frumos
cu sentimente nobile să credeţi în om.

Nu vă ruşinaţi de lacrimi
nu vă ruşinaţi de lacrimi tineri poeţi. 

GÂTLEJUL LIBERTĂŢII

În memoria lui 
Augustin Zoroa şi Lucas Nunez

Naivi cei ce-au crezut
că doar o singură dată se moare
pentru cauza cea dreaptă

Gâtlejul o să implore
viaţa
gâtlejul se va zbate
ca viermele călcat în mocirlă

Buzele lumii sunt perfect închise
ochii lumii sunt perfect închişi
corpul umflat de bătaie
este zvârlit peste zidurile temniţei

De aur e tăcerea lumii vândute. 

TRANDAFIRII VERZI AI POETULUI 

L-am văzut
semănând vântul
făcea atât de frumos
ca o floare
care îşi împrăştie polenul

Plecând
n-a cules furtuna

ci crengi de trandafiri
şi fiecare din ele verzi 

LA MOARTEA POETULUI 

În amintirea lui K. I. Galczyński 

Cad lacrimi şi păsări

stele şi zăpadă

sceptre şi ploi

tăceri şi tunete

Zburând

te-ai poticnit de trunchiul de argint

al nopţii de decembrie

şi-ai căzut

din ce în ce mai repede

mai clar

îmi pun palmele la ochi

cu toate că nu văd nimic

Acolo te aşteaptă

Muzele

fetiţe plicticoase cu bentiţe

din primul detaşament

al unei şcoli de la ţară

Te vor lua de mâna

care a lăsat condeiul

şi te vor conduce departe

că eşti încă slăbit

că încă te mai doare

inima-ţi sărmană

omenească

Ai să le reciţi

versurile

nescrise

tăcute ca florile 

MASACRUL COPIILOR 

Copiii ţipau: „...Mamă!

Eu am fost cuminte!

E-ntuneric! Întuneric!”

Îi vedeţi

Se duc la fund

Vedeţi tălpile micuţe

s-au scufundat

Vedeţi oare

urma aceasta

tălpile acestea micuţe

aici şi-acolo

Buzunarele sunt pline

de sfori pietricele

şi de căluţi din sârmă

Câmpia largă e închisă

ca o figură geometrică

copacul de fum negru 

e vertical

copac mort

fără  stea în coroană

Muzeul din Auschwitz, 1948 

POETICĂ 

I 

Curat e cântecul

poetului

care slujeşte

o cauză dreaptă

El ocoleşte cimitirele

de vorbe şi de icoane

Respinge recuzitele şcolilor

palpează inima şi lucrurile

scrie versuri simple

Se prăbuşesc vorbele

din care lipseşte dragostea

căci fără ea cântecul nostru

e ca zumzetul insectelor

ca vopseaua fructelor de ceară

ca sunetul tablei de alamă

ca strigătele unui beţivan

ca tăcerea lucrurilor

Cântecul fără dragoste

e mort

lumea îi întoarce spatele

indiferentă şi aspră 

II 

Credeam

că vorbele sunt uşoare

ca un fulg

strălucitoare ca mătasea

rotunde ca genunchii fetelor

fără de grijă ca glasul păsărilor

credeam că vin

ascultătoare

la fiecare chemare

că se pot compune din ele tablouri

a căror multitudine de sensuri

ascund în ele bogăţia... 

MOARTEA 

Zid geam

pe la uşă

glas de copil

afară-i strada

un tramvai

intră regele Irod

diavolul şi moartea

dau regelui un zlot

şi scot tot cârdul

afară

moartea este

adevărată

se uită de jur împrejur

şi-ameninţă cu degetul 

PASĂREA 

Omul acela

cu ochii închişi

a fost aruncat în foc

peste o clipă îl va pârjoli viaţa

pielea lui transparentă

prin care se vede o pasăre

va atâraa între

mesele celor două cafenele

sub soare şi sub stele 

PERSUASIUNE 

Nu te teme

aceasta-i camera ta

vezi masa şi şifonierul

un măr pe masă

de mobilă ţi-e frică

prostuţule

domnul acela n-o să mai vină

Ţi-e frică de scaun

de slova din ziarul vechi

te prosteşti

exagerezi

vrei să te remarci

Zâmbeşte

domnul acela n-o să mai vină

uită-te în ochii noştri

nu te ascunde pe la colţuri

nu sta la perete

nimeni nu-ţi spune

să stai la perete

vorbeşte 

MORMÂNTUL LUI DANTE LA RAVENNA 

Dante

Aici nu-i nimic

E pustiu numai

Excursie ochelari verzi

ochi roşii buze albastre

păr portocaliu

capete de tot felul

Mergem apoi mai departe

Vă rog

Unul după altul

Se uită printr-o crăpătură

Acolo unde nu-i nimic 

Dantis poetae sepulcrum 

Un invalid fără picioare

care stă-ntr-un colţ

spune ruşinat

Asta e totul

nu mai e nimic altceva

Lanţuri de oţel

O coroană de bronz 

Virtuti et Honori. 

LIRICA DIN LAUSANNE 

Crucea fără braţe

dragoste fără credinţă

poetul

pe malul apei mari

curată şi moartă

aşteaptă să vină

şarlatanul

poezia-i

o rană deschisă

ultima zvâcnire a sângelui

imaginea înţepenită

a lumii 

POEM PATETIC 

Îi vor huli pe poeţi

veacuri de-a rândul

au şters pământul şi stelele

veacuri de-a rândul

îşi vor şterge şi propriile chipuri

Poetul îngropat de viu

e ca un râu freatic

păstrează în el

chipuri şi nume

speranţa

şi patria

Poetul defăimat

aude voci

îşi aude glasul

se uită

ca un om trezit

la miezul nopţii

Însă minciuna poetului

se dezvoltă

se înalţă

cât Turnul Babel

e monstruoasa 

şi nu moare 

POEZIA MEA 

nimic nu lămureşte

nimic nu tălmăceşte

la nimic nu renunţă

neţărmurirea n-o cuprinde

speranţei nu-i dă viaţă

nu creează reguli noi de joc

la distracţii nu participă

are locurile ei

pe care trebuie să le completeze

dacă nu-i o vorbire ezoterică

dacă nu se exprimă original

dacă nu trezeşte mirare

probabil că aşa trebuie

este supusă propriilor nevoi

propriilor posibilităţi şi limite

singură se întrece pe sine

nu ocupă locul alteia

şi nu poate fi înlocuită de alta

e deschisă tuturor

şi lipsită de secrete

are nenumărate sarcini

cărora niciodată nu le face faţă 

ELEGIE 

Lui Vasko Popa 

Străbatem o alee din parc

îmbătrânim după fiecare cuvânt

cu pasul frunzei

stângându-ne vorbim blând

despre trecutul poeziei

sunt poeţi care se sinucid

alţii scriu despre moarte

eu îmi omor poezia

şi văd mai clar

Când va bate ceasul Poeziei Noi?

voi încerca să-ţi spun Ţie şi Mie

Când ultimul poet

va fi primul poet

iar primul ultimul

când versul rău

va fi un vers bun

iar versul bun

un vers rău

atunci va bate ceasul

poeziei noi

Râzi fratele meu

te plictiseşte retorica mea searbădă

cubică

să mergem la masă

îmi place ciorba de fasole

O femeie

care nu mai este femeie

trece pe lângă noi şi râde

de una singură

cu buze

prin care nu mai circulă

sânge...

a auzit din prezicerea mea

ultimele vorbe

ORIGINEA UNUI POEM NOU

Noaptea

aleargă două poeme

aruncate

unul asupra celuilalt

formele acestor poeme

moderne

precise

măruntaiele luminoase

comode de avangardă

se ciocnesc cu sine

oarbe

spargere

de imagini

troznire

stoarcere

strivire

pătrundere

agonie de forme

rupe linia

striveşte răsuflarea

smulge cuvintele

topeşte trăsăturile

şocul

noul poem

al treilea poem

se năşte în agonie

curge

pe apele fetale

ale umanităţii

noua plăsmuire

enigmatic surâzândă

lentă

pregătită

pentru o subită

creştere