"EMINESCU N-A EXISTAT"
18 ianuarie 2013
Eminescu
n-a existat.
A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.
Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii –
,,Mioriţa” şi ,,Luceafărul” şi ,,Scrisoarea III”.
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.
În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioşate, A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.
Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii –
,,Mioriţa” şi ,,Luceafărul” şi ,,Scrisoarea III”.
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.
În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.
Au
mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?
Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.
Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?
Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.
Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li
s-a spus Eminescu.
MARIN
SORESCU
„Eminescu este o cetate cu o singură intrare
şi cu o sută de ieşiri. Intri în ea, iei aminte la
toate,
înveţi, te învoiniceşti, apoi
ieşi pe unde crezi
tu că-i mai bine, ducând mai departe făclia
graiului şi spiritului neamului tău.
Important, la început, este să găseşti intrarea,
să cunoşti semnele ei, să nu le încurci.”
GRIGORE VIERU
LEGĂMÂNT
LUI EMINESCU
Ştiu: cândva
la miez de noapte,
Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărţii Sale.
Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape,
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recele-mi pleoape.
S-o lăsaţi aşa deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.
Iar de n-au s-auză dânşii
Al străvechei slove bucium,
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.
Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărţii Sale.
Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape,
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recele-mi pleoape.
S-o lăsaţi aşa deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.
Iar de n-au s-auză dânşii
Al străvechei slove bucium,
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.
GRIGORE VIERU
„Eminescu
era bun, blând la vorbă,
modest, simpatic. Pentru poporul de jos
el avea o dragoste şi o
milă nemărginită.
Cu oamenii din popor se înţelegea mai bine
decât
cu toată lumea noastră cultă
şi semicultă; o vară întreagă o petrecu
la o stână în tovărăşia câtorva ciobani.
şi semicultă; o vară întreagă o petrecu
la o stână în tovărăşia câtorva ciobani.
Eminescu era omul cel mai puţin personal
din
câţi am cunoscut. Cu ochii săi negri,
profunzi şi
strălucitori, pe care îi lăsa
să plutească mai totdeauna în spaţiul
nemărginit, se părea că puţin
se interesează de mersul lumii acesteia
şi chiar de sine însuşi.”
nemărginit, se părea că puţin
se interesează de mersul lumii acesteia
şi chiar de sine însuşi.”
IACOB NEGRUZZI
„Ceea ce caracterizează mai întâi de toate
personalitatea lui Eminescu este
o aşa de covârşitoare inteligenţă,
ajutată de o memorie căreia nimic
din cele ce-şi întipărise vreodată
nu-i mai scăpa (nici chiar în epoca
alienaţiei declarate), încât lumea
în care trăia el după firea lui
şi fără nici o silă era aproape exclusiv
lumea ideilor generale ce şi le însuşise
şi le avea pururea la îndemână. (...)
Eminescu era omul cel mai silitor,
veşnic cetind, meditând, scriind.
Lipsit de orice interes egoist,
el se interesa cu atât mai mult de toate
manifestările vieţii intelectuale,
fie scrierile vreunui prieten,
fie studierea mişcării filozofice în Europa,
fie izvoarele istorice, despre care
avea cunoştinţa cea mai amănunţită,
fie luptele politice din ţară.”
personalitatea lui Eminescu este
o aşa de covârşitoare inteligenţă,
ajutată de o memorie căreia nimic
din cele ce-şi întipărise vreodată
nu-i mai scăpa (nici chiar în epoca
alienaţiei declarate), încât lumea
în care trăia el după firea lui
şi fără nici o silă era aproape exclusiv
lumea ideilor generale ce şi le însuşise
şi le avea pururea la îndemână. (...)
Eminescu era omul cel mai silitor,
veşnic cetind, meditând, scriind.
Lipsit de orice interes egoist,
el se interesa cu atât mai mult de toate
manifestările vieţii intelectuale,
fie scrierile vreunui prieten,
fie studierea mişcării filozofice în Europa,
fie izvoarele istorice, despre care
avea cunoştinţa cea mai amănunţită,
fie luptele politice din ţară.”
TITU MAIORESCU
ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, DIRECTOR ADRIANA VRABIE,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ADRIANA VRABIE,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ADRIANA VRABIE, PAULA FLORESCU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE
,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
|
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
|
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
„Mihai Eminescu era un lunatec
sublim,
în sufletul căruia visele creşteau ca nalba,
acoperind şi colorând priveliştea orizontală.
Starea sa
normală era cea vizionară
şi acţiunea politică a fost, desigur,
o latură care, mai la urmă, s-a dovedit
alterată de vis şi utopie, rămânând
nu mai puţin un protest metaforic
împotriva relelor contemporane.”
GEORGE CĂLINESCU
„Eminescu a fost, într-un
cuvânt,
un om înzestrat să exprime sufletul
jalnic
sau mânios al unei mulţimi
în primejdia de a fi strivită de puterile
îndârjite ale lumii
vechi, să o învioreze
cu vehemenţă şi să o împingă înainte,
arătându-i viitorul în chipul unui trecut idilic,
şi pe care soarta l-a
aruncat într-o societate
părând
entuziastă de progres şi grăbită
de a-şi
lepăda veşmintele vetuste,
dar hotărâtă
a nu abandona
nimic din privilegiile ei.”
GEORGE CĂLINESCU
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ADRIANA VRABIE,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ADRIANA VRABIE,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ADRIANA VRABIE,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, ADRIANA VRABIE,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ODĂ
Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Nendurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!
MIHAI EMINESCU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
PAULA FLORESCU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
PAULA FLORESCU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
ŞTEFAN DINCESCU, PAULA FLORESCU
ŞTEFAN DINCESCU, ADRIANA VRABIE
PROFESORI,
ELEVI AI ŞCOLII
GIMNAZIALE ,,OCTAVIAN VOICU”, BACĂU
„Eminescu a dat poeziei româneşti
dimensiunile care îi lipseau înainte.
Lumea în care ne introduce
dimensiunile care îi lipseau înainte.
Lumea în care ne introduce
Eminescu este o lume de o mare
vastitate
în spaţiu şi timp şi în care privirea
cugetătorului pătrunde până în punctele
cele mai tăinuite ale sufletului
în spaţiu şi timp şi în care privirea
cugetătorului pătrunde până în punctele
cele mai tăinuite ale sufletului
omenesc şi
până la concepţiile
cele mai înalte ale raţiunii.”
cele mai înalte ale raţiunii.”
TUDOR VIANU
EMINESCU
Atât să nu uitaţi:
că el a fost om viu, viu,
pipăibil cu mâna.
Atâta să nu uitaţi:
că el a băut cu gura lui,
că avea piele îmbrăcată în
ştofă.
Atâta să nu uitaţi:
că ar fi putut să stea la masă
cu noi,
la masa cinei celei de taină.
Atât să uitaţi! Numai atât,
că El a trăit, înaintea noastră…
Numai atât,
în genunchi vă rog, să uitaţi!
NICHITA
STĂNESCU
„Eminescu era un român verde de tip carpatin,
dintre aceia care, trăind în preajma munţilor,
mai cu seamă în Ardeal şi
Bucovina, sub năvala
străinilor, cresc mai vânjoşi şi
mai aprigi
şi arată pentru încercările de smulgere a
lor
din pământul străbun rădăcini fioroase, prelungi,
asemeni
acelora ce apele curgătoare descoperă
în malurile cu copaci bătrâni. El avea ca atare
în malurile cu copaci bătrâni. El avea ca atare
un suflet etic, simţitor la toate ideile şi sentimentele
care, alcătuind
tradiţia unei societăţi, sunt
ca grinzile afumate ce susţin acoperişul unei
case.”
GEORGE CĂLINESCU
„Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale
va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji
pe cer în depărtări, până când acest pământ
să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava
subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”
GEORGE CĂLINESCU