EMILY DICKINSON, O corabie mică-n furtunile grele

EMILY DICKINSON

(10 decembrie 1830 – 15 mai 1886)

„Exploziv, dar lipsit de suflu,

poemul e expresia unui temperament

care-­şi impune disciplina proprie:

aceea a fulgerului, în lumina albă

a căruia amănuntul devine colosal,

pasiunea personală ia proporţii cosmice,

conflictele au ceva apocaliptic.

Dar acest jurnal metafizic al unei irealităţi

extatice e de o feminitate unică,

de o înduioşătoare nelinişte, de o sinceritate

ce taie respiraţia, ca desenul unui craniu

pe spatele unui fluture de noapte.”

ŞTEFAN AUG. DOINAŞ

◊◊◊ 

În voia valurilor! O corabie mică!

Şi noaptea coboară treptat!

Nu cârmuieşte nimeni corabia mică

Spre-oraşul cel mai apropiat?

Marinarii spun astfel – ieri s-a-ntâmplat –

Când amurgul tocmai pălea –

O corabie mică – scoasă din luptă –

În vârtej tot mai jos se-afunda.

Dar altminteri spun îngerii – ieri s-a-ntâmplat –

Şi-anume amurgul arzând

O corabie mică-n furtunile grele –

Catargu-şi-nălţă – cu vântul în vele –

Spre larguri ţâşni – exultând!

( ADRIFT! A little boat adrift!

And night is coming down!

Will no one guide a little boat

Unto the nearest town?

So sailors say, on yesterday,

Just as the dusk was brown,

One little boat gave up its strife,

And gurgled down and down.

But angels say, on yesterday,

Just as the dawn was red,

One little boat o’erspent with gales

Retrimmed its masts, redecked its sails

Exultant, onward sped! )

 

◊◊◊

Am lăsat Lăuta!

Ce-i pasă de Muzica mea!

De când unica ureche pe care voiam s-o vrăjesc –

Pasivă – ca Piatra – se lipseşte de Muzica mea –

Un suspin mi-ar prii mai curând – ca şi-un Psalm!

De-ar vrea numai „Memnonul” din Deşert

Să mă-nveţe ce sunete

L-ar birui

Când se dăruie Soarelui –

Poate – aşa – le-aş trezi!

( Put up my lute!
What of — my Music!
Since the sole ear I cared to charm —
Passive — as Granite — laps My Music —
Sobbing — will suit — as well as psalm!

Would but the "Memnon" of the Desert —
Teach me the strain
That vanquished Him —
When He — surrendered to the Sunrise —
Maybe — that — would awaken — them! )

◊◊◊

Poeţii martiri – n-au spus-o – şi totuşi

Şi-au schimbat Suferinţa-n Silabe –

Ca să dea – când numele lor amuţeşte –

Curaj şi Făpturilor slabe.

Martirii Pictori – nu au vorbit nicicând –

Testamentul e-n Opera lor – mai curând –

Când luciditatea mâinii e moartă –

Arta Păcii o caută – Unii – în Artă.

( The Martyr Poets — did not tell —
But wrought their Pang in syllable —
That when their mortal name be numb —
Their mortal fate — encourage Some —

The Martyr Painters — never spoke —
Bequeathing — rather — to their Work —
That when their conscious fingers cease —
Some seek in Art — the Art of Peace — )

◊◊◊ 

Mi-e frică! De cine mi-e frică?

Nu de Moarte – cine e Ea?

Portăreasa din Casa Tatălui meu

Tot atâta m-ar intimida!

De viaţă? Ciudat ar fi să mă tem

De-un lucru ce mă cuprinde concret –

Dintr-o Existenţă – ori în Două –

Ca un dumnezeiesc Decret.

De-nviere? Răsăritul oare se teme

De ziua ce mâine-o să vină

Cu fruntea ei pretenţioasă?

Coroana-mi mai iute-i de vină!

( Afraid! Of whom am I afraid?
Not Death—for who is He?
The Porter of my Father's Lodge
As much abasheth me!

Of Life? 'Twere odd I fear [a] thing
That comprehendeth me
In one or two existences—
As Deity decree—

Of Resurrection? Is the East
Afraid to trust the Morn
With her fastidious forehead?
As soon impeach my Crown! )

◊◊◊

Ca o blândă pleoapă peste-un ochi obosit

Se reazimă Seara de Zi

Până ce din toată Casa naturii

Doar Balconul se mai poate zări. 

( As willing lid o'er weary eye 
The Evening on the Day leans 
Till of all our nature's 
House Remains but Balcony )
 

◊◊◊

Am prădat Codrii –

Încrezătorii Codri,

Copacilor nebănuielnici

Eu Ace şi muşchi le-am răpit

Când cheful s-o fac mi-a venit.

Le-am cercetat podoabele stranii –

Le-am cules – şi le-am dus.

Oare Bradul solemn şi Stejarul

Ce-or să aibă de spus?

( I robbed the Woods —
The trusting Woods.
The unsuspecting Trees
Brought out their Burs and mosses
My fantasy to please.
I scanned their trinkets curious — I grasped — I bore away—
What will the solemn Hemlock —
What will the Oak tree say? )

◊◊◊ 

Nimeni peste un veac

N-are să ştie unde palpită

Agonia jucată în Locul acesta

Ca o Pace încremenită.

Glorioasele dolii s-au dus,

Străinii-n colind descifrară

Solitara Ortografie

A morţilor de Odinioară.

Vântu-n Poiene Văratice

Îmi mai aminteşte cum

Instinctul culese Cheia memoriei

Scăpată pe drum.

( After a hundred years
Nobody knows the Place
Agony that enacted there
Motionless as Peace

Weeds triumphant ranged
Strangers strolled and spelled
At the lone Orthography
Of the Elder Dead

Winds of Summer Fields
Recollect the way —
Instinct picking up the Key
Dropped by memory — )