VICENTE HUIDOBRO
(1893 – 1948)
DIN OPERA POETICĂ A LUI VICENTE HUIDOBRO
1. ECOURILE SUFLETULUI, 1911
2. CÂNTECE DE NOAPTE, 1913
3. PAGODELE
ASCUNSE, 1914
4. ADAM, 1916
5. OGLINDA DE APĂ,
1916
6. ORIZONT PĂTRAT,
1917
7. A VEDEA ŞI A PIPĂI, 1939
8. CETĂŢEANUL UITĂRII, 1941
„Pe lângă poemele în limba spaniolă, scrie şi în franceză cu egală adresă, publică şi proză şi teatru şi eseuri, iar când revine definitiv în Chile, grupează în jurul său o întreagă pleiadă de tineri poeţi, pictori, muzicieni electrizaţi de ideile şi de farmecul său personal în timp ce foşti discipoli ca Guillermo de Torre se arată ineficienţi şi încep să-l conteste. Moare aproape uitat în 1948 la ferma sa din Cartagena, în Chile. Era prea orgolios ca să nu fi aflat în această uitare o sursă de ultimă voluptate. Obsedat de universul cuvântului (foarte în sensul actualelor experienţe de limbaj), Huidobro caută un grai, o expresie «una lengua que no sea materna», adică streină de orice dat anterior momentului creaţiei propriu-zise şi deci liberă de posibile (sau fatale) servituţi semantice. Periplul său e mereu pândit de primejdii şi nu o dată poetul alunecă într-un vid abisal, unde cuvintele nu mai sunt decât semnale de alarmă venind ca dintr-o altă planetă, dintr-un spaţiu al imposibilului în care «Agoniza el ultimo poeta».“
(A.E.
BACONSKY, PANORAMA POEZIEI
UNIVERSALE CONTEMPORANE)
SUNT JUMĂTATE LUNĂ
Sunt jumătate lună jumătate comis voiajor
Specialitatea mea e de
a găsi orele
Ce şi-au pierdut ceasul
Credeţi-mă
Sub ochiul meu de
amiral totul se-aţine
Nu mai rar decât e cazul
Copiilor pierduţi prin
magazine
Există ore ce se îneacă
oarbe
Sunt altele mâncate de
canibali undeva
Cunosc o pasăre care le
soarbe
Şi-n melodii comerciale
se pot preschimba
Dar la balurile atlantice astfel deghizate
E foarte greu să le distingi pe toate
PLECARE
Corabia se îndepărta
peste valuri concave
Din ce păsări fără pene
înfloreau cântecele?
Un nor de fum şi o batistă
se lăsau cercetate de vânt
Florile sub solstiţiu
înfloresc în zadar
Şi în zadar am plâns
fără să le putem culege
Ultimul vers nu va fi rostit niciodată
Ridicând un copil în calea vântului
o femeie spunea adio de pe ţărmuri
ARS POETICA
Să fie versul precum este o cheie
care deschide mii de porţi.
O frunză cade; ceva se întâmplă;
tot ceea ce ochii privesc, să fie creat
şi sufletul celui ce ascultă să se cutremure.
Inventează lumi noi şi ai grijă de cuvinte;
adjectivul, când nu însufleţeşte, ucide.
Trăim sub zodia nervilor încordaţi,
muşchiul spânzură,
precum o amintire în muzee;
dar nu pentru asta suntem mai slabi:
adevărata putere
se află în creier.
De ce cântaţi trandafirul? O, poeţilor,
faceţi-l să înflorească în poem!
Numai pentru noi
trăiesc toate lucrurile sub Soare.
Poetul este un mic Dumnezeu.
