SREČKO
KOSOVEL
(1904-1926)
„Srečko Kosovel a fost un
meteor miraculos a cărui traiectorie se întoarce instaurându-se mereu mai evidentă
pe o boltă ce n-a izbutit s-o înregistreze la vreme; tânărul destul de obscur,
mort la douăzeci şi doi de ani, după ce publicase prea puţin pentru a atrage
atenţia asupra marelui său talent, devine azi o prezenţă fundamentală în poezia
iugoslavă modernă. (…) Opera acestui poet aproape fără biografie este enormă:
1200 de poezii şi apoi numeroase bucăţi aparţinând mai tuturor genurilor
literare, încât ai impresia că boala nediagnosticată de medici, care l-a
secerat la sfârşitul adolescenţei, a fost poezia. (…) E de o maturitate
stranie, cu un glas mineral izvorât din
roca stearpă şi lunară a Karstului, un glas de oracol ascuns în alcătuirea
acestui peisaj singular unde nu departe, la Duino, Rilke auzise muzica
elegiilor de mai târziu. (…) Nobleţea şi înalta vibraţie umană a acestei poezii
derivă din caracterul ei de experienţă existenţială supremă, de tentaţie a limitelor.“
(A.E. BACONSKY, PANORAMA
POEZIEI
UNIVERSALE
CONTEMPORANE)
CÂNTECUL
MEU
Cântecul meu e
explozie,
Sălbatecă sfâşiere. Dizarmonie.
Cântecul meu nu vrea
să ajungă la voi,
Care sunteţi prin voia şi providenţa divină
Esteţi morţi, molii de muzeu –
Cântecul meu e chipul
meu.
RITMURI
TĂIOASE
Eu sunt arcul frânt
Al unui cerc.
Sunt forma ruptă
A unei statui.
Sunt ideea ucisă
A unuia.
Ca şi când aş
merge
Pe vârfuri
Apropierea ta
calmă
Fără-ncetare mi
se agravează.
NIHILOMELANCOLIE
Pletele-albastre ale visului mortuar
Înaintează prin ceaţă
În lumina caldă, bolnavă, a făcliilor
Luceşte deschis un ochi mort.
Sub densitatea inertă
A furtunilor ucise
Luceşte ireductibilul foc
Al altarelor cufundate-n tăcere.
Nihilomelancolia cuprinde
În nemişcare negrele uimiri.
În adâncul mormântului doarme un mort tânăr
Înecat în uitare.
MIEZ DE
NOAPTE
Logica s-a scufundat
în tenebre
În vid se dezlănţuie
Înspăimântătorul
Nonsens.
De haosul ideilor
Capul se-ncinge roşu.
Pieptul strivit – în
beznă
Se prăbuşeşte.
Râul murmură în
depărtarea neagră.
Totul suferă.
Ideile sunt în
flăcări.
Flacăra nevăzută
Arde în miez de
noapte,
Blestemul
inexorabilului
Striveşte pieptul,
Biciuie chipul.
Nonsens deschis,
Timp mort.
O, moarte,
Ai milă de noi!
