JEAN MORÉAS
(1856 – 1910)
GÂNDESC LA ZĂRI MARINE...
Gândesc la zări marine, la seara
lor adâncă,
La spumegânda groază a mării-n vântul
greu,
La năvodaru-n luntre, la crabii
pe sub stâncă,
La ochii tăi, Neeră, la Glauko,
la Proteu.
Tot chibzuindu-şi drumul, gândesc
la cerşetorul,
La moşu-n pragul porţii sorbit de
ani să stea,
La tăietoru-n codru, în mână cu
toporul,
La târg, la multa-i larmă, la om,
la jalea mea.
CU JOCU-NCHIPUIRII...
Cu jocu-nchipuirii seara ţese,
vis.
E asemeni unui roi cu vibrante
antene.
Deşi luna nu e pe cerul din
Paris,
Minune a lumii după slava Atenei,
Muză, peste frunte-mi privirea să-ţi
ardă,
Ochii îmi arată, vrajă ce-mi
aprinde –
Ca arcaşul care arma îşi încoardă
Păşind peste morţi, eu lira o voi
prinde.
AERIANĂ ZARE SCĂLDATĂ ÎN LUMINĂ
Aeriană zare scăldată în lumină,
Al golfului de-acolo cerc
sclipitor şi pur,
Fum stând în neclintire pe a
colibei clină,
Voi, chiparoşi, în negru tăiaţi
pe val de-azur.
Măslini de pe Kefisos, frunziş al
armoniei,
De gândul lui Sofocle în vânturi
clătinat,
Coloane, marmuri frânte, în ciuda
vitregiei
Răsare viitorul din templul
ruinat.
Parnès, Hymèt, pisc mândru, ce-n
umbra înserării
Mai ţii lumina zilei pe şoldul
înspuzit,
Munţi, arbori, zări, molozuri şi
maluri ale mării,
Din nou când ne văzurăm, m-am şi
îndrăgostit.
