Șerban CHELARIU, Zaruri și Clepsidre
este povestea nisipului
este povestea nisipului
curgând prin clepsidră
precum izvorul
din vârful muntelui
spre mare
nisipul
dragi prieteni
habar nu are
bigbangul
răsturnând clepsidra
preface marea
falnic munte
iar muntele
cel falnic
fără de margini
mare
și astfel
din muntele
odată fost
cândva
o mare
spre marea
fostă
ca niciodată
munte
se scurge invers
picături
același râu
ce este sensul
dragii mei
timpul
habar nu are
dânsul ascultă
doar de legea
care ridică munte
locul
fost
parcă nicicând
o mare
și-așterne marea-n locul
fostului
ca niciodată
munte
•••
că-n locul muntelui
se aşterne-albastra mare
şi-n locul mării
muntele
spre ceruri
fruntea îşi ridică
mie
iubito
nici că-mi pasă
nisipul şi clepsidra
îmi par doi nătărăi
dragul din dor
spre tine
sens unic mă petrece
fruntea să îți sărut
sprâncenele
obrajii
şi apoi să mă furişez
în adâncul
ochilor tăi
bucuria de-a cuprinde
bucuria de-a cuprinde
bucuria ta în brațe
n-o mai las
trecând prin clipe
cât de dragi
doar întâmplării
calm
feluri mai acătării
încerc să mențin în viață
împletind în cântări gândul
luminoasă dimineață
să te scoale printre gene
leneșe
tu despletită
într-o lume aciuită
prin dor
dragoste-ncropită
de-ndrăgiri neistovită
repede
zidind putința
nu poimâine
sau curând
d-aia
te sărut acuma
făr’ să mai aștept
să-mi treacă
să-ți fur alt sărut
prin gând
de câte ori
de câte ori
priveam
îmbrățișându-și țărmul
marea
de-atâtea ori
cum stinge cerul
meteori
nisipul îi înăbușea
îmbrățișarea
de câte ori
spre tine-mi aruncam
îndrăgostit
ocheada
de-atâtea ori mă-ncurajai
spre alte sânziene
să mă-ndrept
cerșindu-le
pentru-al meu suflet refractar
pomada
de câte ori doream
să te cuprind pe-ascuns
în brațe
chiar și prin iarba grasă
de-mi scoteam
pantofii
de-atâtea ori
istețul dor
mai iute decât gândul
mă trăda
șoptindu-ți
fii atentă
mă apropii
de câte ori
prin bezna visului
mă încolțea
același te voi pierde
nemilos coșmar
de-atâtea ori îngenuncheam
trimite-ți leul
turmele de leoparzi
oh
preamărită
tu
să mă salvezi
doar știi
fără un singur drăgăstos
de-al ei
sărut
ortul
nu aș vrea
să îl dau
popii
dar iată
am ajuns
sub bunul dumnezeu
să fim
din doi
o singură ființă
și ce-mi mai place
când m-aplec
spre transparentul tâmplelor
subțire porțelan
calea
sub el
a sângelui
zvâcnind
cu un sărut
să înfior
și-apoi
prin părul tău alunecând
cu ochii-nchiși
domol să mă scufund
precum prin lume
pașnic
înserarea
din scoicile cărnoaselor urechi
cohleea sidefie s-o aud
șopotind
și pe-nțelesul meu
ce îmi spunea
spumoasă-n elocințe
îmbrățișându-și țărmul
marea
șerbane
dragostea nu este numai joc
e şi dorinţa
de-a aduna-mpreună
buchete de-adevăr
care iubindu-vă
’nfloresc
unul în altul
limpede
credinţa
gând nărod
gând nărod
neiertător
ipocrit
gladiator
îmi învârți
și răsucești
zarul
salt mortal prin dor
liniștea
să-mi zăbovești
cum vrei
numai dumneata
ocara meriți să-ți bată
felul de-a fi aguridă
să-ți închidă draga ochii
cu spinii de pălămidă
să te umpli de buboaie
să te
pulberi
praf
jupoaie
șteah uitat s-ajungi
gunoaie
să nu ne mai dai târcoale
darurile
lumii date
nu le vrem desperecheate
frânți de patimi
ne-nțelese
storși de haruri
pe alese
dragostea
dichis ceresc
o vrem pusă
căpătâi
mult mai
paradis
ca-n clipa
când ne-am sărutat
întâi
în poala albastrului tău
în poala albastrului tău
proaspăt de verde
întins lăicer
ce m-aș mai
prin împărățiile vieții
cu iubita
întoarce
să te mai călcăm
în picioarele goale
măi iarbă
zâmbetul ochilor ei migdalați
să ne mai fie amândurora
temnicer
dacă de dragul prafului
şi pulberii
inimilor noastre
sub tihna trainicului tău
lăicer
adormite
măi iarbă
lacrimi înrourate
ţărâna
zilnic
nu ți-ar mai stoarce
