Șerban CHELARIU, Zaruri și Clepsidre
nu m-am trezit
nu m-am trezit
sub un ficus religioso
magnific
ci sub imensitatea cerului
printre tuleiele țărânei
puțin mai departe
de un grup de îndrăgostiți
peste care
trecutelor doamne
le scutura fotele albe
un magnific cais
privindu-i
mi s-a umplut inima
de tinerețea sângelui lor
și fără să vreau
mi-am reamintit clipa
când ne-am despărţit
alveolar
înspre creier
călcâie
ficat
sângele
iubito
dintr-odată mi s-a
capilar năpustit
strigându-mi
trezeşte-te
nu vezi
ne-a părăsit
dar buzele
limba
brațele
nici nu
mi s-au clintit
oare de ce
într-o singură clipă
şi tu şi eu
de noi am uitat
mă întrebam
privind
magnificul cais
deşi
din ceea ce
mâinile
până în ceasul acestui
azi
mi-a dăruit
mai nimic
nu am regretat
mai nimic
din ceea ce
dedicându-mă clipelor vii
m-aş fi aşteptat
dar iată-am ajuns
sub magnificul cais
şi ce s-au mai pornit pe cântat
cântau minunat
ce minunat mai cântau
fotele albe
peste noi
încă ningeau
când despre tine
iubito
îndrăgostiţii m-au întrebat
şi pentru acel mai nimic
în unanimitate
la moarte
m-au condamnat
dar când să mă-mpuşte
de tine
pierduta mea iubită
m-am trezit
sărutat
cortina se ridică
cortina se ridică
pe scenă
masa eternităţii
cu câteva mere
şi
transparent
lângă
cilindrul primordial
cu
pe fund
o litră de nisip
apare şarpele
încolăcește cilindrul
şi îl sugrumă clepsidră
intră zeiţa
şarpele fuge
zeiţa priveşte merele
unul îi face cu ochiul
pofticioasă
îl ia după masă
şi
când să-l muşte mai bine
dărâmă clepsidra
se aude o bubuitură
zeiţa se întoarce
şi pune clepsidra
răsturnată
la loc
muşcând din măr
iese din scenă
răsună salve de tunuri
cântă trompete
asta da
mușcătură
se aude vocea
povestitorului
nici nu s-a muşcat bine
din măr
şi universul
s-a şi pus în mişcare
vom ajunge
vom ajunge
într-un cul de sac
al vieții
prieteni
când
cu un pas înaintea noastră
așteptându-ne
luna va încerca
să își pună în valoare
ucenicia
făcând
pe fața ei nevăzută
din materia moartă
materie vie
dar nu înainte
de a-i destăinui
particulei primordiale
dihotomia
dintre antimateria tinereții
fără bătrânețe
şi materiala noastră
durere de cap
vremelnicia
te strânge inima
te strânge inima
între pleoape
ce-și mai doresc
genele dânsei
în săruturile tale
să se îngroape
plutește
atât de fericită
pe fiecare nor
căutându-te pretutindeni
poate te va găsi
cumva
întâmplător
și crede-mă gând
am tot încercat să o opresc
până când
inimă
pe lângă mine
din întâmplare-a trecut
zâmbindu-mi
tristețea surâsului acela
fermecător
și când am întors capul
să-l mai privesc
nu știu cum s-a întâmplat
de iar am intrat
cu oiștea-n dor
desțelenim din umbre
desțelenim din umbre
catargini îngropate
istorii
obiceiuri
trecuturi
ce îndură
să fie grinzi
șuruburi
piroane
sau sudură
noilor lumi
spre visuri
dar altfel alăptate
rețesem simetrii
cu mintea omenească
învăluind o lume
în plasa monotonă
a unei logici crude
contrastelor
madonă
neacceptând penumbra
rebalansând
firească
eternitatea
clipa
şi ţesem noduri fixe
înfipte-n stele
trepte
cu apriga dorință
de-a sparge înțelesuri
dar vraja ţesăturii
o prindem în concepte
ce par seturi perfecte
matrice dând iluzii
supremelor concluzii
care nu spun nimica
sunt doar grotesc machiate
vibrând cum vor lumina
când ne apare chioară
dar dânsa nu-i de vină
şi nici ziditul cuantum
doar cel ce-aruncă praful
în ochii călăuzei
precum gustul
precum gustul
dulce-al mierii
curge dintr-o îmbrățișare
timpul n-are
chiar nu are
nimic
din a primăverii
dezinvoltă sărutare
precum carnea
osul
limfa
trâmbiță seva
cu nimfa
sălciilor
peste ape
sau pe dealuri lungi
cărarea
peste munți
îndepărtarea
asfințind
sfințitul soare
dragostea
nu face apă
sângele
când se îngroapă
și-i renaște bucuria
de-a pricepe taina vieții
înțeleaptă
alchimia
hoinărind prin drag
un dor
precum
prin boboci
surâsuri
prevestind plod
florilor
