Șerban CHELARIU, Zaruri și Clepsidre
am suferit
am suferit
de hemeralopie
îmi cer scuze
termenul
este savant
nu îl știam
l-am citit chiar astăzi
într-o enciclopedie
dar să revin
numai soarele beznă
geamănul orbitorului
îl mai vedeam
nimic altceva
nici stele
nici lună
nici norii
măcar
și dintr-o dată
ceva s-a schimbat
fotografiile albumului meu
de amintiri
alb negru
am început
să le visez colorat
soarele
îl văd acum
iar orbitor
dureros
de curat
cum văd
fără de cratere
luna
și stelele toate
neîntinate
de cel puțin un carat
numai geamănul
negru
sferic
intens
nu-l mai zăream
scăpasem
ce bucurie
de-aceste întâmplări
fără sens
doar de la un timp
prin labirintul cohleei
vital
am început iar să disting
strigătul surd
dureros
aproape imaterial
șerbane
sunt eu
mă auzi
colapsează-mă
încă o dată
mintal
zarul cel mai
zarul cel mai
dintre zaruri
este sfera zar
din cub
prin clepsidra lui promisă
sare
cade
se rotește
mai dihai
ca un hulub
sau chiar șaibă
galaxie
pe axul
strunjit șurub
ce-n clepsidra cea mai mare
cade de o veșnicie
da-n clepsidra
cea mai mică
la mijloc
cam subțirică
se azvârle cel mai mic
zarul cuantic
punctul sferă
lumii noastre venetic
de străini având fobie
chiar privit când e un pic
numai eu
cu-a mea clepsidră
de-al ei zar
nu știu nimic
să aibă
vreo galaxie
sau vreun soare
microscopic
un șerban
gândind antropic
habar n-am
de-al lui tipic
doar atâta știu
că mama
învelit în straturi multe
crezute sau nu
oculte
mi-a ascuns clepsidra
bine
să n-o știe chiar oricine
iar când m-a făcut mai mare
m-a scos
să mă vadă lumea
cu clepsidra gata plină
plină gata
prin buric
cât de plină
cin’ să știe
veți afla însă
desigur
dacă așteptați
un pic
măi clepsidră
măi clepsidră
cer culcată
mă întreb
oare mai știi
tu renaști
doar răsturnată
sau știai și ai uitat
de atâta cer ce-ai stat
și-acum multe rele crezi
de îmi ceri mereu dovezi
traiul tău
e-o veșnicie
viața ți-o dau
mărturie
doar din viață
m-am ivit
pulberi
sigur voi ajunge
clepsidra mea
cât de mică
peste cap s-o-ntorc
nu-i chip
cum pe tine te întoarce
ancestral
acel tertip
cin’ să vină să mă pună
nemișcat eu
praf și pulberi
de clepsidra ta lipit
cin’ să vină
nu e nimeni
chiar de-aștept o veșnicie
și de ar fi
aşa să fie
ce să fac o veşnicie
când și tocul și penelul
o s-ajungă
praf și pulberi
voi găsi eu
după
alții
plini de versuri
și culori
să-mi încânte-acei prieteni
viitorii
chipuri
ca și noi
de lut
toți
inimi înflăcărate
care
măi prieteni
ce ciudat
tot la poarta ta
clepsidră
şansă crezând că au
bat
fiecare fir
fiecare fir
haihui
de neant
prin spaţiul clepsidră
are înăuntru o sferă
cu un zar interior
care odată răsturnat
îi măsoară instantaneu
firului de neant
probabilitatea de a deveni
fir de nisip
sau clipă
în momentul în care
este gata să sară
din realitatea cuantic latentă
interioară
în realitatea
macrocosmic exterioară
realităţii cuantice
•••
fiecare zar
care-i măsoară firului de neant
curgând prin spațiul clepsidră
probabilitatea de a deveni
instantaneu
fir de nisip
sau clipă
are un alt zar
sferic
în interior
care
odată de zar răsturnat
îi măsoară zarului
probabilitatea de a sări
din realitatea latentă
pre cuantic
interioară
în realitatea cuantică
realităţii pre cuantice
macrocosmic
exterioară
pentru a-i măsura
firului de neant
probabilitatea de a deveni
instantaneu
fir de nisip
sau clipă
•••
și tot așa
anotimp
după anotimp
vine rândul
zarului pre primordial
care-i măsoară
primordialului spațiu
clepsidră
conform teoriei probabilităţii
pre primordiale
probabilitatea
de a se da peste cap
răsturnând firele neantului
cu propriile lor zaruri
interioare
care din nevăzutul infiniturilor
din ce în ce mai mici
erup unde de șoc
înspre infiniturile
din ce în ce mai mari
vizibile
sau
devenind invizibile
după un timp definit
începând cu seturile
infiniturilor superioare
spinul clepsidrei
nemișcat țintuindu-l
pe absolutul
de sprijin
punct loc
prin meleagurile fermecatelor
împărății crepusculare
în timp ce universul
cu fața nevăzută a lunii
pentru o clipă
dispare
și numai tu rămâi
pământule
cu apa
cu focul
văzduhul
privit de jumătatea
de lună
și dorul inimii mele
revărsându-mi orbitor
intensul laser
verde căprui
prin luminile stinse-ale
ochilor
nerăbdători să te caute
pretutindeni
iubito
sub cerescul talaz
rostogolindu-şi peste
albastrul imens
pe faţa văzută a lunii
peste nemărginirea mărilor
perle de spumă
valuri săltând
în suspens
sau de-a lungul
şi latul
cămăşilor tectonice
învelind cosmic
piatra hotarului
dintre lumi
montată în coroana reginei
care ar fi putut
cu o singură sprânceană
ridicându-şi arătătorul
bigbangul să-l poticnească
jindul dorului
pe loc
să ni-l împlinească
dăruindu-ne dragostei
trupul de carne
cu nevăzutul diamant
al sufletului
clar de lună
tăiat
din nepătata inimă
a eternităţii
cercel
cerule
vine goga să mănânce
şi de unde să apuce
de-aici de-aici de-aici
(cântec de-al bunicii)
cerule
vale adâncă
cu dâmburi strălucitoare
stânci
cărări
și grohotișuri
cu luciri
nemișcătoare
negru dens
îi schimbi culoarea
verde-albastrului
târziu
într-un dulce
de-nserare
arc de foc
cu orizontul
clocotind
a sângeriu
și-n brațe
când strâng iubita
joacă-n minte
dansând pripa
precum picături
pe plita
foc și pară
înroșită
și mă pierde-n visuri
clipa
felului
cum se-alipește
printre buze
cu sărutul
părul ei
dragostea
dorul
mă întind pe iarba grasă
lângă dânsa
mai frumoasă
duhnind sublunar
a stele
din adâncuri
privim cerul
pâlpâinde-s
fără număr
împânzind dens
absolutul
pas cu pas
le gândim calea
umăr lângă
peste umăr
coapsă-n coapsă
mână-n mână
dar ceva tot uit
limbutul
pân’ la trei
încep să număr
dar nu-n grabă
cu răbdare
să te mângâie știutul
spunându-ți
pitit
vicleanul
vine goga
cu sărutul
nu-ți alegi zarul
nu-ți alegi zarul
n-ai cum
nici clepsidra
deși
poți să-i schimbi
câte ceva
ici
colo
sticla fără să îi crape
dar un strop
în plus
de nisip
nicidecum
chiar dacă un vârf
de cuţit
sau mai mult
ar mai încape
numai când vine
cum vine mereu
acel apus
peste mări şi ţări
sau desluşit
mai aproape
soarelui soare
scânteia din piept
ne-o dăruim
trupul
ţărânii
prin care tectonic
începem să călătorim
într-un
de lemn
submarin
fără motoare
torpile
sau periscoape
vine seara
vine seara
de cu seară
trasă nevăzut
pe-o sfoară
ba de lună
ba de soare
ba de steaua-n cer
polară
și mai vine
dumneaei
după mine
cu cercei
noapte
peste înserat
prăvălind
negru cabrat
părul
dragostei altar
frisonului
drag viespar
oh
cu palme
de olar
trupul mângâi
sold
și sâni
poți să crezi
din praf și pulberi
că-s făcuți
acești stăpâni
inocența
inocența
se cam pierde
la maturi
de-un scut blocată
glaucom
sau cataractă
nu a ochiului
a minții
din ce-au fost
copilărie
amintire inexactă
albului
pașii spre negru
îi scoatem
de când începem
să eliminăm
că-s griuri
pașii care
nu-i pricepem
sunt destule
nu prea multe
legile
stând în picioare
înainte
sau la dreapta
înapoi
la stânga
oare
credem că ne știm cătarea
dar de nas ne duce
dânsa
cu dânsul
și arătarea
dragă-mi ești
dragă-mi ești
și-ți spun din nou
nu că nu ți-am spus
vreodată
ci c-aud
până la os
prin carne
cum mă imită
întregul sistem nervos
am
șoptesc
stoluri sub piele
pe ososul trunchi
cu crengi
și cuantic
râzând de mine
miliarde am
celule
plus viscere cu tălăngi
dar tu cine crezi că râde
pân’ la urmă cel mai tare
crede-mă
nu-i gelozia
mereu
din somn o trezeşte
semnul meu
de întrebare
ce pot face-n
carne oase
are mare căutare
