Șerban CHELARIU, Zaruri și Clepsidre
făcutul
făcutul
n-are buric
fiind făcut
din nimic
doar născutul
din nimic
chiar de-ar fi
el
cât de mic
are-un și mai mic
buric
și atunci
mă întreb
nu zic
n-au născuții toți
buric
de la mic
până la mare
universul
arătare
chiar născutul
din nimic
are
sau n-are buric
dar hai să vedem
un pic
meșterii cei mari
ce zic
o spun clar
nu tac chitic
s-a născut
dintr-un nimic
declarând
n-are buric
vedeţi cum se contrazic
de-i născut
are buric
da-i buric așa de mic
încât
mulţi din meşteri mari
orbi se nasc
sau orbi devin
căci privind
acel buric
nu văd cum de-l văd
nimic
precum spațiul clepsidră
precum spațiul clepsidră
se joacă cu timpul
dându-i semnalul
cu ultimul strigăt
să se întoarcă invers
spre locul din care-a
fost grabnic
forțat să plece
de suflul bigbangului
anterior
precum spațiul clepsidră
de timp se dezbracă
praf și pulbere
țoală
la picioarele ei
vremelnicie-aruncată
doar așa
să-și vină în fire
să se mai refacă
până când capul îi este
iar îndemnat
să-i devină picior
precum bigbangului
i se năzare
cu spaţiul
prin timp se joacă
de-a viaţa şi moartea
când ne petrece
înspre cerescul imperiu
valsând
printr-al stelelor fum
viaţa
singura
cu voaluri din pânze
eoni topite
şi broderii de mistere
tainic tivite
ne dăruie firea
fir unic
din firea-i deplină
spre viaţa
de viaţă îmbujorată
cu lacrimi de bucurie
pornind înrourată
pre noi înşine
înfiripându-se
să ne înfiripe
m-a trezit ocheada luminii
„Prezentul tace... trecutul cântă...”
(Lucian Blaga)
„Încearcă din toată puterea să fii întrutotul sufocat de viață, și mai ales când râzi,
să râzi din toată inima, să te audă până și iadul...”
(William Saroyan, traducere personală)
m-a trezit ocheada luminii
dintr-o imensă clepsidră
perpendiculară pe irisul
galaxiei primordiale
prin care timpul
curgând
infecta spațiul
cu virușii vulnerabilității
existențiale
adormisem cu șoldul
pe numărul par
pe un altul
complex
mai cărnos
îmi sprijineam umărul
pur chihlimbar
nu complexul real
imaginarul
contestatar
fruntea
pieptiș umflată
și nepereche
o ridicam înspre cer
navigând printre visuri
lobul frontal
stânga dreapta
vele perechi
îl apărau de primejdii
pândind parietal
sfere perfecte
curgeau
din nevăzutul amonte
în nevăzutul aval
tipărind holografic
luminoase secunde
în cartea cu pagini
mătăsoase ca noaptea
şi coperţi
galaxii de cristal
pagina goală
raiul prin care zilnic pășim
tăcută-n amonte
trecuta
cântând în aval
precum întrezărise
poetul iubit
și totuși ceva
din cevaul acesta
cu folos închegat
nu mi-a dat pace
liniștea mi-a răscolit
pâlcurile dorului
palmele mătăsoase
dragul cărnii de carne
dorul oaselor oase
de osoasele oase
gândurile dragostei
pline de năbădăi
îmbrâncindu-mi
catifelatele buze
peste abisul
ochilor tăi
unde să fi dispărut
cărnosul ciorchine
mustul trăitelor fapte
vinul cel tânăr
curgând generos
parte să fi avut
numai
de-aducerile-aminte
ale sirenei
din insula
faimosului trecut
cum de ne încântă
doar mierea trecutelor clipe
de-a lor prezentă dulceaţă
copilăreşte
oare de ce
nu am ştiut
•••
oh
timpului
jgheab
prezentul
continuu îi este
indestructibilă
pretutindeni
albie
acolo
secundele
pe calea trecerii
ne călătoresc
precum
pe a sângelui
hemoglobina
corabie după corabie
o umbră
siajul
peste adâncuri
arcuş
glorifică
corola devenirii
cântând cu patimă
la vioara
stradivarius balie
capriciile firii
precum voinicii
la hora satului
jarul din sânge
stârnesc
rotindu-şi iubita
cu palma pe talie
precum privighetorile
cu înălţătoarele lor triluri
cântecului preferat
îi glorifică
notele
sau fetele
buzele-şi muşcă
de dragul flăcăilor
când pulpele
prin cămăşile albe
cu poale
le pipăie fotele
oh
astfel apare
aievea apare
sorocul secundelor
frison de o clipă
scurtcircuit
selfie de viaţă
făcut în pripă
cu neputinţă
de măsluit
amintire
demnă de strecurat
între paginile nopţilor
cu galaxii
masive coperţi de cristal
numai astfel
la limita râului
cu a lui albie
creatoarea prezenţă
a clipei
încheagă
uimitoarele-i armonii
solitar
ademenitoare
predestinate să fie
o singură dată cântate
şi-n tăcerea de după
cuantic transcrise
să devină-n prezentul continuu
eternitate
doar duhul
inimilor noastre
să mai fie în stare
să le mai întoarcă
prin viaţă
nostalgic
identic
să mai fie cântate
doar dorul inimii
sub pleoapa tăcerii
la limita trecerii
cu nemişcarea
scobită albie
cântecul
prezentului viu
îl îngroapă
precum duhul
inimii mele
de felu-mi
de tine de-a-mi fi
încă
nedezlipit
trecutul
mereu îl dezgroapă
de tine să-mi cânte
nebunul
căci fără de tine
iubito
chiar dacă-aş urla
să m-audă până şi iadul
nu mai ştiu
inima
cum s-o mai îndemn
să mai înceapă să râdă
să zburde
să cânte
prin clipa prezentă
să-mi redevină
iar sufocată
de viaţă
odată
odată
și-odată
ca-n niciodată
dintr-un străin material
botezat de noi
mult mai târziu
fir de nisip
în scoica neantului
au intrat două sfere
mici
foarte mici
prototip
care
apropiindu-se una de alta
s-au și
una de alta
dintr-o dată lipit
formând un corp străin
iritant
strat de sidef
transparent
învelit
peste strat transparent
de neant
şi astfel
fără ca nimeni
să bănuiască
sau știe
primordiala clepsidră
s-a zămislit
clepsidra
însă
ușor de-nțeles
nu avea tunelul
dintre
știut
până când
altădată
ca niciodată
a intrat prin clepsidră
înspre tunel
învârtoşată
unda de foc
deschizând tunelul
singularitate
topind nisipul
transparente mărgele
dăruite lui cronos
cu clepsidră cu tot
să se joace cu ele
să le răstoarne
fără tumbe
să curgă
fără zigzaguri
fără
ca
din drum
să se mai întoarcă
brusc
înapoi
cum
puțin mai înainte
se zbăteau într-o singură sferă
nerăsturnată
ca-ntr-un butoi
mai ales acum
de când pe doamna clepsidră
nu o mai interesau
nebuniile adolescentine
se dădea peste cap
o singură dată pe veşnicie
nu de zeci şi sute de mii
până când a venit cronos
dar asta
vă rog
să rămână-ntre noi
tiranicul
să se mai dea peste cap
ca-n zilele bune
de joi până joi
i-a interzis
şi o opreşte acum
ba-n cap
ba
cu fundul în sus
răsărit să se ridice
locul în care
soarele se îngropa la apus
spre disperarea absolutului
care-şi priveşte mărgelele
curgând
când relativ
când absolut invers
decât ar fi fost suveran
presupus
ochi în ochi
ochi în ochi
drag lângă dragă
viața-ncearcă
să-nțeleagă
ȋnvelindu-se-n
uimiri
inimile
amândouă
au pornit spre libertate
din celula pușcăriei
adolescentine
roind printre plăsmuiri
ploaie neagră
lungi nuiele
dinspre umeri i se-aruncă
dor de dragoste
poruncă
părul prin care-o sărută
zdrelindu-i fiori prin piele
transformându-l violină
de carne
nu aer
plină
sufocând până-n plăsele
sinapse paralizante
buzele-i nerușinate
frisoane-abracadabrante
scurtcircuitând imperiul
lumilor integratoare
asmuțind cuantic cutremur
imanențele primare
legic contrastând conturul
simetriilor frapante
pumn în gură
pumn în gură
șoldul ei
cu prăjitură
palpitândă lângă alte
cu atât
mai palpitante
încrustate
fascinante
umede
fierbinți
vibrante
prăvălite
peste-un fante
cu blazon
de banu’ mante
visând sânge mai albastru
decât fanții de floreasca
sau chiar fanții
de vitan