Șerban CHELARIU, Zaruri și Clepsidre
cad pe rând
cad pe rând
prin cer
clepsidre
fel și fel
cu zaruri pline
și căzând
accelerate
masă prind
și greutate
cu tendințe
genuine
de nisip
prin carnea vie
precum dintele-n
gingie
universuri să zidească
paralele sau în ceată
ce mai ceată
ce mai ceată
drag de-mbrățișări
curată
cum se poate să se poată
lumea
să nu fie-adevărată
doar e simplu
foarte simplu
răstorni spațiului clepsidra
și din loc pornește timpul
curgând iar vremelnicie
că ne place
nu ne place
greu să placă tuturora
ție
vouă
lor
sau mie
în căldura
în căldura
după-amiezii
stau chitic
cercetând rime
încercând
driblând ca messi
să fac versul
limpezime
laser
titirez desagă
izvor
susurând ușor
prin privirea ta
cea dragă
dragostei pictând
un dor
dorul norului
prin cer
vulturi de-a purta
în spate
dar şi al meu
de-a nu-ţi lăsa
buzele
nesărutate
i s-a dezlipit
i s-a dezlipit
retina
izbindu-se-n
minutare
spațiului
căznind ideea
de-a scăpa
de arătare
însă dânsul
nevăzut
s-a pitit adânc
sub pleoapa
ochiului din absolut
frică fiindu-i
otreapa
și-a venit
miracol
zâna
îndemnând
luați-vă-n brațe
sunteți gemeni
unitate
și i-a strâns
într-un veșmânt
ciudat recroit
să-l poarte
cam o palmă
sub pământ
dăruindu-le
comună
artera cotiledon
viguroasă
și tulpină
să răsară
spre lumină
în pași sprinteni
rigodon
stați aici
cuminți
curați
mă întorc curând
cu jarul
și-atunci
o să germinați
morții
stabilind hotarul
să-nflorească
universul
sferice grădini
prin lume
orbitor
în cinstea vieții
pe măsură
și renume
dragostea prin dor
să crească
minune împărătească
cu iubită și iubit
pân’ la bunul nesfârșit
alungat a fost
alungat a fost
din lume
domnul
de-acum
dispărutul
cum putea să mai îndrume
cin’ să-l mai asculte
nimeni
morțiș alb
sau morțiș negru
cu defel la mijloc
poartă
o țineau
logica-i simplă
deși-n fața vieții-i moartă
din adâncul
verde-albastru
pe furiș
în salba nopţii
cade
cu-al ei ban de aur
ziua
cu neant
şi luciri
plină
ceru-şi zboară
groapa
peste
luna
calm
o studiază
cu-ale ei
sofisticate
parabolic
cratere
să mai afle
și pământul
despre-acel ceva
pe-acolo
cu prezențe neștiute
sfere de cristal înalță
catedrale de vitralii
peste-ntreg
cartierul beznei
curbe sclipind
mătăsoase
ridicând din pretutindeni
sfeșnice împărătești
zeci de mii
se rotesc
braţe
cu-n pumni
sfere mici de piatră
storcându-le de lumină
nu toți
doar câțiva
solari
par departe
prea departe
și de noi
și-unul de altul
sfeșnicele-acestui codru
mult mai dens
şi mult mai chipeş
c-al vlăsiei
cu-ai ei foști
mândri stejari
și-mi întreb blajinul suflet
va dispare şi acesta
lăsând scena lumii goală
altor meşteri
făurari
sângele
sângele
doruri respiră
dragoste
când se transformă
gândul să mi-l lumineze
doar cum luna-n
cer
enormă
și-apoi
când îţi mângâi părul
printre degete
să-mi curgă
beznele
torcând din noapte
leneșe
subțiri nuiele
dintr-o salcie pletoasă
mlădiindu-mi-se-n
palmă
plină rouă
de luceferi
ce-ți aprind privirea
calmă
ridicând cântec
sprâncene
pașilor
leneși prin șoapte
pe umeri
purtând lactee
grăbite să-nfăptuiască
dorului ascuns în dor
setea golului ulcior
soarele
cu-ndepărtarea
ne leagănă îmbrăţişarea
duhnim dragoste
prin şoapte
când se lasă înserarea
şi uităm de neştiuturi
de pe frunte
obraji
tâmple
printre-oftaturi
stropi culegem
de stele înrourate
îndulcite
cu săruturi
