TURNIR CU DEMOSTENE
TURNUL CEL MAI STRÂMT
***
Marie cu mâinile crăpate,
Marie cu tălpile sparte,
Marie încercănată,
Marie înjurată,
Marie cu damf de ceapă şi de cartofi,
Marie zdrenţuită,
Marie fără pantofi,
Marie bună de prăsilă ca o iepuroaică,
Marie, n-ai fugit în Egipt
că ţi s-ar fi stricat inul şi cânepa în baltă!
De unde ai fi luat ţoale pentru aici
şi pentru lumea cealaltă?
Marie, printre străini
carnea face noduri şi spini!
***
Maică Marie, povestea mă bea,
în bezna limbii povestea mă suie!
Maică Marie, orbecăi prin ea
şi gândul mi-e plin de cucuie!
Aprinde pletele, să văd
poate uşa, poate fereastra, poate cărarea!
Maică Marie, mă doare spinarea!
Povestea mă strânge, vai,
mă dihocă
povestea cu botul de focă!
Maică Marie, povestea mă bea,
povestea puştoaică,
povestea căţea!
***
Maică Marie, blestemul umblă prin străini
legănând traista în băţ!
Maică Marie, blestemul
îmi pune juvăţ!
Maică Marie, discipoli n-am,
Dumnezeu n-am!
Cine să mă plângă?
Cui să mă rog,
neştiut, pândit inorog?
Durerii merinde m-ai dat.
Maică Marie, fie pântecul tău în veci
lăudat!
***
Cu degete boante şi noduroase
cine mă pipăie pe suflet,
pe sânge, pe oase?
Cine pândeşte lângă tâmpla mea?
Pe nervi cine joacă rustemul aşa?
Cine se bălăceşte în sângele meu?
Muma Pădurii? Ceasul rău?
Cine îmi otrăveşte fântânile,
basmele, săptămânile?
Cine-mi zdrobeşte privighetorile,
morile şi zorile?
***
Roagă-te copacilor,
roagă-te vântului,
să vină Ioan Botezătorul!
Roagă-te păsărilor călătoare,
roagă-te ploilor,
roagă-te peştilor din mare,
să vină Ioan Botezătorul!
Roagă-te spicelor din orfelinatul somnului,
roagă-te stelelor,
roagă-te Domnului,
să vină Ioan Botezătorul!
În frigul odăii, în bezna sorţii,
roagă-te cu viii
şi morţii,
să vină Ioan Botezătorul!
***
Maică Marie, mi-e trupul curat,
mi-e gândul în lacrimi
scăldat!
Maică Marie, mi-e verbul curat,
mi-e versul de zei
înfiat!
Maică Marie, mi-e chinul curat,
mi-e chinul de îngeri
visat!
Maică Marie, ce povesteşti?
Obloanele cad în fereşti.
Apostolii de ce se închid
în beznă şi-n zid?
***
Maică Marie, zac în acest pat,
zac în acest vers,
în acest mormânt, în acest veac!
Maică Marie, sfânt şi curat
arde în verb trupul
pe care plânsul tău mi l-a dat!
Maică Marie, să-mi spui,
mă pângăresc oglinzile cui?
Maică Marie, însângerat, însetat
cânt în această noapte
fără doage şi fără cercuri!
Maică Marie, cine-mi descuie
pântecul tău
pe vecie?
***
Maică Marie, Nero incendiază
serele de îngeri!
Fluierând,
spânzură jucăriile fiului,
chicotind,
pregăteşte baia pentru Seneca,
pentru Socrate cucută,
rom şi cucută!
Istovit, Maică Marie, Nero aţipeşte
întărâtând focul,
aplaudând vidul!
***
Poruncesc tuturor cuvintelor din ţinuturile mele
să decoreze naufragiaţii, ciungii,
ologii şi ciumaţii,
să iasă cu ursul la drumul mare,
să îi înveţe dansul pe Uraeus, pe Apophis
şi pe Ouroboros!
Poruncesc tuturor cuvintelor din ţinuturile mele
io, Ştefan Dincescu, domn peste anonimat
de la Munţi şi până la Marea cea Mare!
***
Lasă, lasă, vine dumneaei, gloria,
vine cu biştari,
cu libaţii şi cu autografe cenzurate,
cu statui de marmeladă pe cartelă.
Lasă, lasă, vine dumneaei, gloria,
cu privilegiul să-ţi vâri degetele în ochi
până la cot.
Ehei! ai să faci respiraţie gură la gură
unei mumii, unui mamut.
Păi n-ai ştiut, putut
şi vrut
să-ţi umfli versul
cu pompa de la bicicletă.
***
Las posterităţii mormane de versuri elogiate
de mâţa mea, Zubaida,
o celebritate în materie de semiotică.
Las posterităţii epoleţii murdari
străduindu-se în zadar
să mă înveţe Manualul de glosolalie
al struţului obez.
Iată, mă înalţ pe vârful picioarelor
şi haitei din noapte îi strig
cu limbă timbrată:
„Să vină gloria, să vină de-a buşilea,
să vină călare pe Via Apia
ori prin şanţuri cu broaşte dizidente!
Să vină gloria cu sârmă în gât,
să vină gloria
cu ortul în deget!”
***
M-ai alăptat,
m-ai legănat
şi ţi-am adus nenorocirea în casă.
M-ai spălat,
m-ai pieptănat
şi ţi-am adus otravă la masă.
M-ai oblojit,
m-ai vindecat
şi ţi-am adus bocetul în pat.
Iertare, rogu-te, iertare,
mamă plânsă,
mamă răbdătoare!
Dă-mi o gămălie de cuvânt!
Mă zbat.
N-am loc în mormânt.
Iertare, rogu-te, iertare!
***
Maică Marie, veacul m-a izbit!
Aprinde focul în sobă.
Mi-e frig.
Am să fumez. Am să cânt.
Mi-e frig.
Vai, clovnul mi se zgâieşte în suflet!
Mi-e frig.
Focul duduie în sobă,
eu îngăim cântec de leagăn, blestemat de stăpâni.
Cine spală veacul în beznă?
Mi-e frig.
Focul răpăie în sobă.
Ochii mi s-au sleit în orbite,
gura bălmăjeşte prohodul.
Vai, lupul mi se zgâieşte în suflet!
***
Laudă ţie, Maică Marie!
Laudă mâinilor
care m-au legănat,
laudă mâinilor
care de somn m-au spălat,
laudă glasului
care mi-a cântat!
Laudă ţie, Maică Marie!
Laudă ochilor
care mă plâng,
laudă tălpilor
care de la cruce nu fug,
laudă sânului bogat şi curat,
laudă coamei
în care m-am jucat,
laudă gurii
care m-a lăudat!
Laudă ţie, Maică Marie!
***
Sub veghea ta
se înălţau lăstunii
şi vulturii cu pliscurile-n cer,
iar apele îşi regăseau izvorul.
Sub veghea ta
mureau profeţii, căutătorii perlelor,
piraţii, stăpânii turmelor, druizii.
Sub veghea ta
se preschimbau în jar
călugării, fachirii, arlechinii.
Sub veghea ta
s-au înălţat imperii,
sub veghea ta
s-au prăbuşit imperii,
ah, poezie, vorbărie goală!
***
Mă uit la mâini,
vai, mâinile nu sunt!
Mă uit la calfe,
calfele nu sunt.
Mă uit la veac
şi veac n-a fost.
Mă uit în vis,
dar ţinem post.
Mă uit la preoţi,
preoţi nu-s.
Ascult la zid
şi zidul nu-i.
Mă sui în turn
şi turnul nu-i.
