ŞTEFAN DINCESCU
FIII ALAMBICULUI[1]
„Dar şi cugetul său, ce cuptor! / (...) /
Din tot ce-a pătruns înăuntru
nimic n-a ieşit preschimbat în cenuşă. / (...) /
Trei cuvinte-au fost luate şi-mpinse în dogorile lui,
paznicul patru-a găsit răsunînd,
când s-a dus să le măture scrumul:
trei răsunând neîmpăcat – şi pe-al patrulea
cele trei ca pe unul mai mare-l slujeau.”
MIRCEA CIOBANU
POEM [1]
Zărindu-l pe Dumnezeu cu felinarul în mână,
privighetoarea îl iscodi: – Pe om, Doamne, îl cauţi?
Cântecul său? – Chiştoace, fetiţo! Chiştoace!…
POEM [2]
Cu zvârcoliri de stele proptindu-se-n penel,
jelea scurmeica toamnei pe Nistru, pe Siret:
„Lăsaţi-mi poezia s-ajungă la poet!”
POEM [3]
Poetul trage baboii din baltă.
Hierofanţii trişează. Anonimatul răcneşte.
Criticii împlântă bobocii în ou.
POEM [4]
Poezia avortează pe strada Republicii.
În stânga: „Lady Blue”. În dreapta: „Servicii funerare”.
Scurmeica, între hulube, înalţă avioane de hârtie.
POEM [5]
Ai mei sunteţi! Şi miei, şi iezi, şi lei!
Mă scald în Nipru, Nistru, Prut,
zidind tărâţa soarelui durut!
POEM [6]
Scris ghemuit după uşa de fier,
zbârcit Dumnezeu mă râvneşte în cer.
La Căpriana, cu soarele-n poală, văduvă Ana!
POEM [7]
Cum să mă cern, Doamne? Ce să bag în corabie?
Asinii şi câinii? Crinii, laleaua?
Armura şi calul? Sica, luleaua?
POEM [8]
Rime sărind, din poem, pe fereastră,
înecându-se-n vişinii chirăind sub balcon.
Macină sâmburi. Depănuşează văzduhuri.
POEM [9]
Condeiul deschide fereastra:
„Doamne, ce duhoare exhală
picturile tale!” Imaginaţie, foc!
POEM [10]
Vorbind cu Dumnezeu, mulgându-şi cămila bălaie,
strigă făţarnicul frate: „Unde-i izvorul?
Setea mă rupe. Zăpucul mă taie.”
POEM [11]
Pe gât vi se toarnă acelaşi borş ecologic,
sex ortodox, egalitate de şanse, democraţie porcină.
Voi, şcolarii, strigaţi: „Jos Tot! Trăiască nimic!”
POEM [12]
„Vulpi nici în basme, feţii mei, nu există!”
Vulpile umblă cu botu-n otavă.
Scriptorii şi-adorm visul pe ţeavă.
POEM [13]
Pe răsăritene metereze plângând,
lacom sugând delirul scurmeicii,
îngerii joacă brâul suveicii!
POEM [14]
Când o să dau colţul, la Nişãpur,
îngropaţi-mă cu îndrăcitele mele poeme pe-afară!
Ce vâjgălaie, retori, mi-aţi dat!
POEM [15]
Oraş electoral: fântâni cântătoare.
Neam de coldúşi sub ferestre: „Trezeşte-te,
Doamne! Haleală de câini!”
POEM [16]
Scovérgi azvârlind în spânzurătoarea cerşetorului,
poemul îşi zvârle brabeţii din cap
şi iese din piaţă famelic urlând.
POEM [17]
Sar ciocârlii din spicele de grâu.
În păpădii zdrelindu-şi genunchii,
Dumnezeu vânează fluturii cu pălăria.
POEM [18]
Zilele, mamă, zbatere de-o pleoapă!
Visele, trenţe, m-au băgat la apă.
Sug ciocârlii ţambalul la agapă.
POEM [19]
Cu ştioalfe, cu hoţi – România trece hotarul.
La uşi cutii poştale muşcând
zdrăngănit de conserve.
POEM [20]
Şi-am învăţat: nu-i leápşă, rişcă şi noroc
istoria. Dă-i flit! Satârul s-a ştirbit
lipii rupând din „Rădăcinile de foc”.
POEM [21]
Frigul zgâlţâie vişinii holbaţi în fereastră.
Copilul, în zalhaná, măcelăreşte vrăbii cărunte.
Toate corăbiile ţi se îneacă într-un ibric.
POEM [22]
Şi-au scris în băi, văleát, pe toţi pereţii:
„Când vor câinii, mor poeţii!”
Şi Dumnezeu, cu sânge, a semnat.
POEM [23]
Prăsiţi-vă, semenii mei, trei câte trei!
Bodicăiţi tomberoanele! Fiţi fericiţi!
Boldei, ghiftuiţi-vă trei câte trei!
POEM [24]
Copilul iese din lanul de grâu
cu pitpalaci în ghiozdan, cu melci în urechi.
În bulgării: cartoafe, şi ciuşte, şi curechi!
POEM [25]
Sporiţi-vă, ştioalfe din ţările toate, uniţi-vă!
Fiţi-ne, voi, chilim năzdrăvan
Valea Sidim s-o zburdăm pe ţâţele voastre!
POEM [26]
Fi-voi năvod, lagună, peşte, pâine?
Poemul dă chiorâş cu oiştea în mâine.
Maria croşetează azur pe-o limbă de câine.
POEM [27]
Speranţele dictează pamflete în album.
Ce drac răcneşte, Doamne,-n lampa mea?
Hingherii, pe străzi, înoată-n agheasmă de scrum.
POEM [28]
Lipeşte-ţi, poemule, urechea de cerul din flori!
Ficaţii, bojocii frigându-şi pe-o plită,
îngerii cântă cetatea bâhlită.
POEM [29]
Scormoneşti prin oraş: afişe, pubele.
O femeie îţi fierbe ţâţele-n vis.
Un câine îţi donează o ţandără de os.
POEM [30]
Vara îşi meceşte şoldurile în sonetele anului.
Greierii torc satele-n seară.
Peniţa vântului. Şi-o călimară.
POEM [31]
Corbul lui Poe vine cu sinetul în plisc:
„Ia-ţi tălpăşiţa, băiete!
V-aţi damblagit viitorul!”
POEM [32]
Înnebuneşte zaibărul pe dealuri.
Pâş, pâş, bătrânul, de sub cruce,
dă iama la ciordit.
POEM [33]
„Ia-ţi butoiaşul şi umblă din piaţă în piaţă!”
Poliţiştii îmi bagă făcăleţul pe gât.
Poşirca luminii când m-a chiorât?
POEM [34]
Bacovienii codri dau iama în oraş
îngălbenind bătrânii din bodegi.
La colţ amurgul răriţează versuri.
POEM [35]
Ce-ai făcut, fiule, din făpturile mele?
Guşterii zboară. Privighetorile meliţează tărâţe.
Peştii au zgardă. Oile râmă.
POEM [36]
Am ajuns un bătrânel vrednic de plâns.
Mă pregătesc de somn, de hagialâc.
Ziua mă varsă din cântece-n hău.
POEM [37]
Poetul reciteşte „Evanghelia melancoliei”.
Storcătorii de fluturi îţi înfig ştampila în suflet.
De-acum damblagiii se dau în ţiţeică.
POEM [38]
Nopţile mi se astupă cu trăncăneală de greieri.
Scârbită de sânge mi se fleşcăieşte sabia-n teacă.
Laudă scurmeicii, gheruţelor sale!
POEM [39]
Închiriară ţara, ieri, sărăntocii lumii.
Vaci rumegă zambile, se baligă-n muzee.
Poeţii împăiază şişul.
POEM [40]
Scurmeicile se ceartă cu scriptorii-n pubelă.
Un pictor exilează din tablou
iedul râzând de sub umbrelă.
POEM [41]
Actorii ne dau lecţii de suicid pe străzi.
Flămând pugleul scotoceşte
în gâtul ciocârliei din cala unui peşte.
POEM [42]
Alăptezi, chicotind, toate gheişele, toţi zăbăucii.
Albastră scurmeica lincheşte tăceri.
Poemul umflă nucii răscrucii.
POEM [43]
Nu credeam să învăţ să tac vreodată.
Azi, sicofanţi, vă fac hatârul!
Limba, iat-o, mi-o retez cu satârul.
POEM [44]
Sicarii,-n feredéu, se bat în jeguri şi-n glume.
În deştele mamei se încâlcesc regate, istorii, cutume.
Cum mă botezi, cheală duhoare din lume?
POEM [45]
Învăţătoarele ne vând prezervative, ţâţe, chiloţi.
Profesorii, în lighean, salvează broaştele de la înec.
Inspectoraşii îşi bat fotolii în cur.
POEM [46]
De-o săptămână viaţa îşi bate joc de mine.
Briciul de ras mă întreabă gelos:
„Te-ai hotărât, tataie? Nu-i mare scofală!”
POEM [47]
Ţăranii, fişpanii şi Dumnezeu însămânţează bodegi.
Le ghiorţăie maţul. Se holbează în ceşti.
Privighetoarea, în blid, despăduchează poveşti.
POEM [48]
Cine s-a scris şi-a sporit dihonia limbii.
Turmele şi-a pierdut, roabele, fiii.
Piară zilele naşterii sale! Trăiască neantul!
POEM [49]
Poetul, o clipă, îşi reciteşte „Viaţa pe rod”,
semnează pe greieri, pe miei, pe ugerul vacii.
Scutură soare din pom. Se furişează, sub clisă, cu el.
POEM [50]
Privighetoarea întemeiază tulnice, dealuri şi oi.
Ne strigă moartea dintr-un păr bătut în lumină:
„Lăsaţi-mi poeţii la mine să vină!”
POEM [51]
Rotundă, trasă la oblu, seară din mireasmă de tei.
Ulcioare cu vin. Poetul, cu ţicăul vorbeşte:
„La Viforeni, stihurgii, fiţi oaspeţii mei!”
POEM [52]
Te speli pe mâini, lătrăule din Pont!
Orice Cristos rămâne, mâine, păgubos.
Dau bubele, zâmbind, cu rădăcinile în os.
POEM [53]
Şúgu, şúgu, greierele,
munţi tocind, ţicău, vâlcele
storci diata iernii grele!
POEM [54]
Pe-o gură de rai, poeţi băcăuani, şi eu amurgind,
recitaţi-mi din Omar Khayyām, din Matsuo Bashô!
Voi, menade tărcate, meliţaţi-mi păţanii trucate!
POEM [55]
Se ceartă poezia şi criticii de-un leat:
– Pe ce maidan, coniţă, ai greblat?
– În Prut, sticlete, m-am scăldat!
POEM [56]
Pământul, până ieri, s-a holbat în strofele mele,
mustind de privighetori, de turturele, de greieri.
În care batoză, Doamne, astăzi mă treieri?
POEM [57]
Ţebeş, ţebeş, sufleţele,
te-or scopi căţei, căţele!
Masalále: Úricele Dumitale!
POEM [58]
Crescuse o lalea dintr-o uşă de fier.
Oratorii ţipau: „Zdreanţa aceasta nu există!”
Copiii o stropeau cu suflet, cu fluturi.
POEM [59]
Ascunde-te, fuşói, în copârşeu!
Dă-i nopţii orţii din chimir!
Minunile, din veac, au steag de ştir.
POEM [60]
– Cine, poete, îţi bagă pâinea în gură?
Cine îţi spală cămaşa, iţarii, colţúnii?
– Moartea, băiete, păscându-şi, în poeme, colunii!
POEM [61]
Din acest oraş, din această ţară cum să provin?
Sufletul meu, surioară, şiroieşte din cer
în solzii trandafirului sein!
POEM [62]
Un zarzăr scrie-n vifor cu peniţa:
„Ce-ai dat lumină, Doamne, s-a crăpat!
Prin Babel negurile bat.”
POEM [63]
Se zăvorăşte cântecul în pâine,
grei zaibării pălăvrăgesc în lin.
Dezghioacă-mi, iarnă, rănile! Amin!
POEM [64]
Ploaia şi-aprinde candela pe dealuri.
Îşi frânge coasa-n cântece de greieri
cosaşu-n reverie tolănit.
POEM [65]
De-o viaţă, Doamne, fost-am ţiparul norocos!
Iată: râme înghit! Iată: mă înfig în cârlig!
De ce, strâmbând din nas, mă vomiţi iarăşi în baltă?
POEM [66]
Ţi-ai strâns pe-o cobiliţă cerul
şi retezând furtunile din glas,
o, poezie spălăcită, în terciul zeilor te-ai ras!
POEM [67]
„Unde-s lingăii, căpăii, haidăii,
gheara scurmeicii, zeul golan?”
Se váită ruinei ulciorul dintr-un han.
POEM [68]
Mă caută ogarii cu lumânarea-n târg.
Gâfâind la oblâncul furtunii,
sufletul meu rumegă o iarnă de orb.
POEM [69]
Ce mi-a rămas? Să mă dau cu scăfârlia de-un zid!
Ce ţi-a rămas? Pacea dintr-un munte lichid!
Ce ne-a rămas? Palton de hârtie, coşciug ecologic!
POEM [70]
Rup greierii peceţile regeşti.
Am botezat coldúşii, pârcii îndoielii,
supus, „al Dumneavoastră Scardanelli”.
POEM [71]
Demostene stă cu burtica la soare. Mestecă pietre.
Filipicele bat câmpii. Trăgând fumuri pe nas,
îngerii, pe trepied, deflorează Apocalipsa.
POEM [72]
Această procesiune se developează după tipic.
S-a prăpădit oratorul. Odihnească-se-n pace!
Fiii alambicului râd în hohote.
POEM [73]
Tovărăşeşte, Doamne, protestez!
Scandalagiu, şi beţivan, şi prost,
eu, poezia, stârv ţi-am fost?
POEM [74]
Aseară, la duhovnic, istoria intrând,
poveştile, din stráiţă, şi-a răsturnat:
„Fui vrednică. V-am urinat!”
[1] Fiii alambicului, Editura Amphion, Bacău, 2009 (prof. univ. dr. ing. Vasile George Puiu, prefaţator)
