SE SPÂNZURĂ CONDEIUL!
POEME PE DOUĂ CLAPE
„Nu vă miraţi. Poeţii, toţi poeţii sunt
un singur, ne-mpărţit, neîntrerupt popor.”
LUCIAN BLAGA
POEM [1]
„Înhaţă elocvenţa! Hai, răsuceşte-i gâtul!”
Vag papagal sculptând schilozii peşti,
hai, remaiază-ţi anii cântând pe la fereşti!
„Stârpeşte elocvenţa! Cinătuieşte-i râtul!”
ŞTEFAN DINCESCU & PAUL VERLAINE
POEM [2]
Urcior m-ai tuflit, Doamne, între zăvozi şi bucate!
Cu rouă m-ai umplut, cu privighetori, cu lumină.
„O, cititor vâscos, făţarnicul meu frate,
înfiptu-mi-ai cuţit în rădăcină!”
ŞTEFAN DINCESCU & CHARLES BAUDELAIRE
POEM [3]
Postava ciurdelor din pieţe
o ghiftuiam c-o pită, cinci peşti şi un ecou
şi mă pâram urechilor fâşneţe: „Gând vinovat
mă frige: să dau de-un stârv mai nou.”
ŞTEFAN DINCESCU & CHARLES BAUDELAIRE
POEM [4]
Ai eşuat, bădiţă! Hai, schilodeşte-ţi gâtul!
Orb hoinărişi hăţişul acelor burţi de peşti.
Nu Dumnezeu, ci Dracul se uită prin fereşti.
Nu faima te mâleşte, ci greaţa, ci urâtul.
ŞTEFAN DINCESCU & MARIN SORESCU
POEM [5]
„Eu sunt celălalt!”, clamase poetul.
Daţi-i latrinei rondelul, gazelul, sonetul!
În palavrele haitei îmi voi sculpta cu stiletul
moşii, strămoşii, puietul.
ŞTEFAN DINCESCU & ARTHUR RIMBAUD
POEM [6]
Corabia matoală icnea din val în val.
Eternităţi nudiste fierbeau în poloboc.
Apoşii, albatroşii, cu spadele în cioc
decapitau matrozii cu sufletul bondoc.
ŞTEFAN DINCESCU & ARTHUR RIMBAUD
POEM [7]
Ca ţâţele de târfă, revolta şi haşişul
le molfăiam dospite cu luna de pe cer.
Vindeam prin cafenele dezgust, păduchi, mister
când ne tăia metafora cu şişul.
ŞTEFAN DINCESCU & ARTHUR RIMBAUD
POEM [8]
Poetul să dărâme, să taie, să înece
vechimile, să ţină deschise în infern
bodegile, calvarul să-şi disece,
iar lapţii să şi-i toarne într-un obscen etern.
ŞTEFAN DINCESCU & ARTHUR RIMBAUD
POEM [9]
S-au rupt catarge, rame, edecuri şi mănuşi,
ţăruş înţepenindu-mă-n cenuşi.
Pe blana morţii sufletul mi-l frec.
„O, sparge-mi-s-ar fiinţa în cântec să mă-nec!”
ŞTEFAN DINCESCU & ARTHUR RIMBAUD
POEM [10]
Marea se deflora frecându-şi buricul de stele.
Nebunul din far se însurase cu Doamna Oale-ulcele.
Daţi-vă la gealău, bă, la rindea şi la pilă!
„Poeţi, de condeiul vostru, arză-l-ar focul, mi-e silă!”
ŞTEFAN DINCESCU & RADU GYR
POEM [11]
„Visez ce îngerii visează. Aud ce Dumnezeu gândeşte.
Aud cum navighează vara în fluviile unui peşte.
Aud cum se zideşte iarna în ouăle de pescăruşi.
Aud cum moartea vinde peneni estropiatelor mătuşi!”
ŞTEFAN DINCESCU & MIRCEA DINESCU
POEM [12]
„Mi se părea că este toamnă. Mi se părea că verde sunt.
Mi se părea c-aud biserici târându-se pe sub pământ.
Mi se părea c-aprind opaiţ în colţ de peisaj sturât.
Ştiam: azi seceră poeţii cu polonicele în gât.”
ŞTEFAN DINCESCU & MIRCEA DINESCU
POEM [13]
Înjunghiatul suflet, în iglu, ţi-l desfaci
pe ieftine balanţe. Vin muşterii săraci.
În verb îţi explodează petalele de maci.
„Eu dacă tac, tu mâine n-ai niciun drept să taci!”
ŞTEFAN DINCESCU & MIRCEA DINESCU
POEM [14]
„Moartea croncăni parşiv peste bujdula noastră.”
Scuipă miei şi iepuri, greieri – spre tăiere.
Cotonogeşte-ţi versul strident şi lăbărţat
ca urdinişul de muiere.
ŞTEFAN DINCESCU & MIRCEA DINESCU
POEM [15]
„Mai ştii cum ne aram pe-atunci,
tu, ceteră, crăcane lungi?”
Aveai, pupa-ţi-aş, şi-mi dădeai
gutuile cu smalţ de rai,
şi-o bufniţă mecită prin scaieţi
de mardeiaşi, de jarcaleţi;
o leică – fişcă, zmeuriş –
mustrând şoşoii în păiş.
Ieri, of, of, of, zgondoasa neichii,
mi-ai ros şi nasturii scurteichii
şi m-ai ţipat, umflat şi crăcănat,
pe soclul tâmpilor din sat.
Azi strâmbă, chioară şi confuză
prin sanatorii dai din buză.
ŞTEFAN DINCESCU & MIRCEA DINESCU
POEM [16]
„Da: am trăit cu sturzii, cu stelele pe câmp.
Da: n-am slujit la javre, la şuţi, la zeul tâmp.
Da: am căinat decesul pădurilor de tei.
Da: am proscris osânza Moţocilor mişei.”
ŞTEFAN DINCESCU & ZAHARIA STANCU
POEM [17]
De tine, de mine, Doamne, mi-e milă, mi-e silă!
Porcilor – teică, hoţilor – menajerie, blidar.
„Vine ca o datină noaptea de coşmar.”
N-avem găteje, taică, nici vatră, nici amnar!
ŞTEFAN DINCESCU & NICOLAE LABIŞ
POEM [18]
Ghiceşti în măruntaiele de strigă,
ţambalagiu sagace, solitar:
„Poeţi cu inima de mămăligă
ciordi-vor zeii la cântar,
prăşindu-ne c-o săpăligă
sculptată-n aşchii de coşmar.”
ŞTEFAN DINCESCU & NICOLAE LABIŞ
POEM [19]
Dumnezeu, scopindu-şi îngerii cu sânge cărunt,
îşi retează venele, îşi văcsuieşte undele.
Cântă secundele, dolofanele, scundele:
„Eu nu mai sunt. O rană-i tot ce sunt.”
ŞTEFAN DINCESCU & NICOLAE LABIŞ
POEM [20]
Şi căprioarei, şi lupoaicei m-am văitat:
„M-a strivit, fârţelor, pasărea cu destin de rubin!”
Pe ogoare nu zeii, ci hoitarii mi s-au găinăţat.
Măicuţei Lot cu şapte deşte, în for, mă închin.
ŞTEFAN DINCESCU & NICOLAE LABIŞ
POEM [21]
Mi-am strigat, bosumflat, ogarii din mit.
La poartă, dând iama, Sfântul Pătru m-a hăcuit:
„Cine ai fost? Ce ai fost? Maestre, grăieşte!”
„Mi-s pată de sânge care pre voi îl vorbeşte.”
ŞTEFAN DINCESCU & NICHITA STĂNESCU
POEM [22]
Anii zidiră violuri, efracţie, sabie.
Socrate şi-a cumpărat blenoragie, scabie.
Traduci psihoză pe altare: „De nu eşti fulger,
vrei să fii roz veac de scârbă zâmbitoare?”
ŞTEFAN DINCESCU & M.R. PARASCHIVESCU
POEM [23]
„Toate drumurile, cetăţeni, hoinăresc spre minune!”
„Toate drumurile se închid în neagră putreziciune!”
Cocoţaţi în ale cailor şei, rezemaţi în condei,
adormi-vom diafani holtei rotofei.
ŞTEFAN DINCESCU & GEORG TRAKL
POEM [24]
Zeii dau vamă ruşinii. Secundele mint.
Sufletului matofit daţi-i o tăviţă cu jar!
„Văd hoitul umbrei mele prin stele de argint”
reînflorind pe cruce de cleştar.
ŞTEFAN DINCESCU & ION PILLAT
POEM [25]
Pe la clocite chermeze cu iepe tocite
„Am storşit ciorchini de poeme în urechi aţipite.”
M-au vărgat cu nuiaua. Mi-a tăiat epitetul cu briciul
schilod, Luminăţia Sa, măscăriciul!
ŞTEFAN DINCESCU & MIRCEA CIOBANU
POEM [26]
Mi-a căzut moartea cloţă în pridvor.
Pe-aici, fătând, fantasmele au mas.
Sub lacăte, sub praguri, sub răzor
„În rădăcini «Izvorul» ne-a retras.”
ŞTEFAN DINCESCU & LUCIAN BLAGA
POEM [27]
Podişca, unde blegi şezum,
îşi pipăie vertebrele prin scrum.
Pluguri de fum, roşcatele caleşti
fug pe uliţă, prin fereşti.
Borţoase boli fătară în urcioare.
„Câinii mei latră în beciul din mare.”
ŞTEFAN DINCESCU & LUCIAN BLAGA
POEM [28]
Mioriţă ruşcă fată în colind
fluiere cu moarte pre moarte călcând.
Aţipi amurgul codrilor plângând:
„Pietrele trec. Izvorul nu trece nicicând!”
ŞTEFAN DINCESCU & LUCIAN BLAGA
POEM [29]
Mi-am fost mânzoc. Mi-am râs de temenele
şi de buiestru vitreg. Roua de pe stele
mi-am lins-o, zău, stropindu-mi pomii, glia.
„V-am scris – pe cer, cu şişuri – poezia.”
ŞTEFAN DINCESCU & GRIGORE VIERU
POEM [30]
În codrii galbeni râde moartea verde.
Pârgar te vinde. Har te pierde.
Şi-o turmă de ologi înveţi s-o paşti.
„Tu lacrima n-o mulgi. Tu lacrima ţi-o naşti.”
ŞTEFAN DINCESCU & GRIGORE VIERU
POEM [31]
„Odaia mea, zăcând, mă înspăimântă.”
N-ai vers aici, diblare, n-ai stele, nici ecou!
Vâsleşte-n plâns, rotund, demenţa sfântă
o lebădă în gălbenuş de ou.
ŞTEFAN DINCESCU & GEORGE BACOVIA
POEM [32]
Eşti vinovat, gunoiule, că nu te-ai ciuruit
şi tu cu gloanţele ălea măturând străzile, gările, piaţa.
„Discret în septembre te ninge decembre
şi-a prins promoroacă până la ţâte şi viaţa.”
ŞTEFAN DINCESCU & GEORGE BACOVIA
POEM [33]
Se uită pâcleş toamna din templu de mălin
în vintrele poveştii din traista cu poveşti.
Pe scrin rahitic piţigoi de caolin:
„Oceanul este faimă de puţin.”
ŞTEFAN DINCESCU & ŞTEFAN AUG. DOINAŞ
POEM [34]
Mi-am înmuiat peniţele în dediţei
şi-am scris, scâncind, sub pleoapele de miei:
„Căzui cu moartea la-nvoială!”
„Minunile se plămădesc cu cheltuială.”
ŞTEFAN DINCESCU & ŞTEFAN AUG. DOINAŞ
POEM [35]
„Voi, care frecaţi iluzii pe-aici, lăsaţi speranţele-afară!”
Nici vară, nici iarnă. Nici soare, nici seară.
Porţi nu deschidem. Praguri nu trecem, pârleaz.
În pod nu-i slănină. În lampă nu-i gaz.
ŞTEFAN DINCESCU & DANTE ALIGHERI
POEM [36]
M-am lăbărţat prin veac – brumat, fulgerat –
înger mustos cu pumni de soldat.
Mi-am închis bourii, ogarii în schit.
„Ia-ţi patul, hai, şi umblă prin cântecul năimit.”
ŞTEFAN DINCESCU & ISUS NAZARITEANUL
POEM [37]
Un cal vorbea c-un mort pe drum:
„Mai bem, ortacule, un kil de scrum?”
Striga într-o bagea o cucuvaie:
„Fereşte-ţi, frate, versul de pârnaie!”
ŞTEFAN DINCESCU & FRANÇOIS VILLON
POEM [38]
Ciulinii căţelesc pe bărăgane
ca mugurii drăceşti pe ţâţele bălane.
Scânceşte vântul mozolindu-şi marfa:
„Hingherului să nu îi vindeţi harfa!”
ŞTEFAN DINCESCU & FRANÇOIS VILLON
POEM [39]
„Eu nu-s François, dar, Doamne,-s breaz!
În for vă strig, în naos, la pârleaz:
daţi-mi molan să-nveţe-al meu grumaz
cât trage maţu’ la necaz.”
ŞTEFAN DINCESCU & FRANÇOIS VILLON
POEM [40]
„N-am altă Ană, mă zidesc pe mine”
în oasele pirogii de cleştar.
Încolăcit de-albine, de guşteri, de verbine
vând în sobor cârlan coşmar.
N-am nicio Ană. Răriţez cu mine
pe limba morţii din bazar.
ŞTEFAN DINCESCU & ANA BLANDIANA
POEM [41]
S-au fiert blestemele în ţeastă,
puii mei, bobocii mei,
ca dracii-n ţâţe de nevastă!
Seina carte, cât un bot de peşte,
puii mei, bobocii mei,
robul v-a scris-o, dracul v-o citeşte!
Fumând în ştreang c-un Dumnezeu cretin,
puii mei, bobocii mei,
v-aprind opaiţ într-un scrin!
ŞTEFAN DINCESCU & TUDOR ARGHEZI
POEM [42]
Din Bacău în Vatra Dornii
teii au sfeclit-o, cornii.
Prostălău norod, săracul,
ară cu ţeparii, dracul.
Bocete, Măria Ta,
ia-ne sângele de oaie,
coase dă-ne, şi ţăpoaie!
ŞTEFAN DINCESCU & MIHAI EMINESCU
POEM [43]
„Dâmboviţă, mocăniţă, paraplegii şi piticii
să-i cârpeşti în două haite cu limbricii şi miticii!
Plângi? Suveică bolşevică năduşeşte în argea.
Vinovatul? Vel Dincescu, scumpii mei, nu este-aşa?”
ŞTEFAN DINCESCU & MIHAI EMINESCU
POEM [44]
Dă dezlegare acestor poeme întărâtate şi iuţi
să liciteze ceairuri, zolniţe, hăţ.
Declamă, belfere trist, săturând gălbiorii căluţi:
„Niciodată să mor nu credeam să învăţ!”
ŞTEFAN DINCESCU & MIHAI EMINESCU
POEM [45]
„Codruleţ, stârpit codruţ,
ţoale n-am, hogeac, bănuţ!”
„Hoinară ţară de-afară,
deşte n-ai, arcuş, vioară!”
ŞTEFAN DINCESCU & MIHAI EMINESCU
POEM [46]
„Ce-mi vânduşi tu mie, vagă Românie?
Cocoloş de patimi fripte-n viitor,
landrele nervoase, foame, sărăcie,
câlă Românie, zgaibă tuturor!”
ŞTEFAN DINCESCU & MIHAI EMINESCU
POEM [47]
Codrule, codruţule,
ne-au storşit, tăicuţule!
Sărbătorile ţi-au rupt,
rămăseşi milog şi supt.
Căpşunarii duc în spate
doinele,-n desagi, crăpate.
Domni cu robă, cu scufie,
ne-au vândut pe veresie
pe la porţi de-mpărăţie.
Cui a oblojit străinii
sparge-i-ar ficaţii câinii,
linciuri-şi-ar în buboi
roiul zilelor de-apoi,
îndrăgi-ne-ar zorile
şi privighetorile,
codrule, codruţule!
ŞTEFAN DINCESCU & MIHAI EMINESCU
POEM [48]
Pe-acilea s-au stors în jale,
cronicarii-mi povestesc,
oasele Măriei sale
Ştefăniţă Vel Dincesc.
Fost-am, domnii mei, în lume
mejde spintecând, cutume –
şiş, furtună într-un bici,
tufănici în solzi de-arici,
samatocul din potir,
pletele ştergând cu mir
păr, cuptor şi căţeluşe,
Golgotă şi picioruşe.
Fost-am urcioraş de-argint.
M-au borât tâmpii râzând.
ŞTEFAN DINCESCU & M.R. PARASCHIVESCU
