CAPTIVI ÎN GOLUL DINTRE NOI
Eu, eu – iluzie divină
fertilizând povestiri
îmi voi ucide hăurile
în albul florilor de cireş
Sufletul – păpădie
cu mănăstiri închise-n potir
în temniţele mele încă e lumină
sângerând aşteptări
de îngeri ce nu vor lua
niciodată
forma zâmbetului tău.
La hotarul ce ne desparte
de strada cu sens unic
îmbătrânind dezamăgiri,
captivi în golul dintre noi
să sting o ultimă lumină
STRĂZILE
din lipsă de altceva
aleile din parc
botează trecătorii
cu nume de flori
întind capcane
umbrelor prea încrezătoare
în destinul lor.
Din lipsă de altceva
vântul mătură umbrele
prin sângele toamnei
într-un tangou de şiraguri...
Ce lacrimă voi îmbrăca
la auzul numelui meu
de floare albastră?!
NU MAI SUNT CEL DE IERI
Strâng curgerea zilei
şi într-un măr o închid
patima roasă de molii
roşul inimii extaziat
pulsează vegetal urcuşul
de dincolo de mirare
eu nu mai sunt cel de ieri
entropia căderii
pătimaş mântui dezmierdarea
în coapsa luminii!
SUFLETELE NOASTRE
Inima veacurilor
nu tulbură ritmul orelor,
doar câte o pasăre
roteşte zborul anotimpurilor
viaţa se mai corodează
pe la încheietura anilor
şi tu mamă aşteptându-mă
în clisura bătrâneţii
sub o grămadă de cioburi,
sufletele noastre şi cerul
se frâng pe muchia zilei
suntem două paranteze
ale aceluiaşi cuvânt...
INTRU ÎN NUMELE MEU
voi rămâne o închisoare pustie
deşert prin care rătăceşte sinele
inima se surpă-ncet
rod întru eternitate
dincolo de margini
intru în numele meu cu smerenie
în ziua ce dă formă trupului
amintirile curg vâscos
peste împlinirea neputinţei...
