 |
| ŞTEFAN DINCESCU, PETRE ISACHI, Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU |
 |
| ŞTEFAN DINCESCU |
 |
ŞTEFAN DINCESCU
|
 |
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU,
DUMITRU BRĂNEANU, ŞTEFAN DINCESCU |
 |
DUMITRU BRĂNEANU, Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, ŞTEFAN DINCESCU
|
 |
Prof. FLORIN DANIEL DINCĂ,
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU
|
 |
| ŞTEFAN DINCESCU, IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA |
 |
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU,
Prof. FLORIN DANIEL DINCĂ,
IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA
|
 |
IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA PRIVEGHI AM FOST
Cuvintele ce vin, izvor să se facă
alături, dulce izvor;
lângă ele, lângă ele
voi trebui mereu găsit;
nu mai am nici un zbor;
de-acum eu cu mine
spornic învăţând de la copii,
de la trecători, de la dobitoace,
de-acum eu pe mine strigându-mă
tu, celălalt, vino-ncoace;
de-acum eu cu mine
zidindu-mă lângă drum;
toţi, care treceţi, învăţaţi-mă:
sunt scorbură neştiutoare,
orbire de fum.
Priveghi am fost şi m-am făcut poveste;
eu am spus mereu de drumul
celui ce se duce;
o, târziu pricep, târziu,
că sunt neştiutorul;
pentru mine toate drumurile sunt răscruce.
OCTAVIAN
VOICU
|
 |
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU,
ŞTEFAN DINCESCU |
 |
| OCTAVIAN VOICU |
 |
ŞTEFAN DINCESCU, SARA AGOP
„Cred în poemul-rugăciune. Într-o asemenea rostire, se adună toată
«deofiinţa» noastră, a Omului.
Cred, împreună cu alţi poeţi, că orice poet autentic este rugăciune, întrezărire de absolut, rostire maximă. Limbajul
poetic este numirea fiinţei noastre!
Cuvintele sunt mari, dar mă locuieşte această propensiune, acest dor. Scriem un poem neîntrerupt. Nu mă interesează să scriu metafore, cuvinte sărace,
înstrăinate, figuri de vorbire în
sine. Chiar dacă ele sunt, mai mult sau mai puţin, ingenioase. Când ne rugăm lui Dumnezeu, toate
limbile sunt universale, de «circulaţie» cosmică!În această«întemeiere» nu
sunt limbi mari, mijlocii, mici!”
OCTAVIAN VOICU
Din
„VIOREL SAVIN,
Creatori din Moldova de Mijloc” (2005)
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU, IULIANA, FATMA
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU, IULIANA, IONUŢ
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU, ALEXANDRA, KARINA
|
 |
PETRE ISACHI, Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU,
ŞTEFAN DINCESCU |
 |
IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA INTRĂ SUFLETUL TĂU ÎN MINUNE
Bat clopotele toate
să te cheme la rugăciune,
intră sufletul tău în minune,
Doamne, de la miresme nu-L mai scoate,
nu-L mai scoate de la lumina ca mierea,
lasă-L să-şi ia de-acolo puterea,
să-şi ia cuvântul, să-şi ia poezia
şi uşor să umble ca păpădia
şi ca un fluture
şi nimic să-l scuture.
Ascultă cum clopotele bat
şi te cheamă la împărat!
OCTAVIAN
VOICU
|
PETRE ISACHI
 |
PETRE ISACHI, ŞTEFAN DINCESCU
|
 |
PETRE ISACHI, Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU,
ŞTEFAN DINCESCU |
 |
PETRE ISACHI
|
 |
ŞTEFAN DINCESCU
ÎN
TOATE DIMINEŢILE TALE
Caută în toate dimineţile
tale
Chipul curat al stelei
Care te-a privegheat,
Firul care ţi-a liniştit auzul –
Şi pasărea care te-a
legănat.
Caută în toate dimineţile
tale
Cântecul care închide
rănirea,
Care înalţă suflarea,
Care se depărtează de
ţărmuri în spaimă.
Caută ce poţi numi,
Ce vămile cuvântului prind,
Ce sufletul tău speră.
În toate dimineţile tale
fii
Lacrima pe care soarele
O va răsfrânge în mii de
feţe,
O va zidi ca pe un astru.
OCTAVIAN VOICU
|
 |
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU,
ŞTEFAN DINCESCU |
 |
| ŞTEFAN DINCESCU |
 |
| ŞTEFAN DINCESCU |
 |
| ŞTEFAN DINCESCU |
 |
CLASA A VII-A B
POEM
(Cel
obosit caută în ţărâna lui,
Mângâie
cochilia melcului, veche,
Priveşte,
până simte două piroane în frunte,
Cum
paingul ţese plasa
îngrozitor
de sigur...)
La
o margine de lume crematoarele
Aşteaptă
toamna.
Curând
şi din pomul meu va pleca anul.
Ce
sunt, ce cunosc?
Cine
eşti tu, doamnă, de care m-am încălzit
Şi-am
uitat că moartea
Nu
e asemenea cu viaţa?
Tu,
eşti mai mult decât mine?
Doamnă,
toamnă, cine sunteţi voi,
Cine
sunt eu,
Dar
cine e cel care ne-a crescut
Viţa-de-vie
până sub geamuri?
OCTAVIAN VOICU
|
 |
| CLASA A VII-A B |
 |
CLASA A VII-A B
PORT LUMEA
Port
lumea ca pe o lacrimă
Şi
sunt uitatul de mine
Ca
pasărea acoperiş pustiului.
O,
lângă casa aceasta dintr-un arbore
Ce
încercări voi primi!
Ce
primeniri!
De-o
seamă cu mine sunt toate?
Rana
mea este rana tuturor?
Şi trunchiul
meu este trunchiul
Acelei
păduri în care-şi scoate
Puii
privighetoarea?
Mie,
în fără de margini,
Cu
toate-s de-ajuns?
Pot,
priveghind, doar să-ntreb
Sunt
umbră mai mult sau sunt cuvânt?
OCTAVIAN VOICU
|
 |
FLORENTINA DINCĂ, PETRE ISACHI, DUMITRU BRĂNEANU, ŞTEFAN DINCESCU,
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU |
 |
| CLASA A VI-A A |
 |
| CLASA A VI-A A |
 |
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU,
FLORENTINA DINCĂ, DUMITRU BRĂNEANU, PETRE ISACHI, ŞTEFAN DINCESCU |
 |
DUMITRU BRĂNEANU, ŞTEFAN DINCESCU
|
 |
|
IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA |
 |
PETRE ISACHI, DUMITRU BRĂNEANU,
ŞTEFAN DINCESCU |
 |
DUMITRU BRĂNEANU
|
 |
DUMITRU BRĂNEANU
|
 |
DUMITRU BRĂNEANU
DE VREME CE TOATE
Am găsit că apa acestui loc
este limpede
Şi vânturile blânde,
Am aflat un loc bun
Sub un crug pe care-l voi
stăpâni –
Spune cel ce întemeiază.
Şi de vreme ce toate sunt
prielnice
Aici vreau să mă înalţ.
Vreau să fiu fruct al
acestui loc
Şi mormânt bogat.
Izvorul va creşte în
preajma mea
Şi copacul grădinii va
înflori –
Cei ce vor veni şi din
stele
Mă vor afla aici –
Numai cel ce a stat pe un
loc ştie
Al cui este şi care-i
obiceiul.
OCTAVIAN VOICU
|
 |
|
IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA |
 |
| IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA |
 |
|
IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA |
 |
|
IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA |
 |
|
IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA |
 |
|
IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA |
 |
IULIANA, FATMA, ALEXANDRA, KARINA
„VAI, CÂTĂ NĂDEJDE ERAI!...”
POEM (1)
Vai, cât de
plăpândă erai!
Şi-un fluture pricăjit ar fi fost
în stare,
lină lumină calină,
să te poarte-n spinare!
Vai, câtă nădejde erai
să cârpeşti plăgile veacului
picurând în urechile acului
şi steaua, şi sângele tău!
Toamne lingave din elegii şiroind,
Doamne, îmi ciuruiră hotarul!
Aştept tremurând, cântând şi visând,
să vii, în poem, cu amnarul!
POEM
(2)
Vântul ezita să te atingă,
florile se ruşinau
pipăindu-ţi crăcanele.
Poemele îşi înfigeau condeiul
în tângă,
soarele opărea teii,
castanele.
Pantofii noştri aveau
găuri în talpă,
sufletul meu înflorea în
cămăşi de urzici.
Vai, dintre toate
lighioanele pământului
eu semănam cu prostovanul
arici!
Azi zboară deasupra
neamului meu
excitate păsări de pradă.
Şerpii
cu ochii prăvăliţi în seu
au ţâşnit, luluind, la
paradă.
POEM (3)
Dă spicul despărţirii între noi,
aţâţi povestea gurii tale.
Huceagurile s-au mecit
de-o toamnă cu nămeţii-n foale.
Dă spaima despărţirii între noi,
podarii pipăie părere,
flămândă gura mestecă, sticlind,
struguri de vid, măceşe de tăcere.
Dă greaţa despărţirii între noi,
a căpiat bufonul rănii tale.
Vai, mierlele s-au storcoşit
de-o iarnă putrezind ocoale!
POEM (4)
Vara prezidează colocvii de
greieri,
parcă în ziduri scapără oase
pe oase.
Recolta-voi angoasă. Vino să
treieri!
Vidul scutură pe case poame
zemoase.
Mistreţii cu felinare de
ceară
scociorăsc, după jir, în
vaierul meu.
Haidăii Bacăului jură că sunt
ţăpligă sărind din sânge de
zeu.
Versuri mi se masacrează pe
limbă,
sicarii dau iama dintr-un vis
amărât.
Gheara Menadei, custură
fugoasă,
mă râcâie, Doamne, în steaua
din gât!
POEM (5)
Otravă,
coifuri s-au iţit
în balele ospăţului din casă.
Eşti geamănul ecoului din vis,
dârz flaut ciocârtit de-o coasă.
Ai vrea femeia, fătul să-ţi alinte
zdrobită carnea, însă reci
odăile ţi-s goale. Ora minte.
La ţâţa Clitemnestrelor petreci.
Tăios te zăbreleşti într-o fântână,
din stern îţi sare un izvor.
Adormi. Visezi storcând în mână
zemos luceafăr cârtitor.
ŞTEFAN DINCESCU
|
 |
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
|
 |
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
|
 |
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
|
 |
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
|
 |
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
|
 |
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
|
 |
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
|
 |
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018
SCRIE
DESPRE IUBIRE
Scrie despre iubire strigă în gura mare
pune mâna pe inimă
tu care ai cuvânt
nu peste mult Domnul va veni pe pământ
să ne întrebe de darul ce ni L-a lăsat
de Legea cea dreaptă
şi de toate câte cu ea sunt
scrie despre iubire nu pregeta
de iubire toată răutatea se teme
spune tuturor aceastea cu vreme şi fără vreme
eşti cel cărui s-a dat cuvântul spre a-l întrupa
OCTAVIAN
VOICU
|
 |
| DUMITRU BRĂNEANU, FLORENTINA DINCĂ |
 |
COSMINA, ANDI
OBICEI
Acolo, pe
deal, la Viforeni
acum se fac dezgropări de oameni vechi
şi vin peste oasele
părăduite se toarnă
şi cuvinte de iertare se
spun;
acolo, pe deal, la Viforeni
în bisericuţa de lemn
se petrece toată lacrima
mamei,
se adună toată
amintirea.
Acolo eşti cu rădăcina,
trup al meu,
acolo-i bunicul, bunica,
acolo-i pasărea, care
toată primăvara
găseşte liniştea
liniştii
ca să-şi scoată puii.
La deal s-au dus toţi,
la deal s-au dus toţi
şi nici unul nu s-a
lăsat la vale,
şi nici unul nu sa lăsat
la vale
cum atât de uşor i-ar
fi fost,
cum atât de uşor
le-ar fi fost
dumnealui, dumnealor, dumisale… OCTAVIAN VOICU |
 |
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU, O.V.NEW 2018,
ŞTEFAN DINCESCU, O.V.NEW 2018 |
 |
Prof. ANDREEA TAMARA BOGHIU,
Prof. FLORIN DANIEL DINCĂ, O.V.NEW 2018
TAINA SĂRBĂTOARE RARĂ
Şi poezia are duminicile ei
când devine rugăciune
nu se mai lasă scrisă pe genunchi bătută la maşină ci numai şoptită acolo în tăcere
lângă zidul vechi
pe care lipite în
zugrăveală
chipuri neştiute aşteaptă
tu care nu ştii cum se
numesc acele cuvinte
cu care te mângâi şi le şi
uiţi până acasă
poate eşti chiar sacra
rostire
cum Domnul a zis aşa să se
facă
şi va fi umbra ta o pânză
rară
prin care stelele scapără
ninse cu uitare
OCTAVIAN
VOICU
DAR EU VĂ SPUN
Dar
eu vă spun: e o părere că ştii
Pe
de rost cum va arăta iarba
Din
primăvara ce vine –
E o
amăgire că înfrunzirea
Va
fi cum a fost cea dintotdeauna.
Eu
spun: miracolul există
Şi
nimic nu a mai fost,
Şi
totul e altceva.
Spun:
sufletul poate îmbătrâni,
Ochiul
şi urechea pot deveni nepricepute.
Pot
minţi, pot să se sature de viaţă.
Spun:
minunile se întâmplă.
Frunza
pe care o veţi vedea
Va
fi altă frunză,
Firul
pe care îl veţi vedea
Va
fi alt fir,
Steaua
deasupra altă stea.
Tu,
din colţul tăcerii, eşti prea devreme
Ieşit
din această vale,
De
nu auzi cântările, rodirile,
De
ochiul tău nu vede pe ceruri
Primeniri...
OCTAVIAN VOICU
EL, DE PE BUZELE CĂRUIA...
Poetul
– piatra din unghi –
Cel
ce ţine cumpăna graiului
Cel
ce stăpâneşte zidirea,
Îl
vei întâlni printre ierburile anului,
Printre
turnuri şi cupole,
Pretutindeni
unde viaţa învinge moartea;
Unde
hotarele necunoscutului adumbresc.
El,
în rasă de înţelept,
Rostind
cuvântul de aur
El,
preamărind pământul – steaua de viaţă –
Care
ne ţine una cu nemărginirile.
El,
care nu poate fi niciodată în linişte
De
nu ştie bune temeiurile lumii –
El –
speranţa că focul
Nu
s-a pierdut,
Că
povestea nu s-a sfârşit.
El,
de pe buzele căruia cuvântul se naşte viu,
întemeind.
OCTAVIAN VOICU
DOAMNE, RUG APRINS
Doamne, rug aprins deplin vederii,
stâlp prin nor, cum chiar şi suntem orbi,
rouă de azur parcă ne sorbi,
mână-ntinsă spre surpări căderii!
E târziul cum veniri de corbi,
se aşază în catapetesme
pe ruine lâncedele besne,
somnul văduv neprimind să-l dormi.
Spinele căzut dintr-o cunună
tălpii tale-i mântuire-n lespezi,
ce cătai cu tine nu s-adună,
pune un mărgean pe gât de lebezi.
Pe un jilţ tot sprijineai ceasloave
la bătrân şi mărginind ostroave!
OCTAVIAN VOICU
UN NOR STRĂIN Un nor străin pe steaua ta de-acasă
lumina
despicând ţărâna
şi
un cuvânt umbla din nou pe ape
şi
semnul se trăgea din Carte
ci
auzind cum cosmosul respiră
melodios
închipuind o liră
lucra
temeiul tuturor să şadă
lumina
peste el tornadă
era
la veacul ca un fir de praf
ce-l
scutură-un copil dintr-un canaf
şi-aripa
unui flutur îl tresare
făcând
din el o insulă în mare
se
însera şi Fiul şi cu Duhul
mergeau
la Tatăl înroşind văzduhul
cum
ai scăpa un picur pe-un mărgean
fantastic
se-ntinzând peste ocean
mai
preste ţărm de la genune
de
dimineaţă stăm minune!
OCTAVIAN VOICU
|
