Prof. FLORIN DANIEL DINCĂ
|
Prof. FLORIN DANIEL DINCĂ
|
ŞTEFAN DINCESCU„DALTA ŞI GÂNDUL” [5]„Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Nu
trebuie să silim materialele să vorbească în limba noastră, ci trebuie să le
aducem până la acel punct, unde alţii vor înţelege limba lor. ”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Colaborarea
intimă între artist şi materialele folosite, precum şi pasiunea care uneşte
bucuria meseriaşului – cu elanul vizionarului, îl duc pe rând la esenţializare,
la forma ideii în sine... Sculptorul trebuie să îşi pună spiritul în armonie cu
spiritul materialului.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Când nu mai
suntem copii, suntem deja morţi.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Arta ar trebui să fie numai bucurie!... De aceea,
nu există «artişti», ci numai oameni care simt nevoia să lucreze, întru
bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Arta rămâne o taină şi o
credinţă. Iar când se face după vreo teorie, este
falsă.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Arta trebuie să apropie,
iar nu să depărteze; să umple, iar nu să sape prăpăstii în bietele noastre
spirite, şi aşa destul de răscolite de întrebări.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Artistul trebuie să ştie
să scoată la suprafaţă fiinţa din interiorul materiei şi să fie unealta care dă
la iveală însăşi esenţa sa cosmică, într-o existenţă cu adevărat vizibilă.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Arta este altceva decât
redarea vieţii, este transfigurarea ei.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
|
„DALTA ŞI GÂNDUL” [6]
„Raţiunea de a fi a artiştilor
este aceea de a revela frumuseţile lumii.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Eu vă vorbesc numai despre acea sculptură
care posedă viaţa ei proprie; iar nu despre una care ar avea vreo formă asemănătoare
vieţii. De altfel, întotdeauna: teoriile simple şi pure sunt eşantioane fără de
valoare; numai acţiunea contează.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Arta – poate cea mai desăvârşită a fost
concepută în timpul copilăriei umanităţii. Căci omul primitiv uita de grijile
cele domestice şi lucra cu multă voioşie. Copiii posedă această bucurie
primordială. Eu aş vrea să re-deştept sentimentul acesta în sculpturile mele.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Teoriile nu-s decât
mostre fără de valoare. Numai fapta contează.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Lumea poate fi salvată
prin artă. Artistul face, în fond, jucării...pentru oamenii mari; el este ca şi
viermele de mătase.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Nudurile din arta plastică nu sunt atât de
frumoase ca nişte broaşte râioase.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
|
„DALTA ŞI GÂNDUL” [7]
„Din toată lumea – numai
românii şi africanii au ştiut cum să sculpteze în lemn.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Când nu mai eşti copil, ai murit de mult.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„O sculptură nu se sfârşeşte niciodată în
postamentul său, ci se continuă în cer, în piedestal – şi în pământ.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Eu nu sunt nici suprarealist, nici baroc,
nici cubist; şi nici altceva de soiul acesta; eu, cu noul meu, vin din ceva
care este foarte vechi.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Prefer să creez aceste sculpturi şi să
greşesc; decât să nu greşesc şi să recreez pe Venus din Milo – căci Venus din
Milo a mai fost creată odată şi este, vai, insuportabil de bătrână.”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
„Eu mă aflu acum foarte aproape de Dumnezeu,
şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână spre El, ca să îl pipăi!... Îl voi
aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu...”
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
|