VÂNT
Toamna a ţipat c-un trist accent,
Văzul cade neatent,
Vântul sună lemnăria,
Bate gol, în poloboace, butnăria.
Lângă uşă frunzele s-au strâns,
De departe vin ecouri vechi de plâns,
Brumă, toamnă literară,
Pe drum prăfăria se duce fugară.
Şi-am stat singur supărat
În zăvoiul decadent,
Şi prin crengile-ncâlcite mi-am notat
Versuri fără de talent.
NOTE DE PRIMĂVARĂ
Verde crud, verde crud...
Mugur alb, şi roz şi pur,
Vis de-albastru şi de-azur,
Te mai văd, te mai aud!
Oh, punctează cu-al tău foc,
Soare, soare...
Corpul ce întreg mă doare,
Sub al vremurilor joc.
Dintr-un fluier de răchită,
Primăvară,
O copilă poposită la fântână
Te îngână
Pe câmpia clară...
Verde crud, verde crud...
Mugur alb, şi roz şi pur,
Te mai văd, te mai aud,
Vis de-albastru şi de-azur.
GOL
Dă foşnet frunza măruntă,
Umbra e rece-n pădurea sonoră –
O mirare tăcută, poate cruntă,
O ameţire de toamnă, de-o horă.
Un haos vrea să mă ducă
De unic uitând, şi de număr –
Un foşnet uscat mă usucă,
Pe-un arbore plâng ca pe-un umăr.
Şi sfârâie-o ploaie uşoară
Pe râpi, pe pădurea uscată –
Caverna de-odinioară...
Şi zarea-ntunecată...
VALS DE TOAMNĂ
La geamuri, toamna cântă funerar
Un vals îndoliat, şi monoton...
– Hai, să valsăm, iubito, prin salon,
După al toamnei bocet mortuar.
Auzi, cum muzica răsună clar
În parcul falnic, antic, şi solemn, -
Din instrumente jalnice, de lemn,
La geamuri, toamna cântă funerar.
Acum, suspină valsul, şi mai rar,
O, lasă-mă acum să te cuprind...
– Hai, să valsăm, iubito, hohotind,
După al toamnei bocet mortuar.
DIMINEAŢĂ
O cafea neagră... şi-o ploaie de
gheaţă,
Când spirtul mai arde culori în
odaie –
O privire pe-o carte, pe straie,
Şi pasul mă-ndrumă în dimineaţă.
Cum frigul, tremurând ca o
veste,
Tot plânge de-al meu şi de-al
tău...
Tot mai mult am rămas cu ce
este,
Şi plouă cu-o părere de rău.
Am uitat dacă merg... încă tot
mă iubesc...
Am ajuns la timp, ocup şi un
loc.
Dar gândul apasă cu greul său
bloc...
E numai vedere... nu mai pot să
vorbesc...
FRIG
Sunt lângă un gard rupt,
Şi vântul bate cu frunze ude –
Sunt mai urât, sunt supt,
Frigul începe sticla s-o asude.
Pe strada aplecată la vale
E-o toamnă ca o poezie veche –
Vântul împinge fusta femeilor în cale,
Cu una din ele nu mai putem fi o pereche.
Toamna rupe afişe şi flori,
E mai trist departe-n prăpăstii –
Să faceţi foc pe zi de mai multe ori;
O, trebuie să fie trist departe-n prăpăstii.
Fulgi de zăpadă rătăcitori...
