PLUMB
Dormeau adânc sicriele de plumb
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt –
Stam singur în cavou... şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb şi-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort... şi era frig...
Şi-i atârnau aripile de plumb.
DECOR
Copacii albi,
copacii negri
Stau goi în parcul
solitar:
Decor de doliu,
funerar...
Copacii albi,
copacii negri.
În parc
regretele plâng iar...
Cu pene albe, pene
negre
O pasăre cu glas
amar
Străbate parcul
secular...
Cu pene albe, pene
negre.
În parc fantomele
apar...
Şi frunze albe,
frunze negre;
Copacii albi,
copacii negri;
Şi pene albe, pene
negre,
Decor de doliu,
funerar...
În parc
ninsoarea cade rar...
LACUSTRĂ
De-atâtea nopţi aud
plouând,
Aud materia
plângând...
Sunt singur, şi mă
duce-un gând
Spre locuinţele
lacustre.
Şi parcă dorm pe
scânduri ude,
În spate mă
izbeşte-un val –
Tresar prin somn,
şi mi se pare
Că n-am tras podul
de la mal.
Un gol istoric se
întinde,
Pe aceleaşi vremuri
mă găsesc...
Şi simt cum de
atâta ploaie
Piloţii grei se
prăbuşesc.
De-atâtea nopţi aud
plouând,
Tot tresărind, tot
aşteptând...
Sunt singur, şi mă
duce-un gând
Spre locuinţele
lacustre...
SONET
E-o noapte udă,
grea, te-neci afară.
Prin ceaţă - obosite,
roşii, fără zare –
Ard, afumate,
triste felinare
Ca într-o crâşmă
umedă, murdară.
Prin măhălăli mai
neagră noaptea pare.
Şivoaie-n case
triste inundară –
Şi auzi tuşind o
tusă-n sec, amară –
Prin ziduri vechi
ce stau în dărâmare.
Ca Edgar Poe mă
reîntorc spre casă,
Ori ca Verlaine,
topit de băutură –
Şi-n noaptea asta
de nimic nu-mi pasă.
Apoi, cu paşi de-o
nostimă măsură,
Prin întunerec
bâjbâiesc prin casă,
Şi cad, recad, şi
nu mai tac din gură.
PĂLIND
Sunt solitarul
pustiilor pieţe
Cu tristele becuri
cu pală lumină –
Când sună arama în
noaptea deplină
Sunt solitarul
pustiilor pieţe.
Tovarăş mi-i râsul
hidos, şi cu umbra
Ce sperie câinii
pribegi prin canale;
Sub tristele becuri
cu razele pale,
Tovarăş mi-i râsul
hidos, şi cu umbra.
Sunt solitarul
pustiilor pieţe
Cu jocuri de umbră
ce dau nebunie;
Pălind în tăcere
şi-n paralizie, -
Sunt solitarul
pustiilor pieţe...
AMURG
VIOLET
Amurg de toamnă
violet...
Doi plopi, în fund, apar în siluete: -
Doi plopi, în fund, apar în siluete: -
Apostoli în odăjdii
violete -
Oraşul tot e
violet.
Amurg de toamnă
violet...
Pe drum e-o lume
leneşă, cochetă;
Mulţimea toată pare
violetă,
Oraşul tot e
violet.
Amurg de toamnă
violet...
Din turn, pe câmp,
văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în
pâlcuri violete,
Oraşul tot e
violet.
DECEMBRE
Te uită cum ninge
decembre...
Spre geamuri,
iubito, priveşte –
Mai spune s-aducă
jăratec
Şi focul s-aud cum
trosneşte.
Şi mână fotoliul
spre sobă,
La horn să ascult
vijelia,
Sau zilele mele - totuna
–
Aş vrea să le-nvăţ
simfonia.
Mai spune s-aducă
şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai
aproape, -
Citeşte-mi ceva de
la poluri,
Şi ningă... zăpada
ne-ngroape.
Ce cald e aicea la
tine,
Şi toate din casă
mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge
decembre...
Nu râde...
citeşte-nainte.
NEVROZĂ
Afară ninge
prăpădind,
Iubita cântă la
clavir.
Şi târgul stă
întunecat,
De parcă ninge-n
cimitir.
Iubita cântă-un marş
funebru,
Iar eu nedumerit mă
mir:
De ce să cânte-un
marş funebru
Şi ninge ca-ntr-un
cimitir.
Ea plânge şi-a
căzut pe clape,
Şi geme greu ca în
delir...
În dezacord
clavirul moare,
Şi ninge ca-ntr-un
cimitir.
Şi plâng şi eu, şi
tremurând
Pe umeri pletele-i
resfir...
Afară târgul stă
pustiu,
Şi ninge ca-ntr-un
cimitir.
MOINĂ
Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge –
Şi ninge, şi plouă.
Şi noaptea se lasă
Murdară şi goală;
Şi galbeni trec
bolnavi
Copii de la şcoală.
Şi-s umezi păreţii,
Şi-un frig mă
cuprinde
Cu cei din morminte
Un gând mă
deprinde.
Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge –
Şi ninge, şi plouă.
NERVI
DE TOAMNĂ
E toamnă, e foşnet,
e somn...
Copacii, pe stradă,
oftează;
E tuse, e plânset,
e gol...
Şi-i frig, şi
burează.
Amanţii, mai
bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac
gesturi ciudate –
Iar frunze, de
veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc,
şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund
mă-ntristează –
Îmi vine să râd
fără sens,
Şi-i frig, şi
burează.
SEARĂ
TRISTĂ
Barbar, cânta
femeia-aceea,
Târziu, în
cafeneaua goală,
Barbar cânta, dar
plin de jale, -
Şi-n jur era aşa
răscoală...
Şi-n zgomot monstru
de ţimbale
Barbar, cânta
femeia-aceea.
Barbar, cânta
femeia-aceea...
Şi noi eram o ceată
tristă –
Prin fumul de ţigări,
ca-n nouri,
Gândeam la lumi ce
nu există...
Şi-n lungi,
satanice ecouri,
Barbar, cânta
femeia-aceea.
Barbar, cânta
femeia-aceea,
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi nici nu ne-am
mai dus acasă,
Şi-am plâns cu
frunţile pe masă,
Iar peste noi, în
sala goală, -
Barbar, cânta
femeia-aceea...
NOTE
DE TOAMNĂ
Tăcere... e toamnă
în cetate...
Plouă... şi numai
ploaia dă cuvânt –
E pace de plumb, e
vânt, şi pe vânt
Grăbite, trec
frunze liberate.
Deschide, dă
drumu,-adorato,
Cu crengi şi foi
uscate am venit;
În târg, o fată
tristă a murit, -
Şi-au dus-o pe
ploaie, şi-au îngropat-o...
Dă drumu, e toamnă
în cetate –
Întreg pământul
pare un mormânt...
Plouă... şi peste
târg, duse de vânt,
Grăbite, trec
frunze liberate.
AMURG
ANTIC
Havuzul din dosul
palatului mort
Mai aruncă, mai
plouă, mai plânge –
Şi stropii căzând,
în amurg, iau culori:
De sineală, de aur,
de sânge.
Pluteşte un lanţ de
lebede albe,
Iar visul din parc
în lac se resfrânge –
Amurgul pe lebede
pune culori:
De sineală, de aur,
de sânge.
Uitate, statuiele
albe privesc,
Albe visând c-un
aer ce plânge –
Şi lasă amurgul pe
ele culori:
De sineală, de aur,
de sânge.
CUPTOR
Sunt câţiva morţi
în oraş, iubito,
Chiar pentru asta
am venit să-ţi spun;
Pe catafalc, de
căldură-n oraş, –
Încet, cadavrele se
descompun.
Cei vii se mişcă şi
ei descompuşi,
Cu lutul de căldură
asudat;
E miros de cadavre,
iubito,
Şi azi, chiar sânul
tău e mai lăsat.
Toarnă pe covoare
parfume tari,
Adu roze pe tine să
le pun;
Sunt câţiva morţi
în oraş, iubito,
Şi-ncet, cadavrele
se descompun.
TOAMNĂ
Răsună din margini
de târg
Un bangăt puternic
de armă;
E toamnă... metalic
s-aud
Gorniştii, în fund,
la cazarmă.
S-aude şi-un clopot
de şcoală,
E vânt, şi-i
pustiu, dimineaţă;
Hârtii şi cu
frunze, de-a valma,
Fac roată-n
vârteje, pe-o piaţă.
Se uită în zări
catedrala,
Cu turnu-i sever şi
trufaş;
Grădina oraşului
plânge,
Şi-aruncă
frunzişu-n oraş.
Şi vine, ca-n vremi
de demult,
Din margini, un
bucium de-alarmă,
E toamnă... metalic
s-aud
Gorniştii, în fund,
la cazarmă.
PLUMB
DE IARNĂ
Iarna, de-o vreme, mă
duce regretul
Prin crânguri, pe
margini de linii ferate –
Trec singur spre
seară pe ape-ngheţate
Când fâlfâie, pe
lume, violetul.
Paloarea, mutismul
minează-al meu piept
Pe satele ninse
crai-nou când apare;
Trec singur pe
poduri de fier solitare,
Şi-aştept în
zăpadă... dar ce mai aştept?
Hau!... hau!...
depărtat sub stele-ngheţate.
În noaptea grozavă
la cine voi bate?...
O, vis... o,
libertate...
Hau!... hau!... depărtat
sub stele-ngheţate.
PLUMB
DE TOAMNĂ
De-acum, tuşind, a
şi murit o fată,
Un palid visător
s-a împuşcat;
E toamnă şi de-acum
s-a-nnoptat... –
Tu ce mai faci,
iubita mea uitată?
Într-o grădină
publică, tăcută,
Pe un nebun l-am
auzit răcnind,
Iar frunzele cu
droaia se desprind;
E vânt şi-orice
speranţă e pierdută.
Prin târgu-nvăluit
de sărăcie
Am întâlnit un
popă, un soldat...
De-acum pe cărţi
voi adormi uitat,
Pierdut într-o
provincie pustie.
De-acum, au şi pornit
pe lumea eronată
Ecouri de revoltă
şi de jale;
Tot mai citeşti
probleme sociale...
Sau, ce mai scrii,
iubita mea uitată?
NERVI
DE PRIMĂVARA
Primăvară...
O pictură parfumată
cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri
de un nou poet;
În oraş suspină un
vals din fanfară.
O nouă primăvară de
visuri şi păreri...
O lungă deşteptare
zvoneşte împrejur,
E clar şi numai
soare.
La geamul unei
fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în
zarea de azur.
O nouă primăvară pe
vechile dureri...
Apar din nou
ţăranii pe hăul din câmpie,
În infinit pământul
se simte tresăltând:
Vor fi acum de
toate cum este orişicând,
Dar iar rămâne
totul o lungă teorie.
O, când va
fi un cântec de alte primăveri?!...
