DAN PETRUŞCĂ, TREBUIE SĂ TRĂIM CU BARBARII

DAN PETRUŞCĂ, TREBUIE SĂ TRĂIM CU BARBARII

TREBUIE SĂ TRĂIM CU BARBARII

Târgul acesta de provincie este

parcă un fel de Bacău

ştiu de mult că dacă nu sunt atent

cad în hău

locul de care vorbesc e orice

s-ar spune un centru al lumii

aici vor năvăli într-o zi

din capitala imperiului hunii

şi atunci se vor auzi veşti

despre mine

despre tine că eşti

de o frumuseţe care înspăimântă

uneori adorată în templu

când îmi aduc aminte să te contemplu

şi când eşti cântată în pieţe de aezi

privindu-mă atent s-ar putea totuşi

câteodată să nu mă vezi

să nu mai ai niciun ochi pentru mine

şi nici pentru vreun rapsod

aproape nerod

beţiv şi aproape nebun

după vreo mie de ani nu prea mai am ce să-ţi spun

pentru că marile ode s-au scris

e foarte posibil ca aşteptându-te noaptea

să mă trezesc că mă bâlbâi în vis

că nu mai ard cu muzele în vreo narcoză

în blugi eul liric va fi căzut în proză

şi-ar trebui să mai ştii că discursul

e deja pieziş şi eclectic

că lirismul s-a convertit

s-a degradat în epic

iar dinţii frumoşi ai zeiţelor au carii

şi că trebuie să trăim cu barbarii 

ÎNSPRE O MIE UNA DE NOPŢI 

Ordine ritm şi oarecum bezmetic

cât se poate pe-nţeles şi ermetic

mai puţin zgomotos şi-aproape muzical

câteodată mă fac atemporal

părăsesc naibii computerul cluburi de noapte

avion motocicletă asfalt şi fug dintr-un târg

unde sânii fetelor dau în pârg

şi mă las purtat de vorba ei prefăcută

care mă-nhaţă

până când istorisirea-mi ţine loc de viaţă

de la persanii Ahemenizi Sasanizi şi până la

Abassizi să zicem sau înţeleptul arab Masudi

poveste în poveste din poveste se răspândi

şi-atunci mi-am închipuit că trebuie

să spun şi eu

sau să scriu un fel de balade

să aşez vreme şi locuri în acolade

întors şi destul de adormit în Levant

ziua tată să fiu şi seara amant

ea să mă povestească noapte de noapte

iar dimineaţa să-mi mângâie

degete pântec spinare obraz

cu buzele ei cărnoase şi dulci

semănând indecis cu petale de

trandafiri de Shiraz

şi-n cele din urmă cum e cu Şahrazada

să simt că arde-n trupul ei zăpada

în schimb ascultătorului cititorului neatent

frumos gângav agresiv şi frenetic

să-i ofer de exemplu un festin poetic

iar ei să-i tai oare capul în fiecare dimineaţă

să se repete în amestec moarte şi cu viaţă

sau mult mai bine ar fi

să-i ţin fesele în palme

imnuri pe lumină să-i închin şi sudalme

dar să-i ascult cu evlavie în fiecare noapte

toate celelalte cuvinte

când mi le şopteşte

şi mă minte 

S-AR PUTEA 

S-ar putea să nu fie bine

să beau cucută

nici nu prea ştiu dacă

pentru viaţă sau pentru moarte ajută

n-ar rămâne desigur în urma mea

vreun discipol să-mi păstreze

memoria prin dialoguri

s-ar zice că înţelepciunea sau

chiar frumuseţea cum e ea în bikini

şi cu sânii umflaţi de silicon

vine pe bloguri

tocmai când mă pregătesc să miros

o idee la cafea dimineaţa

cu nasul insinuat indecent între

pagini de carte

altcumva altceva şi totuşi la fel

sunt coapsele ei lungi muzicale

puful zbârlit invizibil după ureche

pântecul ei de femeie bântuit

de spasme dulci

chemându-mă

sau altfel spus toate ale ei

sunt la schimb cu o filă proaspătă

atunci când lumina soarelui scăpată

însă de mult parcă

n-am mai auzit nimic despre ea

poate că nici nu mai este

dar încă o ţin răsfăţată în poveste 

SPAŢII CONFUZE 

Ce-o fi mă-ntrebam tare în gând

în colţul camerei mele codrii vuiau

soarele se-ascundea prăfuit

în spatele şifonierului

pe rafturi cărţile ardeau cuminţi

Doamne era seară era dimineaţă

ea dormea uitată-n hard-disk

se-ntindea leneşă

ca o câmpie spre sud

o aură de tristeţe incendiată

de miresme peste capul ei

cerul se curba dedesubt

se vedea o cupolă în ape

izvoare-ngheţate ieşeau din pământ

coloane drepte în fumuri lăptoase

ea îşi întindea trupul

răsucindu-se-n somn

de pe-o parte pe alta

o mână un deget de la picior

limba ei dulce şi roză

ceva nesfârşit de aproape

o floare carnivoră ieşea

prin sticla monitorului

spre mine ispitindu-mă adormită

acolo undeva în memoria lumii

încă 

ŞTIU 

O reconstruieşti îmi spui este

o imagine nu e chiar ea

dar eu ştiu îmi aduc bine aminte

că o simţeam pe piele curgând

cum strecori printre degete

nisipul fierbinte

sau că trupul ei înflorit

mirosea prelung a livadă

când în fiecare dimineaţă

se ridica dezbrăcată şi aburind

din zăpadă

e greu de crezut că o fiică

a plăcerii fiind şi trimisă

de Ghilgameş în pustie

plecând din Uruk

l-a cunoscut s-a îndrăgostit

de Enkidu sau de mine

socializând mai întâi pe facebook

fiindcă până la urmă

ce spun eu ce ea îmi spune

despre mine e ficţiune

sau mă întreb ar trebui să aud

din şirul nesfârşit de şoptiri

o voce impersonală o străină gură

care face din ziua mea

de ieri literatură

ştiu de la tine că timpul

mort şi-ntinde trupul

şi nu se face istorie

timp de fapt nici nu e

ci doar memorie 

ÎNTR-O ZI 

Într-o zi un prieten mi-a spus

că la o fereastră a văzut o femeie

care se dezbrăca la nesfârşit

ea uitase desigur fereastra deschisă

de mult arunca priviri furişe afară

iar desuurile fără grabă şi le-agăţa

de oglinzi de tablouri

de un braţ al fotoliului

uşor prăfuit

mereu povestind întâmplarea

prin cafenele şi cârciumi

prin parcuri şi gări

după o vreme

peste măsură de tulburat

şi discret prietenul meu

a murit

în dar mi-au rămas de la el

un stick cu poemele lui

şi un zâmbet obraznic-naiv

al femeii

care se dezbrăca

la nesfârşit