Ştefan DINCESCU, VERB
ZDRĂNGĂNIND
POEM
(1)
Viaţa
mi-a zis: „Cântă-mi dintr-o indecentă
petală de crin,
măi firfirigule, şi dintr-o calmă
frunză de brusture!
Hai, gângureşte-i, Ahile, din
hulpavul spin
suavei morţi care
greu şi dumneaei o să ne usture!”
POEM
(2)
Morţii
i-am zis: „Nu trage, fleaţo, cu urechea
la uşă!
Cu Omar Khayyām Vel Ştefan
Dincescu mai stă la taclale.
Hai, uită-l,
zorito, pe vatră! Morocănos, în cenuşă,
traduce
rubaiate spre cinstirea matale.”
POEM
(3)
Mâine, când eu, Maica Lot, voi ţâşni din cetate,
mâine veţi citi, în sângele meu, grele văluri de sloi.
Mâine voi scutura, din
cimpoi, pâcleşe ploi,
mâine voi şiţui genunile cu libertate.
POEM
(4)
Faima
mi-am retezat-o, mi-am dumicat-o în lapte,
astăzi
îmi cotcodăceşte în gât, mi-e greaţă de ea.
Umbla-voi
greoi printre vărgatele fapte
azvârlindu-mi
chiloţii în orice pronaos de stea.
POEM
(5)
Nu bălteşte, frate, soare! Veac nu bate.
Din cloţele Şeherezadei vinete cântece storc.
Se spânzură condeiul! În rubaiate boldeiul se zbate.
În plămânii verii expectorează o sfârlă de porc.
POEM
(6)
Ai să
devii, orfevrule, hoitul de-o vară, de-un an!
Să nu
boceşti! Să nu fii patetic, fovist!
Îţi
ouă-n ghiozdan un ciocârlan de porţelan.
Dă-i
zare! Dă-i suflet! Dă-i palme de Crist!
POEM
(7)
Morţii goarnă i-ai fost, suveică, decembrie, frate!
În uşa bodegii, Ană, de urcioare te ciup!
Ţângăii s-au meliţat pentru o cană de libertate.
Vădanei Lot cu greieri guşa i-astup.
POEM
(8)
Te-amuşină
lupanii cu boturi de nard.
N-ai
văluri de landră, n-ai spaime de bard.
Ne
pescuim în pruteţ. Ne oploşim în Apus.
Cerul
Sodomei pe-o năsălie m-a dus.
POEM
(9)
Roşii
pleoapele tale mi se buluciră în vis
şi-mi
zdrenţuiră dorul de la metereze până la gleznă.
În
palmele ştimelor testamentul mi-am scris
când
ţâţele tale se giugiuleau cu iepuroii în beznă.
POEM
(10)
Când,
Doamne, le-ai spus, juveţii tăi mi-au adus
nu aur,
nu smirnă, ci rachiu, curve, tutun!
Eu – doctorand sacagiu orbecăind în Apus –
mi-am prăvălit polonicul într-un plămân de păun.
POEM
(11)
Cetatea
obeză menstruează scrum în lumină.
Crăpatule
bard, în peşteră mânzoc te usuci!
Ai
castrat zei derbedei. Ţi-au afişat în vitrină
simbria dreptăţii: „Limbrici,
ploşniţe, muci.”
POEM
(12)
Mi-a slobozit Dumnezeu tăioase unghii în gât:
„Eşti
golăneţ, prostovane, pilangiu, inutil şi urât!”
Privighetorile mele, vituperând, s-au oţetit.
M-am iscălit pe rânză cu zâmbet de cuţit.
POEM
(13)
Mi se sugrumă fraţii. Îmi trag
astupuş
când la cutezanţă, la bocet, când la vis, la speranţă.
Mă bălăcesc în sonetul acestui pârâu jucăuş
să pescuiesc juveţii gubavilor nori de faianţă.
POEM
(14)
Şi vouă,
Sfinte Petre, vă declar pe şleau:
curvoi
mi-am fost, grozav mai beau!
Să
zăbovesc la porţi? Să mă proptesc în clanţă?
O noatină se pişă în balanţă.
POEM
(15)
„Iat-o pe doanţă, pe ţolină, pe vampă!”
Aşa ne
rătuteau işlicarii cu viitorul năruit pe chituci.
Iartă-i,
puiandro! Arde tămâie pe clampă!
Haidem să
ne exilăm în sihăstrii sugând un roi de năluci.
POEM
(16)
Îmbracă-te-n
fluturi, puştoaico, mâine să-mi fii
pufoasă
floare de lotus dansând în piei de văpaie
şi uită că
ai putea amurgind să-mi devii
aguridă,
oloagă minciună bălaie!
POEM (17)
Ai să treci, mi-ai jurat, cu privighetori clocind în
ureche
din veacuri lăptoase într-o stradă îngustă.
Eu, cultivând lăptuci într-o istorie literară, străveche,
iepuri albaştri îţi voi hăitui pe sub galbena fustă.
POEM
(18)
Ţi-am
cusut, picotind, o poveste-nflorată şi scurtă
din
lebede, nuferi şi ghioluri cu luceferi sub pleoapă.
Tu,
japiţă roşcovană, domesticit-ai în iurtă
amurguri
păscute viclean de-o melancolie mioapă.
POEM
(19)
– Mi-e
teamă, scribăreţule, de buhai, de malaci!
– Vai,
tandră puiandră, rază de cântec subţire,
pe
visuri te pup cu şoapte de maci,
îmbrăca-te-aş
în polen de psaltire!
POEM
(20)
Pe malul Jiului, zapciule, haidem fuguţa la peşte!
În cârlige înfige-vom când viaţa ta, când viaţa mea.
Din zmeurişuri ne toarnă
colastră o stea.
Marele chit în capanul regal
ne pofteşte.
