Ştefan DINCESCU, DECESUL TROMPETEI
POEM
(1)
Cine dezmiardă
puii tăi,
pasăre zburând
printr-un cuţit?
POEM
(2)
Poetul distilează în urcior
hemoragia haitelor de îngeri
izbiţi cu şişul între ochi.
POEM
(3)
Sperma tăcerii
face viermi
în flautul unei păduri.
POEM
(4)
Retrage-te într-un colţ de arenă!
Scoate bricheta, fiule, ţigara!
Fardat ca o gheişă, taurul dă iama din culise.
POEM
(5)
Veac poleit cu SIDA
şi
regi oligofreni. Poetul
mulge
capre într-un vers.
POEM
(6)
Dansez pe sfârcul unui ac
între satârul tău
şi flegmele prostimii.
POEM
(7)
Sub pod un
cerşetor
şi-un câine jigărit
ling jegul din acelaşi blid.
POEM
(8)
Pe ghearele privighetorii
arde uleiul
unui fulger.
POEM
(9)
Soare nasol
se rupe din beznă, din ghiol,
ca un porc din nămol.
POEM
(10)
Poemul îndrăcit
îmbrăţişează viitorul
ca un ţăran fleşcăit ţapul râios.
POEM
(11)
Cu fluierul în rană Ahile aţipise.
Îi izvorau din pleoape
zambile şi narcise.
POEM (12)
Zărindu-l pe Dumnezeu cu felinarul în mână,
privighetoarea îl iscodi: – Pe om, Doamne, îl cauţi?
Cântecul său? –
Chiştoace, fetiţo! Chiştoace!…
POEM (13)
Condeiul
deschide fereastra:
„Doamne, ce duhoare exhală
picturile tale!” Imaginaţie, foc!
POEM (14)
Actorii ne dau lecţii de
suicid pe străzi.
Flămând pugleul scotoceşte
în gâtul ciocârliei din cala
unui peşte.
POEM (15)
Nu credeam să învăţ să tac
vreodată.
Azi, sicofanţi, vă fac
hatârul!
Limba,
iată, mi-o retez cu satârul.
POEM (16)
Tovărăşeşte, Doamne,
protestez!
Scandalagiu, şi beţivan, şi
prost,
eu, poezia, stârv ţi-am fost?
POEM (17)
De
mâine n-am să mai frec menta pe-aici.
Mă vor striga izvoarele, privighetorile.
Cititorul – niciodată, călăul!
POEM (18)
Din zori până-n seară vociferează cuvintele:
„De inima voastră ne doare sub coadă,
oameni smintiţi! Daţi-ne pace!”
POEM (19)
–
Să fii poet înseamnă robăcie!
–
Hei, Mister Valéry, poţi să decizi?
Boul
bunicii este geniu?
POEM (20)
Mi-am cheltuit o viaţă în
coşmar
să declanşez taraful unui
greier.
De-acum urzici, la porci, mă toacă
proştii!
POEM (21)
Cu ţâţele muierea udă mărul.
Adam o linge în buric.
Pe prispă Dumnezeu se screme
pe oliţă.
POEM (22)
Nici
tauri, nici toreadori.
Făt-Frumos trage făină pe nas.
Justiţia adoră sexul oral.
POEM (23)
Se-nchină sufletul în cântec
şi
cântecul se-nchină-n Dumnezeu.
Ce veac
şpăgar, şomer şi derbedeu!
POEM (24)
Notează! Ţepeş a uitat de noi.
Ascultă! Emanaţii au turbat.
Votează!
Viitorul s-a uscat.
POEM (25)
Leşină Kant şi Hegel, de foame, în azil.
Pe străzi istoria turbează-n
pui.
Sar vipere din ceafa guşatelor
statui.
POEM (26)
Mi-am
descoperit capul în tolba vânătorului.
Libertatea
şi-a scos chiloţii la licitaţie.
La CNSAS şi la Ierusalim te duci să mai vii.
POEM (27)
Fericirea şi-a dat demisia din
România.
Toate profeţiile politice şi-au
tăiat venele.
Eşecul extrage doar lozuri
câştigătoare.
POEM (28)
Mediocritatea avortează la
tribună.
Ziariştii îşi licitează
condeiul în piaţă.
Bunicii donează sânge pe o
cană de ceai.
POEM (29)
V-aş hori, dar cobza-i spartă!
Ne-a izbit Vel Boc în soartă.
În coteţ scrofiţa-i moartă.
POEM (30)
Nu mă găsiţi moimiţă în saloane.
Nu mă găsiţi căţea într-un bordel.
V-am fost Şeherezadă, asfodel.
POEM (31)
Şi-am
fost Orfeu, şi-am fost birlic
pe
vremea comisarului Şoric.
Pe
dragavei popoarele trăgeau la dric.
POEM (32)
În toiul nopţii Universul
îşi fierbe sâmburii, reversul.
O stea îmi taie de la gleznă versul.
POEM (33)
Ţi-ai
ucis, femeie, sufletul şi fiul
şi-ai
ajuns o mâţă de la blid la blid!
Ne-ai tuflit destinul,
mucegai, pe zid.
POEM (34)
Ţi-am lăsat pârâul, fiule, şi
grâul!
Ţi-am lăsat lumină, luncile
şi vântul.
Să trăieşti din rouă măcinând
pământul!
