Ştefan DINCESCU, VIAŢĂ ÎN PIELEA GOALĂ

Ştefan DINCESCU, VIAŢĂ ÎN PIELEA GOALĂ

POEM (1)

Fecioară Sfântă, ce mă fac?

Se plimbă râmele pe os,

sicarii joacă zaruri în balanţă,

raiul îmbrăcatu-l-am pe dos,

credinţa nu mai are clanţă.

 

Stâlcite gândurile zac.

Fecioară Sfântă, ce mă fac?

POEM (2)

Veacule, dragule, eşti şic!

Ai învăţat să dansezi din buric.

Nălbarii-ţi cârpiră şezutul,

c-am exersat marxismul, barbutul.

 

Ne căptuşiră anagnoştii,

şperţarii, vampele şi proştii.

Vai, fantezia ţi-a chelit un pic!

Veacule, dragule, eşti şic!

POEM (3)

Pe când Caligulei i-ai fost

o târfă dată în chirie,

o bivoliţă gudurându-se la muls,

m-ai pârlogit, flecară poezie!

În graiul haitei veacul mă prăşeşte

şi-mi trage căpăţâna la mezat.

Rămân al tău, zgârcită flăcăruie,

şchiop heruvim descreierat!

POEM (4)

Dă spicul despărţirii între noi,

aţâţi povestea gurii tale.

Huceagurile s-au mecit

de-o toamnă cu nămeţii-n foale.

Dă spaima despărţirii între noi,

podarii pipăie părere,

flămândă gura mestecă, sticlind,

struguri de vid, măceşe de tăcere.

Dă greaţa despărţirii între noi,

a căpiat bufonul rănii tale.

Vai, mierlele s-au storcoşit

de-o iarnă putrezind ocoale!

POEM (5)

Domnule doctor, ce mă fac?

Vedenii scârţâie-n fereastra mea

şi mă invită languros:

„Trăpaşii-s graşi. Trăsura – nouă!

Un sobol face zâmbre în creieri şi în os.”

Domnule doctor, ce mă fac?

Varsă-mă golan pe bulevard!

Ah, bucile muierilor cum ard!

Domnule doctor, ce mă fac?

POEM (6)

Veacul, zei jupuind, m-a pictat în cărbune.

Oh, peste limbă mă plesnea c-o nuia!

Fiara moţăia la rugăciune,

dar nimeni, fraţii mei, n-o hăcuia!

POEM (7)

Otravă, coifuri s-au iţit

în balele ospăţului din casă.

Eşti geamănul ecoului din vis,

dârz flaut ciocârtit de-o coasă.

Ai vrea femeia, fătul să-ţi alinte

zdrobită carnea, însă reci

odăile ţi-s goale. Ora minte.

La ţâţa Clitemnestrelor petreci.

Tăios te zăbreleşti într-o fântână,

din stern îţi sare un izvor.

Adormi. Visezi storcând în mână

zemos luceafăr cârtitor.

POEM (8)

Când leorbăreţi, sub poala ta,

învârt judeţe şi dosare,

ai vrea să ştii dacă pe mine

linşajul dârjilor mă doare

şi dacă foamea s-a înfipt

cu rât de plug în măruntaie

şi dacă remuşcarea ludă

mă feşteleşte, mă jupoaie.

Sunt fericit că m-au izbit

coşavele cu joarda fermecată.

Rămân alb turn nemernicit,

arzând osânda mea nevinovată!

POEM (9)

Când preoţii mă trag pe sfoară

şi mă adorm dezastrele, supliciul,

eu schimb, într-un donjon din ţară,

veşmintele, cu măscăriciul.

Mi-astup obrajii cu boială,

mi-agăţ cocoaşă de săpun,

înjur râtanii bălmăjind în sală

şi doamnelor gogoşi le spun.

Mă screm pe tron ca un sugar pe oală,

trag de mustaţă imbrohorii,

zapciilor cu sabie domoală

vânzându-le albumul închisorii.

Zăvozilor cu ochi de sare,

ce leorpăiesc lângă butuc,

le scuip otravă în şiştare

c-un gest lingău şi zăbăuc.

POEM (10)

Măria-Ta, jălbarul Iov

îngenunchează, ciot flămând!

– Mi-a fulgerat, Luminăţia-Ta, un gând:

n-ar trebui să mi se dea şi mie

o pită reavănă, o alifie?

– Ai bubele şi ai gunoiul,

jălbarule, eşti chiar bogat!

Ţi-ar trebui şi-ţi dau, zău, mi-am jurat,

o gheişă pentru gâdilat!

POEM (11)

Vara prezidează colocvii de greieri,

parcă în ziduri scapără oase pe oase.

Recolta-voi angoasă. Vino să treieri!

Vidul scutură pe case poame zemoase.

Mistreţii cu felinare de ceară

scociorăsc, după jir, în vaierul meu.

Haidăii Bacăului jură că sunt

ţăpligă sărind din sânge de zeu.

Versuri mi se masacrează pe limbă,

sicarii dau iama dintr-un vis amărât.

Gheara Menadei, custură fugoasă,

mă râcâie, Doamne, în steaua din gât!

POEM (12)

Şi-a fost o şezătoare literară,

o cocină cu steaguri, sticloanţe şi plăvani.

Pe scenă se maimuţăreau

o haită blondă, cinci golani.

În Cana zdrăngănea un zeu

o tărăboanţă cu mistere.

A râgâit şi-un derbedeu 

şi cărţile forjau tăcere.

Sub plapuma Dalilei se plodeau

nagodele, strigoii de la Râm.

Vai, tăgârţarii lui Humbaba

m-au ciopârţit pe caldarâm!

POEM (13)

Fuge pe stradă, năroadă,

gloria cu marmeladă pe coadă.

Veşti rânceziră. Vidul transpiră.

Îngerii trufanda se corciră.

Rumenă sărăcia, castă nevastă,

ne sparge făraşul în ţeastă.

Sodoma îşi varsă maţele, puii

prin botul hidos al statuii!

POEM (14)

Marie cu palmele crăpate, Marie cu tălpile sparte,

Marie încercănată, Marie înjurată,

Marie cu damf de usturoi şi de cartofi,

Marie fără zăvelcă, Marie fără pantofi,

Marie bună de prăsilă ca o iepuroaică,

Marie, n-ai fugit până în Egipt

că ţi s-ar fi zborşit cânepa în baltă!

De unde ţoale pentru aici

şi pentru coşmelia cealaltă?

Marie, printre străini fluierul

se sparge între măsele de câini!

POEM (15)

Muzeografii îmi arată

oceanul covăsit într-un şiştar.

Nenorocirilor cum să le storci

tuberculii de chihlimbar?

Se frige foamea în tigăi,

se vând şomerii la cântar.

În megafoane ruginesc

duhorile de păpuşar.

POEM (16)

Coiful în cap! Lancea în mână!

Hai să ne zdrobim niţel cu anonimatul dement!

Ne capturează planturoase laşităţile veacului,

bădiţă Sancho, fii grozav de atent!

POEM (17)

În Valahia – cu malaria, sifilisul, scabia –

norocul îşi umflă corabia.       

În Valahia profeţilor năclăiţi de-atâta înjurătură

mitropolitul scuipă cerşetorii în gură.

În Valahia, din cauza plictisului,

jucându-se la ruletă,

mistagogii adoră inchiziţia porfirogenetă.

În Valahia torţionarilor ajunşi editori

poezia se tipăreşte în ediţii broşate

pe uşile closetelor privatizate.

În Valahia, Mengele ne serveşte,

pe săturate, naufragiul feeric.

În Valahia zeii se nasc şi mor pe întuneric.

POEM (18)

Mă-ntreabă Socrate: – Frate, ce vrei să fii?

– Soare de-o ţară spovedind sihăstrii,

dârz bobotind, între Est şi Apus,

bocet obraznic într-o sabie dus!

POEM (19)

Poruncesc tuturor metaforelor din văiugile mele

să decoreze ologii, naufragiaţii, extropiaţii,

la straja a treia, a patra să joace la drumul mare

cu ursul, cu şatra, să-i înveţe ciuleandra, căluşul,

rustemul pe Uraeus, pe Apophis, pe Naga,

tocindu-le măselele, sorbindu-le snaga.

Poruncesc tuturor ştimelor din lăcoviştile mele,

io, Ştefan Dincescu, domn peste anonimat,

peste cutia milei, peste mânie şi jale,

de la Ararat şi până la Marea cea Mare!

POEM (20)

Maică Marie, în cârjă de os

vine gloria cu fustigaţii botezate haios!

Vine gloria cu privilegiul netot

să-mi înfig deştele-n ochi până la cot,

să le fac respiraţie gură la gură

acestor bufoni cu viermi foşgăind

în făptură. Maică Marie, cine

m-a vrut greaţă strivită în sită,

rouă răscoaptă pe scut?

POEM (21)

Poetul învârteşte la manivelă

să demareze miracolul îngroşat cu surogate.

Ai să mori, fărădecreierule, ai să plesneşti

sub roţile crimei teleghidate!

Până la gât anonimatul mă încape. 

Şi epoca asta, negreşit, va sări din ţâţâni.

Niciodată nu voi ajunge, niciodată,

prâsnel zapciilor stăpâni!

POEM (22)

Să fie ploaie, vânt şi frig,

să zviduieşti al îngerilor mers,

să fie şişuri, lin să mori

cârpind cojocul altui vers!

POEM (23)

Aici, fiule, suntem noi,

ştirbi, sfoiegiţi, hămesiţi

până la unghii!

Aici, fiule, sunt eu,

poet ocărât, poet mohorât,

poet cu sănătatea spartă până la gât!

Zidul se umflă. Zidul gogeşte.

Scriu cu speranţa înfiptă în zid,

zidul înecându-mi pirogile, digul,

zidul sagace, zidul vorace,

zidul geamăn cu spaima,

cu foamea, cu frigul!

POEM (24)

Ai fost cremene. Ai fost gălăgios.

Ai devorat exilul, căinţa şi îndoiala.

Ţi-au înflorit dudăul, în os,

şi zoala, fleţule, şi boala!

POEM (25)

Pe-o linie moartă au fost trase toate:

salariile profesorilor şi sistemele filosofice,

statuile şi delatorii. Sinucidere, ţi-ai pensionat

şi matale: edecarii, pecarii, masorii?

POEM (26)

Ştiţi tot despre Cristos şi firfirigii lui Iuda,

despre Caloian şi Paparuda,

despre Lot şi caşalot.

Ştiţi tot despre Attila şi Montezuma,

despre ovaţii şi fustigaţii,

despre hierofanţi şi chiloţii bufanţi.

Ştiţi tot despre Hamlet şi spleen,

despre Mengele şi Loreley de la Rin,

despre Enkidu şi Anadyomene.

Adormiţi-vă goglezele, grija!

De la Carpen soseşte cu birja

o ghicitoare cu satârul înfipt în spinare:

„Hei, cum arată, băieţi, o găină roditoare,

bună s-o băgăm, la Aiud, în cuptor?

Sâc! V-am bătut dop tuturor.”

POEM (27)

Vai, întunericul te răşluieşte!

Mai ştii ce dodoleţe păcatele ţi-au fost?

Vai, ce ruşine cântecul prăşeşte

în uliţă clocindu-şi adăpost!

POEM (28)

Zăceam, pe-o targă de spital,

cuţitărit cu dibăcie.

Zăceai în somnul lilial,

firavule, pe-o năsălie!

Băltea boleşniţa-n odăi,

se prigoreau zăvozii-n drum.

Strângeau ovezele în clăi

oltencele crăpate-n scrum.

 

Bălţatele cu ţâţe creţe,

lângă zăton, rodeau trifoi.

Râs Desnăţuiul, sub podeţe,

se văicărea într-un cimpoi. 

POEM (29)

Să nu adorm! Să nu sting lampa!

Calhas jupoaie ţapul cherchelit.

Ulise fierbe zgură. Epeios surâde.

În covălii cu foiul aurit

se roagă Agamemnon în costum de gâde.

Să nu adorm! Să nu sting lampa!

Să nu adorm! Să nu sting lampa!

Treziţi-vă, căţele, chiţorani,

că păduchează între voi

Ulise cu tarafuri de golani

să colecteze piei pentru cimpoi.       

Treziţi-vă! Ignatul este-n toi.

Să nu adorm! Să nu sting lampa!

POEM (30)

O pasăre zboară ţinând în cioc

biserică plodind nenoroc.

În cristelniţă, Doamne, scălda-vei atât:

îngeri vibrând cu şişul în gât!

POEM (31)

Păi să rezişti, deznădejdea mea,

să rezişti într-un orăşel cu fluierari

dintr-o cociorvă cântând!

Până când, tăcerea mea,

deznădejdea mea, până când

să mai suflăm în cornul turbării ajustate?

Până când, Dumnezeule mare, până când

să nechezăm între copilării mutilate?

Ai să deraiezi, deznădejdea mea,

ai să turbezi între zglăvogi, văduviţe şi fâţe!

Să adormi înjurând, să visezi blestemând

lângă un ispol cu tărâţe,

hei, până când, tăcerea mea, până când?

POEM (32)

Te-ai cocârjat, bădie! Trăscăul ne ascute.

Ungi bubele Gomorei cu psalmii cârtitori.

Vai, somnul te zdrobeşte! Zavera se împute.

La coşniţele haitei livrezi privighetori.

POEM (30)

Alergi printr-un bocet.

– Bătrâne, ce vezi?

– Veacuri şi fleacuri.

Spută. Corvezi.

POEM (31)

Iuda, îndărătul uşii,

exersează suptul căpuşii.

Săracii, umflându-şi cimpoiul,

adună, cu roaba, gunoiul.

Solomon îşi peticeşte sacul

cu Biblia şi comănacul.

Pospaiul, sobolii şi putregaiul

astupă orgile şi raiul.

Caligula, rujatul pe rât,

mă strânge de gât.

POEM (32)

Drujba retează gâtul subţire,

mâna zidind cu fum şi angoase.

Apophis zâmbeşte. Otravă-n potire.

Din fir de mătase orbul mă coase.

Caut o lampă. Un geamăn. O carte.

Mă iscălesc pe ficaţii leoaicei flămânde.

Am învins o cetate cu minţile sparte

şi zeităţi amare şi hâde.

POEM (33)

Scumpii mei, a înţărcat bălaia!

Emanaţii şi-au golit rucsacul.

Haideţi la Cântarea României,

dirijând-o cu haracul.

Macaraua saltă-n piaţă preţul,

gloriei adio, frăţioare!

Devla şi-o găseşte flecăreţul

în formol şi în dosare.   

Linge-ţi, haită, bubele şi botul, 
strânge-ţi pielea de sub roţi, 
muşcă-ţi gheara vărsând votul 
bravilor fanarioţi!

POEM (34)

Laudă ţie, Maică Marie!

Laudă mâinilor care m-au legănat.

Laudă ochilor care de somn m-au spălat.

Laudă glasului care mi-a cântat.

Laudă ţie, Maică Marie!

Laudă ţie, Maică Marie!

Laudă rănilor care mă plâng.

Laudă tălpilor care de la cruce nu fug.

Laudă sânului bogat şi curat.

Laudă coamei în care m-am jucat.

Laudă gurii care m-a lăudat.

Laudă ţie, Maică Marie!