DORIN TUDORAN, A fost ales drept papă cizmarul din Sascut

DE BUNĂ VOIE, AUTOBIOGRAFIA MEA (1986)

ROMANŢĂ LA POST-RESTANT

Ţi-am spus atâtea, m-ai lovit atât,

că n-ai să poţi gândi nicicând la mine  

decât ca la un vis mult prea urât

ce el pe el scuipatu-s-a din sine.

Am plâns atâta, te-am chemat, mai plâng;

te-am răstignit pe-un lemn imaginar –

tu vei purta mereu sub sânul stîng

smintita muşcătură a crinului de jar.

Trimite-mi after-shave- uri, drass-uri, marţipan,

vederi şi frunzuliţe, trimite-mi pioneze;

şampania frapeaz-o la sânu-ţi înc-un an –

vom chefui pe rupte, noi, două dragi proteze!

Paris, 31 decembrie 1981

VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ LA MALUL OCEANULUI

Decorul îl cunoaşteţi

din cărţi

din tot felul de relatări

şi mai ales din filme.

Întâmplarea ar fi  

cam asta:

Cineva îşi curăţă conştiincios

ţeava puştii cu un cocoşat;

de-atâta du-te, vino,  

vergeaua e aproape roşie –

câlţii - sleiţi.

Tonomatul toacă mărunt

„It's all right, Mama. It's all right.“

GLORIE CEPII!

Gloria cepii

e să ne facă a vărsa

lacrimi.

Ce nu poate ea

nicicând

e să ne facă să plângem.

De-aceea zic

alăturându-mă satisfacţiei voastre

clocotitoare:

„Glorie cepii!“

ŞI EU VORBINDU-VĂ

Prăvălindu-se peste tine - oraşul

ca o iubită cu sânii de plastic

şi câteva coaste în plus  

nelăsând-o să respire ca lumea  

împiedicând-o să fie strânsă

la piept

şi eu vorbindu-vă de lucruri

atât de intime

ca oraşul

ori ca macheta unei iubite imaginare

ticălos de puternică

spre a-mi cere azi ura

când nu sunt decât două veacuri

de când îmi săruta picioarele

în neştire

pentru purpura din veşmintele ei

stoarsă de mine

din zece popoare de melci

şi eu

cel care nu-i pot spune azi:

„Bine, iată ura mea!“

şi de aceea

vă plictisesc vorbindu-vă

despre lucruri atât de intime

ca oraşul acesta

Mannheim, decembrie 1980

SINGURĂ

Doar muritorii sunt frumoşi –

aproape urâto!

Cine-ar putea recunoaşte în tine

un chip?

Singură

vremea ştie ce-a şters

atingându-te.

Sunet otrăvit

încă o toamnă te năruie.

ŞI EU

De-ai reveni şi numai atât

dar tu vrei mai mult: să-mi amintesc.

Şi eu nu pot

n-am uitat nimic. Sunetele

nu mai ajung până la mine

gesturile au rămas în descompunerea lor

cinetică.

Şi eu nu pot

sarea depusă pe mâinile mele

nu s-a mişcat -

muşcă,

vei vedea că nu-mi pot aminti nimic.

  

CRONICĂ DIN ALT VEAC

Luna a treia – secolul trecut

a fost ales drept papă cizmarul din Sascut

de-atunci e raşpă aspră, mai roşie ca para

snopeşte toba mare să pară Niagara

şi-n stropii serenissimi ai Prea Sfinţiei Sale

a luat-o Sfântul Scaun să lunece la vale

întreaga Romă trase la sacrele edecuri

să-l ţină-n loc – şi-i puse Sfântul Părinte flecuri.

Garda elveţiană a fost destituită

cu pielea de pe dânsa – Appia pingelită

bătută în blacheuri fu Dolorosa cale

şi-n vârful căii sfinte – un trepied, chiar moale.

Notă aceste toate scribul cel mai nărod

ce-a scris bula schimbării de cârjă-n calapod;

aceasta a fost vremea şi vremii-asemeni – eu,

Gura-cu-buza-moartă şi-n formă de blacheu.

TREBUIE: FAVORITUL

Vin ştiri

istoria e din nou oglinda

pe care sufletul morţilor

desenează figurile obligatorii

ale vieţii.

Vin ştiri

cu toţii sperăm

în proba de liber alese! Şi mort

favoritul nostru

trebuie să pară viu. Să câştige.

Vin ştiri!

PAX ROMANA

Ca să tac

mi-aţi dat un vagon

cu gumă de mestecat.

Ca să nu mai respir

mi-aţi trimis fotografii din împărăţia Gulag.

Ca să-mi piară cheful

de-a vedea

mi-aţi legat ochii

cu treizeci şi trei kilometri panglică maşină de scris.

Ca să nu mai scriu

îmi amintiţi toate acestea.

Ce vă faceţi

dacă-ncep să v-aplaud?

Ca să tac

mai trimiteţi-mi

o căruţă

cu gumă de mestecat.

Ca să nu vă aplaud –

e pe gratis.

                FALSUL POPEYE SAU BALADA SPANACULUI

Cosită-a fost verdeaţa şi din peşteri

trei kilometri sub nivelul mării

căci pentru falsul Popeye nu mai este

spanac de-ajuns să-l facă acătării

câmpiile-au produs numai spanac

şi doar spanac am pieptănat pe dealuri

sub paloş de spanac pieri pădurea

iar marea fierbe doar spanac în valuri.

Depozităm în munţi spanacul naţional –

în munţii noştri numai de spanac,

din gâtul sondei a fâşnit spre cer

Spanac-dolarul forte - sac cu sac.

Spanacul de tip nou îi seamănă leit

lui Popeye - numai frunză; nicio floare –

şi prima şarjă din acest spanac

suge un deget-pai din autodotare.

De-abia-şi mai mişcă Popeye ochiul vânăt

de-atâta întuneric proclamat drept văz  

el, impostorul muribund, încă şopteşte:

„Mănânci, tu, neam al meu, manânci (o!) văz!?“,

în timp ce munţii de cutii golite

şi mările ce-i dară doar spanac

alunecă murdare spre haznaua lumii

în care tot spanacul îşi va afla hamac.

ÎNCĂ

Nu-mi lipseşte nici un cuvânt

degeaba vă iluzionaţi

cartuşiera ce-mi strânge mijlocul

nu-i o centură

ascunzând vreo pârlită

de hernie.

Nu-mi lipseşte niciun cuvânt

de-aceea tac; încă.

Am asupră-mi un port-hart

burduşit de situaţia generală –

dar meritaţi voi vreun cuvânt?

SUBŢIRE

Linia orizontului –

o coardă subţire de pian

ce-ţi va trece sufletul dincolo

de linia orizontului.

CRIZA MONDIALĂ A NEMURITOARELOR POVEŞTI

Străbunica o ruga seară de seară

pe stră-străbunica mea

să-i mai spună o dată povestea

cu împăratul care gol umbla

bunica mea n-avea altă poveste

mai potrivită pentru copiii ei

decât cea cu împăratul gol

şi curtea lui de mişei

mama n-a uitat niciodată

povestea cu-acel împărat

nu mă lăsa să adorm până nu rosteam

adevărul - „împăratul umblă dezbrăcat!“

numai fiica mea, Alexandra, se strâmbă de râs

când i se povesteşte despre acel împărat  

şi spune „Ce fraieri mai sunteţi! Păi cum

i-ar sta împăratului îmbrăcat?!“

faţă în faţă cu acest fabulos adevăr

doar eu, generaţie de sacrificiu,

nu-l pot uita pe împăratul

ieşind din poveste, seara, ca viermele din măr...

ÎNSEMNARE

Ceasul meu de-acum –

nebun

ca un vers scris

într-o mănăstire!

BANCARĂ

Pentru tine porturile lumii

au depus în bănci numai reflux

yachtul tău din os de păpădie

taie berii spuma de-Alba lux

Şi-n acest ocean cât degetarul

continentele sunt aşezate strâmb

de subtilul securist cu cizma

universitară chiar peste carâmb

Fierbea crivăţu-n calorifere

taifunul Leana tropăie-n balcon

contul tău la Banca mondială

dârdâie-ntr-o falsă capă de vizon.

CAPRICIILE MODEI

Câţiva foşti prieteni

azi zornăind

prin faţa casei mele

ca pintenii unui general

pregătind

ori pregătindu-i-se

o lovitură de stat.

La poarta lor

aceleaşi treizeci de magnolii – păstratul răsplatei în

pungi fine de viţel a căzut din modă.

SEIFUL...

Copiii mor de scârbă, părinţii lor - de silă

peniţa mea trosneşte precum troscotul frânt

pe mări pluteşte raţa umplută ochi cu milă

şi-n porturi capre negre ling sarea de pe-un sfânt.

E toamnă, dinţii lumii cad galbeni şi murdari

de mare, bere acră şi vorbe înghiţite ei –

gratiile gurii - păzit-am pe cei mari

de adevărul verii fierbând pe roşii plite.

Cine priveşte-n zare şi cată orizontul

îşi trage-n gând frânghia pe un săpun Măr verde

alunecă din viaţă şi îşi îngraşă contul

într-un seif de brad „ce frunza nu şi-o pierde“...

COPTURA

E toarte bine, n-avem a ne plânge

nu stăm la coadă după cancer şi nevroze  

suntem cu moarte injectaţi direct în sânge

ne mirosim coptura ca pe un snop de roze

Eu unul n-am nevoie nici de cer –

aici în fundul trainic al turbincii

am zugrăvit tot cosmosul c-un fier

ce-a fost cândva compasul lui da Vinci.

E foarte bine, n-avem a ne plânge

cât suntem injectaţi cu moarte chiar în sânge.

GRAVURĂ

Beznă -

zbaterile disperate ale unui vapor

înşelat de mersul mincinos

al apei;

zgomote înfundate

ca şi cum cătuşile

sunt puse direct pe idei.

FARSA

Istoria e pentru voi o boală

de copii umpluţi cu oreon

atârnaţi lozinci şi pe ciroza

care macină plăpândul meu balcon

dimineaţa luaţi la palme marea

seara bateţi pioneze-n munţi

peste zi îmbogăţiţi ştiinţa

de-a ivi pe lume doar copii cărunţi.

MĂRTURISIRI DE NEMĂRTURISIT

Tragi pielea de pe secunde.

(verbul a beli a fost compromis

de un mitocan aristocrat)

şi ultimul an ţi se arată

râu de sânge cu oglindă retrovizoare.

Prin Europa

biciul lui Attila

tot mai usucă rufe.

VIS

Am vrut un vis de pumă

un coşmar cu libertate:

m-alerga scăldat în spumă

un pluton cu tălpi pătrate

zornăind din gamele

pe timpanul preeriei

încălzea terciul în ele –

slab meniu al comediei

şi cu tălpile ca zarul

peste globul ce-l scurmase

pentru mine da Chezarul

dulci perechi de şase-şase.

BRICIUL

Prietena mea Ileana a visat un vis de mort

Marin Cel Mort a plâns în vis că-i omorâse cineva calul

Gabriela e tulburată - acvila ei nu va mai face pui  

Şi nimeni nu bănuieşte cum se va termina balul.

E mare vânzoleală pe-aici, curată bulibăşeală –

cei vii se visează morţi, cei morţi plâng în vis  

moartea s-a deghizat minunat în viaţă iar chelnerii

urlă după fiecare farsă a ei Ura! şi Bis!

Ileana mă sună c-ar fi bine să ne mai vedem

Marin Cel Mort nu s-ar da nici el la o parte de la o întâlnire

Gabriela sculptează în gheaţă cu melancolii meridionale

eu îmi trag cu briciul pe retină linia de plutire.

PASTEL DE TOAMNĂ

În guşa mării gunguresc şopârle

şi optimism de contrabandă

un zvon a fost închis în turle –

sunt mari buşeli la Propagandă

azi a trecut pe la Lehliu

trenul modern cu muzichie,

şi-am luminat în Europa

cât licuriciu-n magazie

la ONU a crăpat un geniu

ce-a ronţăit tot microfonul

crezându-l mic burghez vândut –

şi-n guşa mării, la Neptun,

abia mai pâlpâie neonul.

ROMANŢĂ CU PITICUL ISTORIC

Cum aş putea să-i iert ceva acestei lumi

când am trăit atât de mă cuprinse greaţa  

în palmă port belciugul dresorului de mâini –

piticul sulfamidă - geniu cât e şi ceaţa.

Uitate instituţii cu ziduri de urzici

bătrâne secretare cu bazedov şi nervii  

brodaţi pe o batistă - vă rog, priviţi aici:

piticul sulfamidă istoric bate cerbii.

Tăpşanul ce se vede e doar un crematoriu

în care tropăim frenetic - exaltaţi

ca frunza spulberată de-un mare oratoriu;

piticul e al nostru, istoric - nu uitaţi!

Asemeni unui far umplut cu raci

piticul genial ne-arată scurtătura

să devenim mai iute drapele şi araci

în vila lui de glorii săpată doar cu gura.

Piticul glorios precum cenuşa

iluminat mai abitir decât mătreaţa

cunoaşte dimineaţa după Buna dimineaţa!

iar seara strânge tandru istoria cu uşa.

Noi aşteptăm piticul să ne spună

ce-nseamnă ziuă şi ce-i aia noapte

furăm din zbor culoarea de pe-o prună

visând la napi precum la rodii coapte.

Când cade-o lacrimă e lac de-acumulare  

când ţi-a pelznit o vână te-ai încadrat în plan

de-atâta cazacioc uitat în Hora mare

piciorul tău visează o noapte de Can Can...

FARANDOLĂ

Nimeni nu se mai îneacă

toată lumea se salvează

moartea însăşi pare astăzi

vesela vieţii sfârlează.

Nimeni nu mai pierde sânge

toată lumea se-ntăreşte  

numai tu străluci ca moartea

vieţii ochiului de peşte.

ÎNTÂMPLARE APROAPE ASIATICĂ

Un singur cal a mai rămas întreg

în Capadocia - nici mort, nici în sclavie;

seleucidul cel cu pinteni de foc

nici nu-l află, nici ştii ce va să vie.

Trecură poate zile, poate un mileniu –

un singur cal mai răvăşea-neştire

apă, văzduh, pământul, frunza

şi apăru deodată o uimire:

„De unde-atâta aur? De unde ţesături?

De unde-atâtea pietre, cu toate preţioase,  

venind totuşi din ţara ucisă de demult?

De unde toate-acestea şi cine le mai coase?“

Un singur cal a mai rămas întreg.

BLOC-NOTES

Pe sârmele de telegraf atârnă  

doar sufletele celor ce-au scăpat

din visul de-a fi liberi şi de taina

că a fi liber e păcatul demodat

Stau patru pelicani de aţă

în Cişmigiu, la biblioteca Sadoveanu

se-ngraşă de plăcere răsfoind, pe blat

un Paris Match ce-a apărut la anu’

Behăie gura de canal la noi

şi ne aduce ştiri de la Metrou

unde s-a stins curentul pentr-un secol

şi trenul e împins doar de ecou.

ÎNVĂŢĂTURILE CUIVA CĂTRE EL ÎNSUŞI

Îmi spui ceva de nişte lanţuri

bâlbâi ceva de nişte cuie

şi îmi arăţi o putrezită cruce

pe care câţiva orbi vor să te suie.

Fii pentru ei luceafărul de ziuă

fii dacă e nevoie şi acel de noapte

mai geluieşte-o scândură chiar două

anunţă-i că sunt aşteptaţi de fapte.

Petrece-le de după brâu frânghia

de care să se ţină pentru-a te ajunge  

şi când vor pune gâfâind mâna pe tine

dă-le răşina să te poată unge.

Chiar nimeni nu te-opreşte să o faci

nimeni n-are de ce să se-odihnească

de preţul făr’de preţ al disperării –

condu-i, ajută-i, fă-i să făptuiască!