SONETUL
Risipitori, ca tot ce stă sub
soare,
Ni-e tihna tot mai prinsă în
arsură,
Un zbor de ne-ncetată aventură,
Un vis în vis; o tainică chemare.
De câte ori, încinşi
de-alergătură,
Ne revoltăm, cuprinşi
de-nfiorare,
La văzul bărcii – prag către
uitare –
C-un ban, zălog, ca ultimă
procură,
Zadarnic invocăm străvechea Lege,
Anume ziduită în cofrete,
Să n-o mai poată nimeni s-o
dezlege.
Dar când simţim chemarea de „pecete“,
E timpul copt de a ne reculege
Şi de-a ne răzbuna, scriind
Sonete!
AMINTIRILE
Pier amintirile departe, mai
departe,
Ca notele pierdute pe pian,
De-atâta timp, de timp
adjudecate,
Cerându-şi dreptul lor cotidian.
De vreme arse, hipertrofiate,
Se strâng ciorchine pe un trup
uman:
Simplu răboj de exclusivitate,
Testamentar, uitat într-un
ghiozdan.
Iubirile
veneau – ca apa morii,
Pe zbaturi când se năruie
fierbinte –
Transfiguratoare
de istorii,
Repovestite,
fără de cuvinte.
Ce
epitaf la clipele de glorii!
Dacă mai poţi să ţi le-aduci
aminte...
GÂND MOCNIT
Se scurge apa chioară din
ciubere...
De unde vin şi încotro mă duc,
De nu găsesc Cuvântul să-l traduc
Şi-apoi să-l scot luminii la
vedere?
Închis în mine, strâns de-un dor
năuc,
– Ce-şi vântură întreaga lui
putere
Să lumineze vechile unghere, –
E semn că n-am pe unde s-o apuc.
Ce forţe mă strunesc, şi-a câta
oară –
Ca umbra prelungită peste vreme,
Gândul mocnit se zbate să te
cheme?...
Dar te-am visat, pe drumul
lung de seară,
Plutind pe-o unduire singulară,
Şi nu mai am, de-acum, de ce mă
teme.
ŞI MĂ VISEZ
Învăluit în lumea mea de vise,
Un nou Aeneas rătăcind pe mare,
Furtună sunt de căi zămislitoare
Izbind în toate porţile închise.
Dar cui ce-i pasă dacă am
crezare?
Sunt şi-n Itaca drumuri
interzise,
Ce mă petrec prin legile
nescrise,
Cum vis în vis, pe-un fir în
destrămare.
Că rătăcesc de-o viaţă pe o urmă –
Inegalabil trasă pe cadran,
De Adevărul care-n mine scurmă...
Şi mă visez. Şi-n visul meu
profan
Mă clatin suspendat. Dacă se
curmă,
Charon mă trece apa... pe un ban...
AMBIGUITATE
Polarizat de gânduri ancestrale
Visam s-ajung pe-o stea, sau
poate două,
Pe când n-aveam nici doruri, nici
parale,
Şi nici cămeşa de pe mine nouă.
Paradoxal, de-i soare vrei să
plouă!
Aşa speram sau mă credeam pe cale
Când încercam să vi le vântur
vouă,
Amalgamări de vise siderale...
Dar tot ce am visat e o minciună!
Că vine-o vreme când le ai pe
toate,
Dar nu mai ştii de soră şi de
frate!
0 Vreme tot cu Vreme se-mpreună
Când cade peste noi inoportună...
Un vis pierdut în ambiguitate.
