EUGENIU GREBENICOV - OMUL CU RENUME DE ASTRU

EUGENIU GREBENICOV

(20.01.1932 – 29.12.2013)

EUGENIU GREBENICOV - OMUL CU RENUME DE ASTRU

EUGENIU GREBENICOV - OMUL CU RENUME DE ASTRU

 EUGENIU GREBENICOV - OMUL CU RENUME DE ASTRU

 EUGENIU GREBENICOV - OMUL CU RENUME DE ASTRU

 EUGENIU GREBENICOV - OMUL CU RENUME DE ASTRU

VA VENI MOARTEA ŞI VA AVEA OCHII TĂI   

Va veni moartea şi va avea ochii tăi - 

această moarte ce ne-nsoţeşte 
din zori şi până-n noapte, insomniacă,
surdă, ca o veche remuşcare 
sau ca o patimă fără noimă. Ochii tăi

un strigăt mut, o  tăcere.
Aşa ţi-i vezi în fiece dimineaţă
când de tine însuţi te-ndoieşti
în oglindă. O, scumpă nădejde,
în ziua aceea şti-vom şi noi
că eşti viaţa şi eşti nimicnicia.

Pentru toţi viaţa are o privire. 
Va veni moartea şi va avea ochii tăi.
Asta va fi ca şi cum te-ai lepăda de-o patimă
ca şi cum ai vedea într-o oglindă
ivindu-se un chip de mort
ca şi cum ai asculta buze ferecate.
Vom coborî muţi în abis.

CESARE  PAVESE
(Traducere de Ion Caraion)

Verrà la morte e avrà i tuoi occhi 

Verrà la morte e avrà i tuoi occhi. 

questa morte che ci accompagna 
dal matino alla sera, insonne,

sorda, come un vecchio rimorso
o un vizio assurdo. I tuoi occhi
saranno una vana parola,
un grido taciuto, un silenzio.
Così li vedi ogni matina
quando su te sola ti pieghi
nello specchio. O cara speranza,
quel giorno sapremo anche noi
che sei la vita e sei il nulla. 
Per tutti la morte ha uno sguardo. 
Verrà la morte e avrà i tuoi ochi.
Sarà come smettere un vizio,
come vedere nello specchio
riemergere un viso morto,
come ascoltare un labbro chiuso. 
Scenderemo nel gorgo muti. 

CESARE  PAVESE

Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor? 

Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?

Dacă mă sfarm? (îţi sunt urcior).
Dacă mă stric? (şi băutură-ţi sunt).
Sunt meşteşugul tău şi-al tău veşmânt,
cu mine rostul tău dispare.

În urma mea nu mai ai casă-n care

să te întâmpine cuvinte calde.
Cad eu, din ostenitele-ţi picioare cade 
sandala de velur, mângâietoare.
Mantaua ta cea mare se desprinde. 

Privirea ta spre care se ridică
obrazu-mi cald precum o pernă mică,
va rătăci-ndelungă vreme după mine – 
şi-n asfinţit de soare se va-ntinde
în poala rece-a pietrelor străine. 
Ce-ai să te faci, Doamne? Mi-e frică. 

RAINER MARIA RILKE

(Traducători: Maria Banuş, Petre Stoica)

Conferirea titlului ştiinţific
de DOCTOR HONORIS CAUSA  

al Universităţii "Vasile Alecsandri" din Bacău, 
Domnului Academician EUGENIU A. GREBENICOV, 

Academia de Ştiinţe a Federaţiei Ruse din Moscova

LAUDATIO 

1. Preambul 

Percepţia cosmică a prezentului este una reală, materială. Ea a depăşit, în ultima jumătate de secol, perimetrul visului şi al imaginaţiei de orice fel. Omul şi stelele s-au apropiat mult, deşi distanţa dintre existenţele lor materiale rămâne astronomică. Această cutezanţă a cunoaşterii este poate cea mai înaltă exprimare a geniului ştiinţific. Zborul reprezintă nu numai o virtute umană, dar şi o victorie a ceea ce dorinţa de a şti devine realitate. Nu se poate fară ştiinţă. Complexitatea acesteia, fizică şi chimică, nu poate fi desluşită şi înţeleasă constructiv decât printr-un instrument adevărat, dăruit nouă de către divinitate. Aşadar, matematica în toate culorile ei, acoperă spectrul algoritmat cu care omul construieşte necontenit scara spre cer. Fără ea fiinţele noastre primitive s-ar teme şi s-ar închina cerului din umbra acestuia întunecată. Suntem aici datorită ei şi necontenitului nostru neastâmpăr de a înţelege campusul universal. Fără matematică n-am fi putut atinge istoria la timpul prezent. 

2. Repere biografice 

Academicianul Eugeniu Grebenicov s-a născut la 20 ianuarie 1932, în România, comuna Slobozia Mare, judeţul Ismail, astăzi Cahul. Tatăl preot, mama învăţătoare născută la Galaţi.

- Şcoala primară în Slobozia Mare 
- 1943-1944, elev la Liceul „Ion Vodă" din Cahul
- 1944-1949, Şcoala medie nr.2 din Cahul;
- 1949-1954, student la Universitatea „M.V. Lomonosov" din Moscova, Facultatea 
  de Matematică şi Mecanică 
- 1959, doctor al aceleiaşi universităţi
- 1958-1962, cercetător ştiinţific la Universitatea de Stat din Moscova
- 1962-1969, şeful Catedrei de Analiză matematică la Universitatea „Prietenia popoarelor 
  Patrice Lumumba" din Moscova 
- 1967, doctor habilitat 
- 1969-1978, şef al Departamentului Matematică la Institutul de Fizică Teoretică 
  şi Experimentală de pe lângă Ministerul Construcţiilor de Maşini al URSS 

- 1978-1988, director al Centrului de Calcul, Universitatea „M.V. Lomonosov" din Moscova 

- 1988-1997, director adjunct al Institutului Pentru Probleme de Cibernetică al Academiei 
 Ştiinţifice a URSS - Rusiei

  Cucuteni 5000 REDIVIVUS 

- 1993-1997, director ştiinţific al Universităţii de Supercalculatoare a Academiei Ruse

  - 1997-2003, şef Departament Analiză Neliniară al Academiei de Ştiinţe a Rusiei

- 1996-2003, şef catedră la Universitatea din Siedlce (Polonia) 

- După 1997, cercetător ştiinţific principal al Centrului de Calcul „A.A. Dorodniţîn" 

 al Academiei de Ştiinţe a Rusiei. 

3. Opera

Academicianul Eugeniu Grebenicov a activat în fizica teoretică şi experimentală, astronomie, cibernetică, algebră, analiză matematică, supercalculatoare şi aviaţie. A publicat peste 25 monografii ca autor/coautor şi 250 de lucrări ştiinţifice. Teza de doctor în ştiinţe (1959): Teoria analitică a „mişcării lui Japet" (al 8-lea satelit al planetei Saturn. Doctor habilitat (1967): Studii calitative ale ecuaţiilor diferenţiale în mecanica cerească. Cea mai importantă relevanţă în cercetarea ştiinţifică o constituie rezolvarea problemei generale a două centre fixe. Soluţia ei conţine baza teoriei mişcării sateliţilor artificiali. Prin ea s-a obţinut o metodă eficientă şi exactă în prognoza dinamicii sateliţilor artificiali, la nivelul deceniului şapte al secolului trecut. Conform estimărilor, timpul de calcul a poziţiei prognozate prin această metodă se reducea de până la o mie de ori faţă de aceeaşi operaţiune NASA. Rezultatul, devenit clasic, este inclus în monografii şi manuale. O altă contribuţie importantă se include în teoria asimptotică a ecuaţiilor diferenţiale polifrecvenţiale cu rezonanţă. Prin rezultatele obţinute s-a dezvoltat esenţial clasica metodă „Krîlov-Bogoliubov".Academicianul Eugeniu Grebenicov a condus (ca director al Centrului de Calcul al Universităţii Lomonosov din Moscova) activitatea de elaborare şi implementare (premieră) a sistemului de computerizare a procesului de studii şi cercetări în universităţile din URSS. Intre 1978-1993 s-a ocupat de aplicarea matematicii la prima supermaşină de calcul sovietică, de clasa GRAY, altfel spus, de primele maşini de calcul vectoriale (viteza de calcul depăşind 100 milioane operaţii/secundă) cu numere de lungime arbitrară. Este autorul monografiei „Nicolaus Copernic" apărută în două ediţii (1973, 1982), la Moscova şi tradusă în 18 limbi. 

4. Recunoaşteri 

- 1969, Membru al Uniunii Internaţionale de Astronomie.

- 1971, Laureat al Premiului de Stat pentru Ştiinţă, pentru rezolvarea problemei generale 
 a două centre fixe. 
- 1976, Membru în Consiliul Naţional al Rusiei, pentru probleme de mecanică teoretică
 şi experimentală. 

- 1980, Medalia de Aur a Expoziţiei URSS.
- 1983, Premiul Consiliului de Miniştri al URSS (pentru elaborarea şi implementarea 
sistemului de computerizare a procesului de studii / cercetări în universităţi).

-1991, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Cucuteni 5000 REDIVIVUS 
- 1993, Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice din Cluj Napoca. 

- 1999, premiul „Academicianul Crîlov" al Academiei de Ştiinţe din Ucraina (pentru  
  contribuţia la dezvoltarea metodei „Crîlov-Bogoliugov". 
- 2000, profesor al Republicii Polone.
- 2001, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Atârau, Kazahstan. 

- 2002, membru al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Neliniare. 
- 2003, Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice a Moldovei. 
- 2011, Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice „Gh. Asachi" din Iaşi. 
- Conducător de doctorat (peste 40 de teze) cu doctoranzi ruşi, români, polonezi, kazahi, 
  armeni, tătari. 
- Membru în comitetul redacţional al revistei de limbă engleză „Oscilaţii neliniare" 
  a Academiei de Ştiinţe din Ucraina. 
- Membru al comitetului de program al seriei de conferinţe ştiinţifice „Computer Algebra Systems and Application", Universitatea Tehnică din Munchen. 

- Membru în comitetul organizatoric al seriei de conferinţe anuale „Bogoliubovskie citenia" 
şi „Erughinskie citenia". în 1992 Comitetul Internaţional de Astronomie hotărăşte 
ca asteroidul cu numărul 4268 să poarte numele Grebenicov. Orbita acestuia se află între 
planetele Marte şi Jupiter. Numele Eugeniu Grebenicov apare în ediţia din anul 2002 
al Centrului Biografic Mondial din Cambridge: 2000 de savanţi remarcabili ai lumii 
la începutul secolului XXI.

5. Omul cu renume de astru

In anul 2009 Domnul Acad. Eugeniu Grebenicov a fost oaspetele Universităţii „Vasile Alecsandri" din Bacău, la cea de-a cincea ediţie a Simpozionului Internaţional „Cucuteni 5000 Redivivus". Cu această ocazie şi-a manifestat interesul unei colaborări ştiinţifice eficiente, prin Domnia sa, între Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacău şi Academia de Ştiinţe a Rusiei. De altfel, invitaţia ca doi tineri băcăuani să-şi facă doctoratul la Moscova sub conducerea sa, este de actualitate. Domnul Eugeniu Grebenicov a fost, dintotdeauna, un mare român. Pentru el limba română este sfântă şi „cea mai frumoasă (...) din lume". Citez: „M-am născut român şi-am să mor român căci naţionalitatea nu se schimbă"; „Eu îmi iubesc pământul, patria, limba. Eu sunt un patriot, deci naţionalist în sensul bun al cuvântului"; „există români, limba română şi punctum, vorba clasicului. Cu această convingere am să intru şi în mormânt." Fără îndoială că acest Laudatio acoperă parţial viaţa ştiinţifică atât de complexă a Domnului Acad. Eugeniu Grebenicov. Oameni ca el sunt rari şi neîntâlniţi împreună prea des în timp. Fără a fi singuratici ei sunt modelele noastre de a fi în viitor şi, obligatoriu, numele lor le scriem cu majuscule. Faptul că acest numele Eugeniu Grebenicov rămâne, începând de astăzi, scris cu majuscule în cartea de aur a Universităţii „Vasile Alecsandri" din Bacău, constituie şi un argument al devenirii noastre. Suntem pe o orbită creatoare şi vedem în Academicianul Eugeniu Grebenicov omul cu renume de astru.

Prof. univ. dr. ing. VASILE GEORGE PUIU

Prof. univ. dr. ing. VASILE GEORGE PUIU

♦♦♦

Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi,
Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi;
Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic,
Universul fără margini e în degetul lui mic,
Căci sub fruntea-i viitorul şi trecutul se încheagă,
Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr. 
                                                                               MIHAI EMINESCU

♦♦♦

Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!...
Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii...
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit. 

MIHAI EMINESCU

♦♦♦

În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ'
Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...

MIHAI EMINESCU

Acad. EUGENIU GREBENICOV

LA STEAUA 

La steaua care-a răsărit

E-o cale-atât de lungă, 

Că mii de ani i-au trebuit 

Luminii să ne-ajungă. 

Poate de mult s-a stins în drum 

În depărtări albastre, 

Iar raza ei abia acum 

Luci vederii noastre, 

Icoana stelei ce-a murit 

Încet pe cer se suie: 

Era pe când nu s-a zărit, 

Azi o vedem, şi nu e. 

MIHAI EMINESCU

Acad.EUGENIU GREBENICOV

 MORŢII SUNT 

Morţii sunt

Ca nişte copii. 

Trebuie să-i strigi

Seara acasă.

Să-i scalzi

Înainte de somn.

Să le închizi ochii,

Să le săruţi fruntea.

Trebuie să veghezi

Să nu cadă

Din leagănul de lut.

Lăsaţi morţii

Să doarmă în pace

Lângă roza cea albă-a

Izvorului,

Sub cerul de frunze

Al pomului.

Morţii sunt

Ca nişte copii

Şi fiecare

Îşi are morţii lui

GRIGORE VIERU

♦♦♦ 

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc

Cum te blestemă unii, vreau să zic,

La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi

De-ai avea mamă şi-ar muri?!

Ce-ai face tu şi cum ar fi

De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc.

Vei fi mare tu, eu voi fi mic,

Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frică, nu teamă –

Milă de tine mi-i,

Că n-ai avut niciodată mamă,

Că n-ai avut niciodată copii. 

GRIGORE VIERU

Acad. EUGENIU GREBENICOV,  ŞTEFAN DINCESCU

ODĂ

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;

Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,

Ochii mei nălţam visători la steaua

                Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,

Suferinţă tu, dureros de dulce…

Pân-în fund băui voluptatea morţii

                Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,

Ori ca Hercul înveninat de haina-i;

Focul meu a-l stinge nu pot cu toate

                Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,

Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…

Pot să mai renviu luminos din el ca

                Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,

Vino iar în sân, nepăsare tristă;

Ca să pot muri liniştit, pe mine

                Mie redă-mă!

MIHAI EMINESCU

„Chiar dacă o bună parte din viaţa mea am vorbit şi am scris ruseşte, nu mi-am uitat totuşi limba mamei. Şi nu o voi uita şi nu mă voi dezice de ea niciodată. Sunt mândru şi solidar cu Academia de Ştiinţe a Moldovei, care a ştiut să apere demnitatea adevărului pe care trebuie să-l slujească. Nu există naţiune moldovenească şi limbă moldovenească după cum nu există naţiune şi limbă oltenească, bănăţeană, maramureşeană, bucovineană, transnistreană. Există români şi limba  română şi punctum, vorba clasicului. Cu această convingere am să intru şi în mormânt.“

Acad. EUGENIU GREBENICOV

ÎN LIMBA TA

În aceeaşi limbă

Toată lumea plânge,

În aceeaşi limbă 

 Râde un pământ.

Ci doar în limba ta

Durerea poţi s-o mângâi,

Iar bucuria

S-o preschimbi în cânt.

În limba ta

Ţi-e dor de mama,

Şi vinul e mai vin,

Şi prânzul e mai prânz.

Şi doar în limba ta

Poţi râde singur,

Şi doar în limba ta

Te poţi opri din plâns.

Iar când nu poţi 

Nici plânge şi nici râde,

Când nu poţi mângâia 

Şi nici cânta, 

Cu-al tău pământ, 

Cu cerul tău în faţă, 

Tu taci atuncea

Tot în limba ta. 

GRIGORE VIERU

„Pe măsură ce trece timpul, mă sfâşie un dor nestăvilit de Patrie. Îmi fac mereu procese de conştiinţă: am lucrat mai mult pentru străini decât pentru ai mei. De aceea, în timpul ce mi l-a hărăzit Dumnezeu, aş vrea să mă consacru prosperării ţării în care m-am născut. O, dacă Ţara ar înţelege să-şi primească fiii rătăcitori!“

Acad. EUGENIU GREBENICOV

♦♦♦  Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? N-o să aflu între-ai noştri vreun falnic juvaer? Au la Sybaris nu suntem lângă capistea spoielii? Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii, N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi În aplauzele grele a canaliei de uliţi, Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii, Măşti cu toate de renume din comedia minciunii? Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul, De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul? Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele, Că îşi râde de-aste vorbe înghiţindu-le pe ele. Vezi colo pe urâciunea fără suflet, fără cuget, Cu privirea-mproşcată şi la fălci umflat şi buget, Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri, La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri; Toţi pe buze-având virtute, iar în ei moneda calpă, Quintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă, Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască, Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască... Dintre-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii! Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii, În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie, Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filozofie. Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte, Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte, Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri... Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire; Toate mutrele acestea sunt pretinse de român, Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian! Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi Să ajungă-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi! Tot ce-n ţările vecine e smintit  şi stârpitură, Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură, Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii, Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii, Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii! Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni! I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni! În această ciumă-n lume şi aceste creaturi Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară! MIHAI EMINESCU

♦♦♦

Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesupt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele.

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.

Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe. 

MIHAI EMINESCU

♦♦♦ 

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu între-ai noştri vreun falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capistea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Că îşi râde de-aste vorbe înghiţindu-le pe ele.
Vezi colo pe urâciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mproşcată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei moneda calpă,
Quintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă,
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintre-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filozofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de român,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajungă-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit  şi stârpitură,

Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,

Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
În această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

MIHAI EMINESCU