ÎNTOARCEREA BARBARILOR
ŞTEFAN DINCESCU
POEM (I)
Decembrie
medalii sparte
împarte
ăstui veac de cerşetori.
Adormi!
Adormi! Poveştile îngheaţă
cu
ţurţuri pe la subţiori.
Adormi!
Adormi! Poveştile îngheaţă.
Astupă
văzul tău căprui!
Adormi! Adormi! Din ieslea nopţii
căţeaua
Iudei varsă pui.
Zideşte
somnul! Eu rămân
să rod
lufarii unui gând.
Adormi!
Adormi! Poveştile îngheaţă
în jegul
zeilor plângând.
POEM (II)
Şi-a fost o şezătoare literară,
o cocină cu steaguri, sticloanţe şi plăvani.
Pe scenă se maimuţăreau
o haită blondă, cinci golani.
În Cana zdrăngănea un zeu
o tărăboanţă cu mistere.
A râgâit şi-un derbedeu
şi cărţile forjau tăcere.
Sub plapuma Dalilei se plodeau
nagodele, strigoii de la Râm.
Vai, tăgârţarii lui Humbaba
m-au ciopârţit pe caldarâm!
POEM (III)
Stă în
dreapta lérfa. Puşcăria-n stânga.
Foamea
clăbuceşte. Mă astupă tânga.
Sângele
scrâşneşte. Sobolii asudă.
Fraierii
digeră sărăcie ludă.
Pâinea
unge-mi-se numai cu suplicii.
Au expus
în piaţă piei de haruspicii.
Zoala
fermentează. Boala scade preţul.
Din
privighetoare şi-au gătit nutreţul
şuţii,
găgăuţii. Abel, nimfomanul,
vinde-n
iarmaroace Biblia, Coranul.
Soarele grimează
ghearele de urs.
Balele
Sodomei în Cristos s-au scurs.
POEM (IV)
Oraşul botniţei şi-al răngilor de fier!
Profeţii sug duhoare din mister.
În piaţă stârvuri: muşuroaie!
Flanorii scârţâie în ploaie.
Vomează mistagogii pe altar
şi raiul fermentează în dosar.
Oraşul botniţei şi-al răngilor de fier!
Gunoaiele clocesc şi-n cer.
Vai, Dumnezeu m-a avortat
zavéră scoasă la mezat!
POEM (V)
Ţara
exportă incubatoare pentru dadaişti.
Laşitatea
îşi dă bojogii pe faţă.
Cine
trepanează Cristoşi păguboşi
pe
tejgheaua din piaţă?
Fantezia
vomită într-o conservă de peşte.
În
iarmaroc mielul doarme cu bâta la uşă.
Mulţumescu-ţi,
Doamne! Mi-ai
livrat, frăţeşte,
infarctul
pomădat ca o păpuşă.
POEM (VI)
Scumpii
mei, a înţărcat bălaia!
Emanaţii
şi-au golit rucsacul.
Haideţi
la Cântarea României
dirijând-o
cu haracul.
Macaraua
saltă-n piaţă preţul,
gloriei
adio, frăţioare!
Devla
şi-o găseşte flecăreţul
în formol
şi în dosare.
Linge-ţi,
haită, bubele şi botul,
strânge-ţi
pielea de sub roţi,
muşcă-ţi
gheara vărsând votul
bravilor fanarioţi!
POEM (VII)
Păi să rezişti, deznădejdea mea, să rezişti
într-un orăşel cu fluierari
dintr-o cociorvă cântând!
Până când, tăcerea mea,
deznădejdea mea, până când
să mai suflăm în cornul turbării ajustate?
Până când, Dumnezeule Mare, până când
să nechezăm între jucării mutilate?
Ai să deraiezi, deznădejdea mea, ai să
turbezi
între zglăvogi, văduviţe şi fâţe!
Să adormi înjurând, să visezi blestemând
lângă un ispol cu tărâţe,
hei, până când, tăcerea mea? Până când?
POEM (VIII)
Pe-acilea
s-au stors în jale,
cronicarii-mi
povestesc,
oasele
Măriei sale
Ştefăniţă
Vel Dincesc.
Fost-am,
domnii mei, în lume
mejde
spintecând, cutume –
şiş,
furtună într-un bici,
tufănici
în solzi de-arici,
samatocul
din potir,
pletele
ştergând cu mir
păr,
cuptor şi căţeluşe,
Gólgotă
şi picioruşe.
Fost-am
urcioraş de-argint.
M-au
borât tâmpii râzând.
POEM (IX)
Codrule,
codruţule,
ne-au
storşit, tăicuţule!
Sărbătorile
ţi-au rupt,
rămăseşi
milog şi supt.
Căpşunarii
duc în spate
doinele,-n
desagi, crăpate.
Domni cu
robă, cu scufie,
ne-au
vândut pe veresie
pe la
porţi de-mpărăţie.
Cui a
oblojit străinii
sparge-i-ar
ficaţii câinii,
linciuri-şi-ar
în buboi
roiul
zilelor de-apoi,
îndrăgi-ne-ar
zorile
şi
privighetorile,
– Ce te zgâlţâi, neamule,
fără ploaie, fără vânt,
cu profeţii la pământ?
– Cum de nu m-aş zgâlţâna?
Chiulangiii şi cârlanul,
manglitorii şi mârtanul
prins-au ţara cu arcanul
şi-au tuflit-o-n nebunie,
ciocârlie-n puşcărie,
iepuroi pe-o năsălie.
Vai, săracul, prostănacul!
Leul plagiază racul.
Pita-i mică, o furnică,
frăţioare, te ridică!
Măi bădie, lasă frica,
mititeii şi berica,
ne visează Mititica!
ŞTEFAN DINCESCU