AU PORNIT CU PLUGUŞORUL ÎNGERII PE CER
 |
COLIND
Din mii de falnice regine
O biată fată din poporCe stăpâneau peste pământ A fost aleasă o fecioară Să întrupeze Duhul Sfânt. Sfioasă, blândă şi cuminte A zămislit, necunoscută, Pe marele Mântuitor. Şi-n ieslea umedului staul, Pe-un braţ de paie s-a născut Acel ce-avea puteri să frângă Păcatul greu de la-nceput. Lăsând de-o parte împăraţii Cei plini de oşti şi slujitori Întreaga Domnului mărire S-a coborât printre păstori. EL, Mesia izbăvitorul, Trimisul tatălui din Cer, S-a ridicat sub ocrotirea Şi-n casa unui biet dulgher. Căci harul pururi se revarsă Pe cel sărac, cinstit şi bun… Fiţi gata să primiţi pe Domnul În ziua Sfântului Crăciun.
VASILE VOICULESCU
|
 |
COLINDĂ
Doarme colo în poiată pruncuşor fără de tată. Şi măicuţa, mama lui, se tot plânge boului c-a născut în Vifleim, n-are scutece de in, n-are apă, n-are faşă, nici opaiţ, nici nănaşă. Iosif cercul de pe cap în cuier şi l-a lasat şi-a plecat unde-a plecat ca să-l latre cânii-n sat. Noaptea-i neagră, ceasu-i lung, stă măicuţa lângă prunc. Să le ţie de urât înger nalt s-a coborât. Şi în noapte înadins degetul şi l-a aprins. Arde îngerul lui Dumnezeu ca o lumânare de său.
LUCIAN BLAGA
|
 |
COLIND
(3)
Lerui, floare, lerui-ler.
S-a născut copil
în ger,
Pe tipsii de
platină.
Stelele deasupra
sa
Taie, bat şi
clatină,
Scăpărări, văpăi
şi nea.
Stelele par straiele,
Noaptea – măruntaiele,
Platina sunt paiele.
Ascultaţi-i răsuflarea,
El e imnul şi cărarea.
Ascultaţi-i paşii, viersul,
El e liniştea şi mersul
Care scrie Universul.
ION CARAION
|
 |
COLIND
(5)
Flori de lună, flori de tei,
Magii-aduc pe Christ cu ei;
Flori de-argint cu promoroacă,
Ţara toată-i o prisacă,
Ningi poveste, cântă cracă.
Ţară cântec, ţară dragă,
Îl primeşte, L-ocroteşte
Pe Iisus, pe Dumnezeu,
Fagure de cuget greu,
Singură câmpie-vis
Ce-amiroase-a paradis.
ION CARAION
|
 |
| Adăugați o legendă |
 |
COLINDĂ DE INIMĂ
Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea în cinci colţuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.
Braţul meu, o coadă de cometă;
umărul şi pieptul meu – cer.
Căldura lor secretă
luceşte albastru de ger.
Să fiţi liniştiţi, să aveţi parte
de linişte albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, două vergele-ntr-o
salbă,
împodobesc oră, clipită.
Ave vouă, bărbaţilor, femeilor,
inima mea vă salută,
ninge deasupra secundelor, orelor,
cu zăpadă argintie şi mută.
Ding-dang, numai inima, ding-dang
numai ea
bate la mesele voastre,
în noaptea aceasta e-o singură stea
şi o nenumărare de ceruri albastre.
NICHITA STĂNESCU
|
