Traian VASILCĂU, MANIFEST VEŞNIC ACTUAL

MANIFEST VEŞNIC ACTUAL

Care popor? Negânditoare plebe,

Care-a iubit o clipă şi-a uitat,

Un trib civilizat, modernizat,

În care dorul desfrânării fierbe.

Care popor? Incultă iobăgime,

Râvnind prin contrabandă chilipir,

De mendrele-i nu se mai miră nime.

Care popor? Divinizat martir,

La care ne-nchinăm – c-aşa se cere,

Pe care-l venerăm, dar fără dor,

Popor ce-a fost în ireale ere

Şi nu mai e deloc. Care popor? 

◊◊◊

Pe creanga inimii au înflorit

Cuvintele în care Te gândesc.

Cu ele plâng în stele nesfârşit,

Din ele templu în Cuvânt zidesc.

În Tine, Doamne, să rămân mi-i vrerea,

Dar mările din mine au secat

Şi sunt fără de-a fi – un increat

Ce s-a născut pe sine din durerea

Şi-apun sub dangătul monastiresc,

Ce m-amurgeşte-n Cer şi-l preaslăvesc!

◊◊◊

În marmura cuvintelor cioplesc

Să dau de slova-clopot şi uitare.

Intraţi, intraţi, sufletul meu e mare,

Chilii nenumărate-l locuiesc.

În cartea-mi scrisă mor pentru o clipă

Şi-n cea de-o scriu întruna înviez.

Şi doar din Pururi Mâine, grea risipă,

Sorb vinul suferinţei ca pe-un crez,

În care botezat am fost de Tine

Să fiu un cer, când evadez din mine.

◊◊◊

Vi-s dor învins, mi-s zăvorâtă zare,

Prin care liber, fără vamă zbor,

Pân-la Iisus, iubindu-te, Mirare,

Sunt angajat la El – sublim cocor.

Încerc să mă revărs nemărginirii

Şi dacă am greşit, dar am greşit!,

Cocor în anticamera Iubirii

Îngenuncheat, ca un monah în schit,

În strai monastiresc, mă rog, stingher,

Din cerul vostru, cunoscut privirii,

Să zbor etern spre nevăzutul Cer.

PSALM PENTRU ÎNGERI

Doamne,

carele mi-ai dat toată tristeţea

ce-o suport

şi toată bucuria ce n-o pot duce,

în faţa smereniei Tale

îţi cânt

cu glas nevindecat de cruce:

„O, de-acum îngerii Tăi nu se mai simt străini

Şi prin lanul de-nflorite singurătăţi

Vin şi se duc şi-n priviri au câte-un mănunchi de lumini,

Iar paşii lor sunt ancestrale peceţi.“

Doamne,

carele mi-ai dăruit toată lumina

ce n-o pot merita

şi toată durerea

care mă-nveşniceşte-n altarele ei,

la picioarele-Ţi cad

şi rog să dai ordin

în zori

să ningă cu dragostea Ta

peste îngerii mei!

O, de-acum ei nu se mai simt străini

Şi prin lanul de-nflorite singurătăţi

Vin şi se duc şi-n priviri au câte-un mănunchi de lumini,

Iar paşii lor sunt ancestrale peceţi.

NINS DE CUVINTE

Pentru Grigore Vieru

Vântul coseşte zarea de otavă,
Dar în privirea lui foşnesc cocori,
Ducând pe-aripi istoria bolnavă.
Eternitatea-n voi culege flori.

O, el e-un crin pe care-l scapă cerul,
Rugându-ne să i-l întoarcem cânt.
Deschideţi geamul, a-nflorit Vieru,
Frumos ca un poem doinit de vânt.

Din cer se-abate-o mare de lumină,
Zăpada ei începe-a nămeţi
Lumea care-a plecat ca o străină
Sub lutul ce învaţă-a ne rosti.

Arhanghel peste timp va fi izvorul
Prin mănăstiri de iarbă-ngenunchind,
Cuvintele, chemându-şi ziditorul
Cu braţele la cer, se acuprind. 

Nicio durere nu le mai încântă,

E-o fericire-n zei, iar în copii
Porţi nalte se deschid şi-atunci cuvântă
Poetul-crin cu glas de veşnicii.

El printre arbori umblă ca un domn,
În ei îi ţes mantale lungi lăstunii
Şi-n ochii ce par lacuri de nesomn
Cântă bătrânul Cer la harfa lunii.

Un freamăt de luceferi e în toi,
Un zvon de îngeri îi răsare-n cale,
Poveştile în el cresc taine noi
Şi-n vis surâd, uitate de-orice jale.

De-acum va fi să fie numai cânt

Şi mâine-n zori, trezind oarbe morminte,
La braţ mergând, pământ lângă pământ,
Ne-om duce-n templul său nins de cuvinte. 

Traian VASILCU

(REPUBLICA MOLDOVA, CHIŞINĂU)