MIERCURI, 9 APRILIE 2014
„DE LA HOBIŢA LA
TESCANI:
CONSTANTIN
BRÂNCUŞI, GEORGE ENESCU“
ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
„DALTA ŞI GÂNDUL“
◊◊◊
Păsările măiestre m-au fascinat şi nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată.
◊◊◊
Păsările măiestre m-au fascinat şi nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată.
◊◊◊
Sculpturile mele sunt
fecioarele mele!... Le gătesc ca de nuntă!
◊◊◊
Nu mai sunt demult al
acestei lumi; sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup – mă
aflu printre lucrurile esenţiale.
◊◊◊
Arhitectura este sculptură locuită.
◊◊◊
Nu putem să-l ajungem
niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el rămâne important.
◊◊◊
Muncind asupra pietrei, descoperi Spiritul – tăinuit în materie, măsura propriei ei fiinţe. Căci mâinile sculptorului gândesc întotdeauna şi urmăresc gândurile materialului.
◊◊◊
Eu am voit să înalţ totul
dincolo de pământ. Cocoşii mei cântă! Şi păsările mele zboară!
◊◊◊
Am şlefuit materia pentru a
afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă
cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
„DALTA ŞI GÂNDUL“
◊◊◊
Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.
◊◊◊
Eu nu creez Păsări – ci zboruri.
◊◊◊
Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Zborul – ce fericire!
◊◊◊
Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc
abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma
exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.
◊◊◊
Nu trebuie să silim materialele să vorbească în limba noastră, ci trebuie
să le aducem până la acel punct, unde alţii vor înţelege limba lor.
◊◊◊
Colaborarea intimă între artist şi materialele folosite, precum şi pasiunea care uneşte bucuria meseriaşului – cu elanul vizionarului, îl duc pe rând la esenţializare, la forma ideii în sine... Sculptorul trebuie să îşi pună spiritul în armonie cu spiritul materialului.
◊◊◊
Pasărea de aur!... O lucrez încontinuu!... Însă nu am găsit-o încă!
◊◊◊
Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.
◊◊◊
Eu nu creez Păsări – ci zboruri.
◊◊◊
Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Zborul – ce fericire!
◊◊◊
Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc
abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma
exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.
◊◊◊
Nu trebuie să silim materialele să vorbească în limba noastră, ci trebuie
să le aducem până la acel punct, unde alţii vor înţelege limba lor.
◊◊◊
Colaborarea intimă între artist şi materialele folosite, precum şi pasiunea care uneşte bucuria meseriaşului – cu elanul vizionarului, îl duc pe rând la esenţializare, la forma ideii în sine... Sculptorul trebuie să îşi pună spiritul în armonie cu spiritul materialului.
◊◊◊
Pasărea de aur!... O lucrez încontinuu!... Însă nu am găsit-o încă!
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
ŞTEFAN DINCESCU, ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU |
ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
„DALTA ŞI GÂNDUL“
◊◊◊
Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi.
◊◊◊
Arta ar trebui să fie numai bucurie!... De aceea, nu există ,,artişti“, ci numai oameni care simt nevoia să lucreze, întru bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!
◊◊◊
◊◊◊
Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi.
◊◊◊
Arta ar trebui să fie numai bucurie!... De aceea, nu există ,,artişti“, ci numai oameni care simt nevoia să lucreze, întru bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!
◊◊◊
Arta rămâne o taină şi o
credinţă. Iar când se face după vreo teorie, este falsă.
◊◊◊
Arta trebuie să
apropie, iar nu să depărteze; să umple, iar nu să sape prăpăstii în bietele
noastre spirite, şi aşa destul de răscolite de întrebări.
◊◊◊
Simplitatea nu este un
ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea pe măsură ce te apropii de sensul real
al lucrurilor.
◊◊◊
Eu am făcut piatra să
cânte pentru Omenire.
◊◊◊
Artistul trebuie să
ştie să scoată la suprafaţă fiinţa din interiorul materiei şi să fie unealta
care dă la iveală însăşi esenţa sa cosmică, într-o existenţă cu adevărat
vizibilă.
◊◊◊
Arta este altceva decât redarea
vieţii, este transfigurarea ei.
Măiastră!... Ea se zbate
aprig, ca tot ceea ce am realizat, până astăzi, ca să se înalţe spre ceruri.
◊◊◊
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
ELEVI AI ŞCOLII „OCTAVIAN VOICU“, BACĂU
„DALTA ŞI GÂNDUL“
◊◊◊
Raţiunea de a fi a artiştilor este aceea de a revela frumuseţile lumii.
◊◊◊
„DALTA ŞI GÂNDUL“
◊◊◊
Raţiunea de a fi a artiştilor este aceea de a revela frumuseţile lumii.
◊◊◊
Tot ceea ce încerc să
fac este să împing graniţele artei tot mai adânc în necunoscut.
◊◊◊
Eu vă vorbesc numai
despre acea sculptură care posedă viaţa ei proprie; iar nu despre una care ar
avea vreo formă asemănătoare vieţii. De altfel, întotdeauna: teoriile simple
şi pure sunt eşantioane fără de valoare; numai acţiunea contează.
◊◊◊
Arta – poate cea mai
desăvârşită a fost concepută în timpul copilăriei umanităţii. Căci omul
primitiv uita de grijile cele domestice şi lucra cu multă voioşie. Copiii
posedă această bucurie primordială. Eu aş vrea să re-deştept sentimentul acesta
în sculpturile mele.
◊◊◊
Teoriile nu-s decât mostre fără de valoare.
Numai fapta contează.
◊◊◊
Lumea poate fi mântuită prin
artă.
◊◊◊
Frumosul este echitatea absolută.
◊◊◊
Lumea poate fi salvată prin
artă. Artistul face, în fond, jucării...pentru oamenii mari; el este ca şi
viermele de mătase.
◊◊◊
Nudurile din arta plastică
nu sunt atât de frumoase ca nişte broaşte râioase.
◊◊◊
Din toată lumea – numai
românii şi africanii au ştiut cum să sculpteze în lemn.
◊◊◊
Când nu mai eşti copil, ai
murit de mult.
◊◊◊
O sculptură nu se sfârşeşte
niciodată în postamentul său, ci se continuă în cer, în piedestal – şi în
pământ.
◊◊◊
Eu nu sunt nici
suprarealist, nici baroc, nici cubist; şi nici altceva de soiul acesta; eu, cu
noul meu, vin din ceva care este foarte vechi.
◊◊◊
Prefer să creez aceste
sculpturi şi să greşesc; decât să nu greşesc şi să recreez pe Venus din Milo –
căci Venus din Milo a mai fost creată odată şi este, vai, insuportabil de
bătrână.
◊◊◊
Eu mă aflu acum foarte
aproape de Dumnezeu, şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână spre El, ca
să îl pipăi!... Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu...
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
ORFEUL MOLDAV
GEORGE ENESCU (1881 – 1955)
Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor
şi chiar destul de conştiincios. La patru ani ştiam
să citesc, să scriu, să adun şi să scad. Nu era meritul
meu,
căci îmi plăcea învăţătura şi aveam groază
de aproape toate jocurile, mai cu seamă
de cele brutale;
le găseam nefolositoare,
având simţământul că pierd timpul;
fugeam de zgomot şi
de vulgaritate,
iar mai mult decât
orice simţeam un fel de spaimă
nnăscută în faţa vieţii. Ciudat copil, nu?
GEORGE ENESCU
◊◊◊
MUZICA ESTE ŞI EA O MARE, ÎN CARE
SE FRĂMÂNTĂ SIMŢIRE ŞI IDEI, ELANURI
ŞI INSPIRAŢIE, VIAŢĂ CONŞTIENTĂ
ŞI VIAŢĂ INCONŞTIENTĂ SAU SUBCONŞTIENTĂ.
GEORGE ENESCU
◊◊◊
MUZICA ŞI CULTURA AR TREBUI
CÂT MAI MULT DIFUZATE,
ÎN TOATE SATELE, ÎN TOATE COLŢURILE
ŢĂRII.
GEORGE ENESCU
◊◊◊
SĂ TE ODIHNEŞTI DE MUNCĂ
PRIN MUNCĂ.
GEORGE ENESCU
◊◊◊
PARISUL A FOST ŞI ESTE A
DOUA MEA PATRIE.
ACOLO M-AM AFIRMAT CA MUZICIAN
ŞI COMPOZITOR, ÎNCĂ DE PE BĂNCILE ŞCOLII.
DE MULTE ORI, CÂND CONCERTAM
ÎN STRĂINĂTATE, ERAM
CONSIDERAT
CA FĂCÂND PARTE DIN ŞCOALA
FRANCEZĂ,
DAR ÎN PRIMUL RÂND ŢINEAM
S-ARĂT
CĂ APARŢIN NAŢIUNII ROMÂNE.
GEORGE ENESCU
◊◊◊
AŞTEPŢI CU NERĂBDARE ZIUA DE
MÂINE
SPRE A TE DESPĂGUBI CU
PRISOSINŢĂ.
GEORGE ENESCU
◊◊◊
VĂ ÎNDEMN LA MUNCĂ, FIINDCĂ
MUZICA
E A TUTUROR. DATORIA
DUMNEAVOASTRĂ
E DE A FACE CA, PE LÂNGĂ
ARTA ROMÂNEASCĂ,
ŞI NUMELE DE ROMÂN
SĂ FIE RESPECTAT PESTE
HOTARE.
GEORGE ENESCU
◊◊◊
NU POT DECÂT SĂ FIU CU NAŢIA
MEA
ŞI SĂ DORESC SĂ IASĂ LA
LIMAN
CÂT MAI STRĂLUCITĂ, CUM O
MERITĂ,
AR FI JUST SĂ FIE.
GEORGE ENESCU
◊◊◊
ÎN ACESTE TIMPURI BRUTALE ŞI
METERIALE,
NU SE POT ÎNDESTUL ÎNCURAJA
ARTA
ŞI GÂNDIREA PURĂ, PENTRU A
RIDICA
DIN NOU OMENIREA LA NIVELUL
CE-O FACE SUPERIOARĂ
CELORLALTE SPECII DE
VIETĂŢI.
GEORGE ENESCU
◊◊◊
TREBUIE SĂ NE ORGANIZĂM DE O
MANIERĂ
MAI REALĂ PENTRU MAREA MUNCĂ
ŞI MAREA CONSTRUCŢIE LA CARE
ESTE
CHEMAT NEAMUL NOSTRU.
GEORGE ENESCU
◊◊◊
AM REMARCAT DINTR-UN GRAFIC
AL VIEŢII MELE CĂ VIAŢA
ORICĂRUI OM E
CA O COARDĂ DE ARC, CARE
ÎNTINSĂ OSCILEAZĂ
ŞI REVINE ÎNCET LA POZIŢIA SIMPLĂŞI
DREAPTĂ DE LA CARE A PLECAT.
EU REVIN DE UNDE AM
LUAT-O.
CĂ ACEI CARI AU PREZIDAT LA
PRIMII PAŞI
AI MEI AU DISPĂRUT, ASTA MĂ
ÎNDUREREAZĂ,
DAR NU MĂ ÎNSTRĂINEAZĂ DE LOCUL MEU NATAL,
UNDE VREAU SĂ MĂ ÎNTORC
ODATĂ ŞI ODATĂ,
PENTRU ODIHNA CEA MARE.
PÂNĂ ATUNCI MĂ SIMT LA BUCUREŞTI
CA ŞI LA PARIS, LA BERLIN CA
ŞI LA NEW YORK,
LA MINE ACASĂ, ADICĂ ÎN
NATURĂ,
MAREA CASĂ A LUI DUMNEZEU.
GEORGE ENESCU