SOBIESKI ŞI ROMÂNII
În istoria nuvelei româneşti, Costache Negruzzi poate fi considerat
părintele acestei specii
epice cultivate apoi, cu succes, de Alexandru Odobescu, I. L. Caragiale, Ioan
Slavici, Liviu Rebreanu, Gala
Galaction, Marin Preda, Mircea Eliade. Termenul – provenit din fr. nouvelle, it. novella –
defineşte o creaţie epică în proză cu o acţiune mai dezvoltată decât a schiţei, antrenând mai multe
personaje, dintre care se reliefează un personaj central, ale căror caractere
se desprind dintr-o intrigă mai complexă şi dintr-un conflict puternic.
Sobieski
şi românii are toate caracteristicile acestei specii epice: prezintă fapte
verosimile, un singur conflict exterior, intrigă riguros
construită, tendinţa spre obiectivare, se pune accent mai mult pe personajul
central decât pe acţiune. Faţă de povestire, nuvela păstrează o legătură mai strânsă cu realitatea. Viziunea este
auctorială: autorul corespunde naratorului, dar naratorul nu corespunde
personajului. Naratorul este omniscient: ştie totul şi nu corespunde niciunui
personaj. Titlul presupune doi termeni antitetici: Sobieski / românii, deşi conjuncţia copulativă „şi” estompează antiteza şi sugerează ideea că patria poate să
pretindă de la fiii săi orice sacrificiu, inclusiv sacrificiul suprem. Tema
nuvelei (patriotismul) confirmă ideea
lui Delavrancea: „(…) un neam nu piere
prin siluire, ci numai prin abdicare (…).”
Întrebat ce sfat ar da unui tânăr, Caragiale a răspuns genial: „Tinere, să-ţi faci patria scumpă şi sfântă
ca şi mama! S-o iubeşti şi s-o respecţi din adâncul sufletului tău. De dragostea şi
de respectul tău pentru ea să nu faci
vreodată reclamă şi paradă (…).” În
Sobieski şi românii patriotismul este o stare activă, perpetuă şi credincioasă propriei
eternităţi, încât pământul românesc „are
preţul morţilor care au coborât
în el” (Nicolae Iorga).
În expoziţiune, Costache
Negruzzi fixează locul şi timpul acţiunii („Pe
drumul ce duce cătră cetatea Neamţu, pe la sfârşitul lui septembrie 1686, se
vedea o oaste mergând.”), dar şi unele
personaje implicate în acţiune: personajul
colectiv (oastea „cu durerea în
inimă”), Sobieski („fala
leşilor, eroul creştinătăţii, mântuitorul Vienii”), Iablonovski şi Potoţki. Expoziţiunea prefigurează arta scriitorului: viziune realistă asupra epocii (realism istoric), obiectivitate, conciziune,
ştiinţa detaliului, har descriptiv, narativ. Imaginea panoramică asupra oştirii
poloneze, întâlnind fioroasa pustietate, anticipează psihologic, intriga, potenţându-i dramatismul. Numai o oaste umilită,
înfometată şi învinsă moral răspunde cu promptitudine şi inconştienţă la sugestiile lui Potoţki, la orgoliul nemăsurat al vestitului rege al Poloniei.
Hotărârea lui Sobieski de a
asedia Cetatea Neamţului constituie intriga
nuvelei. Dialogul dintre orgoliosul rege şi sfetnicii săi confirmă că înţelepciunea
personificată de Iablonovski este
învinsă de trufie, de linguşire şi de prostie: – Aşa! Să mergem dar să-l luăm. Oh! voi să-mi răzbun pre Cantemir care
mă înşală şi mă făcu să perd atâţia viteji! / – Eu aş zice să lăsăm cetatea aceasta, zise Iablonovski, şi să ne urmăm
drumul înainte. Avem tunuri de câmp, nu de asalt. / – Ba pre numele patronului meu! nu va zice lumea că o cetate s-a arătat
dinaintea lui Sobieski fără a i se cuceri? N-avem tunuri? Vom lua-o dar cu mâinile.
/ – Numele Măriei tale e destul tun,
zise Potoţki. Dialogul dintre rege şi sfetnicii săi prefigurează dezvoltarea subiectului. Planul acţiunii se mută în Cetatea Neamţului, unde „se
aflau optsprezece plăieşi trimişi de ispravnicul de Neamţ, pentru
străjuire”. Acestora li se adaugă
tânărul sosit de la Iaşi,
cu veşti despre fărădelegile duşmanilor. În desfăşurarea acţiunii evenimentele sunt gradate ascendent; ele se
succed cu repeziciune: pregătirea plăieşilor pentru rezistenţă (– La porţi, flăcăi! zise bătrânul.
Încuieţi-le şi grămădiţi bolovani pe ziduri.
Aşezaţi-vă toţi pe la metereze.),
solia poloneză, răspunsul plăieşilor (–
Încă o dată vă întreb, vă închinaţi ori ba? / – Ba.), asediul cetăţii,
apărarea (– Câţi au perit d-ai noştri? /
– Zece.), capitularea condiţionată
(„slobozi să ieşim şi să ne ducem”). Naraţiunea, dinamizată de dialog,
cu scene dominate de bătrânul plăieş – discuţia cu plăieşul reîntors de la Iaşi, cu solul regelui Poloniei,
cu tânărul vânător despre pierderile
suferite – capătă accente de mare
încordare în secvenţa defilării străjerilor prin faţa regelui uimit şi turbat
de mânie. Punctul culminant îl constituie hotărârea regelui de a-i pedepsi pe
plăieşi pentru cutezanţa lor (– Voi aţi cutezat a vă împotrivi mie şi a-mi
omorî atâţia viteji? zise regele. O,
asta nu se va trece aşa! urmă turbat de mânie; trebui o pildă pentru
cei asemine vouă, şi pilda va fi groaznică şi vrednică de faptă.
Nu meritaţi a muri de sabie, ci de ştreang. Spânzuraţi-i!) Deznodământul este surprinzător; sfătuit de Iablonovski, Sobieski consimte
să aprecieze eroismul plăieşilor: „Voinicilor,
zise, sunteţi slobozi, mergeţi în pace şi spuneţi copiilor şi fraţilor voştri
că aţi avut cinstea a vă împotrivi cinci zile regelui de Polonia.” Antiteza
reprezintă procedeul general de construcţie al nuvelei Sobieski şi românii; antiteza, procedeu
compoziţional, este folosită şi în construcţia personajelor care îşi
delimitează valorile morale de care dispun
atât în planuri diferite, cât şi în planul înfruntării directe; avem, pe de o
parte, portretul cuceritorului orbit de trufie şi iluzia unei victorii facile,
de cealaltă parte – eroul
colectiv, demn, curajos, cu spirit de sacrificiu exemplar, înţelept, pătruns de
iubirea de ţară, de credinţa în Dumnezeu, de valori morale sacre. Nuvela
impresionează prin lecţia de patriotism, prin sinceritatea mesajului,
prin arta compoziţională, prin tensiunea dramatică, prin poetica atmosferei,
prin sugestiile metaforice („sprânceana
dealului”, „în floarea vârstei”, „numele măriei-tale e destul tun”),
funcţia descriptivă şi caracterizatoare a epitetului („oaste ticăloşită”, „fioroasă pustietate”, „faptă defăimată”), elocvenţa comparaţiilor („au intrat într-o cetate românească ca într-o ţarină pustie”, „ca un
mare schelet uriaş”), varietatea vocabularului, formule protocolare de adresare („Fie-mi iertat, sire”; „Du răspuns Măriei sale”; „Bine ai venit, domnule”), expresii populare („a trece sub ascuţişul sabiei”, „a-şi căuta de drum”, „a purta de grijă”, „a-şi pune capul în primejdie”),
cuvinte cu sens învechit („stare ticăloasă” / stare jalnică; „mişel” / sărac, neajutorat; „a tăbărî” / a poposi, a i se cuceri
/ a
i se supune), regionalisme („a oborî”, „străjuire”, „a buciuma”, „pojar”, „dubă”), arhaisme („lăncer”, „hatman”, „plăieş”, „leah”, „sâneaţă”, „pedestraş”), fonetisme arhaice („ţeară”, „preste”), fonetisme
regionale („a îngiosit”, „se videa”, „pept”, „dintăi”).
ITEMI DE EVALUARE
1. „Pe
drumul ce duce cătră cetatea Neamţu, pe la sfârşitul lui septemvrie 1686, se
vedea o oaste mergând. După un trup de lănceri ce deschidea marşa, urmau
douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofiţeri călări în
fruntea cărora erau trei; unul în floarea vârstei, posomorât, gânditor, necăjit
şi doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârşit venea duiumul oştei: trăsuri, bagaje, pedestraşi, şleahtă pospolită,
amestecaţi, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu
armele răsturnate, cu întristarea pe faţă şi cu durerea în inimă. Nu se auzea
nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, şi pasul oamenilor ce abia se
mişcau, pentru că de zece zile caii n-au ros decât coaja copacilor, şi oamenii
s-au hrănit numai cu poame. Şi însă această oaste, în stare aşa ticăloasă, e
aceea ce a îngiosit de atâte ori trufia semilunii, iar acei trei fruntaşi
ofiţeri sunt hatmanii Iablonovski şi Potoţki, şi cel din mijlocul lor însuşi
Ion Sobieţki regele Poloniei. Şi cum
să nu fie supărat şi necăjit vestitul rege? El, Sobieţki, fala leşilor, eroul
creştinătăţii, mântuitorul Vienii, să fie nevoit pentru a doua oară a da pas
turcilor, a se trage dinaintea tatarilor şi a moldovenilor; a-şi privi
oastea ticăloşită de lipsa merindelor, horopsită de duşmanii carii îl urmează mişeleşte, fără a îndrăzni să-şi deie pept
fătiş cu el, şi fac pradă tot ce cade, tot ce rămâne pe urmă; a nu întâmpina
în drumul său decât o fioroasă pustietate! Cum am zis, mergea încet şi gânditor. (...). / – Ce castel e
acesta? întrebă Sobieţki când, ridicând capul zări pe sprinceana dealului, înălţându-se trufaşă dinaintea lui,
cetăţuia Neamţu. Cu bună seamă vrun cuib a talharilor acestor de
moldoveni! / – La vreme de război, aici domnii Moldovei obicinuiesc a-şi
trimite averile lor, răspunse Potoţki. / – Aşa! Să mergem dar să-l luăm.
Oh! voi să-mi răzbun pre Cantemir care mă înşală şi mă făcu să perd atâţia
viteji! / – Eu aş zice să lăsăm
cetatea aceasta, zise Iablonovski, şi să ne urmăm drumul înainte. Avem tunuri
de câmp, nu de asalt. / – Ba pre
numele patronului meu! nu va zice lumea că o cetate s-a arătat dinaintea lui
Sobieski fără a i se cuceri? N-avem tunuri? Vom lua-o dar cu mâinile. / – Numele m.tale e destul tun, zise
Potoţki. / Trufia polonului măgulindu-se de această groasă linguşire, faţa i
se însenină la ideea unei izbânzi atât de lesnicioase şi îndată dete
poruncă să se înşire oastea cătră cetate.” (Sobieski şi românii)
♦ Ce mod / moduri de expunere
utilizează Negruzzi în fragmentul reprodus mai sus?
♦ Ce moment / momente al / ale
subiectului operei literare epice este / sunt
ilustrat (e) în acest fragment? ♦
Argumentaţi-vă opinia în 12 – 14 rânduri.
2. – La porţi, flăcăi! zise bătrânul. Încuieţi-le şi grămădiţi bolovani pe
ziduri. Aşezaţi-vă toţi pe la
metereze. Să nu zică leahul c-au
intrat într-o cetate românească, ca într-o ţarină pustie. / – Dar noi suntem numai nouăsprezece
şi asta-i o oaste întreagă, observă unul; cum se… / – Taci, mucosule! îl curmă
bătrânul. Te temi că-i peri? Mare pagubă! un mişel mai puţin. / Vânătorul astfel înfruntat se trase ruşinat
şi se sui pe ziduri. În vremea aceasta, oastea se apropiese. Regele trimise un ofiţer ca să vorbească cu cei din
cetate. Solul veni la poartă. Bătrânul îl salută de pe zid. / – Bine ai venit, domnule, ce pofteşti de la
noi? / – Măria-sa regele
Poloniei, mare ducă de Lituania ş.c.l. (urma
titlurile), vă face cunoscut că să vă închinaţi şi să-i cuceriţi cetatea
împreună cu toate averile şi merindele: atunci garnizoana va fi slobodă a ieşi
cu arme şi bagaje, fără a i se face nimică, iar cutezând a se împotrivi,
cetatea se va cotropi, şi garnizoana se va trece subt ascuţişul sabiei. /
– Du răspuns m. sale, zise bătrânul, că
laude şi îngroziri de aste am mai auzit noi, şi tot nu ne-am spăriet. Mai bine
m. s. şi-ar căuta de drum şi ar da pace unor oameni care nu i-au făcut nimică.
Cetatea n-avem gând să i-o dăm cu una, cu două, macar că nu sunt în ea nici
averi, nici merinde. Tot ce-i putem da este plumbul din puşce, pre care i-l vom
trimite noi de pe ziduri, fără să se mai ostenească să vie înăuntru. / – Plecaţi-vă, zise trimisul, şi nu vă puneţi
capul în primejdie. / – Nu purta
grijă de capul nostru, domnule. Gândiţi mai bine la al vostru. / – Încă o dată vă întreb, vă închinaţi ori ba? / – Ba. (Sobieski şi românii)
▲ Realizaţi, în 10 – 12 rânduri, caracterizarea
personajului literar „Bătrânul”.
3. – Eu aş zice să lăsăm cetatea aceasta, zise Iablonovski, şi să ne urmăm
drumul înainte. Avem tunuri de câmp, nu de asalt. (Sobieski şi românii) ♦ „Pe loc ostaşii încongiurară pe plăieşi,
carii depunând jos răniţii, îşi făcură semnul crucei şi, răzămându-se pe
săneţe, se uitau cu nepăsaare la pregătirile
ce se făcea pentru moartea lor. Ofiţerii priveau cu înduioşare această scenă. / – Fie-mi iertat,
sire, zise atunci Iablonovski, apropiindu-se cu respect de regele care şedea
posomorât şi mânios, a arăta
măriei-tale că aceşti viteji n-au făcut decât datoria lor, datorie patriotică
şi vrednică de toată lauda, şi că au
avut norocirea a câştiga făgăduinţa marelui Sobieţki că vor fi slobozi
şi nesupăraţi. / – Îţi mulţămesc,
vrednice al meu tovarăş de arme, zise Sobieţki ca deşteptat din somn, îţi
mulţămesc că m-ai oprit de a face o faptă defăimată. Ai cuvânt; oamenii aceştii
s-au purtat vitejeşte. Să li se deie
fiecăruia câte cincizeci de zloţi. Apoi, înturnându-se cătră români: «Voinicilor,
zise, sunteţi slobozi; mergeţi în pace şi spuneţi copiilor voştri că aţi avut
cinstea a vă împotrivi cinci zile regelui de Polonia.»” (Sobieski şi românii)
▲ Realizaţi, în 10 – 12 rânduri, caracterizarea personajului literar Iablonovski.
PETRE ISACHI
