JURNAL DIN NOAPTE [1]
Lungul drum din stele n-are somn.
După visul tainei renii ţi-i grăbeşti.
S-a smintit condeiul, bătrânele domn,
că prin psalmi îţi cauţi izbăviri băbeşti!...
Lungul marş din stele n-are pârtii, părţi.
Ocheşică doamnă, umbra ţi-o căzneşti!...
M-ai lipit bocire în condei, pe hărţi,
cinteze-n huceaguri să îmi pătimeşti.
Doamnă ocheşică, mi-ai bătut la uşă,
cum băteai odată, gângurind în raze,
şi-mi sădeai gherghine şi brânduşe
prin scăfiţe, luluind, prin vaze?!...
Lungul bâlci din stele n-are somn.
După asul morţii leii ţi-i zoreşti.
Oropsită doamnă, zgribulitul domn
dintr-un beci îţi strigă să-i horeşti!...
Aţipită doamnă, bezna s-a sleit
astupând văzduhul ruptelor ferestre!...
Doamnă urgisită, frigul s-a cleit
sub pilota casei din poveşti rupestre!...
Lungul dans din stele n-are pârtii, hărţi.
Doamnă isprăvită, când ne-am irosit
în năplaiul Ursei?!... Spartă în bucăţi,
amorţi oglinda-n veacul litrosit.
JURNAL DIN NOAPTE [2]
N-auzi cum geme patul fără tine?...
N-auzi cum veghea sună din cinel?...
Azi cămăşuţa (zuruind lăstuni, rubine)
îţi sloboade jarul, doamnă, prin inel!...
N-auzi cum urlă patul fără tine,
cum macină tăcerea uşile, pereţii?...
În icoane, doamnă, şi-n vitrine,
au ţâşnit dudaie, papură, bureţii!...
Trist scrâşneşte rugăciunea fără tine,
fără tine se smintiră laurii şi versul.
Pipăind, prin vise, coapsele-ţi caline
dă de-a dura clovnul universul.
N-auzi cum rugineşte patul fără tine,
iar lepedeul zdrăngăneşte, se destramă?...
N-auzi cum sufletul haleşte bolbotine,
iar aerul probează zbilţuri de aramă?...
N-auzi cum crapă somnul fără tine?...
De-aici se spovedeşte vidul altui vid.
N-auzi venind, vibrând din catalige,
paiaţele prin cântecul fervid?...
N-auzi Cezarii lăbărţându-şi zalhanaua,
când în mocirlă inorogii scurmă?...
N-auzi singurătăţile stropşindu-ne dairaua,
cu îngerii scuipându-se din turmă?...
JURNAL DIN NOAPTE [3]
Mălinul meu din neguri încropit,
mai naşte-te, stingherule, o dată!...
Şi tot la fel: negruţ şi subţirel,
şi tot aşa: tempestă înstelată!...
Mălinul meu din stele ciumpăvit,
ne-am cucăit în veacul fonfăit?!...
Azi unde-s primăverile ardente
în care îngerii s-au mocăit?...
Mălinul meu în spaime răsucit,
mai naşte-mă, târziule, o dată!...
Şi tot la fel: negruţ şi mărunţel,
şi tot aşa: furtună emendată!...
Mălinul meu în faceri irosit,
ce neam de molimă te-a ciuruit?!...
Pe ce drumeaguri sufletul mi-am litrosit?...
Ce flenduroşi arginţi mi-au zuruit?...
Mălinul meu în zaceri nituit,
în palme ia-mă pită istovită
şi frânge-mă, împarte-mă cu edecarii
înşurubaţi în iarna moscovită!...
Mălinul meu de-Astarte ciugulit,
mai naşte-te, colţosule, o dată!...
Şi tot la fel: de-o Salomee pigulit,
mai naşte-mă, făţosule, deodată!...
JURNAL DIN NOAPTE [4]
Nu-s pită, pecie pe masă,
nici samatoc, domniţă, în clondir!...
Tăcerea bubuie-n chermezele din casă,
de pacea adormiţilor mă mir.
Sub buze vidul se usucă,
epava neamului mă pârpăleşte.
Abia încap în destrămata mea nălucă,
aidoma fluviului în ochi de peşte.
Mă prind cu bocetul de cap
şi mă sfădesc cu geamurile, cu pereţii.
Îmi suflec stihurile nătăfleţe, handicap,
dresându-le cu lebedele, cu ereţii.
Când o să-ţi vânturi jupele, papucii,
domniţă altoită cu teii, cu alunii?!...
În mai buşindu-mă cu zăbăucii,
la oblu trag privighetorile, păunii.
De pleoapele Dalilei mă atârn
şi-mi şagrinez fantasmele cu dusul.
Adorm într-un hamac, pe Orion,
cu blânda Veve, boţmanul şi musul.
Nu-s colindeţi, nici trandafiri pe masă.
Musteşte, doamnă, vidul în clondir!...
Împleticindu-mă cu umbrele prin casă,
învăţ prin alambicul Diotimei să respir.
JURNAL DIN NOAPTE [5]
Viitorul, Babu, limbă nu mai are,
nu mai poate, dobitocul, să-mi grăiască!...
Moartea-mi pregăteşte, de-o prânzare,
pecie, păcele, pipote şi pască.
Mă învârt, scârbit, în gropile cu lei
şi-mi detest discipolii, zoilii şi credinţa.
Neţinând isonul unor farisei,
îmi sudez, pe socluri, mâzga, neputinţa.
Îmbrăcând tunica flascului oricine,
mi-am servit anonimatul cu toptanul.
M-ai chircit scaiete, Doamne, pe obcine
tot schimbând, pe nasturi, armăsarii, vanul!...
Să mă dai cetăţii scărpinând Cezarul,
suflete în ţăndări, când te-ai moleşit?!...
Ţi-ai jucat, pifane, măştile şi zarul,
fluturând Sodomei cald poem teşit!...
Condeiaşul are soboli în spinare,
cu dăltiţa mă plesneşte Corbul peste deşte.
Moartea în ceacşiri de sărbătoare,
dându-se în stambă, psalmii îmi citeşte.
Ce-ţi şopteşte fătul frânt pe cărărui,
ocheşică doamnă, astăzi nu l-auzi?!...
Natul vegetează puşlama, năprui,
strâmb ciocnindu-se de Cezarii zăluzi.
Ce-ţi şopteşte bravul, băcăuanul lut,
oacheşă domniţă,-n beciul din ureche?!...
Că-n prăpăstii inorogul ţi-a căzut
ciuruit, zăplan, de-o spaimă-n streche?...
Ce-ţi şoptesc păunii, asfinţită doamnă,
îngânându-se, pârgavi, cu-această veşnicire
pitulându-şi eremiţii într-o toamnă
otrăvindu-mi cerurile, naşpa, din zidire?!...
Ce-ţi şoptiră, Babu, alobrogii, scitul,
împletindu-ţi veşniciile, şi galaxii, în plete?!...
Încurcând etapele, substanţele, clocitul,
alchimistul se trânti, olog, în carcalete.
Viitorul limbii arhitecţi nu are.
Din Alcor trimis-ai, ieri, poştalionul?...
Mi-am făcut bocceaua. Doamnă,-n aşteptare,
mi-am lipit, de sânge, mierla, alionul!...
JURNAL DIN NOAPTE [6]
Azi-noapte coşmelia mi-a rămas deschisă,
ferestrele, azi-noapte, s-au curvărit prin cer.
Azi-noapte te-am simţit, flogistică domniţă,
scăpând din scrinul celui temnicer!...
Prinsorile, azi-noapte, s-au deschis
şi mi-au crăpat făcliile din găunoase stele.
Azi-noapte visele mi-au şiroit narcis
în cănile căinţelor căţele.
Azi-noapte ied am locuit în cer,
sub pleoapa ta, domniţă, pe-o rază culcuşit!...
Azi-noapte fulgerele conjugând mister,
ţipând, în rânză harfa mi-au buşit.
Azi-noapte şoim am moţăit pe-o plută
orbecăind pe fluviile-ţi din Pleiade, soră!...
Azi-noapte m-am vânat c-o senectute slută
printr-un molâu vârtej de mandragoră.
Azi-noapte sămeşia mi-a rămas deschisă,
scribii, azi-noapte, s-au corcit în cer.
Azi-noapte i-am tăiat grumazul,
c-un crin, acelui câine pasager.
Azi-noapte scorburile au mustit
şi mi-au plesnit luceferii-n oglindă.
Azi-noapte ţi-am lipit, sub tâmplă năpustit,
sagace solz vibrând dintr-o colindă.
JURNAL DIN NOAPTE [7]
Cu cine să împart coltucul meu de pâine?...
Cu maidanezii, Doamne, cu mârtanii?!...
Înghesuiţi într-o penurie de ieri, de mâine,
teşiţi, trădările îmi zgâcinară anii.
Cu cine să împart coltucul meu de tinereţe?...
Cu ghirghilicii, Doamne, cu jandarii?!...
Hârţoagele, umflându-se, mi-au dat bineţe
şi m-au snopit bacantele şi flaşnetarii.
Cu cine să împart coltucul meu de bătrâneţe?...
Cu toamnele Băniei prăjite în otravă?...
Ce turmă-n vis mai scurmă în fâneţe?...
Ce lighioane Noe mi-a vărsat în navă?...
Cu cine să împart coltucul meu de mâine?...
Cu vameşii, cu vampele, cu omonimii?...
În băştile cetăţii mi-am vândut un câine
pe mărunţiş barbut jucând cu mimii.
Cu cine să împart belşugul de sminteală?...
Cu titirezii, Doamne, chiţoranii?!...
Pe când cizmarii îmi scorneau beteală,
paharnicii îmi lacerară anii.
Cu cine să împart moşiile de bătrâneţe?...
Cu vântul, Doamne, burniţa, pământul?!...
Azi înfloresc, Măritule, în geamurile-ţi iubăreţe,
legându-mi sufletul cu îngerii, Cuvântul!...
JURNAL DIN NOAPTE [8]
Azi-noapte orhideea din bucătărie,
un licurici rămas pe vechiul tocător,
şi-a pus botine, fustă, pălărie,
zelos rotindu-se pe un picior.
Trist m-a-nvelit cu pleoapele-ţi subţiri
într-un vagant parfum ameţitor,
pe când se imbricau lascive năluciri
într-un distant văzduh nepeţitor.
Nu ţi-am sclipit, adormitor, prin coamă,
un pieptene, luxurios, de abanos?...
Vedeai ce vede viermele în poamă
când se întorc ritos veciile pe dos?...
Când îţi tăiau insomniacul, cu briceagul,
căinţele de-azbest, rotund, în bucăţele,
simţeai cum ne îmbăloşează pragul
insidioase boturi, hidoase, de căţele?...
Mai ieri singurătăţile îmborţoşate
furtuni vestitu-ne-au cu „Bună dimineaţa!...”,
mai ieri Caligula, vaganţii şi trupeţii
ne giugiuliră inorogii cu păleaţa.
Mai ieri mi-ai dichisit decorul, aşternutul
şi mi-ai turtit dumnezeirea în fereşti,
mai ieri ne-am lustruit cu viperele, cnutul,
cârmind barcazul vipiilor olteneşti.
Azi-noapte orhideea din bucătărie
s-a otrăvit cu bulbii-n vădănie.
De-acum, ghicind sandaua din tărie,
să mergem, Dumnezeule, în cătănie!...
Îngroapă-mă-n polenul dintr-o carte
de-o răsfoiesc albinele, bondarii,
că fi-vom ţandără din altă mare parte
să afle ceşnicii, pigmeii, chichiţarii.
Ridică-mi flamurile celor adormiţi,
pe vijelii călcând, pe Bellatrix, pe metereze!...
Să fim banchize, Doamne, printre risipiţi,
nu galaxiile, gestând, să ne bareze!...
JURNAL DIN NOAPTE [9]
Găteşte-te, domniţa mea, de-o lungă cină
cu prepeliţe, iepuri, cu midii, cu lufari!...
La geamuri teii, scalzii legendari,
ne-or spiona zâmbindu-ne din rădăcină.
Să-ţi pui o săltăreaţă rochie subţire,
spălată, doamna mea,-n bulbucii de zorele!...
Să-ncalţi condurii cei din piei de iele,
să nu te simtă iarna îngălată
de râsul creponat al duhurilor rele!...
Zăduf de maci suflând în deşte, în condei,
cu stele făţuind o gură de boldei,
strângând, insidios, furtuna în atele,
găteşte-te, domniţa mea, de-o scurtă cină
cu făzăniţe, rodii, cu melemeţi, lufari!...
Din bolgii de albume vor veni zdrângari
înfăşurându-ne în testamentele din rădăcină.
Să nu te uiţi, domniţă,-n genunile din mine,
unde cloceşte-o şerpărie veche, veche,
unde povestea noastră, iurtă, nepereche,
bate monezi, safire şi rubine!...
Dacă în jilţ adorm şi-i masa goală,
să nu te miri, fervida mea, să nu te sperii!...
De unde vin de-acum menadele, puzderii?!...
S-au încleiat făcliile în călimările cu smoală.
JURNAL DIN NOAPTE [10]
Azi-noapte cerurile s-au deschis
şi-n ermitaje soarele ne-a picurat.
Azi-noapte cerurile s-au foit
spălându-ne de-al Talistradelor văleat.
Azi-noapte cerurile s-au deschis
şi-au clăbucit vitraliile, clopotele şi pereţii.
Azi-noapte cerurile s-au sporit
căindu-se cu dobitoacele, anahoreţii.
Azi-noapte cerurile s-au tocmit
cu sectele mistreţilor muşcând din nai.
Azi-noapte cerurile s-au năimit
şi ne-au făcut Sinai dintr-un clăbuc de pai.
Azi-noapte cerurile s-au unit
şi sufletului i-au dictat simbrii, poveţe.
Azi-noapte cerurile s-au strunit
de zar legându-şi vraiştea de feţe.
Azi-noapte cerurile s-au deschis
şi-au lacerat oglinzile, crivatul.
Azi-noapte cerurile mi-au închis
în zaotul ciclopilor anonimatul.
Azi-noapte cerurile m-au cuprins
în jilţul jerpelit din chinovie.
Nici şarpele, nici Domnul n-au aprins
buricul merilor fără pruncie.
Azi-noapte cerurile mi-au depus
o cinteză-n falernul din potir.
Azi-noapte cerurile ţi-au adus
pe taier căpăţâna de sotir.
Azi-noapte cerurile s-au deschis
şi-n catacombe Ursele s-au pitulat.
Azi-noapte cerurile m-au închis
în vălmăşagul şubredului postulat.
Azi-noapte cerurile mi-au comis
un jaf prin via scaldului năucitor.
Azi-noapte Maica, plânsa, mi-a promis
îmbrăţişarea blândului sugrumător.
