TURNIR CU DEMOSTENE
ÎNTR-UN BALAMUC DIN CANAAN
HEI, PÂNĂ CÂND?
Păi să rezişti, deznădejdea mea,
să rezişti
în caruselul unei provincii cu epoleţi
stropiţi cu agheasmă.
Până când, neputinţa mea?
Tăcerea mea, până când?
Pe toate străzile arheologii descoperă
breslele torţionarilor
şi idolul zeflemist.
Dar până când, fiule? Până când
ne vor împărţi osânză
de viperă fotogenică?
Târându-şi maţele prin nămol,
zeii năpăstuiţi
invadează azilul rebuturilor.
Fiara înfofolită în purpură
suflă în cornul abundenţei.
Până când, Dumnezeule Mare,
hei, până când
să necheze calul troian într-o pivniţă
cu jucării mutilate?
În ateliere de lux croitorii decolorează
păsări ajustate.
Dirijorul a dat bagheta vrăjită
pe toroipanul ucigaşului
melancolic.
Încotro, deznădejdea mea?
Tăcerea mea, încotro?
Ai să îmbătrâneşti, deznădejdea mea,
ai să înnebuneşti
într-o utopie cu ziduri străvezii,
într-un naufragiu îngrăşat
cu tărâţe!
N-auzi cum te aplaudă noaptea
cu diplomă de inchizitor?
N-auzi cum bate în uşa ta
frânghia spânzuratului?
Până când, străjerii mei? Până când?
Şi de ce, fraţii mei?
De ce?
DE CE TACI? DE CE TREMURI?
Aprinde lampa! De ce tremuri?
Ai visat urât, crede-mă!
Hingherul, geamănul harnic, s-a pensionat,
nu se mai interesează nici de gâtul tău
şi nici de şira spinării.
Câte cărţi ai vrut să publici?
Raftul este gol, şoarecii mor de foame.
Aprinde focul! De ce tremuri?
Ai ajuns să vezi şi eşecul
gârbovindu-se.
Nu mai există nicio primejdie.
Cornul de vânătoare sună doar în muzeu.
Azi toţi zeii îţi sunt binevoitori.
De ce taci? De ce tremuri?
Căţelul Pământului latră sub pat.
Ai să mergi la doctor. Ai să scapi.
De ce tremuri? De ce plângi?
Cornul de vânătoare sună doar în muzeu.
Azi toţi morţii sunt binevoitori.
SPECTACOL
Aşezaţi pe rafturi,
zgribuliţi
şi cu mâna la vipuşcă,
îngerii cântă
pe toate vocile.
Sclavii schimbă ulcioarele cu vin
şi aduc farfurii
cu limbi de păun.
Nero aplaudă, râgâie satisfăcut.
Acrit, Dumnezeu trage cortina.
Îngerii aşteaptă
să fie răsplătiţi
pe măsură.
Pe rând
împăratul îi ridică de urechi
şi-i scuipă în gură.
COBAII RACULUI
Aici suntem noi,
însetaţi, lihniţi de foame
şi jerpeliţi,
noi, cobaii racului,
preoţii anonimatului,
păduchii zeiţei boeme şi agramate,
nume degerate,
nume scrijelate cu unghia
în pielea bătrânului Iov,
nume banale,
solzi lipiţi cu sânge
pe schiurile nopţii.
ZIDUL
Lara s-a scrântit,
onorată instanţă!
Cum să te mai înţelegi cu ea?
Se strâmbă, ne scuipă,
îşi agaţă furorul
de nasul zeilor.
Zidul există, există.
Când mişc limba în gură,
îi sporesc insomnia, otrava
şi dulăii.
Scriu cu urechea lipită de zid,
zidul ăsta
pe care, voi, nu pot să-l străpung,
să-l dărâm,
zidul ăsta
care îmi urăşte viaţa, ecoul,
zidul atroce, zidul vorace,
zidul geamăn cu bezna, foamea şi frigul!
SĂ TRĂIESC, SĂ VORBESC PE ŞOPTITE
Aici suntem noi,
ştirbi, sfoiegiţi,
înfometaţii până la unghii.
Aici, fiule, sunt eu,
poet desculţ şi flămând,
poet cu sănătatea legată cu sfoară.
Aici, fiule, sunt eu,
poet scriind poemele ostracizării
în poala cămăşii zdrenţuite.
Aici sunt eu,
poet blestemat
să trăiesc, să vorbesc pe şoptite.
RASKOLNIKOV
Cât valorează o bătrână,
o rablă bigotă,
un recviem asfixiindu-se în zdrenţe?
Astăzi sunt infestat de foame
şi păduchios,
dar maine voi inaugura Canaanul public,
mâine Montezuma va solicita
să-mi fie lacheu.
Manageri, pregătiţi afişele, megafoanele,
înlocuiţi portretul într-o ureche
cu portretele fără nicio ureche!
Cât valorează o stafie slăbănoagă,
o tragedie mâzgălind ecranul?
O rublă? O copeică?
Exorbitant!
Să fim generoşi, dar pe cartelă, domnilor,
pe cartelă!
Dictaţi-vă testamentul! Relaxaţi-vă!
Toporul Fidias creează.
El se gândeşte la viitorul vostru,
el vă garantează fericirea, bunăstarea,
bineînţeles, ca simpli cetăţeni.
Astupaţi-vă urechile! Citiţi mai departe!
E simplu şi chiar amuzant jocul
de-a hingherul.
Un scrâşnet adorabil. Un jet de sânge lasciv.
Un horcăit spectacular, excitant.
Aşadar totul cu toporul şi pentru popor.
Spectacolul prosperă.
Cine urmează la rând?
Aleona Ivanovna, iarăşi matale?
Dacă insişti, insist.
Totdeauna voi fi altruist.
Pipăie-ţi capul şi arată-mi unde îl ai mai moale!
Iertare, tovarăşi!
Am încurcat uşile,
dar v-am ciopârţit toţi unchii,
toate mătuşile,
fără anestezie, pe viu.
Sun revoluţionar de profesie,
nu călău ageamiu.
Lucrez planificat.
Pe cheltuială proprie mi-am ascuţit toporul
şi-am făcut antrenament în palestre.
Execut lovituri măiestre
cu materialul clientului.
Scopul adoră mjloacele
pe la toate soroacele
Orientului.
Aveţi răbdare
şi fiţi realişti!
Tehnica noastră s-a uzat
şi-o vom pune la sare.
Oameni de bine,
mâine vom importa ustensile fermecătoare
şi măcelari optimişti.
***
De paisprezece de ani aştept
la poarta cetăţii cu pâine şi talger cu sare.
Vino, Mecena, să tragem pe roţi
fiara care dogoare!
De paisprezece de ani aştept
de râia beznei zeii să mă spele.
Niciodată nu m-am temut
de groapa cu lei, de grele zăbrele.
De paisprezece de ani aştept
Judecata de-Apoi să se-ntoarne.
Vino, Mecena, să bată în porţi
cerbul cu soarele-n coarne!
CANAAN
Aici doar foamea ştie respiraţia gură la gură,
ea ne ajută, milostiva, să supravieţuim,
să prosperăm,
ea ne face masaj înainte de culcare,
ea, grijulia, ne scoate la plimbare
cu zgardă de aur,
ea, niciodată uituca, niciodată zgârcita,
pe gratis ne cântă la pian,
la trompetă şi la cimpoi
la toate sărbătorile,
ea, sora de caritate, îşi dă cămaşa pentru noi,
ea, cuvioasa, ne leagă cu sârmă oasele
să nu ni se împrăştie,
plângăcioasele!
NICIODATĂ
Mă simt pătat,
trădat şi asediat
din toate părţile.
N-am să capitulez vreodată,
n-am să trăiesc nicicând
cu limba retezată.
Despre acest război
cine va scrijeli un rând?
Uneori mă trezesc plângând,
alteori tremurând,
cu bestii lingându-mi
şira spinării.
Aud tropot greoi.
Megafonul soarbe icrele zării.
N-am să capitulez niciodată,
deşi mi-au prădat Ana şi fiul,
pirogile şi hărţile,
chiar dacă zilnic sunt trădat,
pângărit şi asediat
din toate părţile.
N-am să capitulez niciodată!
VALEA SIDIM
Singură veghind pe-acest vârf de colină,
aud geamătul Văii Sidim,
sonerie la gâtul veacului
îmbrăcat în piele de porc,
văd elefanţi cartaginezi
scriind autografe pe străzile Romei,
aud fâlfâitul listelor de proscrişi,
aud lamentaţia bătrânilor
în ziua de sportulă,
aud ghiorăitul maţelor sicofanţilor,
sobolii maestrului Clistene.
Singură plângând pe-acest vârf de colină,
aud behăitul fetelor mele
rumenind incestul.
„Facă-se voia Domnului,
veşnică împărăţia Lui!”
Plugul ară înainte,
moartea seamănă după el.
„Facă-se voia Domnului,
fie numele Său pe veci lăudat!”
Râgâie ca un porc.
Valea Sidim filmează cu ţâţa morţii în gură.
Ard mirii în faţa altarului,
ard mamele cu Isus în braţe,
ard bătrânii-n azil,
cerşetorii în cărucioare,
ard bacantele ţinând paharul în mână,
ard poeţii cu limba trasă prin gaura cheii,
ard mânjii în grajduri,
mârţoagele-n ham,
până la cotor ard aripile cailor năzdrăvani,
ard viţeii în vaci şi mieii în oi,
ard urşii cu juvăţul la gât.
„Mori într-un veac să străluceşti
în veacurile toate!”
Mori între strachina cu lapte de cucută
şi discipolii îngroziţi,
mori memorându-l pe Esop.
Mori strigându-i papei:
„Băiete, căcăreaza se roteşte, se roteşte!”
Mori cu sabia vâjâind deasupra capului,
mori cu ţăruşul în gură,
mori cu mâinile bătute în cuie,
mori ghemuit în marsupiul unui zeu dement,
mori cu şerpii muşcându-te de vârful limbii,
mori urlând
până îţi crapă ochii:
„Mă tem de greci, mai ales dacă fac daruri!”
Mori într-un veac să străluceşti
în veacurile toate!
NOI
Când îngerul meu
spală, eheu,
closetul împăratului,
când hoţeşte Mecena plăteşte
o biată ceapă degerată
pe recviemul exilatului,
încotro navigaţi dumneavoastră,
domnilor critici?
Sigur, şarjaţi, asudaţi.
Oho, câte aţi săvârşit, câte visaţi!
Aţi pus la microscop oasele cronicarilor.
Nu vă deranjaţi, vă implor,
dacă m-am scrântit niţel,
aşteptându-vă oracolul,
disertaţia.
Mărşăluiţi. Asudaţi.
Morţii acceptă orice.
De ce să înţărcaţi anonimatul pârgavilor scribi?
Felicitări şi mii de reverenţe!
Pieptul în spate,
coada între picioare,
domnilor critici,
struţişorii veacului şubred!
COLOCVIU
Ştiţi tot despre muşuroiul lui Kheops
şi despre Nabucodonosor,
despre Lancrăm şi izvor.
Ştiţi tot despre Cristos şi păduchii lui Iuda,
despre Caloian şi Paparuda,
despre Savaot şi Lot.
Ştiţi tot despre cristelniţa lui Seneca
şi piramida lui Diogene,
despre Cicero şi Demostene,
despre anaconda şi Gioconda.
Ştiţi tot despre Attila şi Montezuma,
despre ovaţii şi fustigaţii,
despre hierofanţi şi pantalonii bufanţi.
Ştiţi tot despre Hamlet şi spleen,
despre Mengele şi Loreley de la Rin,
despre Enkidu şi Anadyomene.
Stăpâniţi-vă emoţiile, grija!
De la Elseneur soseşte cu birja
Ofelia c-o întrebare:
„Copii, cum arată o găină ouătoare
şi bună s-o băgăm în cuptor?
Sâc! v-am bătut cep tuturor.”
CLOVN
Când preoţii mă trag pe sfoară
şi mă înghit dezastrele, supliciul,
eu schimb în fiecare seară
veşmintele cu măscăriciul.
Frământ obrajii cu boială,
agăţ cocoaşă de săpun,
înjur curtenii bălmăjind în sală
şi doamnelor măscări le spun.
Mă screm pe tron ca un sugar pe oală,
trag de mustaţă imbrohorii,
străjerilor cu sabie domoală
vânzându-le albumul închisorii.
Zăvozilor cu ochi de sare,
ce leorpăiesc lângă butuc,
le scuip otravă în mâncare
c-un gest lingău şi zăbăuc.
***
Noiembrie monede false
împarte pe la cerşetori.
Adormi! Adormi! Poveştile îngheaţă
cu ţurţuri pe la subsuori.
Adormi! Adormi! Poveştile îngheaţă,
închide ochii tăi căprui!
Adormi! Adormi! În ieslea nopţii
fecioara Iudei scoate pui.
Închide ochii! Eu rămân
să curăţ cala unui gând.
Adormi! Adormi! Poveştile îngheaţă
în ochii zeilor plângând.
***
Aţi dărâmat turnurile de fildeş,
aţi coborât în piaţă,
sărmanii de voi!
Bine-aţi venit!
Fraţii v-aşteaptă
cu ştreang şi noroi.
***
În piaţă
Demostene mătură îngerii
sparţi.
Poemul desăvârşit
cui să-l expediezi?
Pe toate străzile
se gudură morţii.
Azi plouă pentru capcanele fiarei.
ÎNTRE PRIETENI, ÎNTRE FRAŢI
Seara fiara se botează înger,
dimineaţa se angajează
duhovnic şi doică.
Măria-Sa ne stivuieşte pe toţi
în vagoane
şi-n troică!
Fiara ne distrează straşnic,
pe rând.
Nu vă înghesuiţi! Nu fiţi ingraţi!
Împărţiţi-vă cătuşele sale
între prieteni, între fraţi.
***
Regii promit cu lingura,
Dumnezeu promite
cu găleata,
însă doar sabia
îşi respectă
cuvântul.
***
Domnule, doamnă, poftiţi!
Rugul funcţionează ireproşabil.
Nu rataţi ocazia!
Veţi intra în istorie
cu mâinile-n şolduri.
Lemne şi gaz avem berechet.
Rugul e liber. Poftiţi în istorie,
îmbrăcaţi, dezbrăcaţi,
cum o doriţi dumneavoastră!
Spectacolul continuă.
Domnilor, doamnelor,
poftiţi în istorie!
DREPTATEA LUI SOLOMON
„Măria-Ta, săracul Iov
îngenunchează,
hârb flămând!
Mi-a fulgerat, Luminăţia-Ta, un gând
c-ar trebui să mi se dea şi mie
o pâine rumenă
şi-o alifie!”
Măria-Sa, stropind altoiul
ţicniţilor de la palat:
„Ai bubele şi ai gunoiul,
moşneagule,
eşti chiar bogat!
Ţi-ar trebui şi-ţi dau,
mi-am cugetat,
un dascăl pentru gâdilat!”
***
– Maestre, a zis Dumnezeu
care este bun
şi înţelept
cât mi-l ştiţi şi dumneavoastră,
n-aş vrea
s-o iei razna!
Ţi-am adus acest linx.
E blând, e copilandru şi jucăuş.
La fereastră, sub masa de scris
fă-i un culcuş!
Cu degetul îngheţat
bătrânul deschide gura jivinei
şi între colţi i-aşază călimara,
apoi scrie fără teamă
ziua şi seara,
iarna şi vara.
SPÂNZURĂTOARE CU ŞTREANGUL DE AUR
Te culci înjurând, te scoli blestemând.
Mare greşeală, fiule,
mare păcat!
Vara este civotul cu fel de fel de minuni
împăiate de regizori
nebuni.
Te culci tremurând, te scoli îngheţând.
Mare greşeală, părăginitule,
mare păcat!
Toamna este spânzurătoare cu ştreangul de aur
în care faraonii joacă rustemul
când îi vizitează
blestemul.
***
Poemul visat
cărţile promise
întârzie.
Mamă, toate întârzie!
Oare m-aşteaptă
pe lumea cealaltă?
Ce să-i dăruiesc
singurătăţii tale?
Deznădejdea mea,
privighetoare de aur,
sub cornul de taur
care mă străpunge
noapte de noapte?
NEGRU VODĂ
Nopţile zuruie
pe-acoperiş.
Larii, penaţii
mor pe furiş.
Mi-e sete. Mi-e foame.
Nu mai găseşti poame
în raiul proscris.
Limba mi-o sug
căpuşi din abis.
Trupul dospeşte
ore mănoase.
Mâna Şeherezadei scrie
Satyriconul
pe case.
Îngeri dansează
sub gheare de câine
Romei să-i fie
soare şi pâine.
Visul mi-e plin
de bocet, de sânge.
Mi-e teamă de tine,
nu mă atinge,
Negrule Vodă!
***
Inorogii păşteau
în grădină.
Cerul imita sufletul tău.
Odinioară visam numai păsări de aur în zbor,
azi doar schiori plonjând
într-un hău.
Între noi uşile rămân bătute în cuie.
Capul de înger? Ancoră pentru corabie.
În fiecare noapte mă îmbrăţişez
c-o tânără, darnică
sabie.
***
Era un sat
pictat într-o mărgea de rouă
şi mă jucam pe-acoperişuri c-o nuia.
Oh, aşteptam
în fiecare oră
o ciocârlie-n gheare să mă ia
să mă înece în văzduh!
Ploua din când în când.
Pe gardurile albe
versetele şi le scria
pământul.
Un clopot cald
mă alinta
şi mă ţinea în zbor cuvântul.
***
Versuri puţine
şi triste,
cine ar vrea
să vă poarte în ricşă de aur?
Aş prefera lătratul zăvodului
sau cornul de taur.
Vă rostesc
să fiţi rostite.
Vă scriu
să fiţi scrise.
Jegul lui Pilat din Pont
cade
pe manuscrise.
CVADRIGA
Caii aleargă, aleargă.
Sânge le sare
din piept şi din ochi.
Noaptea se sfoiegeşte-n seminţe
şi-n crengi.
Scribul înteţeşte focul în sobă.
Ulii îi poartă numele-n gheare.
Femeia îşi leapădă veşmintele.
Cine eşti? Cum te cheamă?
Jeanne Duval? Annabel Lee? Laura? Diotima?
Roţile şuieră.
Vântul mi se sparge de faţă.
Caii sunt tineri, cântec şi foc,
eu – teafăr, voinic!
Cine răcneşte în cai? Cine îi bate cu biciul?
Femeia, vicleana? Scribul, posacul?
Piscul e-aproape, vă jur!
Roţile şuieră, caii nechează.
Scribul strânge femeia în braţe
şi-i râcâie bezna din ochi.
Caii aleargă, aleargă,
roţile şuieră, scribul asudă.
Cine eşti? Cum te cheamă?
Jeanne Duval? Annabel Lee? Laura? Diotima?
Sânge îmi picură din limbă,
din tinereţea aceasta
care binecuvântează cuvântul.
***
Ai iubit, ai visat.
Ai jurat cu vorbe, cu sânge şi foc.
Zorii s-au spart. Septembrie te-a concediat.
Sufletul s-a făcut ghemotoc.
Decembrie, urs năzuros,
îţi soarbe agheasma din blid.
Singurătatea te închide
cu şanţuri şi zid.
Creşte ianuarie. Viscolul taie
jurământul curat, mâna ce scrie.
Steaua sucombă. Sângele tremură
pe-a nopţilor tapiserie.
***
Sub podea aud
cum aiurează fluviul.
Styxul, negreşit.
Ţin în mână
un cuţit.
Mai aşteaptă!
S-ar putea
zidurile să abdice.
Minos râde.
Cât să fie veacul?
Aripi am
să zbor oricând.
Fiara mă imploră
şi mă linge
să rămân:
– Stăpâne, suntem fraţi!
Milă mi se face
şi-o alint
şi-adormim îmbrăţişaţi.
***
Toate sunt împlinire şi vis.
Necântată,
deşertăciune rămâne orice tristeţe.
Vântul plimbă zmeiele copiilor.
În mâl se mai zăresc
tălpile Evei.
De ce te sperii?
E mărul,
foşneşte.
Fragedă-i lumea.
Sângele ei
ciripeşte.
***
Vai, ce firavă erai!
Şi-un fluture ar fi putut
să te poarte-n spinare.
Vai, ce nădejde erai!
Ai fi fost în stare
să coşi
rănile veacului
picurând în urechile acului
sângele, numele tău.
Azi te aştept
într-un vârf de suliţă
să ne rotunjim
cuibarul.
Aştept,
visând şi cântând,
să vii cu amnarul.
***
Stai lângă mine, maică, lângă mine,
pe scăunel, de strajă, lângă pat!
Aprinde lumânarea bine,
icoanele au degerat,
pădurea leagăna jivine,
stai lângă mine, maică, lângă mine!
Stai lângă mine, maică, lângă mine,
solomonarii bâjbâie prin munte,
aprinde lumânarea bine,
mă osândeşte steaua de pe frunte!
Pădurea foşgăie jivine,
stai lângă mine, maică, lângă mine!
***
Ştiu că există pictori plătiţi
să-mi decoreze viaţa pentru Cina de taină.
În raiul cu sfinţi coşcoviţi
seva păcatelor arde sub haină.
Bocitoarele au început să mă plângă,
nu îndrăznesc să mai cred că sunt viu.
Poate cu mâna mea stângă
Căţelul Pământului se joacă-n sicriu.
Ştiu că există crainici plătiţi
să mă invite la Cina de taină.
Bucatele vor fi excelente şi numeroase.
Pune-mi, te rog, o garoafă la haină!
***
În pădurea aceasta
jur că niciodată n-a cântat
bătrânul Orfeu!
Dumnezeule mare,
de ce m-ai trimis
să îmblânzesc fiarele
cu sângele meu?
***
Când scribăreţi din mâna ta
primesc provincii şi altare,
ai vrea să ştii dacă pe mine
cositul numelui mă doare
şi dacă foamea s-a înfipt
cu fier de plug în măruntaie
şi dacă remuşcarea acră
mă sfredeleşte, mă jupoaie.
Sunt bucuros că m-a izbit
destinul orb cu varga fermecată.
Rămân aici. Sunt fericit
arzând în vina mea nevinovată.
***
Otravă, coifuri ai găsit
pe vetrele ospăţului de-acasă.
Eşti soarele ecoului din vis,
eşti flaut pipăit de coasă.
Ai vrea femeia, fiul să-ţi alinte
zdrobită carnea, însă reci
odăile ţi-s goale. Ora minte.
La umbra Clitemnestrelor petreci.
Pios te zăbreleşti într-o fântână,
din gură-ţi sare un izvor.
Adormi. Visezi că ţii în mână
zemos luceafăr sclipitor.
LAOCOON
Să nu adorm,
să nu sting lampa!
Până la sâmburi ofiliţi,
aheii-s goi şi hămesiţi.
Caii cu boturile înfundate
rumegă beznă şi păcate.
Să nu adorm,
să nu sting lampa!
Să nu adorm,
să nu sting lampa!
Calchas jupoaie ţapul cherchelit,
Ulise fierbe piatră, Epeios surâde.
Pe vasul lui cu botul aurit
se roagă Agamemnon în costum de gâde.
Să nu adorm,
să nu sting lampa!
Să nu adorm,
să nu sting lampa!
Treziţi-vă, contemporani,
că defilează peste voi
Ulise cu o şleahtă de golani
şi strânge piei pentru cimpoi.
Treziţi-vă! Ignatul e în toi.
Să nu adorm,
să nu sting lampa!
***
Să fie ploaie,
vânt şi frig
şi să visezi al îngerilor mers.
Să fie toamnă
şi să mori
cârpind cămaşa unui vers.
***
Ne întâlnim o dată pe an.
Eşti ştirb şi prizărit
ca vai de tine.
Ursule drag, n-ai vrea
să te muţi
în pădurea din mine?
***
Şi-adoarme Ioan Botezătorul
la urdinişul unui birt.
De câtă viaţă plâng în casă
la rădăcina unui mirt?
Lângă umăr cine hohoteşte?
Cine lângă neamul meu vaticinar?
Peste gură cine îmi lipeşte
o copită grea, de armăsar?
***
Geamăt străvechi îi zăpăceşte auzul.
Mâna lui arde, bâjbâie, strânge
cârtiţa care ţine în gură
două carboave năclăite de sânge.
Învăţătorul îşi rupe cămaşa la piept
şi oblojeşte rănile cumplitului frate.
Păsări de pradă aurii, sidefii
le ciopârţesc ficaţii, îndurerate.
