Șerban CHELARIU, Zaruri și Clepsidre
apă
apă
peste pământ
iarbă
şi nouri
şi printre
viața
bucurându-se
precum rinocerul
bălăcindu-se
în oglinda tulbure
a cerului
de peste
cu halta
dintre noi
și îmbeznita lumină
acolo
unde starea perpetuă de uimire
pâlpâie
prin strana neantului
și bucuria de-a deveni
se zbenguie mână în mână
cu încântarea clipelor
din poala eternității
colapsată prezenţă concretă
desăvârșită
şi prin spuma orelor
vie
noapte şi zi
ce-mi mai doresc
să mă înăbuşe
sufocanta vieţii
simfonie
până când puterea
din puterea dânsei
putere-mi va da
să mă mor
reamintindu-mi
numai de tine
iubito
din tot ce pe lume
mi-a dăruit
să-mi pot reaminti
dumnezeu
plonjăm din clepsidre
plonjăm din clepsidre
în galaxii
prin irisul negru
şi-odată intraţi
în cele din urmă
cu greu
totuşi se iese
şi din asta
prieteni
reiese
singur
numai nimicul
rămâne-n clepsidre
pe-alese
nisipul
carnea
pielea și osul
cu tot conținutul
se scurge-n afară
unde urlă bigbanguri
făcând accidente
unde
clepsidrele cioburi
printre țăndări de spațiu
cu rumegușul
butucului timp
cuantic
se-neacă
și din nimic
nimicul
de-acolo
unde ajunge
nimic în plus
nu mai cerșește
de-acolo
unde mișcarea se surpă
în nemișcare
și hârbul clepsidrei
cu ale clepsidrelor hârburi
în maidanele veșniciei
nemişcate se-ngroapă
iar negrele
tulburătoarele
prin iriși
fără fund
găuri
se-nnoadă burice
de materialitate uscate
devenind neînţelesul
unui alt fel
de a fi
singularitate
prin singurătate
unde nimic nu se mai mişcă
nimic nu mai trece
și tot ce se vede
și știm că există
antisimetric dispare
precum
haosul
din nimic
brusc apărutul
îşi devine lui însuşi
decantat antisimetric
ceva
nemaivăzut
adică
realitate
deal înalt
deal înalt
iarbă
de-albastru
vale verde
cer de-adâncă
v-aduceți aminte
încă
cum stăteam toți trei
cu draga
mâna dreaptă-n
mână stângă
privindu-ne-n ochi
cum dorul
ne hipnotiza ființa
buzele
pline de rouă
își îmbrățișau dorința
de-a ajunge-un trup
din două
pântecele
amfiteatru
corul sângelui
frisonul
așteptând
tăcere-adâncă
în scenă să intre-actorul
țărâna
duhnea a stele
roua
a văzduh
și iarba
a atât de multe flori
cădeau
arse-n soare
pulberi
de luceafăr
printre nori
jarul
răsturnat prin carne
dragostea-ncingea
fior
de din plaiul curb
al frunții
până-n vârfuri de picior
vale-adâncă
cer prea verde
deal înalt
iarbă de-albastru
vă mai aduceţi aminte
încă
dealul
valea
în afund
cum dealul pierde
lunecând
spre foișorul
caldelor
vechi alchimii
ce cândva
cumva
vreodată
n-au mai fost
ca altădată
fierbinți
palpitânde
vii
zar de piatră
zar de piatră
zar de piatră
sari
și căzătura-ți
latră
învârtindu-se
sonoră
sugrumând abilitatea
celor care îţi ignoră
înclinarea carnivoră
de-a scoate-n lumină custul
frate cu impietatea
hălci rupând
din carne oase
refractar
identitatea
clepsidrei
futilitatea
de-o răstorni
să stea şi-n cap
zar de piatră
zar de piatră
pentru tine
viața-i moartă
omenia-ți este
farsă
cu-a aleșilor
întoarsă
să ne fie-n veci
de hac
zar de piatră
zar de piatră
care-ți e
întâietatea
te arunci
închizând ochii
lăsând totul întâmplării
din nimic
lumea născută
cu nimic
având de-a face
fără doruri
duh
sau crezuri
praf și pulberi
așternută
într-o carapace goală
o dedici anihilării
zar de piatră
zar de piatră
cap pătrat cu șase fețe
neputând nicicând să-nvețe
gustul dulce-amar al stării
de-a fi toc
și călimară
sângerând o poezie
iubitei
pe-o așternută
mult mai albă
ca zăpada
bucățică de hârtie
aruncată-n ceruri nor
de fiorul scamator
confeti
versuri să-i cadă
prin sprâncene
spre obraji
peste dulcele
din șolduri
de-ascunzişuri dezbrăcate
prelingând mieros frisoane
surdo-mute
delirante
flux reflux
până-ntre sâni
suverana mea iubită
cu-al tău drag
lasă-i să-mi fie
clipelor de tinerețe
sclavului ce-ți sunt
stăpâni
