ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL
Negruzzi este considerat părintele nuvelei istorice
româneşti şi primul scriitor care s-a inspirat din Letopiseţul Ţării
Moldovei de Grigore Ureche, pentru imaginea personalităţii lui Alexandru Lăpuşneanu, dar şi din Letopiseţul lui Miron Costin, de unde
prelucrează, după scena uciderii lui Batişte
Veveli, episodul omorârii lui Moţoc.
Nuvela Alexandru Lăpuşneanul are
toate trăsăturile acestei specii literare: 1. construcţie riguroasă – cele patru capitole par a fi acte ale unei
piese de teatru; 2. fir narativ
central; 3. intrigă concisă; 4. tendinţa de obiectivare a perspectivei narative; 5. verosimilitate; 6. personaje puţine,
caracterizate direct şi indirect. Realizarea artistică de excepţie şi tematica, amintind de
Shakespeare, îi asigură nuvelei actualitatea. Supratema nuvelei – istoria Moldovei (cea de-a doua domnie a lui
Alexandru Lăpuşneanu: 1564 – 1569) conciliază, într-o muzică tragică, teme de
circulaţie în literatura europeană: despotismul, trădarea, căsătoria din raţiuni
politice, puterea şi efectele ei dezumanizante asupra omului, crimele comise din raţiuni politice, cameleonismul
feţelor bisericeşti, nebunia, psihologia
gloatei, psihologia tiranului, frica, singurătatea conducătorului, arta
manipulării, pierderea autorităţii, morala din spatele uşilor închise. Naratorul omniscient, sobru, predominant obiectiv, subiectivează, din când în când, textul prin epitete caracterizatoare („tiran”, „curtezan”, „deşănţata
cuvântare”, „mişelul boier”).
Naraţiunea
la persoana a III-a se desfăşoară
linear, cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative şi a episoadelor. Caracterul dramatic este dat de rolul
capitolelor în ansamblul compoziţional, de realizarea scenică a secvenţelor
narative, nuvela putând fi dramatizată, de utilizarea predominantă a
dialogului, de minima intervenţie a naratorului. Naraţiunea şi descrierea, ca moduri de
expunere, sunt folosite cu economie. Echilibrul compoziţional este realizat
prin segmentarea „istoriei” celei
de-a doua domnii a lui Alexandru
Lăpuşneanu în cele patru capitole care
fixează momentele subiectului. Capitolele poartă câte un motto semnificativ
exprimând ideea centrală. Capitolul I („Dacă
voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”) cuprinde expoziţiunea (întoarcerea lui Lăpuşneanu la tronul Moldovei, în 1564,
întâlnirea cu solia formată din cei patru boieri trimişi de Tomşa: Veveriţă, Moţoc, Spancioc, Stroici) şi intriga (hotărârea voievodului de a-şi relua tronul şi dorinţa sa
de răzbunare); motto-ul „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”
exprimă voinţa de neclintit a domnitorului căruia solii îi ceruseră să părăsească Moldova, pentru că „norodul” nu îl vrea: – Dacă
voi nu mă vreţi, eu vă vreu,
răspunse Lăpuşneanul, a căruia ochi scântieră ca un fulger, şi dacă voi nu mă
iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră.
Să mă-ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce
Dunărea cursul îndărăpt. Capitolul al II-lea („Ai să dai samă, Doamnă!…” – avertismentul pe care văduva unui boier decapitat îl adresează doamnei Ruxanda, pentru că nu ia atitudine faţă
de crimele soţului său) corespunde, ca moment al subiectului, desfăşurării acţiunii, cuprinzând
evenimentele declanşate după reînscăunarea lui Lăpuşneanu: fuga lui Tomşa,
incendierea cetăţilor, desfiinţarea armatei pământene, confiscarea averilor
boiereşti, uciderea unor boieri, intervenţia
doamnei Ruxanda pe lângă Alexandru Lăpuşneanu pentru a înceta
cu omorurile, promisiunea acestuia. Capitolul al III-lea („Capul lui Moţoc vrem…” – cererea vindicativă a norodului care pentru
nemulţumirile sale îl găseşte vinovat pe Moţoc)
corespunde punctului culminant al
subiectului; conţine secvenţe semnificative şi simbolice (participarea şi
discursul domnitorului la slujba duminicală
de la biserică, ospăţul de la palat, uciderea celor 47 de boieri, omorârea lui Moţoc
de către norod, „leacul de frică”
pentru Ruxanda: o piramidă de patruzeci şi şepte de căpăţine). În capitolul al IV-lea („De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…” – ameninţarea rostită de domnitor, care, bolnav, fusese
călugărit şi pierduse puterea domnească) este narat, lapidar şi obiectiv, deznodământul:
moartea tiranului prin otrăvire. Despotul se retrage, bolnav
de friguri, în cetatea Hotinului, fiind călugărit, după obiceiul vremii; când
îşi revine, ameninţă să-i ucidă pe toţi, inclusiv pe propriul fiu; pentru a-i
anihila acest acces de nebunie, doamna Ruxanda, sfătuită de boieri şi cu sprijinul tacit al
mitropolitului Teofan, îşi
otrăveşte soţul. Conflictul exterior,
lupta pentru putere între domnitor şi boieri, impunerea autorităţii centrale, este potenţat de conflictele interioare
ale personajelor. Timpul şi spaţiul, bine precizate, conferă
verosimilitate naraţiunii. Personajele sunt tipuri etern-umane. Alexandru Lăpuşneanu, personajul
principal al acestei nuvele, întruchipează tipul tiranului bolnav de putere,
fiind caracterizat direct – de către
narator, de către alte personaje, autocaracterizare – şi indirect ( fapte, limbaj, comportament, gesturi, vestimentaţie, relaţiile cu
celelalte personaje). Lăpuşneanu are
o psihologie complexă: este crud,
hotărât, inteligent, viclean, disimulant, diplomat, ipocrit, perseverent,
cameleonic, într-un cuvânt, un personaj „rotund”. Doamna Ruxanda, personaj secundar construit în antiteză cu Alexandru Lăpuşneanu, este tipul femeii
sacrificate din raţiuni de stat atât de tatăl ei, Petru Rareş, cât şi de către soţ; fiind tipul omului fără voinţă, suportă
consecinţele de rigoare; nu acţionează din
proprie voinţă nici când îi cere soţului să înceteze cu omorurile, nici când îl otrăveşte. Vornicul
Moţoc, personaj secundar, este tipul
trădătorului viclean, laş, intrigant, linguşitor. Spancioc şi Stroici,
personaje episodice, au rol justiţiar; fiind prevăzători,
anticipează mişcările domnitorului, salvându-şi viaţa. Implicarea personajului colectiv în acţiune îi va oferi lui
Alexandru Lăpuşneanu prilejul să îşi
demonstreze capacitatea de manipulare şi de dominare a gloatei, orientând
mişcarea haotică a mulţimii spre exprimarea unei dorinţe, moartea lui Moţoc:
– Am rămas săraci! – N-avem bani! – Ne i-au luat toţi Moţoc! – Moţoc! Moţoc! El ne beleşte şi ne pradă! – El
sfătuieşte pre vodă! – Să moară! – Moţoc să moară! – Capul lui Moţoc
vrem! Stilul narativ se remarcă prin
conciziune, sobrietate şi claritate, prin echilibru între termenii arhaici şi
termenii neologici, prin frecvenţa gerunziului şi prin topică simplă. Cea mai
exactă evaluare a acestei capodopere literare aparţine lui George Călinescu: „Numele lui C. Negruzzi este legat de obicei
de nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul, care ar fi devenit o scriere celebră ca şi
Hamlet dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi
universale.” (George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent)
ITEMI DE EVALUARE
1. „Iar Negruzzi şterge colbul de pe cronice
bătrâne, / Căci pe mucedele pagini stau domniile române,
/ Scrise de mâna cea veche a-nvăţaţilor mireni; / Moaie pana în coloarea unor
vremi de mult trecute, / Zugrăveşte din nou iarăşi
pânzele posomorâte, / Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani,
vicleni.” (Mihai Eminescu, Epigonii) ♦ Comentaţi,
în 5 – 6 rânduri, aceste versuri.
2. „Când intră în sală, ea era îmbrăcată cu
toată pompa cuvenită unei soţii, fiice şi surori de domn. Peste zobonul de stofă
aurită, purta un beneşel de felendreş albastru blănit cu samur, a căruia mânice atârnau dinapoi;
era încinsă cu un colan de aur, ce se închia cu mari paftale de matostat, împregiurate cu petre
scumpe; iar pe grumajii ei atârna o salbă de multe şiruri de margaritar. Şlicul de samur,
pus cam într-o parte, era împodobit cu un surguci alb şi sprijinit cu o floare mare de smaragde. Părul ei, după moda
de atuncea, se împărţea despletit pe umerii şi spatele sale.” (Alexandru Lăpuşneanul)
♦ Ce mod de expunere apare în acest fragment?
♦ Care este funcţia lui în structura textului epic? ♦
Exprimaţi-vă opinia în 6 – 8 rânduri.
3. Atât Alexandru Lăpuşneanu, cât şi Ruxanda
comit crime; Alexandru, din raţiuni
politice şi din răzbunare, Ruxanda, din raţiunile inimii,
văzându-şi fiul ameninţat cu moartea, dar şi la îndemnul boierilor Spancioc şi Stroici, invocând pericolul condiţionalei: „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…” ♦ Pot fi
justificate aceste crime în faţa lui Dumnezeu? Dar în faţa legii? ♦ Mulţimea,
prin moartea lui Moţoc, a făcut o
crimă. ♦ Gloata este mai puţin vinovată decât cei doi? ♦ Motivaţi-vă opinia în
10 – 12 rânduri.
4. – Ticălos nu poate fi acel ce s-au învrednicit a se numi unsul lui
Dumnezeu, zise Veveriţă. / – Au doar nu sunt şi eu unsul lui Dumnezeu? Au
doar nu mi-aţi jurat şi mie credinţă, când eram numai stolnicul Petre? Nu m-aţi
ales voi? Cum au fost oblăduirea mea? Ce sânge am vărsat? Care s-au întors de
la uşa mea, fără să câştige dreptate şi mângâiere? (Alexandru
Lăpuşneanul) ♦ – Şi cu ce vei sătura lăcomia acestor cete
de păgâni ce aduci cu măria-ta? adăogi Spancioc. / – Cu averile voastre, nu cu
banii ţăranilor pre care-i jupuiţi voi. Voi mulgeţi laptele ţării, dar au venit
vremea să vă mulg şi eu pre voi. Destul,
boieri! (Alexandru Lăpuşneanul) ♦ „Boieri dumneavoastră! De la venirea mea cu a doua domnie şi pănă
astăzi, am arătat asprime către mulţi; m-am arătat cumplit, rău, vărsând sângele
multora. Unul Dumnezeu ştie de nu mi-a părut rău şi de nu mă căiesc de aceasta;
dar dumneavoastră ştiţi că m-a silit numai dorinţa de a vedea contenind gâlcevirile
şi vânzările unora şi altora, care ţinteau la răsipa ţării şi la pieirea mea.
Astăzi sunt altfel trebile. Boierii şi-au venit în cunoştiinţă; au văzut că
turma nu poate fi fără păstor, pentru că zice Mântuitorul: «Bate-voi păstorul,
şi se vor împrăştia oile.» Boieri dumneavoastră! Să trăim de acum în pace,
iubindu-ne ca nişte fraţi, pentru că aceasta este una dintre cele zece porunci:
să iubeşti pre aproapele tău ca însuşi pre tine şi să ne iertăm unii pre alţii,
pentru că suntem muritori, rugându-ne domnului nostru Iisus Hristos – îşi făcu
cruce – să ne ierte nouă greşalele, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri.»” (Alexandru
Lăpuşneanul) ♦ – Dar, milostive doamne,
nu-i asculta pre nişte proşti, pre nişte mojici. Pune să deie cu tunurile
într-înşii… Să moară toţi! Eu sunt boier mare; ei sunt nişte proşti! / –
Proşti, dar mulţi, răspunse Lăpuşneanul cu sânge rece; să omor o mulţime de
oameni pentru un om, nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur. Du-te de mori
pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai însuţi când îmi spuneai că nu mă
vrea, nici mă iubeşte ţara. Sunt bucuros că-ţi răsplăteşte norodul pentru slujba ce mi-ai făcut, vânzându-mi
oastea lui Anton Sechele şi mai pe urmă lasându-mă şi trecând în partea
Tomşii. (Alexandru Lăpuşneanul) ♦ –
Destul! strigă Lăpuşneanul, nu te mai boci ca o muiere! fii român verde. Ce să
te mai spovedeşti? Ce-i să spui
duhovnicului? Că eşti un tâlhar şi un vânzător? Asta o ştie toată Moldova.
Haide! luaţi-l de-l daţi norodului şi-i spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru
vodă celor ce pradă ţara. (Alexandru Lăpuşneanul) ♦ „Ca să
sece influinţa boierilor şi să stârpească cuiburile feudalităţii, îi despoia de
averi sub feluri de pretexte,
lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni şi corumpe pre norod. Dar nesocotind de ajuns planul acesta, îi omora din
când în când.” (Alexandru Lăpuşneanul) ♦ – Ce zici, părinte? zise sărmana femeie, înturnându-se cu ochi
lăcrâmători spre mitropolitul. / – Crud şi cumplit este omul acesta, fiica mea;
Domnul Dumnezeu să te povăţuiască. Iar eu mă duc să gătesc tot pentru
purcederea noastră cu noul nostru domn; şi pre cel vechi, Dumnezeu să-l ierte
şi să te ierte şi pre tine. (Alexandru Lăpuşneanul) ♦
– Ce, vrei să nu ne mai vezi? ziseră
boierii. Ba,
se cade spre osânda ta să ne priveşti; învaţă a muri, tu care ştiai numai a
omorî. (Alexandru Lăpuşneanul)
▲ Pornind de la fragmentele propuse, realizaţi, în 20 – 25 de rânduri,
caracterizarea personajului literar Alexandru
Lăpuşneanu.
PETRE ISACHI
