DINCOLO DE NISIPURI
Fănuş Neagu, autorul vol. de nuvele Dincolo de nisipuri, Cantonul
părăsit, Vară buimacă şi al
romanelor Îngerul a strigat, Scaunul singurătăţii, Frumoşii nebuni ai marilor oraşe, este
un narator excelent, un creator de atmosferă, cu talent real în notaţia
metaforică şi sugestivitatea poetică a
evenimentului epic. Intruziunea brutală a misterului în real include Dincolo de nisipuri în proza
fantastică. Dintre particularităţile fantasticului, în Dincolo de nisipuri se observă: a) neliniştea personajelor care nu găsesc o explicaţie logică pentru
evenimente; b) ezitarea lor şi a cititorilor; c) compoziţia gradată a naraţiunii; d)
finalul ambiguu; e) estomparea reperelor de timp şi de spaţiu la apariţia iluziei /
autoiluziei. Dacă adăugăm la intruziunea
fantasticului particularităţile proprii oricărui tip de nuvelă (1. momentele subiectului; 2. existenţa mai multor moduri de expunere; 3. proporţiile
textului; 4. spaţiul şi timpul
acţiunii; 5. numărul de personaje) observăm că Dincolo
de nisipuri este o nuvelă
fantastică, deşi incipitul /
expoziţiunea este al (a) unei nuvele realiste: „Era în 1946, an de secetă cumplită. Şuşteru nu mai văzuse
pic de tutun de patru zile. Ca să fumeze, într-o
zi rupse un smoc de frunze de iederă din rugul care îmbracă faţa casei, le fărâmă între degete şi-şi umplu
luleaua. Avea ochii cârpiţi de somn, fiindcă, deşi era
trecut de amiază, abia se sculase din pat. «Al dracului, se gândi, pierzi o
noapte la priveghi şi nu-ţi mai vii în fire pe urmă două zile.» Nevasta,
soacra, copiii lipseau de acasă. «Sunt după mâncare, îşi zise, s-au împrăştiat
prin sat ca făina orbilor.» Şi ieşi în drum, mic şi slab, cu cămaşa atârnându-i
peste pantaloni.” Viziunea asupra satului pare obiectivă / impersonală. Naraţiunea la persoana a III-a sporeşte
ambiguitatea întâmplărilor. Perspectiva
impersonală, neimplicată, a naratorului este dublată şi de perspectiva
personajului principal, om obişnuit, care trăieşte propria-i iluzie / teamă, stări specifice naraţiunii
fantastice. Ezitarea între aparenţa realistă şi neobişnuitul / irealul impus ca o prelungire a
realului aparţine atât cititorului, cât şi eroului. Expoziţiunea amplă, în care autorul interferează naraţiunea cu dialogul, monologul şi descrierea, pregăteşte, în
prelungirea realului, intruziunea irealului, declanşarea intrigii: „Călăreţul zărit înainte pe movilă se
apropie în goană mare de sat. / – E
nebun, zise Şuşteru vânturând mâinele, omoară calul dac-o ţine tot aşa până la
pod… Observându-l, călăreţul cârmi spre el şi strigă, arătând cu braţul
îndărăt, că vine gârla. A plouat la munte şi vine gârla. Vine Buzăul.” Tematica nuvelei (idealul, visul, iluzia, autoiluzia,
căutarea, speranţa, credinţa) prin corelarea cu titlul (nisipul simbolizează deşertăciunea, fragilitatea, nestatornicia )
şi cu motivul apei (simbol al regenerării, al izvorului vieţii)
prefigurează ieşirea din timpul istoric, linear şi ireversibil, şi trecerea
într-un timp mitic, într-un spaţiu nedeterminat. După declanşarea intrigii, satul, contaminat de iluzia călăreţului (?) / a lui Şuşteru (?), se
mută pe malul gârlei – metaforă a drumului spre ideal: „Când au
bătut clopotele, satul s-a mutat pe malul gârlei. Bărbaţii au tăbărât cu sapele şi cu târnăcoapele să
spargă movilele de pământ care astupau intrarea în şanţuri. Femeile n-au
coborât, se îngrămădiseră sub un oţetar şi ţineau copiii lângă ele, fiindcă
valurile puteau să-i tragă în vâltoarea lor, din care nu mai e scăpare. Nu se
ştie de ce aveau credinţa că gârla,
pornind de la munte, se lasă la vale
însoţită de un vânt rău, aspru, ca de îngheţ, şi se înfiorau dinainte,
ca jivinele plăpânde când simt că se apropie iarna grea. Două dintre ele
rostogoliră cu mâinile până-n gura vadului un pietroi mare, cât o buturugă, ca
să fie acolo pentru spălat rufele.” Psihologia
personajului colectiv contaminat de iluzia sădită de Şuşteru este gradată prin tehnica epicului dublu; iluzia
născută din necesitate ia locul realului;
Şuşteru, căutătorul de
absolut, crede necondiţionat în idealul său, care este şi al satului (metaforă vie a umanităţii), încât
ceilalţi îl urmează convinşi: „Trebuiau
să aducă gârla, altfel piereau.” Până în punctul culminant, acţiunea va fi gradată prin tehnica epicului
dublu: reprezentarea veridică a
realităţii este dublată de simbolizarea
ei. Starea dominantă a personajelor, a personajului colectiv este frica de a nu
pieri de foame; frica alimentează iluzia individuală şi iluzia colectivă; tot
frica de a nu găsi apa naşte resemnarea, renunţarea. Deziluzia, ca şi iluzia,
contaminează repede satul; cu excepţia lui Şuşteru,
toţi îşi părăsesc iluzia: „Se năpustiră
în galop printre malurile abrupte până la stăvilar, unde descălecară. Iazul, ca
şi cel dinainte, era gol, iar jgheaburile – pline până la jumătate cu ţărână. Nici un fir de apă nicăieri. Oamenilor nu le venea
să creadă. Clătinându-se,
trecură podul ce ducea în moară. Un viţel culcat pe cărare mugi prin somn.
Înăuntru lătră un câine. Auziră şi-o tuse înfundată, hârâită şi un zgomot de
zăvoare. Stăpânul se speriase, îi credea hoţi. Se întoarseră la cai fără a scoate o
vorbă. Şuşteru rupse cel dintâi tăcerea. / – N-au ţinut apa aici, zise. Mai în
sus, la morile celelalte, acolo să mergem. / Patru inşi se desprinseră din
ceată şi o cotiră în jos.
Topoarele le atârnau înfipte la brâu. Ceilalţi
îl însoţiră pe Şuşteru până la locul unde albia râului se vedea
întinzându-se drept înainte – o dâră de cretă ce nu se mai isprăvea nicăieri.
Atunci îl părăsiră şi ei.” Caracterizate preponderent indirect (nume, comportament,
exprimare, capacitate de a se iluziona, voinţă, credinţă, fizionomie,
vestimentaţie) personajele se
află în căutarea adevărului. Metafora drumului („Satele din sus erau departe.”;
„Drumul era greu.”) oferă cheia
interpretării nuvelei Dincolo de nisipuri.
Drumul călăreţilor, în frunte cu Şuşteru, este însuşi drumul destinului Omului, adică un drum al cunoaşterii şi al iniţierii, al devenirii şi al transformării.
Himera lui Şuşteru („Mai în sus, la morile celelalte, acolo să
mergem.”) are, în acelaşi timp, ceva din „Himera văzduhului”,
fiindcă zburăm cu aripile idealului /
iluziei, dar şi din „Himera pământului”,
întrucât necesitatea naşte visul / idealul. Dimitrie Paciurea transfigurează în cele două „Himere” relaţia condiţie
dată – condiţie dorită. Mai importantă, în această ecuaţie existenţială,
este condiţia dorită. În aceasta constă superioritatea lui Şuşteru faţă de ceilalţi. El simte „mereu în faţă răcoarea valurilor”, simte visul, idealul. Poezia existenţei este arta de a simţi,
sugerează Fănuş Neagu prin nuvela Dincolo de nisipuri. Omul care simte
poezia căutării stă întotdeauna pe „scaunul
singurătăţii”.
ITEMI DE EVALUARE
1. „Albia râului se întindea în sus ca o omidă cenuşie. Nisipul şi petele
galbene de lut pietrificat luceau pustii în soare. Rădăcini putrede atârnau în
peretele malului dinspre sat. Dincolo, pe islaz, aliorul se încolăcea de
căldură. Pe un muşuroi de ţărână, alături de o tufă neagră de mărăcini, ţistuia
un hârciog. Departe, pe vârful unei movile, se zărea un călăreţ.” (Dincolo de nisipuri) ♦ „Drumul era greu. Copitele se înfundau în nisip. Un cal se poticni şi
necheză. Stăpânul îi dădu în cap cu pumnul. În faţă răsărise luna. Era galbenă
şi vălurită ca obrazul unei bătrâne. Nisipul scânteia. Dunga lui albicioasă, ca
de sidef, se isprăvea în lună. Sau poate de-acolo curgea în albia râului.
Şuşteru călărea în frunte.” (Dincolo
de nisipuri) ♦ Care este modul de expunere ilustrat prin aceste secvenţe? ♦
Care este / sunt funcţia / funcţiile acestui mod de expunere în
structura textului epic? ♦ Exprimaţi-vă
opinia în 5 – 6 rânduri.
2. – Ei, gata, am înţeles, zise bătrânul, liniştit, le iau. Da urli
degeaba. Tu nu ştii că peştele merge numai în susul apei? Întâi să ajungă
Buzăul la Siret
şi pe urmă vine peştele aici. / – Asta aşa este, recunoscu Şuşteru, uitasem.
Poţi să le laşi. / – Le las, răspunse bătrânul, că cine ştie, poate tot pică vreun baboiaş. În groapa asta am prins odată
un somn cât un porc. / – Pune mâna şi scoate-le, răcni Şuşteru,
înfierbântându-se din nou. (Dincolo
de nisipuri) ♦ Ce mod de expunere se actualizează prin acest fragment?
♦ Care este / sunt funcţia / funcţiile acestui mod de expunere în
textul epic? ♦ Exprimaţi-vă opinia în 5 – 6 rânduri.
3. „Jos, într-o groapă, un bătrân întindea cârlige de undit, legate de o
sfoară prinsă de un ţăruş înfipt în buza
malului.” ♦ „O fată se pieptăna, ridicându-şi părul castaniu în lumina
soarelui, şi zicea un cântec trist
ce aducea a bocet.” ♦ „În toiul lucrului, bărbaţii se opreau o clipă şi-şi
suflecau pantalonii până mai sus de genunchi, ca să nu li se ude mai târziu
îmbrăcămintea.” (Dincolo de nisipuri)
♦ În descrierea satului adunat pe
malul gârlei, naratorul include secvenţe comice
/ absurde, dacă avem în vedere drama
în care erau implicaţi sătenii. ♦
Care credeţi că este
funcţia secvenţelor de acest tip? ♦ Exprimaţi-vă opinia în 5 – 6 rânduri.
4. Nuvela Dincolo de nisipuri oferă un model de
final deschis: „Ceilalţi îl însoţiră pe
Şuşteru până la locul unde albia râului se vedea întinzându-se drept înainte –
o dâră de cretă ce nu se mai isprăvea nicăieri. Atunci îl părăsiră şi ei.
Şuşteru nu-i chemă. Privi luna ce se ofilea pe muchia aceluiaşi deal, ridică
braţul fără mâneci şi lovi calul pe gât, cu dârlogii. Simţea mereu în faţă
răcoarea valurilor.” (Dincolo de
nisipuri) ♦ Ce vă comunică acest
tip de deznodământ? ♦ Dar
singurătatea căutătorului de ideal? ♦
Motivaţi-vă opinia în 6 – 8 rânduri.
5. „Astăzi multă lume leagă numele lui
Fănuş Neagu de acest stil poetic, înflorit, metaforic, ca
al lui Ionel Teodoreanu înainte de război. Însă cele dintâi povestiri, scrise
într-o limbă îngrijită, ca şi acelea ale lui Sorin Titel ori Nicolae Velea,
sunt valabile epic şi psihologic, şi au mereu un miez dramatic, mascat de
pitoresc şi de melancolie.” ♦ „În volumele din anii ’60, poezia este mai puţin
a limbii şi mai mult a locurilor, a peisajelor, a climatului natural.” ♦ „Cele
mai izbutite povestiri au un marcat fond
etnografic: raporturi umane specifice, cutume, superstiţii, limbaj.” ♦ „Viaţa e dură, dar şi idilică,
într-o proporţie al cărei secret îl deţine scriitorul.” ♦ „Descrierile ori sugestiile psihologice vor împrumuta de aici încolo tot mai des acest
mod înflorit şi preţios de
exprimare de care originalitatea lui Fănuş Neagu se va lega definitiv.”
(Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române)
▲ Comentaţi, în 14 – 16 rânduri, afirmaţiile lui Nicolae Manolescu,
raportându-vă şi la nuvela Dincolo de
nisipuri.
PETRE ISACHI
