GEORGE BACOVIA, COMEDII ÎN FOND
DIN VREMURI
Un moment, să gândesc...
Cum iarna îşi duce teroarea –
Mizerii, de-aproape, doinesc,
Sclipeşte-n ferestre ninsoarea.
Iernatice nopţi viscolesc...
Dar cine mai cată grandoarea
Din vremuri mereu ce-amăgesc?
Sclipeşte-n ferestre ninsoarea.
DIES IRAE
Cât de străin sunt de ţara mea
Şi niciun dor nu mi-a rămas –
Gând rău şi-ntunecat
Închide al dreptăţii glas.
Va fi târziu în ziua-aceea...
Şi bântuie în calea mea
Tăceri de vremi, sinistra foame!
Sau cântece ce plâng mereu: –
Grăbeşte, nu mai aştepta!
