IARNĂ CU PĂR DE LUP
E iarnă cu păr de lup domnilor
închipuire strălucitoare
fără îndoială umblaţi încet
se-aude blândeţea în sufletul
celui coborât în calea cuvintelor
la ce bună dojana surâzândă
când afară dau în strigăt
trandafirii de dor
şi de umbră măsluită
E iarnă cu păr de lup chiar aşa
începusem să tac şi să ascult
tristeţea unei frunze care
mi-ar putea vindeca toate rănile
PLOILE
Vin ploile la marginea satului
cu tălăngi agăţate de gât
tata iese la poartă
să le-asculte cântecul primenit
cu mireasmă de fân
un ochi de-al lor mă luă
drept lacrimă şi nu ştiam
din mine cât era
Vin ploile la marginea satului
măsurând cu braţele pridvoare
de umbră ascunsă
în gândul şi inima omului
DESCÂNTEC PENTRU SINGURĂTATE
Pune-mi doamne palma grea
peste gândul cel hoinar
şi-l descântă şi-i dezmiardă
drumul lung aprins de umbre
şi de păsări înflorit
toarnă-i albă peste creştet
lună nouă răcoroasă
cu bănuţi de-argint şi-i toarce
cozi de ploaie lungi şi limpezi
peste umeri-i de crin
iar în clipa când se-aude
pasul dorului de seară
suflă peste ochi şi-mi stinge
marea mea singurătate
DOVEZI PROVIZORII
Despre tine copilărie mai nimic nu ştiu
mă luai de mână şi copăcel făceam primii paşi
nu bănuiam că în acest fel se întâmpla
cel mai grozav lucru din lume:
învăţai pământul să umble!
altădată deghizaţi în mici lighioane
furam câte-o vacanţă o adăposteam
în podul casei printre păianjeni
şi şoareci până când mama
între două infarcte
şi în zgomotul castanelor sparte se lua
cu mâinile de cap şi uita să mai îmbătrânească
VIAŢA CA O ILUZIE
Ce ţi-i Doamne şi cu viaţa asta
strecurată printre degete
cântărită cu ochi de măcelar
cu acelaşi suflet scos
la drumul mare niciodată încăput
în mâinile obişnuite să legene clipa
jinduită rămasă fără de răspuns
Ce ţi-i Doamne şi cu viaţa asta iluzorie
acostând lângă geamul primenit mereu
cu alte dimineţi
lăsată în bătaia atâtor întrebări şi nelinişti
ori a zvonurilor tatuate cu migală
pe umărul femeii stârnit
ÎNCHIPUIRI
Tu Mărie de nimeni înţeleasă
îmbobocită cu fiori eşti toată
de privirile necunoscutului
pe care nu l-ai privit decât în treacăt
o singură dată
geaba umbli îţi faci loc
cu închipuirea prin hambarele inimii lui
ascunzându-te să nu mai auzi
să nu mai ştii de nimic
cu surle şi tobe sângele îţi urlă
prin mai toate cotloanele călcat în picioare
de norocosul căruia îi va trebui o sută de ani
să ajungă până la buzele tale dar ştii
că acest lucru nu o să se întâmple vreodată
RĂSFRÂNGERI
Am văzut incendii galbene
ridicate
deasupra
casei lui Bacovia oprite în loc
de doi
tineri liceeni
am văzut alei ce adăposteau sute de bătăi
de inimă dar şi tristeţi ce puteau dărâma
gardul spitalului de adulţi
am văzut răcnetul ultimei zile de toamnă
încăpăţânat cenuşiu părăsit în mijlocul
unei ploi ce ne-a tăiat calea
CORTEGIU
Voci în surdină se-apleacă
Şi mângâie chipul mâinile tatii
de lut
de la un capăt la altul sângele mut
pe sub piele se miră
în spatele meu monede de o sută
cad şi deşteaptă amarele stinsele frunţi
un glas cunoscut ca prin vis
aud cum mă cheamă :
„Hai măi băiete aruncă
aruncă luntrea lui Charon n-aşteaptă“
E aprilie 23 ziua Sf. Gheorghe
plouă cu găleata privesc şi nu-mi vine
a crede sicriul a-nflorit de lacrimi
cu tot cu tata!
SINGUR ÎMPOTRIVA INTREBĂRILOR
Când bate întunericul pe la toate porţile
tu cel osândit să fii împărat peste liniştea
stârnită de o haită de gânduri
ce mai poţi auzi:
hohotul de plâns al unui greier
pe care îl vor sfâşia
câinii
în dezordine spaima celui aflat în faţa
colii albe de scris ştiută pe de rost
sau poate
seninul acordul lunii trecut din mână
în mână scăpat de-a-ndărătelea prin iarbă
precum o ştire de seară
DOCUMENTE DE ARHIVĂ
Hârţoagele scot la iveală
trenuri cu nouri şi păsări răzvrătite
pot înapoia despărţiri certitudini
dar şi zidurile Ninivei
întâmplările rămase fără adăpost
trase la xerox sunt parafate şi îngropate
adânc în sertare
mai teafără ca oricând
liniştea atârnă ca o rufă pe frânghie
în încăperea bântuită de epidemia praful
aşternut în ordine şi oficial pe rafturi
CENZURAT
Şi mi se face dor de dragul
de urletul lupilor
departe de calicia ce guvernează
când memoria – bou sfânt
înhămat la somnul naţiunii
rumegă absenţa iluzorie
buzunarele goale
îmbătrânite înainte de vreme
aş lăsa naibii poemul acesta
pentru care sufăr atâta
dar deznădejdea stârnită
e gheară amară şi flacără
ce nu mă mai încape
ARTĂ SAU CUM POŢI LUA LOCUL UNUI ZEU
Numele tău e agoniseala unei lacrimi
ori a unui fir de fum lăsat confuz la mila ploii
ce trimite toamna în exil
ai aşteptat clipe în şir minunea cusută
cu spirit şi cuvinte să umple golul
rămas cu rime năzuroase şi versuri
care mai de care mai galante îndurând
al frumuseţii laur
fără să minţi fără să-nşeli perfecţiunea
aşa ai învăţat că arta e-o ispită
mai bine zis paharul cu uimire plin
a celor care pot încă să creadă că doar ei
vor şti să schimbe feriţi de griji
inima ta a lui a multora
înţelepţiţi în cuget iubind pe Dumnezeu
DIMINEAŢĂ ÎN PICIOARELE GOALE
Încă mai pot să ţin în braţe
mireasma fânului proaspăt cosit
iar lângă inimă graiul trandafirului
de vârsta dimineţilor de toamnă
încă mai ştiu să deschid fereastra
ploii în răpăitul tobelor cazone
sub povara semnelor de întrebare
de sensibilitatea unor săruturi electorale
de aceea îl cred pe dragul de Whitman
când declară de ce Willma ţestoasa
poartă clopoţei la coapse când ploaia
dansează tananica pe străzi
în picioarele goale
EMOŢIE CAMIZOLĂ
Deasupra mesei mirodenii şi priviri gălăgioase
încercări ale gustului rafinat de-a săpa galerii
prin simţurile gurmande răvăşite
setea branconieră împinge profană
în faţa gurii de lup
pofta celui cu identitatea
pierdută şi spiritul rămas de nimic
mai negru ca oricând lângă fereastră
soarele
îşi zornăie sonor coama zbârlită
stârnind orgiile imaginarului şi bucuria
unui dezastru săţios
în fiecare gest vieţuieşte
doar emoţia camizolă devoratoare
FOTOGRAFII INDECENTE
Când îţi pierzi răsuflarea în faţa
întunericului
eşti în postura celui care nu poate
să îndepărteze teama doar
cu siguranţa mâinilor întinse
şi a ochilor închişi
nimeni nu va şti să conteste că inima ta
s-ar putea lovi de pietre ca de însăşi
umbra celui căzut în ispită
prăfuit de spiritul toamnei bizar
este ca şi cum ai încerca
să furi din somn visele şi să laşi
peste tot amprente ori să iei în braţe
cuvinte compromise
să le ascunzi sub grămezi de frunze
ca pe nişte fotografii indecente
AMINTIRI DIN PROVINCIE
Stăruie un spaţiu acolo fără cezură
răsturnat îmbrâncit în iarba viscolită
de rezonanţa gândului creştin
am fost lăsat să-l privesc fascinat
ori de câte ori sângelui obosit
i-a fost dat să se întoarcă
pe drumul matern precum fiul risipitor
silabisind pe întuneric rugăciuni matinale
de-acolo mă veghezi Tu Doamne
grăbit să-mi pui pe răni şi slăbiciuni
măsluite dar şi pe buze lumini fugare netemătoare scrise
într-o românească şi simplă aducere aminte
Nicolae MIHAI
